Acordare personalitate juridică. Încheierea nr. 2200/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2200/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-03-2013 în dosarul nr. 4038/55/2013
ROMANIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR.2200
Ședința publică din 18 martie 2013
Președinte: R. A. C.
Grefier: S. Barbara C.
S-a luat în examinare cererea formulată de către petenta „ Asociația C. Sportiv Poker Sport A.”, prin împuternicit V. A. P., având ca obiect acordare personalitate juridică.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentei, avocat C. D. din Baroul de avocați A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că este competentă în soluționarea prezentei cereri, în temeiul dispozițiilor art. 5 din OG nr. 26/2000.
Cererea este legal timbrată cu 19 lei taxă judiciară de timbru conform art. 4 lit. b din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, conform art. 3 alin. 1 din OG 32/1995.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate alte cereri, instanța în temeiul disp.art. 392 noul Cod de procedură civilă deschide dezbaterile asupra fondului cauzei și acordă cuvântul reprezentantului petentei în susținerea cererii.
Reprezentantul petentei solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.03.2013, pe rolul Judecătoriei A., petenta„Asociația C. Sportiv Poker Sport A.”, a solicitat dobândirea personalității juridice și înscrierea în registrul asociațiilor și fundațiilor de la grefa Judecătoriei A..
La cerere au fost anexate înscrisuri, respectiv actul constitutiv atestat de avocat C. D. sub nr. 164 din data de 05.03.2013 și statutul Asociației, atestat de avocat C. D. sub nr. 165 din data de 05.03.2013, dovada depunerii patrimoniului inițial, dovada sediului, Contract de comodat din 21.02.2013, dovada disponibilității denumirii, cazierele fiscale și copiile cărților de identitate ale membrilor fondatori: G. C. M., F. C., V. A. P.
În drept a invocat O.G. 26/200, modificată și completată.
Văzând documentația depusă, precum și dispozițiile art. 6 și 7 din OG 26/2000 cu privire la asociații și fundații,
Apreciind că, în condițiile în care actul constitutiv și statutul îndeplinesc dispozițiile legale mai sus arătate privind datele de identificare ale asociaților, exprimarea voinței de asociere, denumirea asociației, sediul asociației, durata de funcționare pe perioadă nedeterminată, patrimoniul inițial în sumă de 1000 lei, în numerar, componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control, respectiv: Președinte G. C. M., vicepreședinte F. C. și secretar V. A. P., scopul asociației și obiectul asociației,cererea formulată este întemeiată, instanța o va admite.
În condițiile prevăzute de art. 10 și 12 din OG 26/2000 va dispune înregistrarea în registrul pentru asociații al Judecătoriei A. în vederea dobândirii personalității juridice, ulterior rămânerii irevocabile a prezentei, a asociației „C. Sportiv Poker Sport A.,, constituită în baza Actului constitutiv atestat sub nr.164 din data de 05 martie 2013 de avocat C. D. din Baroul de Avocați A., și având Statutul de organizare și funcționare a asociației atestat sub nr. 165 din data de 05 martie 2013, de avocat C. D. din Baroul de Avocați A..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul V. A. P.
Dispune înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, ținut de grefa Judecătoriei A. a Asociației „ C. Sportiv Poker Sport A.” persoană juridică română de drept privat, cu sediul în Municipiul A., . nr.225-235 Galleria mall .-212 jud.A. constituită în baza Actului constitutiv atestat sub nr.164 din data de 05 martie 2013 de avocat C. D. din Baroul de Avocați A., și având Statutul de organizare și funcționare a asociației atestat sub nr. 165 din data de 05 martie 2013, de avocat C. D. din Baroul de Avocați A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, prin depunerea cererii de apel la Judecătoria A., în termen de 5 zile de la comunicare pentru cei absenți și de la pronunțare pentru cei prezenți.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.03.2013.
Președinte, Grefier,
R. A. C. S. Barbara C.
Tehnored. R./SBC/21.03.2013
Ex.6/2 . V. A. P. cu domiciliul procesual ales în A., . nr.5/7, ., .
Parchetul de pe lângă Judecătoria A., iar după rămânerea irevocabilă Ministerului de Justiție și Organului Financiar Local.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7793/2013. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4222/2013. Judecătoria... → |
---|