Obligaţie de a face. Sentința nr. 1941/2013. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1941/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-03-2013 în dosarul nr. 16525/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1941
Ședința publică din data de 07 martie 2013
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare, la a doua strigare, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8144/27.09.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55.2010 formulată de revizuientul B. I. în contradictoriu cu intimatele . Sucursala A. și B. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta intimatei . Sucursala A., consilier juridic P. O. și reprezentanta pârâtei de ordin II, av. L. G. din Baroul A., lipsă fiind revizuientul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Acțiunea este legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depuse la dosar note de ședință din partea revizuientului, instanța comunicând un exemplar și cu reprezentantele intimatelor.
Reprezentanta pârâtei de ordin I depune la dosar note de ședință, comunică un exemplar și cu reprezentanta pârâtei de ordin II și solicită acordarea unui termen de judecată pentru a da posibilitatea revizuientului de a-și exprima poziția procesuală cu privire la acestea.
Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de revizuire și calitatea procesuală activă a revizuientului, având în vedere că cererea inițială a fost formulată de persoană fizică, cum de altfel a fost formulată și cererea de revizuire, excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâta de ordin I vizând fondul cauzei.
Reprezentanta pârâtei de ordin I arată că într-adevăr excepția invocată vizează fondul cauzei, însă se impune punerea în discuție a condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 1 și 5 Cod procedură civilă față de înscrisurile invocate de revizuient.
Instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și respectarea termenului prevăzut de lege, față de notele de ședință formulate de revizuient privind înscrisul despre care acesta arată că a luat cunoștință la data de 04.10.2012.
Reprezentantul pârâtei de ordin II apreciază că față de acest înscris, cererea de revizuire ar fi formulată în termen, doar că, pe de o parte, revizuientul avea cunoștință despre existența dosarului de daună, iar pe de altă parte, prima instanța, în dosarul_/55/2010, a pus în discuție reclamantului necesitatea administrării de probe privind pretențiile solicitate, însă reclamantul nu a solicitat administrarea vreunei probe. Astfel, la data formulării cererii inițiale de instanță, reclamantul avea cunoștință de faptul că autoturismul fusese scos din service la data de 06.11.2009, ceea ce înseamnă că înscrisul la care face referire revizuientul nu este un înscris nou.
Instanța constată că cererea de revizuire este formulată și datată de revizuient la data de 01.10.2012, iar în notele de ședință depuse pentru acest termen, învederează că a luat cunoștință de înscrisul prin care autoturismul a fost introdus în service și apoi scos în data de 04.10.2012.
Reprezentanta pârâtei de ordin I apreciază că este vorba de prematuritatea formulării cererii de revizuire și nu de tardivitatea acesteia.
Instanța pune în discuție cel de-al doilea înscris invocat de revizuient, respectiv dosarul de daună.
Reprezentanta pârâtei de ordin I apreciază că și în cazul acestui înscris nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 1 și 5 Cod procedură civilă, cererea de revizuire fiind inadmisibilă pentru motivele invocate de revizuient.
Reprezentanta pârâtei de ordin II arată că achiesează la concluziile puse de reprezentanta pârâtei de ordin I, cu cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 05.11.2012, revizuientul B. I. în contradictoriu cu intimatele . Sucursala A. și B. M., a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 8144/27.09.2010 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55.2010 .
În motivarea cererii sale, revizuientul a arătat că prin sentința civilă a cărui revizuire o solicită, instanța de fond a respins cererea considerând că nu a făcut dovada lipsei de folosință a autoturismului care deservea cabinetul de avocatură pe perioada reparațiilor în atelierul prestatorului de servicii ..
Ca urmare a faptului că din înscrisurile depuse la dosarul de fond nu reiese faptul că pe perioada reparațiilor a fost vitregit de utilizarea autoturismului deținut în leasing, revizuientul a obținut pe cale judecătorească în dosarul_ un înscris de la prestatorul . din care rezultă situația lipsei de folosință a autoturismului, fiind un înscris reținut de partea potrivnică și din care rezultă proba pentru care s-a respins în fond cauza, precum și dosarul de daună de la intimată din care rezultă faptul că nu a utilizat autoturismul pe perioada reparațiilor.
În drept, revizuientul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus la dosar copie certificată de pe înscrisul depus de . în dosarul nr._ și copie certificată de pe dosarul de daună.
Pârâta . a depus la dosar note de ședință prin care arată că la data de 02.09.2009, ora 15:15, pe raza localității Zimandu Nou, județul A., a avut loc un eveniment produs între autoturismul Volkswagen B. cu numărul de înmatriculare B-_ condus de dl. B. I. și autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_, asigurat la G. A. SA în baza poliței de răspundere civilă auto ./19/A19/PD nr._/26.06.2009, condus de d-na B. M..
S-a completat de către cei doi conducători auto constatarea amiabilă de accident, din care reiese faptul că vina în producerea evenimentului îi aparține d-nei B. M.. În baza acestei constatări amiabile, s-a deschis la societatea de asigurare dosarul de daună UAR1/983, în data de 10.09.2009, dosar despăgubit doar pe partea de reparații cu suma de 23.907,67 lei.
În dosarul_/55/2010, societatea de asigurare . a fost acționată în instanță de către dl. B. I., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 4.308 euro, prin sentința civilă nr. 8144/27.09.2010, această cerere a fost respinsă de instanță pentru că nu s-a făcut dovada pretențiilor privind despăgubirea pentru lipsa de folosință a bunului avariat.
Intimata apreciază că dosarul UAR1/983 nu poate fi considerat înscris doveditor reținut de partea potrivnică sau care să nu fi putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților având în vedere că, deși în dosarul de instanță_, judecătorul a pus în vedere reclamantului necesitatea administrării privind pretențiile solicitate și necesitatea precizării acțiunii, acesta nu a solicitat administrarea vreunei probe și nici nu a dorit să își precizeze acțiunea. Astfel societății de asigurări nu i s-a pus în vedere, în cadrul acelui dosar, să depună dosarul de daună UAR1/983, reclamantul B. I. nedorind acest lucru.
Pe de altă parte, dosarul de daună UAR1/983 nu poate fi considerat înscris doveditor, deoarece în acest dosar nu se află elemente noi față de cele depuse și cunoscute de revizuientul B. I. în dosarul de instanță_/55/2010, acest dosar fiind deschis la societatea de asigurări în baza unei constatări amiabile și este un dosar despăgubit doar pe partea de reparații cu suma de 23.907,67 lei.
Față de cele arătate, intimata solicită respingerea tuturor pretențiilor revizuientului ca inadmisibile și nelegale.
În drept, intimata a invocat prevederile art. 115 și urm. cod procedură civilă.
Intimata B. M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, dat fiind că există o sentință pronunțată într-un alt dosar, cu același obiect, considerând că existe autoritate de lucru judecat.
În subsidiar, intimata a solicitat instanței a avea în vedere faptul că intimata a fost asigurată la data accidentului, apreciind că societatea de asigurare este cea în măsură să achite contravaloarea sumei solicitate de revizuient.
Revizuientul și-a precizat cererea de revizuie – fila 69, prin care solicită obligarea intimatei de ordin I la plata sumei de 2273 euro, prin aceasta reducându-și pretențiile cu suma de 1535 euro, motivat de aceea că prin sentința civilă nr. 9978/05.11.2012 din dosarul civil nr._ s-a admis cererea sa privind plata contravalorii facturii fiscale nr._/06.11.2009 în valoare de 6.603,49 lei, echivalentul a 1535 euro.
Totodată, arată că înțelege să renunțe la împrocesuarea ..
De asemenea, arată că a solicitat obligarea pârâtei . – Sucursala A. la plata sumei de 2273 euro, echivalentul a 9777,60 lei, această sumă rezultând din diferența sumei inițiale de 3808 euro și cea de 1535 euro, sumă ce a fost obținută prin sentința civilă nr. 9978/05.11.2012, astfel fiind achitată factura de chirie.
A rămas în pretenții astfel diferența de plată din cei 3808 euro a sumei de 2273 euro, ca urmare a plății sumei de 1535 lei, precum și plata daunelor morale ca urmare a tergiversării cauzei, însă față de acestea din urmă, în cuantum de 500 euro, revizuientul înțelege să renunțe.
Intimata . a depus la dosar concluzii scrise prin care arată că potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, cu modificările ulterioare „persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării/înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a pagubelor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale de acoperire și să mențină valabilitatea contractului de asigurare prin plata primelor de asigurare”, iar potrivit art. 481 alin. 2 din aceiași lege „contractul de asigurare atestă existența asigurării de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule”, dispoziție legală care este menită să asigure posibilitatea acordării de despăgubiri persoanelor prejudiciare în urma accidentelor de circulație și care impune obligativitatea încheierii și menținerii valabilității contractelor de asigurare, în scopul eliberării persoanelor fizice și juridice de riscurile de a acoperi pagubele produse prin folosirea autovehiculelor pe care le au în proprietate.
Din coroborarea acestei reglementări cu dispozițiile art. 54 alin. 1 din aceiași lege, potrivit căreia „în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurare în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia”, rezultă neîndoilenica voință a legiuitorului de a reglementa faptul că asigurătorul nu poate fi obligat decât la plata acelor despăgubiri prevăzute de Ordinele CSA pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule aflate în vigoare la data producerii evenimentului.
Natura juridică a obligației pe care și-o asumă societatea de asigurare prin încheierea contractului de asigurare cu asiguratul este total diferită de răspunderea pentru fapta altuia, precum și de răspunderea comitenților, pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor, la care se referă art. 1000 Cod civil.
Din analiza dispozițiilor legale la care s-a făcut referire rezultă că, în cazul producerii unui accident de circulație, având a urmare cauzarea unui prejudiciu, pentru care s-a încheiat contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă delictuală, bazată pe art. 998-1000 Cod civil, acelui care, prin fapta sa, a cauzat efecte păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asigurătorului, întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condițiile reglementate prin Legea nr. 136/1995, răspundere limitată în acest caz de Ordinul CSA nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.
Intimata apreciază că nu poate fi obligată la plata sumei de 2273 euro pentru că din normele legale aflate în vigoare la data producerii evenimentului nu reiese obligativitatea asigurătorului RCA de a suporta cheltuielile de închiriere ale unui vehicul, ci doar pretenții ale celui păgubit în ceea ce privește lipsa de folosință, însă doar cu respectarea prevederilor art. 45 alin. 1 din Ordinul CSA nr. 20/2008 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule. În acest dosar, deși intimatul reclamant nu a dorit sau nu a putut să facă dovada cu vreun înscris a pretențiilor sale de despăgubire în ceea ce lipsește lipsa de folosință a bunului avariat pentru timpul normat necesar efectuării cheltuielilor de reparație a autoturismului propriu, documente prin care să poată stabilii valoarea prejudiciului produs acestuia.
Mai mult, potrivit art. 322 și următoarele Cod procedură civilă, revizuirea se poate solicita doar în anumite cazuri, iar din întreg probatoriul administrat de revizuient nu se poate reține că cererea de revizuire se încadrează în acest temei de drept.
În drept, intimata a invocat prevederile Ordinului CSA nr. 20/2008, art. 322 și urm. Cod procedură civilă.
Revizuientul a formulat note de ședință prin care solicită respingerea excepției invocată din oficiu de instanță, raportat la prevederile art. 324 alin. 1 și art. 101 Cod procedură civilă, arătând că cererea de revizuire este formulată în termenul legal de o lună de la data la care a luat cunoștință de dovada lipsei de folosință, respectiv 04.10.2012. Astfel din data de 04.10.2012 și până la data înregistrării cererii de revizuire, 05.11.2012 se împlinește exact o lună, termen prevăzut de art. 324 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 101 alin. 3 Cod procedură civilă .
Intimata . a formulat note de ședință prin care invocă lipsa calității procesuale active a revizuientului arătând că, atât cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8144/27.09.2010 pronunțată în dosarul nr._/55/2010, cât și acțiunea inițială din dosarul nr._/55/2010 au fost introduse de persoana fizică B. I., iar nu de proprietarul autoturismului Volkswagen B. cu nr. de înmatriculare B_, . IFN sau de utilizatorul acesteia, Cabinet Avocat B. I.. Astfel, intimata apreciază că nu există identitate de părți între reclamantul B. I., . IFN și Cabinet Avocat B. I., fiind persoane diferite din punct de vedere juridic, una fiind persoană fizică, iar celelalte sunt persoane juridice. Obligația de despăgubire a asigurătorului își are temeiul de drept în contractul de asigurare de răspundere civilă obligatorie, contract care nu este opozabil decât proprietarului sau utilizatorului autoturismului avariat prin acțiunea conducătorului vehiculului asigurat la societatea intimată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 02.08.2009, reclamantul Avocat B. I., în calitate de utilizator al autoturismului VW B., cu nr. de înmatriculare B_, a chemat în judecată pârâtele . Sucursala A. și intervenienta forțată B. M., solicitând instanței, ca prin sentința ce o va pronunța în cauză să fie obligată cea dintâi să achite contravaloarea închirierii autoturismului avut în locațiune de la ., adică suma de 6.603,49 lei, diferența dintre valoarea închirierii unui autoturism echivalent pe perioada cât a fost lipsit de folosința acestuia din culpa intervenientei și valoarea autovehiculului închiriat, respectiv suma de 59,5 euro/zi, în total 2.273 euro.
Prin sentința civilă nr. 8144/27.09.2010, Judecătoria A. respinge cererea, reținând că reclamantul nu a făcut dovada pretențiilor privind despăgubirea pentru lipsa de folosință a bunului avariat, în timpul normat necesar efectuării cheltuielilor de reparație a autoturismului propriu, în ciuda faptului că instanța i-a pus în vedere aceasta, în virtutea rolului activ. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
La data de 01.10.2012, reclamantul promovează cerere de revizuire a deciziei civile pronunțată în recurs, invocât prevederile art. 322 pct. 5 c.p.civ., motivat de aceea că, lla data de 25.06.2012 a obținut pe cale judecătorească obligația pârâtei sus numite de a preda celui dintâi dosarul de daună din care să rezulte lipsirea de folosință a autoturismului, obligație îndeplinită la data de 30.09.2012.
Tribunalul A., sesizat cu cererea de revizuire, respinge la data de 31.10.2012, ca inadmisibilă cererea de revizuire a deciziei civile nr. 372/2010.
La data de 05.11.2012, reclamantul promovează o nouă cerere de revizuire a sentinței civile nr. 8144/27.09.2010, sus evocată, invocând același temei de drept, susținând că, la data de 04.10.2012 a obținut pe cale judecătorească, în dosar nr._ obligarea prestatorului . a-i preda un înscris din care să rezulte faptul că nu a utilizat autoturismul pe perioada reparațiilor.
La termenul de judecată din data de 14.02.2013, revizuientul își reduce cuantumul pretențiilor solicitând pe fond doar suma de 2273 euro, reprezentând diferența dintre suma inițial pretinsă - chirie autoturism echivalent și suma de 1535 euro – chirie autoturism efectiv închiriat și care i-a fost acordată prin sentința civilă nr. 9987/05.11.2012 a Judecătoriei A., rămasă irevocabilă.
În raport de înscrisul invocat – adeverința eliberată de . la data de 02.10.2012, depusă la dosarul Judecătoriei A. – nr._ la data de 03.10.2012, comunicată de instanță reclamantului la termenul de judecată din data de 04.10.2012, așa cum rezultă din cuprinsul sentinței civile nr. 8844/04.10.2012, cererea de revizuire se găsește promovată în termenul de o lună reglementat de art. 324 pct. 4 C.p.civ.
În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, instanța constată că prin înscrisul invocat ca înscris nou, respectiv adeverința nr. 1791/02.10.2012 eliberată de ., se atestă de către această societate faptul că autoturismul utilizat de B. I. a intrat în service-ul acesteia la data de 15. 09.2009, în vedere efectuării reparațiilor conform contractului de reparație nr._, reparațiile fiind finalizate la data de 06.11.2009.
Înscrisul în discuție este întocmit ulterior soluționării în fond a cererii în pretenții ce a făcut obiectul dosarului_/55/02.08.2010, în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire se solicită, iar starea de fapt constatată prin acest înscris se situează în timp anterior datei promovării cererii de chemare în judecată a ., în dosarul amintit.
Reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat societății emitente, anterior promovării litigiului amintit sau cel mult în timpul judecății acestuia o dovadă în acest sens și i s-a refuzat nejustificat aceasta, dimpotrivă, din cuprinsul sentinței civile a cărei revizuire se solicită, rezultă refuzul ferm al reclamantului revizuient de a administra vreo probă în acest sens.
În conformitate cu prevederile art. 322 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, un înscris înfățișat cu ocazia revizuirii este apt să conducă la admiterea acestei căi de atac, numai în măsura în care este vorba de un înscris doveditor, reținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părții. Prin urmare, este necesar ca înscrisul în cauză să fi existat la data judecății, dar nevalorificarea sa în proces să se fi datorat conduitei culpabile a părții adverse care l-a reținut sau să fi existat împrejurări mai presus de voința reclamantului care, de asemenea, a împiedicat prezentarea acestuia în proces.
Prin Decizia nr. 2167 din data de 26 aprilie 2012 pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect cerere de revizuire s-a reținut că, în speța respectivă, nu au fost îndeplinite condițiile legale menționate anterior și nu este permisă revizuirea atunci când înscrisul este procurat de parte ulterior finalizării procesului, pentru că, într-o asemenea situație, s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
Pentru aceste considerente, cererea de revizuire întemeiat pe adeverința sus invocată ca înscris nou, în raport de dispozițiile art. 322 pct. 5 c.p.civ., se găsește inadmisibilă, instanța urmând să o respingă în consecință, fără a mai analiza calitatea procesuală activă a reclamantului, analiză ce presupune antamarea fondului cauzei.
În baza art. 274 alin. 1 și 3, C.p.civ., revizuinetul fiind în culpă procesuală, va fi obligat la plata către intervenienta B. M. a cheltuielilor de judecată ocazionate de aceasta cu prezentul litigiu, cheltuieli constând în onorariul de avocat al cărui cuantum de 1500 lei îl apreciază însă nejustificat de mare în raport cu munca efectiv prestată de avocat și pe care îl reduce la suma de 500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de revizuire a sentinței civile nr. 8144 pronunțată de Judecătoria A. la dat de 27.09.2010 în dosarul nr._/55/2010, formulată de revizuientul B. I. cu domiciliul în A., ., . în contradictoriu cu intimatele . Sucursala A. cu sediul în A., ., nr. 8, . A. și B. M. cu domiciliul în ., județul A..
Obligă revizuientul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 lei către B. M..
Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.03.2013.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red.EDB/Dact.GMP/25.03.2013.
5 ex./3 ex. se comunică cu:
B. I. cu domiciliul în A., ., .
. Sucursala A. cu sediul în A., ., nr. 8, . A.
B. M. cu domiciliul în ., județul A.
Exp. 3 .>
| ← Întoarcere executare. Sentința nr. 6397/2013. Judecătoria ARAD | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
|---|
