Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 797/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 797/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 1250/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA NR. 797
Ședința publică din 30.01.2013
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: M. BĂȘCĂRĂU
S-a luat în examinare cererea formulată de petentul A. C. pentru investire cu formulă executorie a înscrisului intitulat „Declarație” autentificat la BNP M. sub nr. 1784/25 mai 2012.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura necontencioasă.
Cererea este legal timbrată cu 0,30 lei timbru judiciar conform art. 4 din O. G. nr. 32/1995 și 6,00 lei taxa judiciară de timbru, potrivit art. 3 lit. t și l din Legea nr. 146/1997.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța procedează la judecarea cererii.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. în data de 30.01.2013, petentul A. C. a solicitat investirea cu formulă executorie a înscrisului intitulat „Declarație” autentificat la BNP M. sub nr. 1784/25 mai 2012.
Văzând că potrivit dispozițiilor art. 67 din Legea nr. 326/1995, înscrisul autentificat de notarul public care constată o creanță certă și lichidă are putere de titlu executoriu, în condițiile art.376 cod procedură civilă, instanța va admite cererea petentului.
DISPUNE
Admite cererea formulată de petentul A. C., cu domiciliul procesual ales la avocat J. M. din A., ., .. A..
Investește cu formulă executorie înscrisului intitulat „Declarație” autentificat la BNP M. sub nr. 1784/25 mai 2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 30.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. A. M. Bășcărău
RA/MB;Ex.2/31.01.2013.
← Validare poprire. Sentința nr. 4929/2013. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 2833/2013. Judecătoria ARAD → |
---|