Pretenţii. Încheierea nr. 1582/2013. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 1582/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 3563/55/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR. 1582

Ședința Camerei de Consiliu din 21.03.2013

Președinte: D. L. C.

Grefier: C. N.

S-a luat în examinare în condițiile art. 200 al. 3 N.C.P.Civ cererea formulată de reclamantul Patraș C. în contradictoriu cu pârâta D. J. pentru pretenții.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care văzând că reclamantului i-a fost solicitat în scris în condițiile art. 200 alin 2 N.C.P.CIV., prin adresa din 5.03.2013 care i-a fost comunicată efectiv în data de 8.03.2013, să facă completările ce se impun, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancțiunea anulării cererii, instanța păstrează cererea spre verificare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată sub nr._ al Judecătoriei A. reclamantul Patraș C. în contradictoriu cu pârâta D. J. a solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumei 120 euro pe care pretinde reclamantul că a dat-o cu titlul de împrumut acesteia în anul 2007.

Întrucât cererea de chemare în judecată nu a îndeplinit la data înregistrării cerințele prevăzute de art.194-197 N.C.P.CIV. reclamantului i-a fost solicitat în scris în condițiile art. 200 alin 2 N.C.P.CIV., prin adresa din 5.03.2013 care i-a fost comunicată efectiv în data de 8.03.2013, să facă completările ce se impun, în termen de 10 zile de la primirea comunicării ,sub sancțiunea anulării cererii.

În concret i s-a solicitat reclamantului:

- să depună la dosar în 2 exemplare cererea de chemare în judecată și înscrisurile doveditoare,

- să indice codul numeric personal al său și al pîrîtei,

- să indice obiectul cererii în lei,

- să arate dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori numele, prenumele și adresa lor,

- să achite taxa judiciară de timbru de 54,2 lei și 1,5 lei timbru judiciar.

Cum termenul legal de 10 zile (care a curs de la data de 8.03.2013) a expirat fără ca reclamantul să își îndeplinească obligațiile ce i-au fost puse în sarcină de instanță,

Constatând că cererea de chemare în judecată a reclamantului nu îndeplinește cerințele prevăzute de art.194-197 N.C.P.CIV. [ 1.nefiind depusă la dosar în 2 exemplare împreună cu înscrisurile doveditoare 2. nefiind indicat codul numeric personal al reclamantului și al pîrîtei 3. nefiind indicat obiectul cererii în lei (potrivit art.5 alin 3 din Ordinul ministrului justiției nr. 760/C/1999 prin care au fost aprobate Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru „instanțele nu vor primi (înregistra) acțiunile și cererile în care drepturile patrimoniale evaluate în valută nu sunt precizate și în lei.”4. nefiind indicate dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere iar pentru martori numele, prenumele și adresa lor 5.nefiind achitată taxa judiciară de timbru de 54,2 lei și 1,5 lei timbru judiciar (potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 „ Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.”iar potrivitart. 197 NCPC „ În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.”],

Instanța va face aplicare dispozițiilor art. 200 al. 3 N.C.P.Civ. procedând la anularea ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Patraș C. în contradictoriu cu pârâta D. J. pentru pretenții, înregistrată sub nr._ al Judecătoriei, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 - 197 N.C.P.CIV.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Patraș C. fiul lui D. și M., ns. 7.05.1976, deținut în PNT Timișoara în contradictoriu cu pârâta D. J. deținută în PNT C. pentru pretenții.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Cercetată în Camera de Consiliu la data de 21.03.2013.

Președinte Grefier

D. L. C. C. N.

DLC/CN/21.03.2013/3ex./ 1 ex. se . C. - fiul lui D. și M., deținut în PNT Timișoara

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

MINUTA

Constată că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Patraș C. în contradictoriu cu pârâta D. J. pentru pretenții, înregistrată sub nr._ al Judecătoriei, nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 194 - 197 N.C.P.CIV.

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Patraș C. fiul lui D. și M., ns. 7.05.1976, deținut în PNT Timișoara în contradictoriu cu pârâta D. J. deținută în PNT C. pentru pretenții.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare.

Cercetată în Camera de Consiliu la data de 21.03.2013.

Președinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Încheierea nr. 1582/2013. Judecătoria ARAD