Sechestru asigurător. Încheierea nr. 2841/2013. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 2841/2013 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 7161/55/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. _
ÎNCHEIEREA NR. 2841
Ședința camerei de consiliu din 16 mai 2013
Președinte: D. L. T.
Grefier: P. S.
S-a luat în examinare cererea formulată de creditorul P. A. M., în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. V. S.R.L., pentru înființare sechestru asigurător.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Cererea este timbrată cu 10 lei taxă judiciară și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, din oficiu, conform prev. art. 131 Cod procedură civilă, verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 953 Cod procedură civilă, constată că este competentă să judece prezenta cauză.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14.05.2013, sub nr._, creditorul P. A. M. a solicitat instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei S.C. A. V. S.R.L.
În motivarea cererii, s-a arătat că, S.C. Kal-Run Delta KFT a livrat societății debitoare marfă constând în 20.000 kg carne de pui în valoare de 25.000 euro. Societatea debitoare a recepționat marfa și documentele însoțitoare, acceptând în mod expres marfa livrată și obligația de plată a contravalorii acesteia, prin semnarea și ștampilarea actelor însoțitoare, respectiv a scrisorii de trăsura – CMR, precum și a procesului verbal de sigilare-desigilare a mărfii, încheiat la data de 08/09.03.2013 în PTF Nădlac de către Garda Financiară A..
În continuare, se arată că între S.C. Kal-Run Delta KFT și P. A. M., a intervenit contractul de cesiune de creanță încheiat la data de 18.03.2013, în baza căruia P. A. M. a dobândit creanța pe care debitoarea o datora cedentului.
În urma acestui act, debitoarea datorează creditorului suma de 25.000 euro, reprezentând contravaloarea facturii nr._/08.03.2013.
Se învederează că, întrucât societatea debitoare, deși somată, nu a achitat datoria, creditorul a formulat împotriva acesteia o cerere de chemare în judecată, în scopul recuperării creanței, cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei A., sub nr. de dosar_, cu termen de judecată la data de 20.05.2013.
În drept au fost invocate prevederile art. 951-958 Cod procedură civilă.
În dovedire, s-au anexat următoarele înscrisuri, în copii certificate: acțiune dosar nr._, extras portal Judecătoria A., factura nr._/08.03.2013 în limba maghiară și tradusă în limba română, CMR_/07.03.2013, proces verbal de sigilare-desigilare a mărfii încheiat la data de 08/09.03.2013 în PTF Nădlac, contract de cesiune de creanță, somație și notificare nr. 53/N/27.03.2013 și dovada comunicării acestora, împuternicire avocațială.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că petentul-creditor are împotriva debitoarei S.C. A. V. S.R.L. o creanță rezultată dintr-un înscris și care este exigibilă, constatată prin scrisoarea de transport CMR nr._, procesul verbal de sigilare-desigilare a mărfii încheiat la data de 08/09.03.2013 în PTF Nădlac de către Garda Financiară A., semnate și ștampilate de către debitoare, precum și prin factura fiscală, reprezentând marfă livrată în cuantum de 25.000 euro.
Creditorul nu deține un titlu executoriu, dar a formulat o acțiune împotriva debitoarei, înregistrată în dosarul nr._ al Judecătoriei A., având ca obiect emiterea unei ordonanțe de plată, cu termen de judecată la data de 20.05.2013.
Conform art. 952 C.pr.civ., (1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.
De asemenea, potrivit art. 953 alin. 1 Cod procedură civilă, creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul.
Având în vedere că sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 952 alin. 1 Cod procedură civilă, va fi admisă cererea formulată de creditorul P. A. M. în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. V. S.R.L. și, în consecință, se va dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei - societate comercială, până la concurența sumei de 25.000 euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R.
În baza art. 952 alin. 1 C.proc.civ. teza ultimă, instanța va obliga creditorul să consemneze la dispoziția instanței o cauțiune în cuantum de 10.000 lei, în termen de 5 zile de la comunicarea prezentei hotărâri, sub sancțiunea desființării de drept a măsurii asigurătorii dispuse.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite cererea formulată de creditorul P. A. M., cu domiciliul în Austria, localitatea Wolfau, . și cu domiciliul procesual ales la C.. av. J. M., în Oradea, .. 1, ., jud. Bihor, în contradictoriu cu debitoarea S.C. A. V. S.R.L., cu sediul în A., ., jud. A. și, în consecință:
Dispune înființarea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitoarei, până la concurența sumei de 25.000 Euro, în echivalent lei, la cursul B.N.R.
Stabilește în sarcina creditorului obligația de a consemna la dispoziția instanței, suma de 10.000 de lei, cu titlu de cauțiune, în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei încheieri, sub sancțiunea desființării de drept a sechestrului.
Fără cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.05.2013.
Președinte Grefier
D. L. T. P. S.
DLT/PS/17.05.2013 /4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
- creditorul P. A. M. - domiciliul procesual ales la C.. av. J. M., Oradea, .. 1, ., jud. Bihor
- debitoarea S.C. A. V. S.R.L. cu sediul în A., ., jud. A.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 2251/2013. Judecătoria... | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|