Anulare act. Sentința nr. 2074/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Pornind de la aceste reguli de drept, instanța analizează excepția ridicată de către pârâtă, verificând dacă în cazul de față dreptul la acțiune privind capătul de cerere referitor la restituirea sumelor achitate de către reclamant cu titlu de comision de risc a fost exercitat în termenul de prescripție prevăzut de lege.

În acord cu dispozițiile art. 101 alin.3 C.pr.civ., termenele statornicite pe ani se sfârșesc în ziua anului corespunzătoare zilei de plecare.

Astfel, având în vedere că reclamanții, prin precizarea de acțiune făcută la termenul din 09.05.2013, au solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc începând cu data încheierii convenției, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la data de 23.12.2012, instanța constată că dreptul la acțiune al reclamanților nu a fost exercitat în termenul de prescripție de 3 ani pentru sumele percepute pe perioada 25.09.2008 – 22.12.2009.

Prin prisma considerentelor expuse anterior și a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța urmează să admită excepția prescripției dreptului la acțiune privind capătul de cerere referitor la restituirea sumelor achitate de către reclamant cu titlu de comision de risc și comision de administrare credit cu mai mult de trei ani înainte de data introducerii acțiunii.

În consecință va constata prescris dreptul material la acțiune privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pe perioada 25.09.2008 – 22.12.2009.

La data de 25.09.2008 între părți s-a încheiat Convenția de credit nr._, conform căreia creditul obținut de reclamanți este de 48.100 CHF, rambursabil în 300 de luni de la data încheierii convenției.

La pct.3 lit.d din convenție se prevede că banca își rezerva dreptul de a revizui structura ratei dobânzii în cazul apariției unei schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua structură a ratei dobânzii, deși la pct.3. a se face mențiunea că rata dobânzii curente este de „4,25% p.a- dobândă fixă ”.

La pct.3.10 din secțiunea Condiții Generale se stipulează ca D. poate fi modificată în condițiile modificării ratei dobânzii, precum și în condițiile prevăzute în secțiunea 10 „Costuri suplimentare” sau prin acordul părților.

La pct. 3.12 din Condițiile generale se vorbește de un comision de rezervă minimă obligatorie datorat ca urmare a obligației băncii de a constitui rezerva minimă obligatorie la BNR valoarea și perioada de aplicare sunt stabilite de către bancă în funcție de valoarea și durata obligației impuse acesteia de către BNR. De asemenea banca își rezervă dreptul de a modifica în mod corespunzător valoarea și/sau perioada de aplicare și de percepere a acestui comision.

La punctul 5.1 lit. e se indică valoarea comisionului de rezervă minimă obligatori ca fiind de 0% p.a.

La pct.5 lit. a din condițiile speciale ale convenției de credit și la pct.3.5 din condițiile generale ale convenției a fost stabilit un comision de risc 0,22% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toata perioada de derulare a Convenției de credit.

Dispozițiile art.969 din Codul civil conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.

Potrivit art.948 din Codul civil condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat constă în motivul determinant al încheierii contractului de împrumut, or pentru bancă motivul determinant al încheierii contractului de credit îl constituie obținerea de profit.

Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat folosirea lor în interes personal.

Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.

Art.966 din Codul civil prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

În concluzie, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

Analizând clauzele contractuale invocate în acțiunea introductivă, raportat la cele anterior menționate, instanța retine următoarele:

Scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:

Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de reclamanți, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.

Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În cauză, prin înscrisurile și interogatoriile administrate, nu s-a făcut dovada ca respectivele clauze referitoare la dobândă și comision de risc invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul.

Faptul că ambele parți au cunoscut întinderea obligațiilor stipulate prin clauzele invocate în acțiune la data încheierii convenției de credit, nu înseamnă că respectivul contract a fost negociat, din moment ce consumatorul nu a avut posibilitatea să le negocieze.

Cu privire la pct.3.d din Convențiile amintite, raportat la pct.3.a, instanța contată că aceste clauze sunt abuzive și trebuie interpretate în favoarea consumatorului potrivit art.1 alin.2 din Legea nr.193/2000, în sensul că în caz de dubii asupra unor clauza contractuale acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. Prin urmare, din moment ce pct.3.a stabilește rata dobânzii curente ca fiind de „3,99 p.a” iar pct.3.d prevede că banca își rezervă dreptul de a revizui structura ratei dobânzii, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „3,99% p.a ” dobândă fixă ceea ce are ca efect desființarea pct.3.d din Convenție, raportat la pct.3.11 din secțiunea condiții generale.

În ceea ce privește comisionul de risc prevăzut la pct.5 din condițiile speciale ale convenției si de pct.3.5 din condițiile generale ale convenției, s-a stabilit un comision de risc de 0,22% aplicabil soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit.

Aceste clauze privind comisionul de risc apar în lumina legii ca fiind abuzive din următoarele motive:

În contract nu este identificat suficient de clar și pe înțelesul oricărei persoane care nu are cunoștințe specifice domeniului bancar ce fel de riscuri presupune punerea creditului la dispoziție.

În plus, aceste comisioane de risc nu se justifică, ținând cont că reclamanții au adus garanții pentru executarea contractului.

În acest sens reclamanții au constituit în favoarea pârâtei o garanție reală imobiliară (ipotecă) de prim rang, conform pct.7 lit. a din condițiile speciale ale Convenției, imobil care a fost asigurat conform pct.7 lit. b din condițiile speciale ale Convenției, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

În privința comisionului de risc, analizându-se scadențarul plaților instanța constată că acest comision reprezintă o suma considerabilă, astfel că se poate retine că plățile cu acest titlu reprezintă o sumă disproporționat de mare față de suma împrumutată.

Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

Deoarece art.14 din Legea nr.193/2000 face trimitere la Codul civil și la Codul de procedură civilă, instanța apreciază că în cauză cererea reclamanților este întemeiată, existând un caz de nulitate absolută parțială care este dat de caracterul abuziv al unor clauze contractuale ce se sancționează cu desființarea acelor clauze și restituirea prestațiilor efectuate.

La judecarea cauzei se va avea în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunitarii Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă nu o aplică.

Față de cele ce preced, deoarece scopul determinant urmărit de bancă la încheierea contractului a fost obținerea unui profit chiar și cu riscul încălcării Legii nr.193/2000, prin includerea unor clauze abuzive în contractul de credit, instanța apreciază ca aceste clauze sunt lovite de nulitate absolută.

În speța dedusă judecății nu se contestă că pârâta a stabilit unilateral dobânda fixă, ci se contestă posibilitatea modificării cuantumului acesteia în mod unilateral de către bancă, fără acordul reclamanților și fără a se stabili măcar criteriile în funcție de care ar putea opera această modificare.

În cauză nu s-a făcut dovada negocierii, în sensul celor anterior expuse, iar în plus pct.1 a) din Anexa la Legea 193/2000 care dau dreptul de a modifica unilateral clauzele contractului, dacă există o motivație întemeiată, s-ar putea aplica doar în situația în care, dobânda stipulată ar fi variabilă, nu și atunci când este stabilită în cuantum fix.

Acest aspect este întărit de răspunsurile pe care reclamanții le-au dat la interogatoriul administrat de instanță la cererea pârâtei . din care reiese că nu s-a adus la cunoștința reclamanților obligația de a plăti comisionul de risc și nici împrejurarea că dobânda ar putea varia în funcție de modificările de pe piața monetară și nici nu s-au negociat clauzele contractului sau ale actului adițional, modul de derulare a raporturilor contractuale dintre părți fiind în sensul aderării din partea reclamantului la convenția de credit, prin urmare la niște clauze contractuale preformulate fără posibilitate din partea reclamantului de a negocia în vreun sens conținutul contractului.

Susținerea că Art.4 al Directivei nr.93/13/CEE ( transpusă de legea 193/2000) a exclus prețul contractului de la controlul caracterului abuziv, prin alin.2, nu este fondată întrucât comisionul de risc nu face parte din prețul contractului, având în vedere că banca avea obligația să-și constituie provizioane de risc de credit, iar potrivit dispozițiilor art.11 din Regulamentul BNR nr.5/2002, în vigoare la data contractării creditului, constituirea de provizioane specifice de risc de credit se referă la crearea acestora și se va realiza prin includerea pe cheltuieli a sumei reprezentând nivelul necesarului de provizioane specifice de risc de credit.

Având în vedere că aceste provizioane sunt incluse pe cheltuieli, rezultă că acestea cad în sarcina băncii, nereprezentând venituri, astfel încât nu pot fi percepute de la împrumutat.

Mai mult pârâta, pentru a diminua riscul insolvabilității unui debitor, avea posibilitatea de a încheia un contract de asigurare a creditului.

Chiar dacă pârâta avea obligația să constituie aceste provizioane de risc de credit și posibilitatea constituirii unor provizioane de risc suplimentare, iar în plus putea să-și asigure creditul, aceasta a preferat să transfere tot acest risc asupra reclamanților, cu toate că aceștia din urmă au suportat încă de la încheierea contractului riscul de credit prin aducerea drept garanție a unui imobil, imobil ce a fost asigurat, iar contractul de asigurare a fost cesionat în favoarea băncii.

Instanța apreciază că și dacă acest comision de risc ar face parte din preț, el nu este supus excepției prevăzute de art.4 al directivei 93/13/CEE, din moment ce nu este prevăzut în mod clar și inteligibil, deoarece acest comision nu este definit și nu se menționează criteriile în funcție de care s-a stabilit procentul comisionului.

În ceea ce privește dobânda legală calculată pentru comisionul de risc achitat, aceasta va fi acordată începând cu data introducerii prezentei acțiuni.

În măsura în care comisioanele sunt abuzive, acestea constituie o plată nedatorată, băncile datorând dobânda legală de la data punerii în întârziere.

Dobânda legală va fi calculată până la data restituirii efective a comisioanelor de risc de către pârâte.

În ceea ce privește comisionul de rezervă minimă obligatorie prevăzut de art. 3.12 din Condițiile Generale, instanța constată că potrivit art. 5.1 lit. e din Condițiile speciale ale convenției valoarea comisionului de rezervă minimă obligatorie este de 0% p.a.

În aceste condiții, instanța constată că în ceea ce privește acest comision exercitarea prezentei acțiuni este prematură și, la acest moment, lipsită de interes, în condițiile în care un astfel de comision nu este perceput de către bancă.

În situația în care se va individualiza și se va percepe un astfel de comision, reclamanții vor avea posibilitatea introducerii unei acțiuni prin care să solicite constatarea abuzivă a unui astfel de comision.

Față de cele reținute mai sus instanța va admite în parte acțiunea și:

1. Va constata nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/25.09.2008 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

-pct. 3 lit. d – „data ajustării dobânzii” din condițiile speciale ale convenției,

- pct. 3.11 D. (dobânda anuală efectivă ) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției

- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”

- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.

2. Va desființa clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.

3. Va desființa planul de rambursare în ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.

4. Va obliga pârâtele să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de risc, achitat de reclamanți pentru perioada 23.12.2009 și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 23.12.2012 și până la restituirea efectivă.

Va respinge cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 3.12 din condițiile generale ale convenției ca lipsită de interes.

În temeiul art 276 C.pr.civ va obliga pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat proporțional acordat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția inadmisibilității acțiunii, execpție invocată de către pârâta ..

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pe perioada 25.09. 2008 – 22.12.2009, excepție invocată de către pârâta ..

Constată prescris dreptul material la acțiune privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc pe perioada 25.09. 2008 – 22.12.2009.

Admite în parte acțiunea precizată de reclamanții T. - V. G. și T. - V. M., în contradictoriu cu pârâtele S.C. V. R. SA, cu sediul în București, Șoseaua P., nr. 42, etaj 3-8 și 10, Sectorul 2, și S.C. V. R. SA – SUCURSALA A. I., cu sediul în A. I., ., .. A. și în consecință:

Constată nulitatea absolută parțială a Convenției de credit nr._/25.09.2008 încheiată între părți în privința următoarelor clauze:

-pct. 3 lit. d – „data ajustării dobânzii” din condițiile speciale ale convenției,

- pct. 3.11 D. (dobânda anuală efectivă ) din secțiunea 3 a condițiilor generale ale convenției

- pct.5 lit.a „Comision de risc” din „Condițiile speciale ale convenției”

- pct.3.5. „Comisionul de risc” din Secțiunea 3 a „Condițiilor generale ale convenției”.

2. Desființează clauzele contractuale de la punctul 1 constatate prin prezenta ca fiind nule.

3. Desființează planul de rambursare în ce privește clauzele contractuale constatate prin prezenta ca fiind nule.

4. Obligă pârâtele să restituie reclamanților contravaloarea comisionului de risc, achitat de reclamanți pentru perioada 23.12.2009 și până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată începând cu data de 23.12.2012 și până la restituirea efectivă.

Respinge cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a clauzei prevăzute de art. 3.12 din condițiile generale ale convenției ca lipsită de interes.

Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – onorariu de avocat proporțional acordat.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23.05.2013.

Președinte, Grefier,

B. B. M. H. A.

Red. B.B.M.

Tehnored. H.A./6 ex./08.07.2013