Pretenţii. Sentința nr. 950/2013. Judecătoria ALBA IULIA
Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 01-03-2013 în dosarul nr. 7479/176/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. I.
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 950/2013
Ședința publică de la 01 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: H. L.
Grefier:P. I. M.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 36 TOLSTOI și pe pârâtul B. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, în temeiul art. 167 al 1 Cod pr.civ., încuviințează pentru reclamantă proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, apreciind-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.11.2012 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 36 TOLSTOI, a chemat în judecată pe pârâtul B. C., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 720,95 lei, iar penalități în sumă de 263,02 lei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a încetat să-și mai îndeplinească obligațiile legate de plata cheltuielilor de întreținere în perioada septembrie 2011 – septembrie 2012, fapt care aduce prejudicii asociației și proprietarilor care o compun, în sensul imposibilității efectuării plăților pe care aceștia sunt obligați să le înainteze.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 50 din Legea 230/2007.
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar, conform art.50, alin.2 din Legea nr.230/2007 și art.1 alin.2 din O.G.nr.32/1995.
Pârâtul, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu a fost prezent la judecată pentru a-și formula apărări.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoatele:
Pârâtul B. C. este proprietarul apartamentului nr.19, situat în A. I., ..TO 063.
Conform art. 46 din Legea nr. 230/2007, „Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
Potrivit art. 32 alin. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 aprobate prin HG 1588/2007, “toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari”.
De asemenea, potrivit art. 25 alin. 1 din Normele Metodologice, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, calculate pentru fiecare proprietar din condominiu, vor fi achitate de aceștia, după caz, în termen de maximum 20 zile de la data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă.
În calitate de proprietară a apartamentului menționat, pârâta avea obligația să achite cotele de întreținere aferente acestui spațiu.
Instanța reține că în materia obligațiilor de rezultat, debitorului îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației a cărei existență a fost probată mai întâi de către creditor.
Din verificarea listelor de plată a cotelor de întreținere aferente perioadei septembrie 2011 – septembrie 2012 (f.10-22), rezultă existența în sarcina pârâtului a unor datorii reprezentând cote de întreținere neachitate în această perioadă.
Luând în considerare faptul că termenul de 20 de zile pentru exigibilitatea fiecărei creanțe în parte s-a împlinit, fără ca pârâtul să fi depus la dosar înscrisuri din care să rezulte că a achitat în întregime și în termen sumele de bani pe care le datora reclamantei, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată, urmând să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 720,95 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de întreținere neachitate.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata penalităților de întârziere aferente perioadei în litigiu, instanța reține că potrivit art. 49 alin. 1 și 2 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica pentru fiecare cotă de întreținere lunară numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, de maximum 20 de zile calendaristice, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma cotei de întreținere lunare la care s-au aplicat.
Potrivit art. 17 alin. 1 lit.j din Hotărârea nr. 1588 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, Comitetul executiv al asociației de proprietari stabilește sistemul propriu de penalizări al asociației de proprietari pentru restanțele afișate pe lista de plată ce privesc cheltuielile asociației de proprietari, conform prevederilor legale.
În privința penalităților, în cazul de față, asociația a stabilit prin procesul – verbal al adunării generale (f.8, 9) din data de 03.04.2008, un procent de penalizare de 0,2% pe zi pentru restanțele mai vechi de 30 de zile.
Pe cale de consecință, văzând hotărârile procesul – verbal menționat prin care s-a stabilit aplicarea unor penalități de 0,2% pe zi întârziere la sume restante la plata taxelor comune, instanța va obliga pârâtul și la plata penalizărilor de întârziere în cuantum de 263,02 lei, aferente perioadei septembrie 2011 – septembrie 2012, potrivit modului de calcul aflat la dosar (f.4).
Prin urmare, instanța va admite cererea și va obliga pârâtul să achite reclamantei suma totală de 983,97 lei, din care 720,95 reprezintă cote restante de întreținere pentru perioada septembrie 2011 – septembrie 2012, iar 263,02 lei reprezintă penalități calculate la debitul principal până la data de 13.11.2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr.36 Tolstoi, cu sediul în A. I., ..CT 15, jud. A., în contradictoriu cu pârâtul B. C., cu domciliul în A. I., ..TO 063, ..
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 983,97 lei, din care 720,95 lei reprezintă cote restante de întreținere pentru perioada septembrie 2011 – septembrie 2012, iar 263,02 lei reprezintă penalități calculate la debitul principal până la data de 13.11.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.03.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. H. M. P.
Red. L.H./Tehnored. M.P./4 ex./27.03. 2013
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 571/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 3182/2013. Judecătoria ALBA IULIA → |
---|