Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 5716/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5716/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-09-2013 în dosarul nr. 9416/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5716
Ședința publică din 25 septembrie 2013
Președinte: C. H.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul I. de J. Județean A. în contradictoriu cu intimata O. O., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța se declară competentă general, material și teritorial în cauză, potrivit art.94 pct.4 din noul Cod de procedură civilă și art.9 alin.3 din O.G. nr.2/2001.
Nefiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța declară încheiată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cauzei, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la această instanță sub nr._, la data de 19.06.2013, petentul I. de J. Județean A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata O. O., înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate intimatului, cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității.
În motivarea cererii petentul arată că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.06.2012, intimata a fost sancționat contravențional cu amendă, în cuantum de 100 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 3 pct. 3 din L. nr. 61/1991, republicată. Procesul verbal de contravenție nu a fost atacat cu plângere, astfel încât, în conformitate cu art. 37 din OG nr. 2/2001, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.
Se arată că petentul a efectuat demersurile legale necesare executării amenzii contravenționale aplicate intimatului, iar organul de executare silită a constatat că nu există posibilitatea executării silite a acestuia, întrucât intimatul nu figurează în evidențele fiscale cu bunuri urmăribile.
Pentru toate acestea, având în vedere că amenda contravențională nu a fost achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, petentul apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, solicitând admiterea cererii, astfel cum a fost formulată.
În drept se invocă disp. art. 9 alin. 3 și art. 37 din OG nr. 2/2001.
Intimata, legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.
În probațiune se depun la dosar înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: adresa nr. 1538/03.04.2013, emisă de Primăria comunei Teliu, procesul verbal . nr._/10.06.2012, adresa nr. 572/1150/24.07.2012 emisă de I.J.J. A., procesul verbal . nr._/10.05.2012, adeverința nr. 1338/03.04.2012, emisă de Primăria comunei Teliu, somație nr. 850/10.09.2012, emisă de Primăria comunei Teliu, proces verbal de declarare a insolvabilității nr. 3374/08.10.2012.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.06.2012, de petent, intimata a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei. De asemenea, prin procesul verbal . nr._ încheiat la data de 10.05.2012 de petent, intimata a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 100 lei. Aceasta nu are venituri bănești și nu deține bunuri mobile și imobile după cum s-a constatat de către organul însărcinat cu punerea în executare a sancțiunii amenzilor contravenționale, iar de la data exigibilității amenzii au trecut mai mult de 30 de zile.
Așa fiind, văzându-se art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001, art. 13 din OG nr. 55/2002, va fi admisă cererea de înlocuire a amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, formulată de petentul I. de jandarmi județean A. în contradictoriu cu intimata O. O..
Va fi înlocuită amenda contravențională aplicată intimatei O. O. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.06.2012 de IJJ A. cu obligația de a presta un număr de 50 ore de activitate în folosul comunității.
Va fi înlocuită amenda contravențională aplicată intimatei O. O. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.05.2012 de IJJ A. cu obligația de a presta un număr de 50 ore de activitate în folosul comunității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petenta I. de J. Județean A., cu sediul în V., .-3, jud. A., CUI_ pentru înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale, privind pe intimata O. O., CNP_, cu domiciliul în ., jud. B. și, în consecință:
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatei O. O. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.06.2012 de IJJ A. cu obligația de a presta un număr de 50 ore de activitate în folosul comunității.
Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicate intimatei O. O. prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat la data de 10.05.2012 de IJJ A. cu obligația de a presta un număr de 50 ore de activitate în folosul comunității.
Dispune emiterea mandatului de executare în sensul celor de mai sus.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2013.
Președinte Grefier
C. H. N. B.
Red./tehn./CH/NB
4 ex./2 .
Se comunică: - petenta I. de J. Județean A. - în V., .-3, jud. A.
- intimata O. O. - în ., jud. B.
← Fond funciar. Sentința nr. 3509/2013. Judecătoria ARAD | Fond funciar. Sentința nr. 1618/2013. Judecătoria ARAD → |
---|