Pretenţii. Sentința nr. 1700/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 1700/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 7896/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1700/2013
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. M.
GREFIER – R. D.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. I. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză au răspuns av. P. I. M. pentru reclamantă și martorul reclamantei, lipsă fiind pârâta.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocatul reclamantei depune la dosar extrase de cont din 29.04.2012 și 30.04.2012 .
Instanța procedează la audierea martorului N. I. P., declarația acestuia fiind consemnată în procesul verbal atașat la dosar.
Avocatul reclamantei declară că nu mai au cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, constatând cauza în stare de judecată, declară închisă probațiunea și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocatul reclamantei solicită admiterea cererii, din probele administrate în dosar rezultă că acțiunea este întemeiată, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 23.11.2012 sub dosar nr._ reclamanta . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. I. a chemat în judecată pe pârâta ., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 106.528,93 lei reprezentând preț neachitat, rezultat din contractul de vânzare – cumpărare nr. 3/03.08.2009 și din facturile emise în temeiul acestuia;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 41.579,31 lei reprezentând penalități de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere, aferente debitului principal, penalități ce se vor recalcula până la achitarea efectivă a creanței;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;
În motivarea cererii s-a arătat, în esență, că între părți s-a încheiat contractul de vânzare – cumpărare nr. 3/03.08.2009 iar în perioada decembrie 2009 – ianuarie 2012 reclamanta a livrat pârâtei produse electronice și electrocasnice; că deși pârâta a primit marfa livrată, fără obiecțiuni, nu a înțeles să achite prețul acesteia înregistrând o datorie de 106.528,93 lei; că potrivit art. 6 di contract au fost percepute penalități de întârziere de 0,1% pe zi întârziere calculate în raport de valoarea totală neachitată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 1066 și urm., art. 1073 și art. 1361 Cod civ.
În probațiune reclamanta a depus la dosar, în copie: încheierea nr. 206/F/CC/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 7521/_ (f 5-6), contract de vânzare – cumpărare nr. 3/03.08.2009 (f 7-9), facturi fiscale (f 10-48).
Cererea este scutită de plata taxei de timbru potrivit dispozițiilor art. 77 din Legea nr. 85/2006.
La termenul din data de 16.01.2013 reclamanta a depus la dosar precizări (f 55) prin care a arătat, în esență, că din facturile cerute la plată s-a achitat de către pârâtă o plată parțială.
S-au anexat precizărilor notificare de plată (f 56), adresa nr. 47/26.04.2010 (f 57).
Pârâta, legal citată, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
A fost încuviințată proba testimonială cu numitul N. I. P., acesta fiind audiat la termenul din data de 17.04.2013, depoziția sa fiind consemnată și atașată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între părți s-a încheiat la data de 03.08.2009 contractul de vânzare – cumpărare nr. 3 având ca obiect vânzarea – cumpărarea de produse electronice și electrocasnice.
Contractul s-a încheiat inițial pentru o perioadă de 1 an de zile cu posibilitatea prelungirii pe perioade de câte 1 an în cazul nedenunțării contractului de către niciuna dintre părți.
Potrivit art. 7 din contract părțile au stipulat că livrarea produselor ce fac obiectul contractului să se facă în baza facturii eliberată de către vânzător, valoarea înscrisă pe factură fiind considerată acceptată la plată de către cumpărător prin semnarea și/sau ștampilarea de către reprezentanții săi a facturii fiscale.
La art. 6 din contract s-au prevăzut condițiile de plată, respectiv 45 de zile calendaristice de la data emiterii facturii, precum și plata de penalități de 0,1% pentru fiecare zi întârziere.
Verificând facturile depuse de către reclamantă (f 10-48), instanța constată că niciuna dintre facturi nu poartă ștampila societății pârâte, parte dintre facturi la rubrica „ semnătură de primire „ având o semnătură indescifrabilă iar facturile cu nr. 544/2011, nr. 517/2011, nr. 510/2011, nr. 502/2011, nr. 500/2011, nr. 495/2011, nr. 489/2011, nr. 492/2011, nr. 483/2011, nr. 481/2011, nr. 475/2011, nr. 467/2011 și nr. 465/2011 nu poartă nici măcar semnătura de primire.
La cererea reclamantei, a fost audiat martorul N. I. P., care a avut funcția de director vânzări la . până în luna octombrie 2012 și care a arătat procedura de livrare a produselor ce fac obiectul contractului.
Astfel, martorul a relatat că livrarea se făcea de la depozitul reclamantei către delegatul societății pârâte, care la ridicarea mărfii trebuia să semneze de primirea mărfii pe factură la rubrica „ semnătură de primire „.
Având în vedere împrejurarea că facturile enumerate mai sus nu au fost semnate de către delegatul societății pârâte, având în vedere și dispozițiile art. 46 Cod . cărora facturile nesemnate nu fac proba livrării mărfii, instanța va admite doar în parte cererea, respectiv pentru suma de 73.655,33 lei reprezentând contravaloarea mărfii livrate și neachitate, urmând a fi respinsă pentru diferența de 32.873,60 lei.
În baza art. 6 al 3 din contract se va admite cererea și pentru plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi, aferente facturilor cerute la plată și care poartă semnătura de primire, respectiv pentru suma de 34.211,11 lei, calculată până la data de 30.06.2012, și se va respinge cererea pentru obligarea la plata penalităților de 0,1% pe zi aferente facturilor nesemnate, respectiv pentru suma de 7368,20 lei.
Cererea reclamantei fiind admisă doar în parte, în temeiul dispozițiilor art. 274 Cod pr.civ., pârâta, căzând în pretenții, va fi obligată și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1460 lei reprezentând cota parte din onorariul de avocat ( 30%).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII:
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență S. I. cu sediul în A. I., .. 25, județul A. în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Câmpeni, ., județul A. și, în consecință:
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 73.655,33 lei reprezentând contravaloare marfă livrate și neachitată.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 34.211,11 lei reprezentând penalități de întârziere de 0,1%, calculate începând cu data scadenței și până la data de 30.06.2012.
Respinge restul cererilor.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 1460 lei, cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 17.04.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. R. D.
Red: C.M.
Dact: R.D. / Ex: 4/28.05.2013
← Anulare act. Sentința nr. 2073/2013. Judecătoria ALBA IULIA | Pretenţii. Sentința nr. 2090/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|