Plângere contravenţională. Sentința nr. 129/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 129/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 10-01-2013 în dosarul nr. 14940/325/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR.129/2013

Ședința publică din 10.01.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. A. M.

GREFIER: B. C. F.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe petentul F. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima, cât și la a doua strigare se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la data de 10.01.2013, prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar adresa nr. C/653/10.01.2013 prin care comunică faptul că nu este în măsură să comunice înregistrarea privind abaterea săvârșită de petent întrucât aceasta nu se mai află stocată pe suport magnetic.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr._/2012, Judecătoria Timișoara a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul F. S. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A. în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.08.2012, sub dosar nr._ .

Prin plângerea formulată petentul a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/31.05.2012, ca netemeinic și nelegal, iar pe cale de consecință exonerarea de la plata amenzii aplicate.

În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 31.05.2012 se deplasa spre localitatea V. de Jos unde a depășit o autoutilitară ce lucra la drum și care staționa neregulamentar. Ulterior arată că un lucrător al poliției care se afla la aproximativ 80 de m de locul unde s-a consumat incidentul l-a oprit, l-a legitimat și fără să îi spună nimic a început să completeze un proces verbal de contravenție, cu conținutul căruia acesta nu a fost de acord.

Menționează că i-a solicitat agentului de poliție să treacă la rubrica mențiuni că nu este de acord cu cele semnate întrucât nu corespunde realității, însă agentul de poliție i-a spus că la rubrica respectivă nu încape toată propoziția, solicitându-i să semneze pentru că ulterior poate contesta procesul verbal de contravenție.

De asemenea arată că pe porțiunea de drum unde a staționat autoutilitara ce lucra la drum au mai efectuat și ceilalți șoferi aceeași manevră, iar condițiile meteo nu permiteau să se lucreze cu aparate radar.

Petentul susține că procesul verbal de contravenție este nul întrucât nu cuprinde toate elementele prevăzute de OG 2/2001, arătând că acesta a fost întocmit de agentul de poliție făcând referire la cu totul altă faptă, locul unde s-a întocmit contravenția fiind o altă zonă și nu zona consemnată în procesul verbal de contravenție.

Mai mult arată că nu sunt respectate nici dispozițiile art.16 din OG 2/2001, lipsind indicarea ocupației și locului de muncă al contravenientului, descrierea faptei cu arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, obiecțiunile contravenientului.

În drept art.31 și urm din OG2/2001.

Plângerea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar, conform art. 15 lit. i din Legea 146/1997 și art. 36 din OG nr. 2/2001.

În probațiune a anexat în copie: procesul verbal de contravenție contestat (f.6).

La data de 26.07.2012, prin serviciul registratură, intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.15), prin care a solicitat respingerea acțiunii și menținerea procesului verbal de contravenție așa cum a fost întocmit.

Intimatul a depus la dosar următoarele înscrisuri: cazierul auto al petentului, copia procesului verbal de contravenție contestat de petent, înregistrarea radar (f.16-19), raportul agentului constatator (f.37).

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/31.05.2012 (f.6), petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 280 lei și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, întrucât în data de 31.05.2012, ora 11.25, în localitatea V. de Jos, DN 7, km 335, conducând autotractorul marca Scania, cu numărul de înmatriculare_, care tracta semiremorca . Orăștie-S., la km 335, V. de Jos, depășește autoutilitara X 3294-BA, în zona depășire interzisă., faptă ce constituie contravenție potrivit art. 120/1/h din ROUG nr. 195/2002.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța retine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește critica de nelegalitate invocată de petent relativ la faptul că în procesul verbal de constatare a contravenției nu se menționează locul săvârșirii contravenției, instanța o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere faptul că agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului verbal atacat faptul că locul săvârșirii faptei este localitatea V. de jos, DN 7, km 335.

Totodată, agentul constatator a menționat în cuprinsul procesului verbal atacat și faptul că petentul poate formula plângere împotriva procesului verbal de contravenție în termen de 15 zile de la data înmânării/comunicării la Judecătoria A., susținerile petentului fiind neîntemeiate și sub acest aspect.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Actul normativ special cu aplicabilitate în domeniul contravențional, respectiv OG nr. 2/2001 nu conține dispoziții exprese referitoare la forța probantă a procesului-verbal de constatarea a contravenției.

Cu toate acestea, fiind vorba despre un act cu natură juridică duală - de act administrativ și de act procedural – instanța apreciază că sunt aplicabile principiile generale ce guvernează actele administrative privind prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal încheiat în urma unor constatări personale ale agenților învestiți cu prerogative de putere publică.

Existența unei prezumții relative simple nu contravine per se prevederilor art. 6 din Convenția Europeană, în măsura în care, în administrarea probatoriului, statul respectă anumite limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franța, Hotărârea din 7 octombrie 1988, paragr. 28, cauza Vastherga Tari Aktieholag c. Suedia, Hotărârea din 23 iulie 2002, paragr. 113).

În aprecierea temeiniciei procesului verbal de contravenție, instanța va avea în vedere asigurarea unui just echilibru pe de o parte între prezumția de nevinovăție ce îi este garantată petentului de dispozițiile convenționale și dreptul la apărare garantat de par. 1 al art. 6 și pe de altă parte prezumția de legalitate si temeinicie de care se bucură procesul verbal atacat.

Instanța reține faptul că, prin plângerea formulată petentul a invocat o altă stare de fapt decât cea reținută de agentul constatator prin procesul verbal atacat, respectiv faptul că în data de 31.05.2012, în localitatea V. de Jos, a depășit o autoutilitară ce lucra la drum și care staționa neregulamentar.

Vizionând proba video depusă de intimat la fila 19 dosar, instanța a constatat faptul că înregistrarea vizează un autotractor marca DAF, și nu marca Scania, numărul de înmatriculare fiind ilizibil, ce efectuează manevra de depășire a unui autoturism cu numărul de înmatriculare ilizibil și nu a unei autoutilitare. Față de aceste împrejurări, instanța a solicitat intimatului să depună la dosar înregistrarea radar a faptei contravenționale descrisă în procesul verbal atacat.

Prin adresa nr. C/653/10.01.2013 (f.45), Inspectoratul de Poliție al Județului A. a comunicat faptul că nu este în măsură să depună la dosar înregistrarea cuprinzând abaterea săvârșită la data de 31.05.2012 privind pe petentul F. Ș., întrucât aceasta nu se mai află stocată pe suport magnetic.

Astfel, în lipsa unui minim suport probator, având în vedere și principiul in dubio pro reo, care este aplicabil și în materie contravențională și în baza căruia orice dubiu profită petentului, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către petent, și în consecință, va anula procesul verbal . nr._/31.05.2012, va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum de 280 lei și va înlătura măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile și măsura administrativă a reținerii permisului de conducere.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R ĂȘ T E

Admite plângerea formulată de petentul F. Ș., cu domiciliul în Timișoara, ., ., jud.T. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI A., cu sediul în A. I., ., nr.1 și, în consecință:

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/31.05.2012, va exonera petentul de la plata amenzii în cuantum de 280 lei și va înlătura măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile și măsura administrativă a reținerii permisului de conducere.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. A. M. B. C. F.

Red.GAM

Tehnored.BCF/4ex

Data:18.01.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 129/2013. Judecătoria ALBA IULIA