Plângere contravenţională. Sentința nr. 2054/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2054/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 555/176/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr.2054/2013

Ședința publică din 22.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – H. E. L.

GREFIER- D. E.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul G. S. în contradictoriu cu intimata Inspectoratul de Poliție al Județului A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petent avocat I. F. C. și martorul G. I. lipsă fiind petentul și reprezentantul legal al intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:instanța procedează la audierea martorului G. I., sub prestare de jurământ religios, depoziția acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Avocatul petentului arată că nu mai are cereri noi de formulat sau probe de administrat.

Nemaifiind cereri noi de formulat sau probe de administrat, instanța în temeiul art. 150 C.pr.civ declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocatul petentului solicită, în principal, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție și exonerarea de la plata amenzii. În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului. Procesul verbal atacat este netemeinic și nelegal având în vedere că există eroare cu privire la locul săvârșirii faptei, discuția dintre părți a avut loc în . și nu în satul Hăpria cum s-a consemnat în procesul verbal de către agentul constatator. De asemenea, din declarația martorului audiat la termenul de astăzi rezultă că aceasta se află într-o relație de concubinaj și nu a fost afectată de cuvintele adresate de petent. Fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA,

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.01.2013 sub nr._, petentul G. S. a contestat procesul verbal ., nr._/ 21.01.2013 prin care i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 500 lei, solicitând, în contradictoriu cu intimata I.P.J. A., anularea acestui proces-verbal și exonerarea de la plata amenzii.

În motivarea plângerii formulate, petentul a arătat că prin procesul verbal contestat i s-a aplicat amendă contravențională în valoare de 500 lei pentru că în data de 21.01.2013, orele 10,30, în stația de autobuz din localitatea Hăpria i-a adresat cuvinte jignitoare și expresii murdare soției sale G. I.. A mai arătat petentul că procesul verbal este netemeinic și nelegal, având în vedere că există eroare cu privire la locul săvârșirii faptei, discuția dintre părți a avut loc în . în satul Hăpria cum s-a consemnat în procesul verbal de către agentul constatator

Plângerea nu a fost întemeiată în drept, fiind scutită de plata taxei de timbru cf. art. 36 din O.G. 2/2001.

Intimata a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție ca fiind temeinic și legal.

Au fost depuse la dosar în copie,raportul din 13.03.2013 al agentului P. E. din cadrul IPJ A., procesul verbal . nr._/21.01.2013.

În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri. De asemenea a fost audiată martora G. I. (f.30).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din data de 21.01.2013, contestatorul G. S. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum total de 500 de lei, pentru că la data de 21.01.2013, ora 10,30, i-a adresat cuvinte jignitoare, expresii murdare soției sale G. I., contravenție prevăzută de art. 3 alin.1 din Legea nr. 61/1991, republicată.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește motivul de nulitate invocate de către petent privind menționarea greșită a locului săvârșirii pretinsei contravenții, instanța reține că mențiunea locului săvârșirii faptei contravenționale este prevăzută de art.16 din O.G nr.2/2001 nefiind așadar enumerată de dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute a procesului verbal și nici nu este prevăzută o sancțiune expresă pentru indicarea greșită a acestuia, astfel că nu va conduce la anularea procesului-verbal, atâta timp cât nu s-a produs o vătămare, în condițiile art. 105 alin. 2 C.pr.civ., care să nu poată fi înlăturată astfel. Or, în speță, contestatorul nu a dovedit producerea niciunei vătămări prin indicarea greșită a locului constatării contravenției în cuprinsul procesului – verbal.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Analizând faptele și sancțiunile aplicate, prin prisma criteriilor stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului instanța constată că măsura impusă de agentul constatator petentului, respectiv aplicarea unei amenzi contravenționale în cuantum de 500 lei pentru încălcarea normelor care vizează garantarea siguranței publice, apărarea ordinii și prevenirea faptelor ilicite, protejarea sănătății sau a moralei ori protejarea drepturilor și libertăților altora, se include în sfera „acuzației în materie penală”(Garyfallou AEBE c. Greciei, 24 septembrie 1997,; Jussila c. Finlandei; Zaicevs c. Letoniei) .

Astfel, instanța constată că petentului i s-a aplicat o amendă în sumă de 300 lei în baza unei dispoziții legale cu caracter general, adresate tuturor cetățenilor. Mai mult, norma legală incidentă prescrie un anumit comportament și stabilește o sancțiune în cazul încălcării sale.

Prin urmare, contravenția reținută în sarcina petentului întrunește elementele unei acuzații în materie penală în sensul art. 6 din C.E.D.O., fiindu-i recunoscute și garanțiile procedurale specifice în materie penală, în ceea ce privește dreptul la un proces echitabil.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, prezumțiile de fapt și de drept sunt comune tuturor sistemelor judiciare, Convenția neinterzicându-le în principiu. Ceea ce Convenția impune însă, din perspectiva paragrafului 2 al art. 6 din Convenție, este tocmai ca o anumită proporție între acestea și prezumția de nevinovăție instituită în favoarea acuzatului, să fie respectată, fiind necesar a se ține cont în analiza proporționalității, pe de o parte, de miza concretă a procesului pentru individ și, pe de altă parte, de dreptul său la apărare( Salabiaku c. Franței, 7 octombrie 1988; A. c. României).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Susținerile petentului din plângere atestă situația de fapt descrisă în procesul-verbal, prin aceea că se confirmă existența unei discuții contradictorii între acesta și soția sa, în cadrul cărora contestatorul i-a adresat acesteia cuvinte jignitoare.

De asemenea, starea de fapt este confirmată de martora G. I. (f.30), astfel că procesul-verbal contestat este legal și temeinic.

În ceea ce privește individualizarea, în raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, instanța reține că sancțiunea contravențională aplicată este disproporționată în raport cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului. Astfel, din declarația martorei audiată în cauză rezultă că între contestator și soția sa au existat discuții legate de faptul că cei doi soți nu mai locuiau împreună, martora având o relație de concubinaj cu o altă persoană, astfel că reacția petentului a fost produsă ca urmare a unei stări de tulburare, acesta fiind emoțional afectat, astfel că instanța apreciază că sancțiunea avertismentului este suficientă pentru a determina contestatorul ca pe viitor să nu mai săvârșească asemenea fapte și să-și revizuiască atitudinea în astfel de împrejurări.

Față de cele constatate, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite în parte plângerea contestatorului G. S. și va dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._ din data de 21.01.2013 întocmit de către intimat, cu sancțiunea avertismentului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea formulată de petentul G. S., cu domiciliul în Bărăbanț, ., jud. A. și sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în A. I., ..2 A, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean A. cu sediul în A. I., ., nr.1 B, jud. A..

Dispune înlocuirea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicate prin procesul-verbal . nr._ din 21.01.2013 întocmit de către intimat cu sancțiunea avertismentului, atrăgând petentului atenția asupra pericolului social al faptei săvârșite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispozițiile legale.

Irevocabila.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2013.

Președinte, Grefier,

H. E. L. D. E.

Red: HEL

Tehnored: D.E.

Data: 20.06.2013

Ex.4

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2054/2013. Judecătoria ALBA IULIA