Anulare act. Sentința nr. 4620/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4620/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 5202/55/2013
R.
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4620
Ședința publică din 27.06.2013
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamanții Haraguș I. H. și Haraguș M. M., în contradictoriu cu pârâta S.C. V. R. S.A., având ca obiect anulare act.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei după care se constată că s-au depus la dosar concluzii scrise formulate de reprezentantul pârâtei și, față de împrejurarea că dezbaterea cauzei în fond a fost consemnată în încheierea din data de 20 iunie 2013, care face parte integrantă din prezenta hotărâre și când a fost amânată pronunțarea pentru data de astăzi, instanța reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria A. în data de 02.04.2013 reclamanții Haraguș I. H. și Haraguș M. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., să se constate caracterul abuziv și să se anuleze clauza prevăzută la art. 5 lit. a din contractul de credit nr._/29.05.2007 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 1.436,14 euro reprezentând comision de risc, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale calculată de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la restituirea integrală, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că între părți s-a încheiat din Convenția de credit nr._/29.05.2007. Comisionul de risc ce a fost introdus abuziv, nejustificat deoarece pentru aceste sume banca nu prestează nici un serviciu. Conform contractului, comisionul este datorat „pentru punerea la dispoziție a creditului”, respectiv îndeplinirea obligațiilor contractuale pentru care pârâta încasează dobândă. Astfel, punerea la dispoziție a creditului este însăși obligația principală a băncii, iar perceperea unui preț pentru acest serviciu este abuziv. Serviciul pentru care se percepe comision nu există.
Comisionul creează între părți, contrat bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ, respectiv perceperea atât a dobânzii cât și a comisionului de risc. De asemenea, comisionul nu a fost negociat cu consumatorul, contractul fiind unul de adeziune.
Mai mult, pentru garantarea creditului acordat s-a instituit o ipotecă de prim rang, reclamanții fiind obligați să încheie și un contract de asigurare de risc total cu o societate de asigurări agreată de bancă pentru acoperirea tuturor riscurilor ce decurg din folosința bunului ipotecat. Convenția de credit se stipulează în mod clar că se cesionează în favoarea băncii o poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor pentru imobilul ce face obiectul garanției, „garanții ipotecari obligându-se să prelungească valabilitatea contractului de asigurare până la rambursarea integrală a creditului.”
Caracter abuziv al comisionului de risc rezultă și din faptul că, după achitarea integrală a creditului, nu s-a prevăzut în contract o clauză de restituire a comisionului de risc încasat, riscul prezumtiv fiind practic eliminat.
Cu privire la cererea de restituire a sumelor încasate de către pârâtă cu titlu de comision de risc, pornind de la caracterul abuziv al clauzei a cărei anulare o solicită, față de împrejurarea că nulitatea reprezintă o sancțiune de drept civil care constă în desființarea retroactivă a unui act juridic, încheiat cu încălcarea prevederilor legale, apreciază că cererea este pe deplin întemeiată. Prestațiile efectuate în baza unui act juridic nul se restituie, nulitatea fiind o sancțiune care operează retroactiv de la data încheierii actului.
În drept, invocă prevederile Legii nr. 193/2000.
Prin întâmpinare (f. 33-38), pârâta a invocat excepția prescripția dreptului la acțiune privind capătul de cerere având ca obiect pretenții, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Cu privire la excepție, termenul este unul de 3 ani care curge de la data achitării sumei, acțiunea de restituire a prestațiilor fiind una diferită de cea privind anularea actului, asimilată acțiunii de îmbogățire fără justă cauză.
Pe fond, în motivare arată că clauzele care fac referire reclamanții nu sunt abuzive și nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în înțelesul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive, printre care să nu se refere la obiectul principal al contractului, să nu fi fost negociata, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților ca o consecința a lipsei de negociere, dezechilibrul creat să fie contrar bunei-credințe.
Creditul bancar este definit în doctrină ca fiind orice angajament de punere la dispoziție sau acordare a unei sume de bani ori prelungire a scadenței unei datorii, în schimbul obligației debitorului la rambursarea sumei respective, precum și la plata unor dobânzi sau altor cheltuieli legate de această sumă, precum comisioanele de angajament, de neutralizare a creditului, de urmărire sau de gestionare a respectării dispozițiilor contractuale sau orice angajament de achiziționare a unui titlu care încorporează o creanță. Art. 3 alin. 1 lit. g din Normele Băncii naționale Române nr. 17/18.12.2003 definește riscul de credit ca fiind riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia.
Pentru ca o clauză să fie considerată abuzivă trebuie să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. De asemenea, acesta nu trebuie să se refere la obiectul principal al contractului sau la prețul datorat pentru prestarea serviciului. Clauza care privește comisionului de risc nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților și este parte a prețului contractului. Pentru a putea fi reclamat un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, ar trebui să nu existe o contraprestație pentru dreptul corelativ al uneia dintre părți. Mai mult, legea face referire la un dezechilibru semnificativ. Nu se pot reține că riscurile pârâtei sunt acoperite de garanțiile reale imobiliare. Riscul de credit este asumat în urma analizei economico-financiare a solicitantului de credit și a solidității garanțiilor reale sau personale, pe care acesta le propune ca accesoriu al creanței principale. Riscul de credit se află totodată în strânsă corelație cu riscul de diminuarea a valorii creanțelor, riscul contrapartidei, riscul de poziție, riscul de decontare/livrare, riscul valutar, riscul de marfă, riscul reputațional și riscul operațional, astfel cum sunt acestea reglementate de dispozițiile art. 126 alin. 1 din OUG nr. 99/2006. Aceste dispoziții impun gestionarea acestor riscuri, gestionare care se regăsește ulterior în prețul creditului. Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc care se regăsește într-un cost transparent și asumat de către consumator.
Aceste dispoziții impun gestionarea acestor riscuri, gestionare care se regăsește ulterior în prețul creditului. Pentru administrarea tuturor acestor categorii de risc, banca percepe un comision de risc care se regăsește într-un cost transparent și asumat de către consumator. Ca și alte comisioane, comisionul de risc este un element al prețului. Legiuitorul român a exclus posibilitatea contestării prețului convenit cu un profesionist pentru un bun sau serviciu determinat. Mai mult, comisionul de risc nu este un echivalent al garanției reale imobiliare, ci este perceput pentru gestionarea și altor riscuri decât riscul de neplată, respectiv riscul de neexecutare a garanției, riscul de urmărire a garanției, riscul de depreciere a garanției, de neîncasare a valorii asigurării. Clauza a fost stipulată în mod clar, fără echivoc și a fost însușită de către consumator, constituind un element determinant la formarea acordului de voință.
În drept, invocă Directiva nr. 93/13/CEE, Legea nr. 193/2000, Decretul nr. 167/1958, Decretul nr. 31/1954.
Prin răspunsul la întâmpinare (f. 44-47), reclamanții arată suma de 1.436,14 euro rezultă din planul de rambursare al creditului anexat cererii de chemare în judecată și reiterează argumentele privind existența unei clauze abuzive și temeinicia cererii de restituirea a sumelor achitate cu acest titlu.
În probațiune, se depun următoarele înscrisuri: convenție de credit nr._/29.05.2007 (filele 8-17), plan de rambursare credit (filele 18-28), act adițional nr. 1/15.01.2010 (filele 39-41). S-a administrat proba cu interogatoriul reclamantului Haraguș I. H. (f.59-60).
Prin încheierea din data de 13.06.2013 (fila 56) instanța a soluționat excepția invocată de către pârâtă în sensul respingerii acesteia.
Analizând probele administrate în cauza, instanța reține următoarea situație de fapt:
Între părți s-a încheiat convenția de credit nr._/29.05.2007 (filele 8-17) având ca obiect un împrumut în sumă de 60.000 euro, ce trebuie restituit în 360 rate lunare.
Conform interogatoriului reclamantului (filele 59-60), a apelat la serviciile pârâtei deoarece, din surse proprii, a cunoscut că serviciile acesteia sunt cele mai avantajoase. Conform contractului, reclamanții au solicitat de fapt reacreditarea, acordându-li-se anterior un credit, fapt ce rezultă din art. 1 lit. a din condițiile speciale la convenția de credit.
În ce privește modul de perfectare a contractului, pârâta nu contestă că acest contract de credit este unul de adeziune, fapt susținut în cuprinsul întâmpinărilor depuse la dosar și care echivalează cu o mărturisire spontană. Conform înscrisurilor de la dosar reprezentat de contract și interogatoriul reclamantului, reclamanții au semnat pe fiecare pagină, au vizualizat graficul de rambursare care cuprinde întinderea obligației sale de plată și au înțeles cuantumul ratei lunare (întrebarea nr. 1,2, 14, 17 – fila 56-57 și 59).
După apariția OUG nr. 50/2010, banca a comunicat reclamanților un act adițional (filele 39-41) care prevedea ca dobânda să fie una variabilă.
Reclamanții, prin acțiunea de față, apreciază că clauza de la pct. 5 lit. a privind perceperea comisionului de risc este abuzivă.
Aceste aspecte trebuie analizate prin prisma art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, care prevede că „O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.” Textul normativ asigură transpunerea în legislația internă a Directivei nr. 93/13/CEE.
În condițiile generale ale convenției au fost definiți termenii contractului, respectiv costul total al creditului ca fiind toate costurile pe care împrumutatul trebuie să le plătească pentru credit, inclusiv dobânda și celelalte cheltuieli (secțiunea 1 – definiții – fila 12), iar comisionul de risc ca fiind suma datorată băncii pentru punerea la dispoziție a creditului (secțiunea 3 – costuri, pct. 3.5 – fila 13). În cadrul convenției de credit s-a prevăzut la art. 5 lit. a din Condiții Speciale, precum și în graficul de rambursare al creditului încasarea unui comision de risc în procent de 0,06% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zilele de scadență pe toată perioada de derulare a convenției de credit, precum și D. în procent de 7,03% (filele 9-10 și 18).
Astfel, conform susținerilor pârâtei, comisioanele sunt incluse, împreună cu dobânda, în costul total al creditului, care formează împreună cu marja de profit prețul contractului de credit, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu poate privi caracterul adecvat al prețului, în măsura în care clauzele sunt exprimate clar și inteligibil.
Cu privire la condițiile legale ce trebuie constate și analizate, instanța reține una de admisbilitatea a intervenției instanței, anume să nu facă parte din obiectul principal al contractului, conform art. 4 alin. 6 din lege. Acesta excludere este însă condiționată de modul de formulare, în baza art. 4 alin. 6 teza finală, anume „în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.”
Prin urmare, instanței îi revine prioritar să verifice această condiție și doar ulterior, în cazul în care clauza poate fi supusă atenției instanței, acesta trebuie să analizeze echilibrului contractual și posibilitatea negocieri prin prisma principului bunei-credințe.
Rațiunea acestei reglementări a fost evidențiată în repetate rânduri de practica CEJ care a arătat că „sistemul de protecție pus în aplicare de directivă se întemeiază pe ideea că, în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, consumatorul se află într‑o situație de inferioritate față de vânzător sau furnizor, situație care îl determină să adere la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora (Hotărârea din 3 iunie 2010, Caja de Ahorros și Monte de Piedad de Madrid c. Ausbanc, C‑484/08, pct. 27). Astfel, în această cauză, s-a arătat că aprecierea caracterului abuziv nu se referă la clauzele avute în vedere de art. 4 alin. 2 în măsura în care aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil (pct. 31) și că revine instanței naționale competența de stabilii, în urma unei analize de la caz la caz, dacă acestea au fost redactate de vânzător sau furnizor în mod clar și inteligibil (pct. 32).
În acord cu interpretarea ÎCCJ – Secția a II a Civilă (decizia nr. 4685/27.11.2012, pronunțată în dosarul nr._ *), instanța apreciază că comisionul de risc face parte din costul total al creditului și reprezintă o componentă a prețului creditului, exceptat de la controlul caracterului abuziv, în măsura în care clauzele au fost stabilite în mod clar și inteligibil.
Instanța de față apreciază că acest comision a fost stabilite în mod neechivoc în cuprinsul contractului, fiind inclus în planul de rambursare a creditului, semnat de ambii reclamanți. În urma interogatoriului reclamantului, s-a reținut că a semnat contractul și că a înțeles clar ce sumă a primit cu titlu de împrumut și care este suma ce trebuie restituită, respectiv care era întinderea ratei lunare (întrebarea nr. 1 nr. 1,2, 14, 17 – fila 56-57 și 59). Mai mult, comisioanele au și fost achitate începând cu data primei rambursări (20.06.2007), reclamantul restituind ulterior jumătate din credit (întrebarea nr. 11 - fila 59 verso).
Instanța nu poate primi apărările reclamantului că nu a avut cunoștință de comisionul de risc, despre care s-a interesat doar în anul 2011, deoarece încheierea unui contract presupune o minimă diligență, obligându-i pe reclamanți ca înainte de semnarea convenției de credit să citească prevederile contractuale, inclusiv planul de rambursare, ambele prevăzând într-o manieră clară și inteligibilă modalitatea de calcul și cuantumul comisionului de risc. De altfel, instanța reține că reclamantul s-a interesat inițial dacă dobânda și cuantumul comisioanelor pot fi modificate, deci percepând și cunoscând plata acestora.
În consecință, instanța de față, apreciind că acest comision și cuantumul au fost stabilite în mod clar și inteligibil, constată că, în temeiul art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, clauzele privind aceste comisioane sunt exceptate de la controlul asupra caracterului abuziv din perspectiva prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, respectiv cu privire la lipsa negocierii, existența dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părțilorîn detrimentul consumatorului, precum și absența bunei credințe.
Pentru acest motive, instanța va respinge cererea sub acest aspect, implicit și capătul de cerere privind restituirea sumelor achitate cu titlu de comision de risc, întinderea acestei plăți rezultând clar din graficul de rambursare depus la dosar, devenind inutil a analiza alte aspecte invocate de părți sub acest aspect.
În baza art. 453 C.pro.civ, față de soluția de respingere a acțiunii, instanța va respinge cerea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată, reținând că pârâta nu a făcut dovada unor astfel de cheltuieli în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanții Haraguș I. H. având CNP_ și Haraguș M. M. având CNP_, ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 1-3, ., ca Cabinete avocat asociate B. P. și P. L., în contradictoriu cu pârâta ., CUI_, cu sediul în București, Șoseaua P. nr. 42, ., sector 2 având ca obiect anulare act.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
În caz de exercitare a căii de atac, cererea se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 27.06.2013.
Președinte, Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./tehnored.HȘ/MJ/09.07.2013
Ex.5/3 . I. H.
Haraguș M. M. - ambii cu domiciliul procesual ales în A., .. 1-3, ., ca Cabinete avocat asociate B. P. și P. L.
., Șoseaua P. nr. 42, ., sector 2
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 6628/2013. Judecătoria ARAD → |
|---|
