Cereri privind executarea silită. Încheierea nr. 3125/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3125/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-06-2015 în dosarul nr. 3125/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA NR. 3125
Ședința publică din data de 04 iunie 2015
Președinte: A. N.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare cererea privind aplicarea de penalități formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarele . locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor O..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 04.06.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.03.2015, creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarele . locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor O., a solicitat pronunțarea încheierii prevăzute de art. 905 alin. 4 din C.pr.civ., prin care: să se fixeze definitiv penalitățile impuse pârâtei . de 0,1 %/zi de întârziere pentru intervalul 17.11.2014 până în prezent, calculate la o valoare de 2.000 euro/ha și la un total de 191,3 ha teren agricol; fixarea definitivă a unei penalități de 0,2 %/zi de întârziere calculate la valoarea antemenționată a obiectului obligației de a face neexecutate de către pârâtă, respectiv la echivalentul în lei la data plății de 765,2 euro/zi de întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii în prezenta cauză și până la executarea efectivă și integrală a obligațiilor ce formează obiectul executării silite în dosarul execuțional nr. 223/2013 al B. H. P.; determinarea cuantumului concret al penalităților să se facă prin raportare nemijlocită la partea din obligație rămasă neexecutată, în ipoteza în care debitoarea va înțelege totuși să-și execute, fie și parțial, obligația de a face care stă la baza prezentului litigiu; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, a arătat că prin sentințele civile nr. 4501/02.05.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, nr. 6712/20.06.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ și nr. 8314/05.09.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2011, a fost obligată C. locală de fond funciar Pecica să efectueze operațiunile de transfer a persoanelor fizice ale căror drepturi i-au fost cesionate ei creditoarei, în scopul înscrierii acestora în lucrarea de fond funciar a Comunei O., urmată de obligația pârâtei C. de fond funciar O. la înscrierea persoanelor în lucrarea de fond funciar și la efectuarea operațiunilor de punere în posesie și întocmirea documentației tehnice pentru OCPI A. corespunzătoare suprafeței totale de teren de 191,3 ha, urmând ca această amplasare să se facă respectând principiul comasării terenurilor agricole.
Pârâta nu a executat obligațiile ce-i incumbau din cele trei sentințe, motiv pentru care împotriva acesteia a inițiat procedura revăzută de codul de procedură civilă privind executarea obligației de a face; instanța de executare, prin sentința nr. 4412/2014 din dos. nr._ al Judecătoriei A., s-a dispus obligarea pârâtelor la plata unei penalități de 382,6 euro/zi de întârziere până la executarea obligațiilor prevăzute în hotărârile judecătorești ce constituie titlu executoriu.
Pârâtele nu s-au conformat dispozițiilor instanței nici după pronunțarea și comunicarea încheierii privind penalitățile de întârziere, motiv pentru care, întrucât s-a împlinit termenul prevăzut de art. 905 alin. 4 din C.pr.civ., a fost nevoită să promoveze prezenta cerere pentru fixarea definitivă a sumei datorate cu titlu de penalități de către debitoare.
În ce privește solicitarea de a fi dublată penalitatea impusă pârâtei UAT O., a arătat că, deși s-au stabilit penalități considerabile pentru fiecare zi de întârziere, pârâtele continuă să-și ignore obligațiile pentru care a fost deja sancționată, astfel că se impune o penalitate maximă împotriva acestora, dată fiind conduita adoptată și având în vedere că penalitatea pe care a solicitat-o inițial a fost raportată la minimul prevăzut de lege.
În drept, a invocat dispozițiile art. 905 C.pr.civ.
În probațiune, a depus înscrisuri.
Debitoarele au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și au chemat în garanție UAT Pecica și C. locală de fond funciar Pecica.
În motivare, au arătat că în prezent se lucrează la punerea în posesie a reclamantei, au fost stabilite parcelele de teren, după care lucrarea va fi trimisă la OCPI A. în vederea scrierii titlurilor de proprietate. Întrucât se conformează prevederilor hotărârilor judecătorești, nu pot fi acordate penalitățile cerute de reclamantă. Nu este vina lor că procedurile prevăzute de legile speciale care reglementează fondul funciar necesită, obiectiv, un anume interval de timp. În cauză este vorba de 190 ha de teren, iar cererile și actele doveditoare ale celor 28 de persoane care se transferă de la Pecica la O. au fost trimise cu multe lipsuri și incomplete de către C. locală de fond funciar Pecica, în fiecare dosar ce le-a fost trimis lipsind unele acte absolut necesare pentru a putea pune în posesie persoanele îndreptățite, acesta fiind și motivul pentru care au și solicitat chemarea în garanție a UAT Pecica și a Comisiei locale de fond funciar Pecica.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Prin sentințele civile de la filele 12-22 din dosar, C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor O. a fost obligată să efectueze operațiunile de punere în posesie și întocmirea documentațiilor tehnice pentru întocmirea titlurilor de proprietate, cu privire la o suprafață totală de teren de 191,3 ha, în favoarea unor persoane fizice ce au cesionat către . SRL (creditoarea de față) dreptul lor de proprietate asupra respectivelor terenuri.
Întrucât C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor O. nu și-a executat obligațiile de mai sus, creditoarea a solicitat obligarea acesteia la penalități de întârziere, în temeiul art. 906 alin. 1-3 (fost art. 905 alin. 1-3) C.pr.civ.
Prin sentința civilă nr. 4412/07.10.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dos. nr._ (filele 7-11), debitoarea . obligată să plătească în favoarea reclamantei penalități de 382,6 euro/zi de întârziere, până la îndeplinirea obligațiilor.
Întrucât C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor O. nu și-a executat obligațiile, creditoarea a solicitat, prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față, fixarea definitivă a penalităților datorate de debitoare până la momentul pronunțării hotărârii și dublarea cuantumului penalității la 765,2 euro/zi de întârziere de la momentul pronunțării hotărârii până la executarea obligațiilor de a face.
Cererea este întemeiată în parte, după cum urmează:
Potrivit art. 906 alin. 4 C.pr.civ., „Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității debitorul nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părților.”
În speță, încheierea de aplicare a penalității (sentința civilă de la filele 7-11) a fost comunicată debitoarelor la data de 17.11.2014.
Până în prezent, obligațiile nu au fost executate de către debitoare (prin întâmpinare, debitoarele au recunoscut aceasta).
De la data de 17.11.2014 până la data pronunțării prezentei încheieri, 04.06.2015, s-au scurs 199 de zile.
Rezultă astfel un cuantum al penalităților de 76.137,4 euro (199 zile x 382,6 euro/zi).
Penalitățile nu pot fi stabilite, prin prezenta încheiere, și pentru viitor, așa cum solicită creditoarea, deoarece art. 906 alin. 4 C.pr.civ. prevede că se fixează suma „definitivă” ce se datorează cu titlu de penalități, de unde se deduce că stabilirea/calculul penalităților se face doar până în prezent, pentru că doar până în prezent este posibil a se stabili o sumă definitivă, ce presupune cunoașterea perioadei de timp pentru care penalitățile sunt calculate (numărul de zile de întârziere); la acest moment nu se poate stabili pentru viitor suma definitivă datorată cu titlu de penalități, întrucât nu se știe până la ce dată, în viitor, obligația de a face va rămâne neexecutată.
Pe lângă faptul că nu pot fi stabilite pentru viitor, nu se poate dispune nici dublarea cuantumului penalităților (la 765,2 euro/zi de întârziere, așa cum a solicitat creditoarea), întrucât cuantumul penalității se stabilește doar prin încheierea dată în temeiul art. 906 alin. 1-3 C.pr.civ. (în speță sentința civilă de la filele 7-11, prin care s-a stabilit cuantumul de 382,6 euro/zi de întârziere), el nemaiputând fi modificat pe calea încheierii date în temeiul art. 906 alin. 4 C.pr.civ. (prezenta încheiere), pentru simplul fapt că textul legal nu prevede o astfel de posibilitate, din text rezultând că, la fixareasumei definitive a penalităților, se are în vedere cuantumul stabilit prin încheierea dată în temeiul art. 906 alin. 1-3 C.pr.civ.
În ce privește apărările debitoarelor (cum că nu este vina lor pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești, că executarea acestora este în curs de efectuare), acestea nu pot fi primite pe calea prezentei proceduri prevăzute de art. 906 alin. 4 C.pr.civ. a fixării sumei definitive ce se datorează cu titlu de penalități, procedură în care se verifică strict dacă s-a executat sau nu obligația din titlul executoriu, iar dacă nu, se calculează penalitățile datorate. Astfel de apărări pot fi avute în vedere doar pe calea contestației la executare, potrivit art. 906 alin. 5 C.pr.civ. („Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu și dovedește existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării”).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de creditoarea . SRL, CUI RO_; J_, cu sediul ales în A., .. 4, ., în contradictoriu cu debitoarele . sediul în comuna O., ., jud. A. și C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor O., cu sediul în comuna O., ., jud. A..
Fixează la suma de 76.137,4 euro penalitățile datorate de debitoare în temeiul sentinței civile nr. 4412/07.10.2014, pronunțate de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
Respinge în rest cererea.
Executorie.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.06.2015.
Președinte Grefier
A. N. C. M.
Red/dact.AN/CM/02.07.2015; se comunică părților.
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Uzucapiune. Încheierea nr. 4130/2015. Judecătoria ARAD → |
---|