Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3042/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 3042/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 3779/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3042/CC/2013

Ședința camerei de consiliu de la 30 Septembrie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. E. P.

GREFIER: A. D.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. R. & R. S.A. în contradictoriu cu pârâtul R. G., având ca obiect cerere cu valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu se prezintă curator C. T. pentru pârât, lipsă fiind părțile.

Procedura este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod de procedură civilă, instanța procedează la verificarea competenței de soluționare a prezentei cauze.

Curator C. T. apreciază că Judecătoria A. I. este competentă să soluționeze cauza.

În baza dispozițiilor 131 rap. la art. 30, 97, 107 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece și să soluționeze prezenta cauză:

La interpelarea instanței curator C. T. apreciază că prezenta cauza se poate soluționa la acest termen de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata necesară cercetării procesului și constată că prezenta cauză poate fi soluționată la acest termen de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Curator C. T. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar.

În temeiul art.255 N.C.P.C., instanța încuviințează proba cu înscrisuri, constând în actele depuse la dosar, apreciind că este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului.

Nemaifiind alte cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art.244 N.C.P.C. instanța declară încheiată cercetarea procesului și fixează termen de judecată la acest termen.

În temeiul art.392 N.C.P.C., instanța declară deschisă faza dezbaterii în fond a procesului.

Creditoarea, prin reprezentant, solicită respingerea cererii având în vedere dispozițiile contractuale care nu obligă la plata de penalități. Solicită acordarea onorariului cuvenit.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10.06.2013 sub număr de dosar_, reclamanta S.C. R. & R. SA a chemat în judecată pe pârâtul R. G. solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 756,24 lei, reprezentând debit principal, la care se adaugă penalități de întârziere în cuantum de 0,1%, respectiv de 0,2%, a clauzei penale în valoare totală de 738,33 lei precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin contractul de furnizare servicii telefonie nr._/19.11.2010 și contractul de furnizare servicii catv nr_/03.03.2006, încheiat cu pârâtul, s-a convenit furnizarea de către reclamantă a serviciilor de cablu TV și telefonie, pârâtul obligându-se să exploateze aceste servicii și să plătească tarifele stabilite aferente acestor servicii potrivit clauzelor contractuale, precum și penalități de întârziere în cazul neplății contravalorii facturilor la termenul scadent.

Întrucât pârâtul nu a îndeplinit obligația de a achita contravaloarea serviciilor furnizate, datorează un debit principal în suma de 756,24 lei, în baza facturilor emise de societate pentru serviciile contractate, pe care pârâtul avea obligația să le achite până la sfârșitul lunii.

Reclamanta apreciază că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind asumată de către pârât în baza contractului pentru serviciile solicitate.

Reclamanta solicitâ de asemenea, obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% și respectiv 0,2% așa cum au fost stabilite prin art. 4.12 din contractul catv și respectiv de art. 4.8 din contractul de telefonie.

Reclamanta a precizat că pârâta datorează cu titlu de clauză penală contravaloarea echipamentelor DHT (165 lei +TVA ) și a smarcardului (100 USD ) predate conform anexei 1 din contract și a prevederilor art. 4.11 din contractul nr._/03.03.2006.

Potrivit procesului-verbal din data de 03.03.2006, pârâtului i-au fost predate în perfectă stare de funcțiune Echipamentul DTH-decodorul cu . și nr._ și Smarcardul cu nr._. Se precizează că echivalentul în lei a 1 USD a fost calculat la cursul oficial la BNR din data de 05.04.2013, respectiv 3,3478 lei pentru 1 USD

Se mai arată că potrivit disp. art. 5.5, 5.5.1 din contract pârâtul datorează cu titlu de clauze penale suma de 45 euro reprezentând echivalentul clauzei penale de 40 euro datorată pentru fiecare telefon mobil și echivalentul în lei a sumei de 5 euro datorată pentru fiecare cartelă S. predate conform procesului verbal din 19.11.2010 și a prevederilor art. 5.5 din contractul_/19.11.2010. conform acestui proces verbal, pârâtului i-a fost predat un telefon mobil cu seria V15TAB_ și numărul_, precum, și cartela S. cu seria_0142595 Se precizează că echivalentul în lei a 1 euro a fost calculat la cursul oficial la BNR din data de 05.04.2013, respectiv 4,4211 lei.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.1025 – 1032 titlul X Noul Cod. proc. civ. privind cererile de valoare redusă.

În probațiune, reclamanta a depus la dosar înscrisuri, (filele 10-32).

Cererea a fost legal timbrată.

În conformitate cu dispozițiile art. 1028 Cod proc.civ., reclamanta a utilizat formularul de cerere prevăzut de Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013 pentru aprobarea formularelor utilizate in procedura cu privire la cererile de valoare redusa prevăzute de art. 1.025-1.032 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila.

Instanța a procedat, conform art.1029 alin.3 Cod proc.civ., la comunicarea către pârâtă a formularului de răspuns prevăzut la anexa 3 din Ordinul Ministerului Justiției nr.359/C/2013, însoțit de o copie a formularului de cerere și de înscrisurile depuse de către reclamantă.

La data de 25.07.2013, ca urmare a faptului că procedura de citare cu pârâtul s-a întors cu mențiunea destinatar necunoscut, reclamanta a depus la dosar precizare de acțiune prin care a arătat că este de acord ca prezenta cauză să se judece potrivit dreptului comun.

Pârâtul nu a depus la dosar formular de răspuns și nici întâmpinare, iar ca urmare a împrejurării că din înscrisul de la fila 45 rezultă același domiciliu ca și cel indicat în cererea de chemare în judecată s-a dispus citarea prin publicitate conform disp. art. 167 al. 2 C. pr civ și s-a desemnat curator d-na C. T..

În temeiul art.255 alin.1 Cod proc.civ., instanța a încuviințat pentru reclamantă proba cu înscrisuri, apreciind – o ca fiind admisibilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Instanța reține că . a furnizat în favoarea pârâtului, conform contractului de furnizare servicii telefonie nr._/19.11.2010 și contractului de furnizare servicii catv nr._/03.03.2006, servicii de catv și televiziune, stabilindu-se astfel în sarcina acestuia din urmă obligația de a plăti contravaloarea facturilor emise în baza contractelor susmenționate, valoare care se ridică la suma totală de 756,24 lei.

Contractul reprezintă legea părților și trebuie executat la termenele și în condițiile stabilite în acesta.

În temeiul art. 1169 V.C.civ. (aplicabil prin raportare la momentul încheierii contractelor), creditoarei îi revine obligația de a face dovada existenței unei creanțe certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani. Fiind vorba de un litigiu comercial, dovada existenței raporturilor juridice dintre părți se poate face conform dispozițiilor art. 46 C.. încheierii contractelor).

Față de cele arătate, instanța consideră că suma de 276 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de către creditoare și neachitate de către debitoare, constituie o creanță certă, lichidă și exigibilă, care rezultă dintr-un raport contractual comercial desfășurat între părți. De altfel, pârâtul nu a contestat în niciun fel pretențiile reclamantei, reprezentând debitul principal

În consecință, instanța va admite cererea formulată de reclamanta creditoare R. & R. SA și va obliga pârâtul debitor să plătească suma de 756,24 lei, reprezentând debit principal.

De asemenea, instanța va obliga pârâta la plata penalităților de întârziere, conform art. 4.12 din contract catv, în cuantum de 0,1 pe zi de întârziere. Și respectiv de 0,2% pe zi de întârziere conform art. 4.8 din contractul de televiziune. Instanța nu poate primi apărarea pârâtului invocată prin curator în sensul că nu poate fi obligat la plata penalităților pentru că nu au fost asumate de pârât, în condițiile în care obligația de plată a penalităților de întârziere apare în articolele susmenționate inserate în cele două contracte intervenite între părți și asumate prin semnătură de către pârâtul debitor.

Totodată, se va face aplicarea art. 4.11 din contractul_/03.03.2006, urmând a fi obligat debitorul la plata sumei de 165 lei + TVA lei (respectiv 204,6 lei ), reprezentând contravaloarea echipamentului DHT predate în custodie și nerestituite, suma de 334,78 lei, echivalentul în lei a sumei de 100 USD reprezentând contravaloarea smartcard-ului predat și nerestituit .

De asemenea, instanța va face aplicarea art. 5.5 din contractul_/19.11.2010 urmând a fi obligat debitorul la plata contravalorii în lei a sumei în 45 euro reprezentând contravaloarea unui telefon mobil cu seria V15TAB_ și numărul_, în valoare de 40 Euro precum, și 1 cartela S. cu seria_0142595 în valoare de 5 euro, predate și nerestituite.

Stabilește onorariu în cuantum de 100 lei pentru curator special C. T. desemnată în cauză

În temeiul art. 453 C.pr.civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 153 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu curator special, reținând în acest sens disp. art. 48 al. 3 din OUG 80/2013

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R.C.S.& R.D.S. S.A, înregistrată în registrul comerțului sub nr.J40/_/1994, CUI RO5888716, cu sediul în București, ..75, Forum 2000 Building, Faza I, sector 5 și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgu – M., . 1918, nr.71, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul R. G., domiciliat în ., ., CNP_ .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 756,24 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de catv și telefonie, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere și respectiv de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la scadență, la care se adaugă suma de 738,33 lei, reprezentând contravaloarea echipamentului DHT, a smartcard-ului, a unui telefon mobil și a unei cartele S. predate în custodie și nerestituite .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 153 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria A. I..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09 2013.

Președinte, Grefier,

D. E. P. A. D.

Red. DEP/Tehnored AD/7ex/04.10.2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta S.C. R.C.S.& R.D.S. S.A, înregistrată în registrul comerțului sub nr.J40/_/1994, CUI RO5888716, cu sediul în București, ..75, Forum 2000 Building, Faza I, sector 5 și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Târgu – M., . 1918, nr.71, jud. M., în contradictoriu cu pârâtul R. G., domiciliat în ., ., CNP_ .

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 756,24 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de catv și telefonie, la care se adaugă penalitățile de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere și respectiv de 0,2% pe zi de întârziere, calculate de la scadență, la care se adaugă suma de 738,33 lei, reprezentând contravaloarea echipamentului DHT, a smartcard-ului, a unui telefon mobil și a unei cartele S. predate în custodie și nerestituite .

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 153 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria A. I..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09 2013.

Președinte,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3042/2013. Judecătoria ALBA IULIA