Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 598/2013. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 598/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 18590/55/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 598

Ședința publică din data de 24 ianuarie 2013

Președinte: E. D. B.

Grefier: G. M. P.

S-a luat în examinare, cererea formulată de petentul I. de J. Județean A., în contradictoriu cu intimatul I. M. având ca obiect reexaminare sancțiune contravențională.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța se declară competentă, raportat la dispozițiile art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, respectiv art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Văzând că nu sunt motive de amânare, că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la această instanță, la data de 13.12.2012, petentul I. de J. Județean A. a solicitat înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate contravenientului I. M., cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că, contravenientul a fost sancționat cu amendă contravențională prin procesele verbale de constatare a contravenției: . nr._/17.04.2009, întocmit de către I. de J. Județean A. (sau conform situației anexate, după caz) act administrativ devenit titlu executoriu.

Intimatul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării, așa cum rezultă din adresa nr._ din 23.11.2012, a Primăriei comunei Valea Călugărească, județul Prahova.

În drept, și-a întemeiat cererea formulată pe dispozițiile art. 9 alin. 3 și art. 371 din O.G. nr. 2/2001.

În susținerea cererii sale, în cadrul probei cu acte, petentul a depus la dosar - adresa nr._ din 23.11.2012, a Primăriei comunei Valea Călugărească, județul Prahova, procesele verbale de contravenție, dosarul de executare silită întocmit de organul de executare fiscală.

Intimata deși legal citată nu și-a exprimat poziția cu privire la cererea promovată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt următoarele:

Contravenientul sus numit a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei prin procesul verbal de constatare a contravenției: . nr._/17.04.2009 întocmit de către I. de J. Județean A.

Deși acesta a avut cunoștință de sancțiunile aplicate, semnând de primire procesele verbale de contravenție, nu a achitat amenzile contravenționale.

Demersurile efectuate în vederea executării silite au rămas fără finalitate, contravenientul fiind insolvabil.

Conform art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, „ în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Art. 5 alin. 1 din OG nr. 55/2002 prescrie că, sancțiunea prestării muncii în folosul comunității se execută pe o durată cuprinsă între 50 de ore și 300 de ore.

Aceeași limită maximă o impune și art.9 din OG nr. 2/2001: “Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore.”

Având în vedere aceste prevederi legale, reținând că intimatul nu a executat sancțiunile aplicate și nu există posibilitatea urmăririi silite a acestuia pentru realizarea creanței fiscale, găsind așadar întemeiată cererea în ceea ce privește înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate contravenientului prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor invocate, instanța o va admite și va dispune înlocuirea acestora cu obligația contravenientului de a presta un număr de 50 ore de muncă în folosul comunității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul I. de J. Județean A., cu sediul în comuna V., .-3 jud. A., în contradictoriu cu contravenientul I. M., cu domiciliul în com. Valea Călugărească, .. 266, ., județul Prahova.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate contravenientului I. M., CNP._, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/17.04.2009, cu obligația de a presta un număr de 50 ore de activitate în folosul comunității.

Definitivă. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 ianuarie 2013.

Președinte, Grefier,

E. D. B. G. M. P.

Red./dact. EDB/GMP/28.01.2013

4 ex. / 2 .:

- I. de J. Județean A., cu sediul în comuna V., .-3 jud. A.

- I. M., cu domiciliul în com. Valea Călugărească, .. 266, ., județul Prahova

Exp. 2 .>

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 598/2013. Judecătoria ARAD