Plângere contravenţională. Sentința nr. 1152/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1152/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 6646/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1152/2013

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 13.03.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – C. M.

GREFIER – T. F. I.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul R. D. în contradictoriu cu intimatul M. A. I. – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A. I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă în instanță mandatarul petentului, avocat B. L., mandatarul intimatului, avocat H. Ț. C. L., care depune la dosar împuternicire avocațială, și martorul Ș. L. F., lipsind petentul.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Mandatarul intimatului depune la dosar un număr de 2 planșe fotografice și plan de amenajare parcare, un exemplar al acestora comunicându-l mandatarului petentului.

Instanța, în temeiul art. 193 Cod pr.civ., procedează la audierea martorului Ș. L. F., sub prestare de jurământ religios, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Mandatarul petentului depune la dosar 4 planșe fotografice pentru a face dovada că pe tot aliniamentul gardului s-a lăsat bordură pentru parcarea auto.

Mandatarii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța, în temeiul art. 150 Cod pr.civ., declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Mandatarul petentului solicită, în principal, admiterea plângerii așa cum a fost formulată, respectiv anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic întocmit iar pe cale de consecință exonerarea de plata amenzii aplicate în sumă de 100 lei. În subsidiar, solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment. Arată că . iar bordura, pe tot aliniamentul gradului este la nivelul carosabilului. Fără cheltuieli de judecată.

Mandatarul intimatului solicită respingerea plângerii formulate de petent și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind legal și temeinic întocmit. Arată că din planșele fotografice depuse la dosar rezultă că auto petentului a fost parcat în mod necorespunzător. Mai mult decât atât, arată că la momentul sesizării faptei contravenționale, a fost lipit pe auto un autocolant, petentul având posibilitatea de a se prezenta la sediul intimatului în termen de 48 h pentru a da lămuriri cu privire la fapta constatată, aspect de care acesta nu a înțeles însă să beneficieze, ulterior fiind încheiat procesul verbal de contravenție. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 11.10.2012 sub dosar nr._ petentul R. D. a solicitat î contradictoriu cu intimatul M. A. I. – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A. I., ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ca nelegal și netemeinic întocmit iar pe cale de consecință exonerarea de plata amenzii aplicate în sumă de 100 lei.

În motivarea plângerii s-a arătat, în esență, că în anul 2011 s-a reabilitat întreaga stradă T. iar pe porțiunea de trotuar din dreptul imobilului s-a montat bordură înclinată, formându-se o rampă pentru a putea fi urcată cu mașina; că nu corespunde realității mențiunea din procesul verbal de contravenție, aceea că s-ar fi ocupat trotuarul în totalitate, pe lângă auto putând trece lejer câte un pieton.

În drept, art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

În probațiune petentul a depus la dosar: procesul verbal de contravenție încheiat la data de 29.08.2012 (f 5), planșe foto (f 33-36).

Intimatul, legal citat, s-a prezentat în instanță prin avocat H. Ț. C. L., și a depus la dosar întâmpinare (f 10-11) prin care a solicitat respingerea plângerii formulată de petent ca neîntemeiată.

În susținerea întâmpinării s-a arătat, în esență, că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea cerințelor legale impuse de dispozițiile OG nr. 2/2001; că agentul constatator a făcut o succintă descriere a faptelor contravenționale, așa încât să fie reținute informațiile esențiale cu privire la fapte, precum și la identificarea legală a acestora, prin trimitere la textul legal care le incriminează.

În drept, OG nr. 2/2001.

În probațiune a depus la dosar planșe fotografice (f 24) și plan de amenajare parcare (f 26-31).

A fost încuviințată proba testimonială cu numitul Ș. L. F., acesta fiind audiat la termenul din data de 13.03.2013, depoziția sa fiind consemnată și atașată la dosar (f 32).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . din 29.08.2012 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2 cap. G pct. 10 din HCL nr. 299/2006 cu modificările ulterioare, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 29.08.2012, ora 08,17 a oprit cu auto nr._ pe trotuarul de pe . cu nr. 27 H, blocând circulația pietonală, astfel încât pietonii erau obligați să pătrundă pe partea carosabilă pentru a-și continua deplasarea.

Potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța are obligația legală să verifice legalitatea și temeinicia procesului verbal atacat și să hotărască asupra sancțiunii aplicate.

Analizând legalitatea procesului verbal prin prisma dispozițiilor art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța constată că acesta este legal întocmit, cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși OG nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplină a stării de fapt până la proba contrară.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri și a fost audiat martorul Ș. L. F., care a arătat că este prieten cu petentul, având locul de muncă în aceeași clădire situată pe . confirmat că în ziua în care petentul a fost sancționat contravențional, acesta a parcat în modalitatea prezentată în planșele foto întrucât petentul urma să descarce marfa din autovehiculul parcat, în alt autovehicul.

Se va înlătura ca nerelevantă pentru cauei susținerea mandatarei petentului, aceea că modul de sistematizare a străzii, respectiv montarea bordurilor la nivelul trotuarului ar permite parcarea autovehiculelor, întrucât parcarea pe . doar în zonele special amenajate . Chiar martorul Suluțiu L. F. a arătat că vis-a-vis de locul unde a fost parcat auto petentului există o parcare amenajată, dar care însă este tot timpul ocupată.

Reținând cele de mai sus arătate, instanța constată temeinicia procesului verbal și vinovăția petentului în săvârșirea contravenției.

În ce privește însă individualizarea sancțiunii, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 21 al 3 din OG nr. 2/2001 care stabilește drept criterii în acest sens împrejurările în care fapta a fost săvârșită, modul și mijloacele de săvârșire a contravenției, scopul urmărit, urmarea produsă, circumstanțele personale ale contravenientului, înștiințându-se ca principiu proporționalitatea sancțiunii cu gradul de pericol social al faptei.

În raport cu aceste dispoziții legale, coroborate și cu prevederile art. 34 al 1 din OG nr. 2/2001 și art. 7 al 3 din același act normativ, instanța va înlocui sancțiunea amenzii de 100 lei cu sancțiunea avertismentului, apreciind că această sancțiune este suficientă pentru a atenționa petentul asupra consecințelor unor fapte ulterioare, de aceeași natură.

Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII:

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul R. D. domiciliat în A. I., ., județul A. în contradictoriu cu intimatul M. A. I. – SERVICIUL POLIȚIA LOCALĂ A. I. cu sediul în A. I., .. 2, județul A. și, în consecință:

Înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 100 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . încheiat la data de 29.08.2012, cu sancțiunea avertismentului.

Menține în rest procesul verbal de contravenție atacat.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 13.03.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. T. F. I.

Red: C.M.

Dact: T.F.I.

Ex: 5/08.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1152/2013. Judecătoria ALBA IULIA