Contestaţie la executare. Sentința nr. 5181/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 5181/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 5181/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5181

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Președinte: A. N.

Grefier: C. M.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea ., în contradictoriu cu intimatele Agenția Națională de Administrare Fiscală București, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice A..

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii și reține cauza spre soluționare asupra excepției.

INSTANȚA

Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că prezenta cauză a fost suspendată la data de 06.08.2014, în temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 C.pr.civ., până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Judecătoriei D..

Dosarul nr._ al Judecătoriei D. a fost soluționat, iar hotărârea pronunțată în acesta a rămas definitivă la 09.12.2014.

Așadar, din data de 09.12.2014 a început să curgă termenul de perimare în cauză, aceasta fiind data de la care pricina a rămas în nelucrare din vina părților, termen de perimare care s-a împlinit 09.06.2015 (având în vedere disp. art. 181 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ.).

Văzând că, potrivit dispozițiilor art. 416 al. 1 C.pr.civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 C.pr.civ., perimarea se constată și din oficiu,

Văzând că cererea de față a stat mai mult de 6 luni în nelucrare, din vina părților,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimarea cererii formulate de contestatoarea ., CUI RO_; J_, cu sediul în A., ., jud. A., în contradictoriu cu intimatele ANAF, cu sediul în București, ., sector 5 și DGRFP Timișoara - AJFP A., cu sediul în A., ., jud. A..

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, ce se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2015.

Președinte Grefier

A. N. C. M.

Red/dact/AN/CM/21.11.2015; se comunică părților.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5181/2015. Judecătoria ARAD