Succesiune. Sentința nr. 1129/2013. Judecătoria ALBA IULIA

Sentința nr. 1129/2013 pronunțată de Judecătoria ALBA IULIA la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 8487/176/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1129/2013

Ședința publică de la 12.03.2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE F. S. C.

Grefier D. V.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentele S. V., S. A. V. și S. A. S. având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Petentele, având pe rând cuvântul învederează că nu au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Petentele având pe rând cuvântul, solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și precizată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistră pe rolul acestei instanțe în dosar nr._, pentru termenul din 20.11.2012, reclamantele S. V., S. A. – V., S. A. – S. au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța:

- să se stabilească calitatea de moștenitori ai defunctului S. A., decedat la data de 04.12.1999, cu ultimul domiciliul în localitatea A. I., ., jud. A., după cum urmează:

-S. V. – soție cu domiciliul în localitatea A. I., ., județul A.;

- S. A. – V., fiică, cu domiciliul în localitatea A. I., ., jud. A.;

- S. A. – S., fiică, cu domiciliul în localitatea A. I., ., jud. A..

- să se constate că masa succesorală este formată din cota de ½ din bunul imobil casă, curte și grădină, situat administrativ în localitatea A. I., ., jud. A., înscris în CF 1379 a localității A. I., imobil descris în Partea I–A, nr. crt. 1, cu nr. top. 1577 casă și curte cu suprafața de 478 m.p. și nr. top. 1578, grădină cu suprafața de 493 m.p., în total 971 m.p., proprietari tabulari înscriși la Partea II – B, nr. crt. 17 și 18, fiind S. A. și soția S. V. născută S., proprietari în cotă de 1/1 părți, cu titlul cumpărare bun comun, prin încheierea nr. 1233/1974, fără sarcini înscrise la Partea III – C;

- să se dispună înscrierea în cartea funciară a acestor mențiuni.

În fapt, au arătat în esență că sunt proprietarele imobilului ante-menționat, după decesul lui S. A., reclamantele au continuat să folosească împreună și netulburat imobilul compus din casă, curte și grădină, să se manifeste în continuare ca și o familie.

În drept, a invocat prevederile art. 654, art.659, art. 669 și art. 679 din C. civil, art. 111 din C.p.c., art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997.

Pentru termenul de judecată din data de 12.02.2013, reclamantele au depus precizare prin care au arătat că în fapt, pentru stabilirea calității de moștenitori ai defunctului S. A. asupra cotei de ½ din bunul imobil casă, curte și grădină, situat administrativ în localitatea A. I., ., jud. A., înscris în CF_ a localității A. I. ( provenită din conversia de pe hârtie a CF nr. 1379 a localității A. I. ), cu nr. top. 1577 și 1578, în suprafață totală de 971 m.p., conform cotelor – părți cuvenite conform prevederilor legale și înscrierea în cartea funciară a acestor mențiuni, cererea este formulată conform prevederilor art. 111 din C.p.c.

Prin încheierea pronunțată la data de 11.12.2012, în dosarul nr._ s-a dispus înregistrarea separată și repartizarea aleatorie a precizării de acțiune.

La data de 14.12.2012, precizarea de acțiune a fost înregistrată sub dosarul nr._ .

În probațiune, s-au depus înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Se constată că potrivit încheierii de ședință din data de 11.12.2012 de la fila 1 petentele au depus o precizare de acțiune în dosarul Judecătoriei Alba Iulia nr._, în care se judecau în contradictoriu cu pârâții R. D., S.C. Raiffeisen Bank SA, F. I. M., F. M. M. și F. M. pentru stabilirea liniei de graniță – filele 2-3 -, pentru care instanța constatând că s-a făcut peste termenul prevăzut de art.132 din codul de procedură civilă a dispus dezatașarea și înregistrarea aleatorie separată sub prezentul dosar.

Pentru termenul de judecată din data de 12.02.2013 petentele au depus o precizare a cereriifilele 10-11 - față de dispoziția instanței de a fi citate cu mențiunea de a indica cu cine doresc să se judece în contradictoriu – filele 8-9 -, în care au arătat că doresc stabilirea calității de moștenitoare a defunctului S. A. în contextul art.111 din Codul de procedură civilă.

În ședința de judecată din data de 12.02.2013 petentele, prezente fiind, prin petenta S. A., au susținut că nu doresc să se judece în contradictoriu cu nici un pârât – fila 30, invocând din nou dispozițiile art.111 din Codul de procedură civilă.

Văzând copiile certificatelor de naștere, de căsătorie și de deces de la filele 12-16, precum și sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale de la fila 4, urmează ca în temeiul art.659 și art.669 din Codul civil și art.1 lit.a din Legea nr.319/1944 instanța să constate că moștenitoarele legale ale numitului S. A., decedat în A. I. la data de 04.12.1999, sunt S. V., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de moștenire de 2/8 părți, și S. A. V. și S. A. S., ambele în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de moștenire de 3/8 părți.

La filele 5 și 6 se află extrasul Cf nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr.1379 A. I.) și certificatul de atestare fiscală emis de Direcția Venituri a Primăriei Municipiului A. I., din care rezultă că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. A. este compusă din cota de ½ părți din imobilul casă, curte și grădină situate în A. I., pe ..52, înscris în Cf nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr.1379 A. I.) sub A.1 și A.1.1, nr. top.1577, curți, construcții în suprafață de 478 mp și nr. top.1578, grădină în suprafață de 493 mp, ce a fost dobândit potrivit încheierii nr.1233/07.03.1974 prin cumpărare, considerent pentru care se va admite și cel de al doilea capăt de cerere.

Față de cele ce preced, se va dispune ca Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. să înscrie dreptul de proprietate al petentelor S. V., cu o cotă de 10/16 părți, cu titlu cumpărare și moștenite, S. A. V., cu o cotă de 3/16 părți și S. A. S., cu o cotă tot de 3/16 părți, ambele cu titlu moștenire, în Cf nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr.1379 A. I.).

Potrivit certificatului de atestare fiscală pentru persoane fizice de la fila 6 și încheierii de cameră de consiliu din data de 22.02.2013 de la fila 31 imobilul are o valoare de impunere de 426.611 lei, iar petentele au fost scutite de la plata unei taxe judiciare de timbru în sumă de 8.741,91 lei.

În legătură cu acordarea ajutorului public judiciar se reține că potrivit art.502 din OUG nr.51/2008:

În situația în care, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, beneficiarul ajutorului public dobândește bunuri sau drepturi de creanță a căror valoare, respectiv cuantum, depășește de 10 ori cuantumul ajutorului public acordat, acesta este obligat să restituie ajutorul public”.

Văzând valoarea totală de 426.611 lei a imobilului care face obiectul masei succesorale, cota de ½ moștenită se ridică la valoarea de 213.305,50 lei, valoare care depășește de 10 ori ajutorul public judiciar în sumă de 8.741,91 lei acordat sub forma scutiri de la plata taxei judiciare de timbru, astfel că petentele vor fi ținute să îl restituie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea astfel cum a fost formulată și precizată de petentele S. V., S. A. V. și S. A. S., toate cu domiciliul în A. I., ., jud. A., și în consecință:

Constată că moștenitoarele legale ale numitului S. A., decedat în A. I. la data de 04.12.1999, sunt S. V., în calitate de soție supraviețuitoare, cu o cotă de moștenire de 2/8 părți, și S. A. V. și S. A. S., ambele în calitate de fiice, fiecare cu o cotă de moștenire de 3/8 părți.

Constată că masa succesorală rămasă în urma defunctului S. A. este compusă din cota de ½ părți din imobilul casă, curte și grădină situate în A. I., pe ..52, jud. A., înscris în Cf nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr.1379 A. I.) sub A.1 și A.1.1, nr. top.1577, curți, construcții în suprafață de 478 mp și nr. top.1578, grădină în suprafață de 493 mp.

Dispune ca Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară A. să înscrie dreptul de proprietate al petentelor S. V., cu o cotă de 10/16 părți, cu titlu cumpărare și moștenite, S. A. V., cu o cotă de 3/16 părți și S. A. S., cu o cotă de 3/16 părți, ambele cu titlu moștenire, în Cf nr._ A. I. (provenită din conversia de pe hârtie a Cf nr.1379 A. I.).

Obligă petentele să restituie ajutorul public judiciar în sumă de 8.741,91 lei acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12.03.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

Red.F.S.C.

Tehn.V.D.

6ex/04.04..2013

ROMÂNIAAlba I., 04.04.2013

JUDECĂTORIA A. I.

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal Nr._

CĂTRE

PRIMĂRIA A. I.

DIRECȚIA VENITURI

A. I., JUD. A.

Vă comunicăm anexat prezentei, copia sentinței civile nr. 1129/2013, pronunțată în dosarul nr._, prin care s-a dispus ca petentele S. V., S. A. V. și S. A. S., toate cu domiciliul în A. I., ., jud. A. să restituie ajutorul public judiciar în sumă de 8.741,91 lei acordat sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru.

PREȘEDINTE GREFIER

F. S. C. D. V.

Vă informăm că datele menționate în prezentul document se înscriu în cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, fapt ce vă conferă obligativitatea protejării, conservării și folosirii

acestora doar în scopul prevăzut de lege

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Succesiune. Sentința nr. 1129/2013. Judecătoria ALBA IULIA