Validare poprire. Sentința nr. 4929/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 4929/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 9694/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4929 / 2013
Ședința publică din 02.09.2013
Președinte: B. I. E.
Grefier: D. M.
S-a luat în examinare cererea pentru validarea popririi formulată de creditoarea . în contradictoriu cu debitorul C. P. D. și terțul poprit ..
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Instanța în temeiul art. 104 al. 13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor lasă cauza la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, din oficiu, conform prev. art. 1591 al. 4 cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 1 pct. 1, art. 5, 7, art. 460 al. 1 raportat la art. 373 al. 2-3 Cod procedură civilă constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 150 Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 25.06.2013, creditoarea ., prin B.E.J. H. P., a solicitat validarea popririi înființată în dosarul execuțional nr. 348/2011 al B.E.J. P. H., asupra veniturilor debitorului C. P. D., în mâinile terțului poprit ., în temeiul titlului executoriu constituit prin sentința civilă nr. 579/2011 pronunțată de către Tribunalul Sibiu în dosarul nr._ .
În motivare, creditoarea a arătat că în baza titlului executoriu nr. 579/2011 a înaintat B. P. H. o cerere prin care a solicitat executarea silită a debitorului C. P. D..
La data de 26.04.2013, executorul judecătoresc a transmis societății la care debitorul este angajat, terțului poprit ., o cerere de înființare a popririi, dar acesta nu a înțeles să răspundă cererii formulate.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 450, 456 și 460 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, în cadrul probei cu înscrisuri, au fost depuse la dosar în copie certificată: cererea de executare silită, titlul executor, încheierea nr. 3601/13.09.2011 a Judecătoriei A., Adresa răspuns C.A.S. A., Adresa de poprire din 26.04.2013 a B.E.J. H. P., dovada de primire și procesul verbal de predare din data de 30.04.2013.
Cererea este timbrată cu 14 lei taxă judiciară de timbru și 0,5 lei timbru judiciar (filele 4 și 5).
Debitorul și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în cadrul dezbaterilor.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr. 579/23.05.2011 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr._ (filele 8-11), debitorul din prezenta cauză, C. P. D., a fost obligat să plătească creditoarei .. suma de 1.192 euro și suma de 505 lei cu titlu de despăgubiri.
În vederea recuperării acestei sume, creditoarea s-a adresat B.E.J. H. P., care a deschis dosarul de executare cu nr. 348/2011, în care s-a inițiat procedura de executare silită prin poprire, la data de 26.04.2013 fiind dispusă înființarea popririi asupra veniturilor debitorului obținute cu titlu de salariu de la . (fila 14).
Deoarece terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau pentru executarea popririi, creditoarea a sesizat instanța de executare, Judecătoria A., în vederea validării popririi – în condițiile art. 460 c.pr.civ..
Având în vedere faptul că, așa cum rezultă din adresa C.A.S. A., debitorul figurează ca fiind angajat la S.C. M. C. SRL (fila 13), instanța constată că terțul poprit datorează sume de bani debitorului, cu titlu de salariu, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 460 alin. 2 C.pr.civ.
În consecință, în temeiul art. 460 c.pr.civ., instanța va admite cererea formulată de creditoarea .. prin B.E.J. H. P. și va valida poprirea înființată de acesta, în dosar execuțional nr. 348/2011, prin adresa din data de 26.04.2013, urmând a-l obliga pe terțul poprit S.C. M. C. S.R.L. să plătească creditorului, în limita creanței de 1.192 euro și 1.831,40 lei, o cotă de 1/3 din venitul net lunar obținut cu titlu de salariu de către debitorul C. P. D., conform art. 409 alin. 1 linia 2 C.pr.civ.
În conformitate cu disp. art. 460 alin. 3 C.pr.civ., poprirea se va valida atât asupra sumelor scadente, cat și asupra sumelor ce vor fi scadente în viitor, validarea producându-și efecte numai la data când sumele devin scadente.
Instanța va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de creditoarea .. prin B.E.J. H. P., în contradictoriu cu debitorul C. P. D. și terțul poprit S.C. M. C. S.R.L.
Validează poprirea înființată de către Biroul Executorului Judecătoresc H. P., în dosar execuțional nr. 348/2011, prin adresa din data de 26.04.2013.
Obligă terțul poprit S.C. M. C. S.R.L. să plătească creditoarei .., în limita creanței de 1.192 euro și 1.831,40 lei, o cotă de 1/3 din venitul net lunar obținut cu titlu de salariu de către debitorul C. P. D..
Poprirea se validează atât asupra sumelor scadente, cât și asupra sumelor ce vor deveni scadente în viitor.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.09.2013.
Președinte Grefier
B. I. E. D. M.
Red./tehn /B.I.E./D.M./13.09.2013/ 5 ex.3 ex. . comunică:
- . – prin B. H. P., A., ., nr. 41, jud. A.
- C. P. D. – Galșa, nr. 84, jud. A.
- terțul poprit . – Șeitin, .. 78, județul A.
← Acţiune în constatare. Sentința nr. 7840/2013. Judecătoria ARAD | Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 797/2013.... → |
---|