Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 5526/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5526/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 8645/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5526
Ședința publică din 19.09.2013
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare plângerea formulată de petenta . & Resort SRL, prin administrator judiciar Fides Advisor IPURL, în contradictoriu cu intimata ., împotriva încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/22.05.2013 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară A..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentei, avocat Hay M. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială în baza art. 31 alin.3 din legea nr. 7/1996
Se constată atașat dosarul în care s-a pronunțat încheierea nr._/22.05.2013 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A..
Reprezentanta petentei arată că nu are alte probe de administrat în afara înscrisurilor depuse la dosar și nici nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar și văzând că nu mai sunt alte cereri, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Reprezentanta petentei solicită admitere a plângerii, astfel cum a fost formulată și pentru motivele arătate pe larg în cerere. Cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță la data de 06.06.2013 sub nr._, petenta . & Resort SRL, prin administrator judiciar Fides Advisor IPURL, a chemat în judecată intimata ., a solicitat anularea încheierii de respingere a cererii de reexaminare nr._/22.05.2013 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară A., admiterea cererii de reexaminare și pe cale de consecință respingerea cererii de înscriere a dreptului de ipotecă legală asupra imobilelor înscrise în CF_ Fântânele și radierea notării ipotecii legale asupra imobilelor înscrise în CF_ Fântânele.
În motivarea plângerii, petenta arată că, prin încheierea nr._/26.03.2013 OCPI A. a dispus înscrierea dreptului de ipotecă legală asupra imobilului înscris în CF_ Fântânele, proprietatea petentei, în favoarea intimatei care deține o creanță împotriva acesteia, în valoarea de 61.461.513 lei. Împotriva acestei încheieri s-a formulat cerere de reexaminare, respinsă în mod greșit de către OCPI prin încheierea nr._/22.05.2013 cu motivarea că OCPI nu intervine în conținutul drepturilor, actelor sau faptelor juridice evidențiate în cărțile funciare.
Notarea dreptului de ipotecă în favoarea intimatei nu este legală, intimata nu beneficiază de dreptul de ipotecă legală a antreprenorului prevăzut de art. 236 pct. 6 din Noul cod civil întrucât contractul în baza căruia intimata pretinde creanța a fost încheiat între părți în luna aprilie 2011, sub imperiul vechiului cod civil, incidente în speță fiind așadar dispozițiile vechiului cod civil, potrivit cărora antreprenorul nu beneficiază de o ipotecă legală ci de un privilegiu, privilegiu care se acordă în condiții extrem de restrictive, respectiv întocmirea unui proces-verbal înainte de începerea lucrărilor de către un expert numit de judecătorie și întocmirea unui al doilea proces-verbal de către un expert numit de judecătorie cu situația lucrărilor realizate. Intimata nu a făcut dovada întocmirii celor două procese-verbale, ceea ce înseamnă că și o eventuală cerere de înscriere a privilegiului este inadmisibilă.
În plus, indiferent că ar fi vorba despre o ipotecă legală sau un privilegiu, adică indiferent că s-ar face aplicarea dispozițiilor vechiului cod civil sau noului cod civil, notarea se realizează asupra imobilului care face obiectul lucrărilor l-a care s-a obligat partea, scopul notării fiind garantarea prețului lucrării, și nu asupra terenului. În speță, obiectul notării, în cazul în care ar fi îndeplinite condițiile, ar fii construcția reprezentând complexul sportiv și turistic descris la lit. A și art. 1M din contract, or imobilul asupra căruia s-a înscris ipoteca legală este terenul petentei asupra căruia antreprenorul nu are niciun privilegiu.
De asemenea, petenta arată că cererea nu îndeplinește oricum condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 7/1996 întrucât chiar dacă s-ar face aplicarea dispozițiilor noului cod civil, respectiv înscrierea ipotecii legale, pe lângă condițiile de formă trebuiesc îndeplinite și condițiile prevăzute de art. 2386 pct. 6 NCC, respectiv „sumele pentru care se înscrie ipoteca să fie efectiv datorate și să nu depășească sporul de valoare realizat prin lucrările efectuate de antreprenor”.
Ipoteca legală a fost înscrisă pentru suma de 61.461.513 lei, care este suma totală a contractului în condițiile în care intimata a prezentat un titlu pentru o creanță în sumă totală de 15.977.733,64 lei, deci cu mult mai mică decât cea probată cu înscrisuri.
În drept, petenta invocă dispozițiile Legii nr. 18/1991.
În susținerea cererii, petenta a depus la dosar în copii certificate: Încheiere CF, contract de achiziție publică, sentințe civile, cerere de reexaminare.
Prin rezoluția din data de 21.06.2013 instanța a dispus comunicarea către intimată a acțiunii formulată de petentă și înscrisurile depuse în probațiune.
Intimata nu și-a precizat poziția față de acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin încheierea CF nr._/26.03.2013 a OCPI A., s-a admis cererea intimatei și s-a dispus înscrierea provizorie a dreptului de ipotecă legală, în valoare de 61.461.513 lei+TVA, asupra imobilului petentei înscris în CF_ Fântânele. Înscrierea s-a făcut în baza contractului de achiziție nr. 949/11.04.2011 încheiat între petenta-achizitor și intimata-antreprenor, precum și în baza sentinței nr. 823/29.03.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._, așa cum a fost modificată prin sentința nr. 1269/29.05.2012, prin care petenta a fost somată să plătească intimatei suma de 15.977.723,64 lei cu titlu de debit și penalități de întârziere.
Împotriva acestei încheieri a formulat cerere de reexaminare petenta, cerere care a fost însă respinsă prin încheierea nr._/22.05.2013 motivat de faptul că, potrivit art. 2380 Cod civil, ipoteca asupra unor construcții viitoare nu poate fi întabulată, ci numai înscrisă în mod provizoriu, iar conform art. 36 alin. 16 din Legea nr. 7/1996, antreprenorii pot cere, în temeiul înscrisului doveditor al contractului încheiat cu titularul înscris în cartea funciară, înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul lucrărilor ce s-a obligat să facă, pentru garantarea prețului acestor lucrări.
Această încheiere a fost atacată de petentă prin prezenta plângere, prin care a invocat faptul că intimata nu beneficiază de ipoteca legală prevăzută de art. 236 pct. 6 NCC întrucât contractul în baza căruia s-a solicitat înscrierea în cartea funciară este supus prevederilor vechiului cod civil și de asemenea, că antreprenorul nu are o ipotecă asupra terenului ci asupra edificiului construit. S-a mai invocat faptul că nu putea fi întabulată ipoteca întrucât potrivit art. 2386 pct. 6 NCC, sumele pentru care se înscrie ipoteca trebuie să fie efectiv datorate și totodată acestea nu pot depăși sporul de valoare realizat prin lucrările efectuate de antreprenor, or în speță, debitul datorat de petentă este de 15.977.733,64 lei și nu 61.461.513 lei astfel cum a fost înscris în cartea funciară.
Cu privire la susținerile petentei, instanța reține următoarele:
1. Potrivit art. 78 din Legea 71/2011, privilegiile speciale imobiliare născute înainte de . noului Cod civil se convertesc de drept în ipoteci legale, fiind supuse dispozițiilor noului cod.
Ca atare, creditorilor care beneficiau de un privilegiu special imobiliar sub imperiul vechiului cod (în speță de privilegiul antreprenorului prevăzut de art. 1737 pct. 4 din vechiul cod), le este recunoscut acest drept real de garanție și sub imperiul noului cod (ipoteca legală prevăzută de art. 2386 pct. 6 din noul cod), astfel că intimata, deși la data încheierii contractului de antrepriză nu avea decât un privilegiu imobiliar, acesta, prin efectul legii, s-a convertit într-o ipotecă legală.
Prin urmare, această susținere a petentei este neîntemeiată, intimata deținând un drept de ipotecă legală.
2. Acest drept de ipotecă legală poartă, însă, astfel cum a arătat și petenta, asupra construcției, conform art. 2386 pct. 6 și nu asupra terenului. Or, construcția nu exista la data înscrierii provizorii, astfel că devin aplicabile dispozițiile art. 99 alin. 2 din Ordinul ANCPI nr. 633/2006, potrivit cărora dreptul de ipotecă asupra unui bun viitor se poate înscriecu condiția ca în prealabil să fi fost notată existența autorizației de construire.
În cauză însă nu a fost notată vreo autorizație de construire anterior înscrierii dreptului real de garanție, astfel că înscrierea provizorie a dreptului de ipotecă al intimatei s-a făcut cu încălcarea art. 99 alin. 2 din Ordinul nr. 633/2006, iar încheierea de respingere a cererii de reexaminare apare ca fiind nelegală.
Ca urmare, față de considerentele ce preced și în temeiul art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, instanța va admite plângerea, va anula încheierea de carte funciară atacată și va dispune radierea notării ipotecii legale din CF.
Întrucât se va anula încheierea pentru motivul arătat mai sus, instanța nu va mai analiza și apărarea petentei în ce privește suma pentru care s-a înscris ipoteca.
În baza art. 453 Cod procedură civilă, va obliga intimata căzută în pretenții să plătească petentei cheltuieli de judecată în sumă de 132,30 lei, din care 8,30 lei taxă și timbru judiciar și 124 lei onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petenta S.C. B. G. VILLAS & RESORT S.R.L. în contradictoriu cu intimata . împotriva încheierii de CF nr._/22.05.2013 și pe cale de consecință:
Anulează încheierea nr._/22.05.2013 pronunțată de O.C.P.I. A. și în consecință dispune radierea notării dreptului de ipotecă legală asupra imobilelor înscrise în CF_ Fântânele.
Obligă intimata la plata către petentă a sumei de 132,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 19.09.2013.
Președinte,Grefier,
A.-M. A. S. B.
AMA/SB -14.10.2013
5 ex. din care 3 ex. se .> - . & Resort SRL, prin administrator judiciar Fides Advisor IPURL - Timișoara, ., județul T. (la SCA V. & Asociații)
- . - A., .. 28, județul A.,
- OCPI A. – A., Splaiul G. M., FN (după rămânerea definitivă)
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 962/2013. Judecătoria ARAD → |
---|