Contestaţie la executare. Sentința nr. 7699/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 7699/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 14491/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7699
Ședința publică din 16.12.2013
Președinte: C. C. A.
Grefier: R. M.
S-a luat în examinare, contestația la executare formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. M. – Sistemul de Gospodărire a Apelor A..
La apelul nominal se prezintă reprezentante contestatoarei, av. Crăveanu S. din Baroul A. și reprezentanta intimatei, c.j. Stoiadin A. Gianitta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 228 lei taxă judiciară de timbru.
Grefierul expune referatul cauzei, după care se constată depus la dosar din partea contestatoarei răspuns la întâmpinare.
În temeiul art. 131 coroborat cu art. 650 NCPC, instanța constată propria sa competență teritorială și materială.
Reprezentanta intimatei solicită comunicarea răspunsului la întâmpinare, pentru studiul acestuia și amânarea cauzei.
Instanța apreciază că nu se impune amânarea cauzei pentru studiul răspunsului la întâmpinare, putând fi studiat și de la dosar, întrucât nu este vorba de o modificare de acțiune. Comunică reprezentantei intimatei un exemplar din răspunsul la întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri sau probe, instanța declară încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației la executare astfel cum a fost formulată, respectiv anularea actelor de executare silită, ca urmare a executării silite. În ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, solicită respingerea, nefiind vorba de o contestare a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, ci anularea executării silite propriu-zise.
Reprezentanta intimatei solicită admiterea excepției tardivității formulării contestației la executare, întrucât contestația a fost depusă cu depășirea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 665 alin. 3 Cod procedură civilă, iar pe fond respingerea contestației la executare.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei A., la data de 25.09.2013, sub nr. de dosar_, contestatoarea . în contradictoriu cu intimata Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. M. – Sistemul De Gospodărirea Apelor A., solicită în principal: admiterea contestației la executare silita formulate, anularea executării silite înseși, anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 200/2013 pentru cheltuielile de executare silită; iar în subsidiar, reducerea corespunzătoare a cheltuielilor de executare silită care cad în sarcina subscrisei raportat la actele de executare silita întocmite în dosar, proporțional cu activitatea depusa de executorul judecătoresc; Suspendarea executării silite in temeiul art. 718 alin. (1) Cod.pr.civ.
În motivare, se arată de contestatoare că, intimata a solicitat executarea silită a contestatoarei în temeiul Abonamentului de utilizare/exploatare a agregatelor minerale nr. 2265/1/B din2012, pentru creanța în sumă de 17.743,62 lei.
Contestatoarea a achitat întreaga creanță anterior comunicării vreunui act de executare silită, dup cum rezultă din documentele contabile anexate, astfel încât, nu datorează cheltuieli de executare silită în conformitate cu prevederile art. 669 alin. (2) și (4) raportat la art. 667 si 666 Cod pr.civ.
În drept, contestatoarea invocă art. 711 alin. (1) si (3), art. 712 alin. (2) Cod pr.civ., art. 718 alin. (1) Cod pr.civ., art. 662 Cod pr.civ., art. 669 alin. (2) si (4) raportat la art. 667 și 666 Cod pr.civ.
În probațiune, contestatoarea a depus la dosar: somație din data de 30.08.2013, adresă din data de 30.08.2013, Încheiere nr. 4220/09.07.2013, încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare silită, factură fiscală, chitanțe, ordin de plată, adrese din 26.07.2013 și din data de 25.07.2013.
Prin întâmpinare, intimata Administrația Națională „Apele Române” – Administrația Bazinală de A. M. – Sistemul de Gospodărirea Apelor A. solicită respingerea contestației la executare.
Invocă excepția tardivității formulări plângerii, considerând că este depusă cu încălcarea termenului de 5 zile, prevăzut de art. 665 alin. 3 din Cod procedură civilă, fiind tardiv formulată.
Arată că, în ceea ce privește celelalte acte de executare silită întocmite în dosarul de executare, acestea nu fac decât să reitereze obligația de plată a debitoarei, astfel cum au fost stabilită prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită, încheiere care nefiind atacată în termenul legal de 5 zile, a rămas definitivă, acestea fiind întocmite în scopul recuperării cheltuielilor de executare silite.
Pe fond intimata susține că, motivele invocate de către contestatoare tind să arate faptul că obligația de plata a creanței a fost executată de bunăvoie, astfel că nu mai pot fi puse în sarcina acesteia cheltuielile de executare silită.
Intimata invocă art. 622 alin. 1 C.proc.civ, în care se menționează că obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un titlu, se aduce la îndeplinire de bunăvoie, iar în caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silita, care începe odată cu sesizarea organului de executare. Din acest moment executarea de bunăvoie, în sensul art.622 C.proc.civ, nu mai poate avea loc, întrucât cele două forme de executare se exclud reciproc.
Potrivit art. 669 alin.2 C.proc.civ, atunci când arată că în cazul în care creditorul a renunțat la executare, cheltuielile ocazionate de aceasta sunt în sarcina lui. În celelalte situații, inclusiv când debitorul a executat voluntar obligația după înregistrarea cererii de executare silită, cheltuielile sunt în sarcina lui.
Astfel, executarea voluntara, la care se refera art.669 alin.2 C.proc.civ., nu echivalează cu executarea de bunăvoie în sensul art.622 alin.l C.proc.civ. Cea dintâi intervine după declanșarea procedurii de executare silita, iar cealaltă se poate face numai înainte de acest moment.
Se mai arată de intimată că, debitoarea-contestatoare, nu a respectat prevederile din titlului executoriu reprezentat de contractul abonament de utilizare și exploatare a nisipurilor, în sensul ca nu a efectuat plata conform art. 16 in termen de 30 de zile de la emiterea facturilor fiscale, facturile datorate fiind emise în luna decembrie 2012 și scadente la data de 30.01.2013, fiind necesară declanșarea executării silite prin înregistrarea cererii la data de 05.07.13. Abia după demararea procedurii de executare silita s-au stins facturile datorate.
În conformitate cu prevederile art.669 alin.2 C.proc.civ, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, tocmai pentru că executarea are loc, din culpa procesuală a debitorului, care nu a înțeles să-și execute de bunăvoie obligația sa. Debitoarea neachitând în termen obligația datorata, și-a asumat implicit si faptul plații cheltuielilor pe care executarea silită le presupune, inclusiv onorariul executorului judecătoresc.
De asemenea, onorariul executorului judecătoresc de 2170 lei, stabilit în dosarul de executare silită nr. 200/2013, a fost determinat prin aplicarea corectă a dispozițiilor art. 39 alin. 1 din Legea nr. 188/2000, raportat la cuantumul debitului în valoare de 17.743,62 lei. În aceste condiții, apreciază intimata că instanța nu poate interveni pentru a micșora sau mări cuantumul cheltuielilor de executare silită, având în vedere că legea a stabilit plafoane minime și maxime.
Prevederile art.669 alin. 2 C., stabilesc în mod expres obligația debitorului de a suporta cheltuielile făcute după înregistrarea cererii de executare și pe care partea interesată dovedește că le-a suportat, a cheltuielilor ocazionate de procedura prealabilă înregistrării cererii și deschiderii dosarului de executare.
În cauză, dosarul nr.200/2013, cheltuielile cu verificarea, constituirea, dosarului execuțional, comunicarea actelor de procedura, sunt în suma 992 lei, respectiv 800+tva, fiind stabilite conform Ordinului nr.2550/2006 a Ministrului Justiției, din care s-a achitat suma de 248 lei, conform chitanței nr.875/05.07.2013 și 20 de lei taxa judiciară de timbru, în total cheltuielile avansate intimatei fiind în sumă de 268 lei și aceste cheltuieli se impută celui vinovat de declanșarea procedurii de executare silită.
Prin răspunsul la întâmpinare, contestatoarea solicită respingerea apărărilor intimatei.
Solicită respingerea excepției tardivității formulării contestației la executare, arătând că prin contestația la executare nu se contestă încheierea executorului judecătoresc și nici încheierea de încuviințare a executării silite.
Contestatoarea mai arată că, în calitate de debitor a achitat integral creanța, anterior comunicării vreunui act de executare silită, astfel cum rezultă din documentele contabile depuse în probațiune.
Asupra cererii de față, prin prisma motivelor formulate și a probelor administrate, instanța reține în fapt următoarele:
Prin contestația la executare, .. contestă încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 30.08.2013, emisă în dosarul execuțional 200/2013 al B. H. V.. Nu pot fi primite susținerile contestatoarei inserate în răspunsul la întâmpinare, depus la dosarul cauzei, potrivit cărora, aceasta ar contesta întreaga executare silită și nu doar încheierea executorului judecătoresc, întrucât, atât din motivarea cererii introductive cât și din motivarea răspunsului la întâmpinare rezultă nemulțumirea contestatoarei față de modul de stabilire a cheltuielilor de executare silită. Or, determinarea acestor cheltuieli s-a făcut prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 30.08.2013, emisă în dosarul execuțional 200/2013 al B. H. V.. Mai mult decât atât, precizarea contestării tuturor actelor de executare a fost făcută în cadrul răspunsului la întâmpinare, după ce intimata a invocat excepția tardivității contestării încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, fapt ce duce la concluzia că precizarea a fost făcută exclusiv în scopul eludării dispozițiilor imperative ale art.656 alin.3 rap. la art.714 alin.2 din Codul de procedură civilă, care prevăd termenul de contestare a încheierilor executorului judecătoresc. Acesta este și motivul pentru care instanța nu a luat în considerare precizarea contestatoarei ca pe o modificare a acțiunii și, în consecință, nu a dat termen intimatei, în temeiul art.204 Cod procedură civilă, pentru a depune întâmpinare la cererea modificată, calificând notele contestatoarei drept răspuns la întâmpinare, cum, de altfel, au fost și denumite.
Analizând excepția tardivității introducerii contestației la executare, excepție invocată de intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A., ce trebuie soluționată prioritar, având în vedere că admiterea acesteia face de prisos soluționarea fondului cauzei, instanța reține următoarele:
Din dispozițiile imperative ale art.656 alin.3 rap. la art.714 alin.2 din Codul de procedură civilă, rezultă că, încheierile executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare silită se pot ataca cu contestație la executare în termen de 5 zile de la comunicare. Potrivit procesului-verbal de înmânare, aflat la fila 27 dosar execuțional, comunicarea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită a avut loc la data de 05.09.2013. În aceste condiții, termenul de contestare a acestei încheieri s-ar fi împlinit la data de 11.09.2013. Rezultă că, introducerea contestației la executare la data de 20.09.2013, potrivit plicului poștal depus la fila 16 dosar fond s-a făcut cu depășirea termenului legal de 5 zile.
Din aceste motive, instanța va admite excepția tardivității introducerii contestației la executare, excepție invocată de intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A. și, pe cale de consecință:
Va respinge, ca tardiv introdusă, contestația la executare, formulată de contestatoarea .., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Crăveanu S., din A., . nr.33-35, ., O.R.C. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A., cu sediul în A., ..101, județul A., C._.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția tardivității introducerii contestației la executare, excepție invocată de intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A. și, pe cale de consecință:
Respinge, ca tardiv introdusă, contestația la executare, formulată de contestatoarea .., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Crăveanu S., din A., . nr.33-35, ., O.R.C. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A., cu sediul în A., ..101, județul A., C._.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, apel ce se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 16.12.2013.
Președinte Grefier
C. C. A. R. M.
Red/dact/CCA./.RM/19.12.2013
4 ex/2 comunicări
Se com. cu: - contestatoarea .., cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat Crăveanu S., din A., . nr.33-35, .,
- intimata ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ „APELE ROMÂNE” – ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE A. M. – SISTEMUL DE GOSPODĂRIREA APELOR A., cu sediul în A., ..101, județul A.
← Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6475/2013.... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 1661/2013.... → |
---|