Plângere contravenţională. Sentința nr. 2066/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 2066/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 8618/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2066/2013

Ședința publică de la 22 Mai 2013

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE - L. B.

Grefier - A. R.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta . în contradictoriu cu intimata G. F. A., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă av. V. S. pentru petentă, cjr. R. M. L. pentru intimată și martora M. A. M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța identifică martora M. A. M. și procedează la audierea acesteia, sub prestare de jurământ religios, depoziția martorei fiind consemnată pe filă separată atașată la dosarul cauzei. Cu privire la depoziția martorei, av. V. S. se opune întrebării dacă martora verifica inclusiv dacă se vindeau bilete din moment ce lua banii motivat de faptul că aceasta ar însemna ca martora să stea permanent lângă aparate pentru a verifica câți clienți joacă efectiv.

Mandatara intimatei solicită ca petenta să depună extras din registrul încasărilor zilnice întrucât în procesul verbal contestat se face referire la acest aspect.

Apărătorul ales al petentei arată că nu contestă faptul că au existat încasări în perioada supusă controlului, fiind înregistrate.

Instanța apreciază că nu se impune depunerea unor astfel de documente având în vedere că nu se contestă existența încasărilor de la aparatele de jocuri de noroc și evidențierea acestora în registrul încasărilor zilnice.

Având cuvântul, apărătorii părților arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul ales al petentei solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, iar în subsidiar dacă se apreciază că s-a adus o minimă atingere legii contravenționale, înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment. Fără cheltuieli de judecată.

Apărătorul ales al petentei învederează că art.13 alin.5 din OUG nr.77/2009 face referire la cazinouri, iar la final se vorbește de încasare la recepție. Or petenta nu desfășoară activitatea de cazinou, iar legea îi permite societății comerciale să amplaseze aparatele tip slot - machine în mai multe locații. Astfel petenta a amplasat o parte din aparate într-o locație care are ca și destinație bar. Din depoziția martorei, rezultă că angajaților le-a fost adus la cunoștință, fiind menționat și în fișa postului, că au obligația de a emite biletele pentru aparatele de jocuri. Martora a arătat că le-a adus la cunoștință inspectorilor că această obligație îi revine și, cu toate acestea, sancțiunea a fost aplicată societății petente. Invocă dispozițiile art.27 alin.1 din OUG nr.77/2009.

Se mai arată de către apărătorul ales al petentei că martora este angajata celor două societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în aceeași locație (petenta și societatea cu activitate tip bar). Martorei îi este greu să verifice cine joacă și cine consumă, întrucât nu toate persoanele care consumă de la bar joacă și la aparate, reciproca fiind valabilă. Mai mult, aparatele nu sunt dotate cu mecanism care să permită utilizarea acestuia doar dacă are bilet, acestea funcționând pe bază de monede neexistând o dublă evidențiere bilet și monede.

Reprezentanta intimatei solicită respingerea plângerii și menținerea procesului verbal contestat ca legal și temeinic întocmit pentru considerentele arătate pe larg în întâmpinare. Învederează că petenta a fost sancționată pentru încălcarea art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009, iar agenții au vizat ultimul bilet emis de petentă. De asemenea, mai arată că la art.271 din același act normativ se arată sancțiunile ce se aplică în cazul fiecărei contravenții constatate.

Apărătorul ales al petentei învederează că fapta nu este încadrată în drept.

Reprezentanta intimatei arată că încadrarea este arătată în rubrica privind constatarea faptelor.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2012, petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ încheiat de intimata G. F. A., solicitând:

- în principal, admiterea plângerii și anularea procesului verbal atacat cu consecința exonerării de la plata sancțiunii contravenționale;

- în subsidiar, admiterea plângerii și constatând o minimă atingere adusă legii contravenționale să se dispună transformarea sancțiunii aplicate din amendă contravențională în avertisment;

- cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii petenta a arătat că la data de 23.10.2012 a fost sancționată contravențional în baza procesului verbal atacat pentru încălcarea prevederilor art.26 indice 1 din OUG 77/2009. Petenta a arătat că fapta contravențională reținută de către organele de control a fost consemnată în rubrica specială din procesul verbal atacat dar, scrisul fiind indescifrabil, nu poate concluziona care a fost contravenția constatată. Din spusele angajatei sale, petenta deduce că s-a constatat de organele de control că angajata societății petente nu a tăiat bilete pentru jucătorii la aparatele de tip slot - machine. Însă această contravenție este prevăzută de art.13 din OUG nr.77/2009 și este doar sancționată prin art.26 ind.1 din același act normativ. Petenta apreciază că fapta a fost greșit încadrată, lucru ce atrage nulitatea procesului verbal atacat conform prevederilor art.16 din OG nr.2/2001.

Petenta apreciază că procesul verbal este și netemeinic, fiind sancționată în mod eronat, atâta timp cât obligația prevăzută de art.13 din OUG nr.77/2009 era consemnată în fișa postului angajatei, iar legea prevede chiar și sancționarea persoanei fizice care nu înțelege să de-a curs prevederilor legii. Se arată că această obligație a fost inserată în fișa postului angajatei întrucât aceasta vine în contact direct cu clientul, fiind datoare să emită acele bilete pentru fiecare jucător în parte. Dacă emiterea biletelor s-a realizat fără știința administratorului petentei sau oricărui alt organ de conducere, acest fapt atrage răspunderea angajatului care a acționat contrar prevederilor stabilite în sarcina sa.

În ceea ce privește petitul subsidiar, petenta arată că fapta care s-ar fi reținut în sarcina sa a adus o minimă atingere legii contravenționale astfel încât se impune aplicarea unui avertisment pentru această faptă.

S-a mai invocat de către petentă imposibilitatea opririi jucătorilor de la participarea în mod efectiv la jocurile de tip slot – machine, precum și actul normativ care tratează obligația societății petente de a emite bilete doar acelor persoane care joacă la aparatele respective, iar respectarea prevederilor legale este cu atât mai dificilă cu cât persoanele care joacă la aparatele de tip slot – machine introduc în mod direct banii în aceste aparate și, de cele mai multe ori, nu mai au bani asupra lor pentru achitarea biletului respectiv, acesta fiind de altfel singurul motiv pentru care angajata sa nu a emis biletul, deși s-a jucat la aparatul respectiv. Petenta apreciază că este o lacună legislativă care o pune într-o situație delicată în sensul că pe de o parte nu se emit acele bilete la momentul intrării persoanei respective în incinta localului, aceasta deoarece doar persoanele care sunt jucători sunt datori să plătească tichetele, iar pe de altă parte dacă o persoană își introduce toți banii în aparat nu mai deține fonduri pentru a achita biletul despre care face vorbire art.13 din OUG nr.77/2009. S-a mai arătat că această contravenție, fiind una de pericol abstract, trebuie apreciat caracterul neregular al săvârșirii contravenției, în sensul că atâta timp cât neemiterea acelor bilete reprezintă un element excepțional și sporadic, regula care este respectată și de către petentă este aceea de emitere a biletelor. Mai mult, încălcarea legii contravenționale nu se realizează cu bună știință, ci din elemente străine de voința angajatei societății.

În probațiune a solicitat proba cu înscrisuri, martori precum și orice alte probe ce ar reieși din dezbateri.

S-a anexat plângerii: împuternicire avocațială, copia plicului prin care i-a fost comunicat procesul verbal contestat, copia procesului verbal . nr._/23.11.2012 (fl.5-9).

La termenul de judecată din data de 24.04.2013 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesul verbal ca legal și temeinic încheiat. A arătat că în urma controlului efectuat la petentă s-a constatat nerespectarea prevederilor art.13 alin.4 din OUG 77/2009 cu modificările și completările ulterioare în sensul că petenta, în calitate de organizator de jocuri de noroc, nu a emis bilete de intrare către jucătorii de jocuri de noroc în perioada 05.11._12. S-a reținut că, potrivit art.26 ind.1 din OUG 77/2009 fapta constituie contravenție, fiind sancționată petenta cu amendă în cuantum de 3.000 lei.

Intimata a arătat că organul de control a constatat și sancționat corect fapta consemnată în procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor în sensul că la data controlului s-a constatat nerespectarea de către petentă a prevederilor art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009 cu modificările și completările ulterioare, în sensul că petenta nu a emis bilete de intrare către jucătorii de jocuri de noroc în perioada 05.11.2012 – 22.11.2012 deși, așa cum rezultă din situația încasărilor zilnice ale aparatelor de joc de tip slot - machine, aceste aparate au funcționat.

Se mai arată de către petentă că prin plângerea formulată petenta nu contestă realitatea faptelor ci apreciază că fapta a fost greșit încadrată în procesul verbal. De asemenea petenta susține că sancțiunea trebuia aplicată angajatei deoarece aceasta avea această obligație în fișa postului. Intimata arată că nici o apărare a petentei nu este întemeiată având în vedere prevederile art.13 alin.4 și art.26 ind.1 din OUG 77/2009.

Cu privire la înlocuirea amenzii contravenționale cu avertisment, intimata solicită respingerea acestui petit subsidiar având în vedere că legiuitorul a avut în vedere anumite limite ale amenzii, sancționarea fiind impusă de lege în vederea stăpânirii fenomenului evazionist ce tinde să se dezvolte la toate nivelele economice.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art.115-118 Cod proc. civilă, OUG nr.77/2009 și art.274 C.proc.civ.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri constând în copia procesului verbal contestat, dovada datei comunicării procesului verbal și proba testimonială cu martora M. A. – M. (fl.25).

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._/23.11.2012 petenta . a fost sancționată cu amendă în cuantum de 3.000 lei, reținându-se în sarcina sa următoarele: în timpul controlului operativ și inopinat efectuat la data de 23.11.2012, ora 16,00 la punctul de lucru al societății petente din Galda de Jos, ., județul A., prin sondaj asupra documentelor solicitate s-a constatat nerespectarea prevederilor art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009 cu modificările și completările ulterioare. S-a constatat că ultimul bilet de intrare emis către jucători este cu nr.AJAA_/04.11.2012, fiind vizat de organele de control, iar în perioada 05-22.11.2012 au fost utilizate aparatele de joc conform situației încasărilor zilnice vizate de organele de control. Fapta constituie contravenție conform art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009 și se sancționează potrivit dispozițiilor art.261 din același act normativ.

Potrivit art.34 din OG nr.2/2001, instanța investită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Cu privire la legalitatea procesului verbal, se reține că acesta s-a încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Petenta a invocat faptul că fapta a fost greșit încadrată, mandatarul petentei făcând verbal referire la dispozițiile art.13 alin.5 din OUG nr.77/2009, care se aplică numai cazinourilor. A arătat că fapta ar fi prevăzută de art.13 (și nu 261) din OUG nr.77/2009 și că doar se sancționează potrivit dispozițiilor art.261 din OUG nr.77/2009. În consecință ar fi încălcate dispozițiile art.16 din OG nr.2/2001.

Instanța va înlătura această apărare, întrucât prevederile art.16 din OG nr.2/2001 vizează doar motive de nulitate relativă, iar petenta nu a menționat care sunt prejudiciile suferite și care nu s-ar putea repara decât prin anularea procesului verbal atacat. Mai mult, instanța constată că în cuprinsul procesului verbal se arată că au fost încălcate prevederile art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009, iar mai jos se arată că fapta constituie contravenție conform prevederilor art.261 din OUG nr.77/2009, arătând ulterior și că fapta se sancționează tot potrivit art.261 din OUG nr.77/2009. Potrivit art.261 din OUG nr.77/2009 „nerespectarea prevederilor art.13 alin.4, 5, 6 sau 7 constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 200 lei la 500 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice”. Așadar mențiunea din procesul verbal atacat potrivit căreia fapta constituie contravenție potrivit art.261 din OUG nr.77/2009 este corectă, arătându-se în cuprinsul procesului verbal și că au fost încălcate dispozițiile art.13 alin.4 din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal atacat instanța reține următoarele aspecte:

Starea de fapt reținută de intimat în procesul verbal contestat nu a putut fi răsturnată de petentă. Potrivit art.1169 C.proc.civ. cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o și dovedească.

S-a invocat de către petentă că obligația prevăzută la art.13 din OUG nr.77/2009 era consemnată în fișa postului a angajatei petentei și că legea prevede chiar și sancționarea persoanei fizice care nu înțelege să dea curs prevederilor legii. Acea angajată era datoare să emită acele bilete pentru fiecare jucător în parte. Cu toate acestea, petenta nu a depus la dosar fișa postului, dar chiar și așa, depunerea ei nu avea nici o relevanță în cauză, întrucât potrivit art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009 „organizatorii de jocuri de noroc de tip slot – machine încasează biletul de intrare numai de la jucători”. Or organizatorul de jocuri de noroc de tip slot – machine nu este angajata respectivă, ci doar petenta care desfășoară o astfel de activitate.

S-a mai arătat de către petentă că art.13 alin.5 din OUG nr.77/2009 face referire la cazinouri, iar la final se vorbește de încasare la recepție și că petenta nu desfășoară activitatea de cazinou.

Petenta însă face referire la art.13 alin.5 în loc de art.13 alin.4 din OUG nr.77/2009, așa cum a fost corect încadrată fapta de agenții constatatori. În alineatul 4 teza finală nu se face vorbire despre cazinouri, ci doar în alineatul 5 (despre care vorbește în mod eronat petenta). Acolo se specifică foarte clar că pentru cazinouri sunt prevederile din alineatul 5, ceea ce înseamnă că cele anterioare, din alin.4, nu. Și tot în alineatul 5 se vorbește și despre recepția care este specifică doar cazinourilor.

Petenta a mai menționat că legea îi permite societății comerciale să amplaseze aparatele tip slot - machine în mai multe locații. Astfel că ea a amplasat o parte din aparate într-o locație care are ca și destinația de bar. A mai arătat că din depoziția martorei, rezultă că angajaților le-a fost adus la cunoștință, fiind menționat și în fișa postului, că au obligația de a emite biletele pentru aparatele de jocuri. Martora a arătat că le-a adus la cunoștință inspectorilor că această obligație îi revine și, cu toate acestea, sancțiunea a fost aplicată societății petente. Invocă dispozițiile art.27 alin.1 din OUG nr.77/2009 („Licențele pentru exploatarea jocurilor de noroc acordate operatorilor economici până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își mențin valabilitatea până la data expirării, cu condiția plății taxelor aferente autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc la termenele și în cuantumul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență, dar nu mai mult decât cuantumurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, constituind în înțelesul prezentei ordonanțe de urgență autorizații de exploatare a jocurilor de noroc.”).

Instanța nu va reține această apărare, întrucât potrivit dispozițiilor art.261 nerespectarea prevederilor art.13 alin.4, 5, 6 sau 7 constituie contravenție și se pedepsește cu amendă de la 200 lei la 500 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele juridice. Or la art.13 alin.6 se menționează că persoanele cărora li s-a eliberat bilet de intrare au obligația să-l păstreze pe toată perioada cât se află în incinta locației în care se eliberează astfel de bilete. Așadar vizează obligații ale persoanelor fizice, spre deosebire de celelalte alineate (4, 5 și 7) care vizează persoane juridice. În cauză însă se are în vedere art.13 alin.4 și nu alineatul 6 și nici 5 al aceluiași articol. În concluzie, întrucât art.261 face referire atât la art.13 alin.4, 5 și 7 care vizează obligații ale persoanelor juridice, cât și la art.13 alin.6 care vizează obligații ale persoanelor fizice, el a fost formulat în așa fel încât să vizeze sancțiuni atât pentru persoane fizice, cât și juridice.

Mandatarul petentei a mai menționat în apărare că martora audiată în cauză este angajata a două societăți comerciale ce își desfășoară activitatea în aceeași locație (petenta și societatea cu activitate tip bar). Martorei îi era greu să verifice cine joacă și cine consumă, întrucât nu toate persoanele care consumă de la bar joacă și la aparate, reciproca fiind valabilă. Mai mult, aparatele nu sunt dotate cu mecanism care să permită utilizarea acestuia doar dacă are bilet, acestea funcționând pe bază de monede neexistând o dublă evidențiere bilet și monede.

Nici această apărare nu va fi reținută de instanță, întrucât în cauză se vorbește despre încălcarea unei obligații care revine petentei, chiar dacă ea își desfășoară activitatea prin angajații săi, cărora le-a trecut în fișa postului această obligație (fișă care, așa cum am arătat anterior, nu a fost depusă la dosar).

Cercetând în continuare proporționalitatea sancțiuni aplicate petentei prin procesul verbal de contravenție, instanța apreciază următoarele:

Potrivit art.21 alin.3 din OG nr.2/2001, sancțiunea contravențională aplicată în concret contravenientei trebuie să răspundă imperativului proporționalității acesteia cu gradul de pericol social al conduitei adoptate de petentă, dispozițiile legale oferind o . criterii relevante din această perspectivă, anume: împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientei. De asemenea, potrivit art.7 alin.3 din același act normativ prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

Având în vedere faptul că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligativității organizatorilor de jocuri de noroc de tip slot – machine de a încasa biletul de intrare numai de la jucători se traduce într-o măsură de prevenire a fenomenului evazionist, instanța apreciază că sancțiunea avertismentului nu poate fi îndestulătoare în cauză, cu atât mai mult cu cât gradul de pericol social rezultă și din limitele amenzii prevăzute de legiuitor.

În concluzie instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/23.11.2012.

Văzând și dispozițiile art.274 din C.proc.civ., instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

Respinge plângerea formulată de petenta ., cu sediul în Cluj N., ., nr.124, ., județul Cluj împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ încheiat la data de 23.11.2012 de agenții constatatori ai intimatei G. F. COMISARIATUL GENERAL reprezentată în teritoriu de G. F. - Secția A., cu sediul în A. I., ., județul A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

B. L. R. A.

Red . RAA

5 ex./16.10.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2066/2013. Judecătoria ALBA IULIA