Anulare act. Sentința nr. 2073/2013. Judecătoria ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2073/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 23-05-2013 în dosarul nr. 1726/176/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2073/2013
Ședința publică din data de 23.05.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: B. B. M.
GREFIER: H. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții Z. S. F. și Z. L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. și S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., având ca obiect anulare act – pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamanți, avocat J. R. F., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 9), iar pentru pârâta S.C. V. România S.A. se prezintă avocat C. M. A., în baza împuternicirii avocațiale aflată la dosar (f. 204), lipsă fiind reprezentantul pârâtei S.C. V. România S.A. – Sucursala A. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța pune în discuție competența de soluționare a prezentei cauze.
Reprezentantul reclamanților apreciază că Judecătoria A. I. este competentă să judece prezenta cauză.
Reprezentantul pârâtei S.C. V. România S.A. invocă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, apreciind că Tribunalul A. este competent să judece prezenta cauză.
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, invocată de reprezentantul pârâtei S.C. V. România S.A.
Reprezentantul pârâtei S.C. V. România S.A. solicită admiterea excepției.
Reprezentantul reclamanților solicită respingerea excepției.
Instanța reține cauza spre soluționarea excepției necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 28.02.2013, sub nr. dosar_, reclamanții Z. S. F. și Z. L. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. V. R. SA și .- SUCURSALA A. I., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună următoarele:
- Să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a convenției de credit_/11.06.2007, încheiată între părți în ceea ce privește următoarele clauze care sunt abuzive:
- punctul 3 lit. d) „data ajustării dobânzii” din „condițiile speciale ale convenției”;
- punctul 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției;
- punctul 5 lit. a) „Comisionul de risc” din condițiile speciale ale convenției;
- punctul 3.5 Comisionul de risc – din condițiile generale ale convenției, cauza convenției de credit fiind ilicită.
- Punctul 5.1 lit. b „comisionul de administrare credit” prevăzut la art. 3 din Actul adițional nr. 1/25.08.2010 la convenția de credit, cauza Convenției de credit fiind ilicită.
- Desființarea clauzelor contractuale menționate la pct. 1;
- Desființarea scadențarului intitulat „plan de rambursare credit” în ce privește clauzele menționate la punctul I.
- Să se constată că prin act adițional, pârâtele au modificat în mod abuziv și unilateral contractul, în sensul transformării comisionului de risc, prevăzut la pct. 5 lit. a, în comision de administrare credit.
- Să se constate abuzive și nule clauzele prin care pârâtele au introdus în convenție comisionul de administrare;
- Să se dispună înlăturarea din convenție și actul adițional a clauzelor privind comisionul de risc și comisionul de administrare;
- Să se dispună obligarea pârâtelor să restituie sumele achitate reclamanților cu titlu de comision de risc și comision de administrare, începând cu data semnării convenției și până la data introducerii acțiunii și în continuare până la data pronunțării sentinței și constatarea nulității absolute parțiale a contractului precum și dobânda legală;
- Să se dispună obligarea pârâtei de ordinul 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al convenției, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului.
- Să se dispună obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au încheiat cu S.C. V. România S.A., Sucursala A. I., convenția de credit_/11.06.2007, având ca obiect credit în valoare de_ CHF, iar durata creditului fiind de 276 luni de la data încheierii convenției.
Reclamanții au menționat că clauzele contractuale menționate în petitul acțiunii ca fiind abuzive, nelegale, ceea ce face cauza convenției să fie ilicită.
Astfel, cu toate că dobânda curentă s-a stabilit ca fiind fixă, în cuantum de 4,25%, din interpretarea clauzei de la pct. 3 lit. d), banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii.
La pct. 3.10 din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției, se stipulează că D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii precum și în condițiile prevăzute la secțiunea 10 „Costuri suplimentare” cu toate că dobânda prevăzută în Convenție a fost stabilită ca fiind fixă.
Reclamanții apreciază că clauzele prevăzute la pct. 3 lit. d) „Data ajustării dobânzii” din „condițiile speciale ale convenției” și la pct. 3.10 D. (dobânda anuală efectivă) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției sunt abuzive pentru că îi dau dreptul băncii să modifice unilateral contractul fără a avea un motiv clar și întemeiat care să fie precizat în contract, încălcându-se astfel dispozițiile Legii 193/2000.
Reclamanții au arătat că comisionul de risc a fost prevăzut în convenție fără să se specifice ce reprezintă acest comision și chiar dacă reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului un imobil care este permanent asigurat potrivit convenției, asigurare cesionată în favoarea băncii. Totodată, reclamanții apreciază că comisionul de risc reprezintă în fapt o dobândă ascunsă, iar clauzele contractuale prin care a fost instituit sunt abuzive, întrucât, pe de o parte sunt neclare și echivoce, iar pe de altă parte nu au fost negociate și creează un dezechilibru semnificativ între părți, banca a transformat, în mod unilateral, fără acordul clientului, comisionul de risc în comision de administrare.
În drept, reclamanții au invocat prevederile art. 969 Cod civil, art. 948 Cod civil, art. 4 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori.
În dovedirea cererii, reclamanții au depus la dosar următoarele înscrisuri: convenția de credit nr._/11.06.2007, plan de rambursare, actul adițional la convenție, noul plan de rambursare credit, adrese din partea băncii, adresă petenți, invitație la conciliere directă, proces verbal de conciliere și punctul de vedere al băncii, extras de cont privind situația plăților la zi.
Prin serviciul registratură, la data de 29.03.2013, pârâta S.C. V. România S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Pârâta a invocat excepția netimbrării cererii, excepția prescripției dreptului la acțiune, excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă și excepția inadmisibilității față de neîndeplinirea unei proceduri prealabile.
În motivarea excepției netimbrării cererii, pârâta a arătat că este supus taxei judiciare de timbru capătul de cerere prin care se solicită anularea clauzei din convenția de credit inițială prevăzută la punctul 5 lit. a din condițiile speciale ale convenției. În subsidiar, a solicitat instanței să pună în vedere reclamanților să timbreze capetele de cerere prin care solicită restituirea sumelor încasate de pârâta cu titlu de comision de risc.
În motivarea excepției prescripției dreptului material la acțiune, pârâta a arătat că motivele invocate reprezintă cauze de nulitate relativă, iar termenul de prescripție aplicabil acțiunii în anularea clauzelor abuzive este cel instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, respectiv termenul general de 3 ani.
Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii ca acțiune directă, pârâta a arătat că controlul respectării dispozițiilor legii 193/2000 se face de reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, precum și de specialiști autorizați ai altor organe ale administrației publice, potrivit competențelor.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității față de neîndeplinirea unei proceduri prealabile, pârâta a arătat că sesizarea instanței de judecată se face numai după îndeplinirea, atunci când legea prevede, a procedurii prealabile.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că clauza reglementată la art. 5 din Convenția de Credit nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, a menționat că comisionul de risc face parte din prețul contractului, acesta nefiind un echivalent al garanției reale imobiliare-ipoteca, iar aceste două noțiuni nu se pot confunda, fiind distincte, astfel comisionul de risc fiind perceput pentru gestionarea și a altor riscuri decât riscul de neplată, și anume: riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere/pieire a garanției, de neîncasare a valorii asigurării și orice alte riscuri care există în legătură cu un credit acordat. Prevederea perceperii comisionului de risc este clară și fără echivoc și a fost însușită de consumator ca urmare a semnării convenției/convențiilor, devenind lege între părțile contractante potrivit art. 969 Cod civil.
De asemenea, pârâta a arătat că clauza reglementată la art. 3 lit. d din Condițiile Speciale a fost negociată și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.
În drept, pârâta a invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, art. 969 Cod civil, dispozițiile Legii 193/2000, principiul aplicabilității directe a Directivei nr. 93/13/CEE, prevederile Legii 193/2000, art. 1 din Protocolul nr. 1 al CEDO, Decretul 167/1958, Decretul 31/1954.
În probațiune, pârâta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților.
În ședința publică din data de 23.05.2013, reprezentantul pârâtei S.C. V. România S.A. a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, apreciind că Tribunalul A. este competent să judece prezenta cauză. Instanța a reținut cauza spre soluționarea acestei excepții.
Analizând cu prioritate în temeiul art. 248 alin. 1 N.c.p.c. excepția invocată, instanța reține următoarele:
Obiectul prezentei cauze îl constituie anularea unor clauze abuzive dintr-un contract de credit bancar.
Primul capăt de cerere constă în anularea pct. 3 lit. d din contract, referitor la data ajustării dobânzii și anume: „Banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii; Rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării”.
O astfel de clauză, în mod evident nu este evaluabilă în bani și nu se încadrează între cauzele date în competența Judecătoriei (art. 94 NCPC), fiind, astfel aplicabil, art. 95 NCPC: „Tribunalul judecă în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege, în competența altor instanțe”.
Celelalte capete de cerere ale acțiunii se referă la anularea unor clauze referitoare la comisionul de risc și de administrare.
Întru-un astfel de caz, legiuitorul a considerat că nu trebuie disjunse capetele de cerere, ci acțiunea se judecă, în întregime, de instanța superioară. Astfel art. 99 alin. 2 NCPC prevede expres că în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun (în speță, contractul de credit) care au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt.
Prevederea legală menționată mai sus redă exact situația din prezenta speță, astfel că instanța va admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia și va declina cauza la Tribunalul A. spre competentă soluționare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia, excepție invocată de către pârâta ..
Declină competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții Z. S. F. având CNP_ și Z. L. având CNP_, ambii domiciliați în A. I., ., nr. 83, . în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA cu sediul în București, Sector 2, Șoseaua P., nr. 42, . 10, având CUI_ și S.C. V. R. SA - SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., .. 1, ., având CUI_ în favoarea Judecătoriei Săliște.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 23.05.2013.
PREȘEDINTE GREFIER,
B. B. M. H. A.
Red. B.B.M.
Tehnored. H.A./6 ex./01.07.2013
ROMÂNIA JUDECĂTORIA A. I. Sediul: A. I., Piața I. M. nr.24, jud.A. Tel: 0258/_ Fax: 0258/_ Operator de date cu caracter personal nr._ | Dosar nr._ Obiectul cauzei: anulare act - pretenții |
CĂTRE,
TRIBUNALUL A.
Alăturat vă înaintăm dosarul nr._, întrucât prin sentința civilă nr. 2073/2013 s-a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Alba Iulia și, în consecință s-a declinat cauza în favoarea Tribunalului A..
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. M. B. A. H.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2066/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 1700/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
|---|
