Contestaţie la executare. Sentința nr. 72/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 72/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-01-2015 în dosarul nr. 19571/55/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 72
Ședința publică din 13 ianuarie 2015
Președinte: F. V. B.
Grefier: C. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea . SA-SUCURSALA A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D..
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatoarei avocat P. S. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația este legal timbrată cu suma de 1.000 lei, în temeiul art. 10 alin2 rap. la art. 3 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se depus prin registratura instanței la data de 05.01.2015 răspuns la întâmpinare formulat de contestatoare.
În temeiul dispozițiilor art. 131 Cod procedură civilă, instanța verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu dispozițiile art. 713 alin. 1 raportat la art. 650 alin. 2 Cod procedură civilă constată că este competentă să soluționeze prezenta cerere.
Reprezentantul contestatoarei susține contestația astfel formulată și depune la dosar dovada completării taxei judiciare de timbru cu suma de 900 lei.
Instanța pune în vedere reprezentantului contestatoarei să dea lămuriri în ceea ce privește temeiul de drept al contestației, respectiv dacă aceasta este întemeiată pe prevederile art. 129 alin. 11 Cod procedură fiscală care dau posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii prin raportare la dispozițiile contestației la executare, situație în care se pune în discuție formularea contestației în termenul de 15 zile raportat la data comunicării procesului-verbal și data formulării contestației sau dacă este vorba despre o contestație la executare propriu zisă, întemeiată pe prevederile art. 172 alin. 1 Cod procedură fiscală, caz în care, s-ar putea discuta despre admisibilitatea contestației la executare, având în vedere că nu este începută executarea silită.
Reprezentantul contestatoarei precizează faptul că prezenta contestație este întemeiată pe prevederile art. 172 alin. 2 teza finală, respectiv contestația împotriva refuzului de a emite un act de executare. Precizează faptul că, în temeiul art. 130, încetând motivele pentru luarea măsurilor asigurătorii ele trebuiau ridicate. A și formulat cerere către Direcția de Antifraudă în acest sens, respectiv pentru a ridica măsurile asigurătorii, dar au refuzat acest lucru, prin omisiunea de a răspunde. A considerat că actul prin care Comisia Antifraudă ridică măsurile asigurătorii este tot un act de executare, contrar celui inițial. Refuzul de a trimite poate fi atacat pe prevederile art. 172 Cod procedură fiscală, apreciind că nu există altă cale, iar în această procedură contestarea actelor urmează regimul actelor de executare, fiind singura cale de ridicare a măsurilor asigurătorii dispuse, având în vedere procesul-verbal încheiat de Direcția Antifraudă, precum și temeiul legal care obligă Direcția Antifraudă să ridice aceste măsuri asigurătorii pe art. 130, care este în cadrul procedurii specifice de aplicare a măsurilor asigurătorii, procedură asimilată unei proceduri de executare silită. Consideră că nu este o procedură comună de emitere a unui titlu de creanță, de contestare a acestuia, de emitere a unui act administrativ fiscal.
Reprezentantul contestatoarei nu formulează alte cereri în probațiune.
Nefiind formulate alte cereri ori probe de administrat, instanța, socotindu-se lămurită, în temeiul art. 244 Cod procedură civilă, declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul în fond, punând în vedere reprezentantul contestatoarei să pună concluzii și cu privire la apărările formulată de intimată referitoare la necesitatea depunerii unei granații.
Reprezentantul contestatoarei arată că nu poate fi cazul depunerii unei garanții, așa cum prevede art. 130 Cod procedură fiscală pentru ridicarea măsurilor asigurătorii, având în vedere că suma este mult prea mare. Prin contestația formulată a argumentat faptul că au încetat motivele pentru care au fost instituite măsurile asigurătorii, arătând faptul că organele fiscale au efectuat controlul și au constatat că nu există nereguli, contestatoarea apreciind astfel că nu se va emite niciodată titlul executoriu. Prin întâmpinarea formulată intimata nu a precizat cât va dura această stare de fapt, respectiv de instituire a măsurilor asigurătorii, deși au încetat măsurile prin care aceste măsuri au fost instituite și nu există niciun prejudiciu. Solicită restituirea taxei de timbru, precizând că va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
I N S T AN Ț A
Constată că, prin contestația la executare înregistrată la această instanță sub nr._ /19.11.2014, contestatoarea . SA-SUCURSALA A., în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D., a solicitat obligarea intimatei la emiterea deciziei de ridicare a măsurilor aplicate în baza Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/21.08.2014, sub sancțiunile prevăzute de dispozițiile legale, în principal disp. art. 905 alin. 2 Cod procedură civilă în condițiile art. 2 Cod procedură fiscală; să se dispună ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii, sub sancțiunile prevăzute de art. 905 alin. 2 Cod procedură civilă, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a arătat că măsurile asigurătorii aplicate au fost instituite în baza procesului-verbal nr. 1272 încheiat în A. în data de 06.08.2014, având ca scop asigurarea posibilității de colectare a sumelor estimate prin acest proces-verbal, până la stabilirea cu certitudine a obligației fiscale de către organele de inspecție.
Prin procesul-verbal nr. 374/22.10.2014, Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a efectuat controlul solicitat de Direcția Antifraudă, constatând existența în original a tuturor documentelor solicitate, precum și conformitatea acestora cu legea. Organele de inspecția fiscală au arătat faptul că o inspecție parțială nu este necesară, nefiind încălcată vreo prevedere legală de către contestatoare.
Rezultă astfel, că inspecția solicitată de către Direcția Antifraudă s-a realizat deja, organele fiscale arătând că suma estimată prin procesul-verbal de control nu va fi impusă suplimentar în sarcina contestatoarei.
Contestatoarea apreciază că titlul de creanță pentru suma estimată de Direcția Antifraudă nu va fi emis de către organele competente, astfel că au încetat motivele pentru care au fost dispuse măsurile asigurătorii, impunându-se ridicarea acestora, conform art. 130 Cod procedură fiscală, contestatoarea formulând și o cerere în acest sens către organul de executare.
Deși textul legal indicat stabilește că măsurile asigurătorii se ridică atunci „când au încetat motivele” pentru care au fost luate, respectiv la data emiterii procesului-verbal de către autoritățile fiscale, contestatoarea a arătat că nici la mai mult de o săptămână după primirea cererii sale intimata nu s-a conformat, motiv pentru care a formulat prezenta contestație la executare.
S-a apreciat de către contestatoare că ridicarea măsurilor asigurătorii în temeiul art. 130 Cod procedură fiscală constituie un act de executare, pe care organul fiscal a refuzat să-l îndeplinească la cerere (în condițiile art. 148 alin. 5 aplicabil conform art. 129 alin. 6 Cod procedură fiscală cu nerespectarea termenului stabilit), motiv pentru care prezenta contestație a fost legal introdusă, în condițiile art. 129 alin 6 și 11 coroborate cu dispozițiile art. 172 Cod procedură civilă.
În continuare, contestatoarea a mai arătat că fiind vorba despre o obligație de a face care nu poate fi dusă la îndeplinire decât de cel care a emis decizia, sancțiunea aplicabilă, pe zi de întârziere, este stabilită de art. 905 alin. 2 Cod procedură civilă, suma pe zi de întârziere trebuind să fie cea maximă, dat fiind faptul că măsurile asigurătorii aplicate și neridicate o împiedică la orice.
În drept, contestatoarea și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art. 172 și urm. Cod procedură fiscală și celelalte texte legale invocate în cuprinsul contestației, iar în probațiune a administrat înscrisuri în copie, respectiv procură, adresa de furnizare informații ORC nr._, certificat constatator în traducere din limba maghiară, proces-verbal nr. 374/22.10.2014, confirmare de primire, proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile încheiat la data de 25.08.2014, decizie de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 21.08.2014 înregistrată sub nr._/21.08.2014,extrase cont, balanțe de verificare, fișe de magazie.
Prin rezoluția din data de 20.11.2014 instanța a dispus comunicarea către intimată a contestației la executare, punându-i-se în vedere acesteia, prin adresă scrisă, că în termen de 25 de zile de la primire are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea în principal ca inadmisibilă și în subsidiar ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
În susținerea întâmpinării, intimata a arătat că în perioada 21.10._14, a fost efectuat un control inopinat la sediul contestatoarei, în vederea verificării livrărilor efectuate în luna februarie 2014, referitor la oportunitatea efectuării unei inspecții fiscale în vederea individualizării creanței fiscale evaluate reprezentând o acciză datorată bugetului de stat în cuantum de 14.045.123 lei.
Din verificarea documentelor justificative puse la dispoziția inspectorilor antifraudă, s-a constatat că societatea contestatoare își desfășoară activitatea în imobilul declarat ca sediu social din loc. A., .. 55C, unde a încheiat prin contract de comodat cu . un spațiu de birouri.
În baza cererii și a dosarului depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, societatea a obținut, pentru anul 2013, autorizația de prim procesator nr. 2/AR/2013.
Inspectorii antifraudă au constatat că societatea nu a deținut niciodată utilaje necesare activităților de prim procesare a tutunului brut și nici personal de specialitate.
Pentru anul 2014 societatea a solicitat și obținut autorizația de prim procesator nr. 1/AR/2014, care însă nu a putut fi pusă la dispoziția inspectorilor antifraudă în original, motivul invocat fiind menționat pe copia autorizației, respectiv „Originalul transmis la București în 24.06.2014. D-na S. a solicitat returnarea”.
În urma verificărilor efectuate, inspectorii antifraudă au constatat că societatea verificată a efectuat achiziții și livrări de tutun brut și nu activitate de prim-procesare a tutunului brut, pentru care a solicitat autorizația.
Conform declarațiilor reprezentantului societății și a documentelor puse la dispoziție a rezultat că, din cantitatea achiziționată în anul 2013, 4.541 kg de tutun brut a fost facturată către firma din Ungaria cu factura nr. 17/17.12.2013, marfa rămânând în custodie în baza procesului-verbal nr. 203/17.12.2013.
Din situația pusă la dispoziție de societatea verificată rezultă că aceasta a achiziționat tutun brut de la cultivatorii agricoli și în luna februarie 2014, în cantitate totală de 32.056 kg la valoarea de achiziție de 98.079,36 lei, deși autorizația de prim procesator pentru anul 2014 a fost restituită organului emitent, la solicitarea acestuia și nu avea contracte încheiate cu cultivatorii de tutun valabile pentru anul 2014.
Cantitatea din custodie de 4.541 kg tutun brut împreună cu cantitatea de 32.056 kg tutun brut achiziționată în luna februarie 2014 a fost comercializată în totalitate către firma D. D. ZRT Ungaria, iar pe facturile externe de vânzare a tutunului brut emise în luna februarie 2014, societatea contestatoare a înscris numărul autorizației de prim procesator valabilă pentru anul 2013, autorizație care nu mai avea valabilitate în luna februarie 2014. În schimb nu s-a menționat în aceste facturi externe autorizația de operator economic comerciant de tutun brut și/sau tutun parțial prelucrat nr. 01/28.05.2012 așa cum prevede ca obligație art. 206^69 alin. 10 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
De asemenea, reprezentanții societății nu au putut prezenta în original, la solicitarea inspectorilor antifraudă, documentele aferente transportului, respectiv aviz de însoțire a mărfurilor și CMR-uri, confirmate de primire de către beneficiarul înscris în facturi.
Întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să își risipească patrimoniul sau averea, a fost dispusă instituirea măsurilor asigurătorii.
Intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, arătând că, potrivit art. 130 măsurile asigurătorii instituite conform art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzută la art. 127, după caz.
S-a apreciat de către intimată că în speța dedusă judecății nu sunt îndeplinite niciuna din condițiile legale necesare ridicării măsurilor asigurătorii de către organul fiscal, întrucât nu au încetat nici motivele pentru care au fost dispuse măsurile asigurătorii și nu a fost constituită nicio garanție de către contestatoare, în condițiile art. 127.
Cu privire la fondul cauzei, intimata a arătat că, având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul D.R.A.F 5 D., care au efectuat controlul.
Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente care au procedat la instituirea sechestrului asigurător, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 129 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Intimata apreciază că este suficient pentru luarea măsurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecința îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate. De asemenea, sustragerea de la plata obligațiilor către bugetul general consolidat, prin încălcarea prevederilor legale, este o dovadă suficientă că se impuneau în cauză luarea unor măsuri asigurătorii care să protejeze creanța evidențiată de organele de control.
Întrucât contestatoarea nu a făcut în niciun fel dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de organele de control care au dispus măsurile contestate, deși, potrivit art. 1169 cod civil și art. 129 alin. 1 teza finală din Codul de procedură fiscală acesteia îi incumbă sarcina probei, iar în cauză nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, intimata a solicitat instanței să constate că forța probantă a acestui act nu a fost înlăturată, bucurându-se, în continuare, de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.
S-a mai precizat de către intimată că la acest moment bunurile sunt doar indisponibilizate, nu urmează a se încasa vreo sumă din conturi și nici nu urmează ca bunurile să fie valorificate până la efectuarea unei inspecții fiscale care să individualizeze creanța estimată cu ocazia controlului inopinat, astfel că indisponibilizarea bunurilor nu echivalează cu executarea lor.
Cu privire la solicitarea contestatoarei în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată, aceasta a arătat că sunt aplicabile dispozițiile art. 453 alin. 2 Cod procedură civilă.
În probațiune, intimata a depus înscrisuri în copie, respectiv proces-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/25.08.2014, decizie de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/21.08.2014.
Prin răspuns la întâmpinare, contestatoarea a arătat că au încetat motivele pentru care au fost dispuse măsurile asigurătorii, aspect argumentat și individualizat prin contestația formulată, apreciind astfel că nu se pune problema inadmisibilității contestației la executare.
În ce privește prezumțiile legale, contestatoarea a arătat că nu este cazul a se discuta despre dovada contrarie proceselor-verbale ale organelor antifraudă din mai multe motive, respectiv este vorba despre o procedură de contestație la executare unde nu se poate discuta fondul decât în condiții restrictive și nu este cazul, în cauză fiind admisibile numai anumite dovezi. De asemenea, prezumțiile la care face referire intimata sunt valabile doar la actele administrative fiscale și nu la operațiuni premergătoare și, totodată, a fost stabilit deja, de către organele competente legal, că actul de constatare nu reflectă realitatea, neexistând operațiuni nelegale care să necesite inspecția fiscală pentru valorificarea și individualizarea creanței și emiterea titlului de creanță, astfel că prezumția este una evidentă, în sensul nevalabilității măsurilor asigurătorii și a procesului-verbal care a stat la baza lor.
Cu privire la cheltuielile de judecată, contestatoarea a arătat că acestea vor fi solicitate pe cale separată, prin prezenta solicitând doar restituirea taxei de timbru.
Contestatoarea a depus, în copie, hotărâre CEDO, întâmpinare formulată în cadrul dosarului nr._ al Curții de Apel Timișoara.
La termenul de judecată din data de 13.01.2015, contestatoarea, prin reprezentant, a arătat că prezenta contestație este întemeiată pe prevederile art. 172 alin. 2 teza finală din Codul de procedură fiscală, respectiv contestația împotriva refuzului de a emite un act de executare.
Din probele administrate în cauză, instanța reține, în fapt, următoarele:
Prin Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/21.08.2014 s-a dispus instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare și asupra clienților neîncasați ai contestatoarei precum și instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor acesteia.
În motivarea deciziei s-a arătat că în urma controlului inopinat efectuat la sediul contestatoarei de inspectorii antifraudă, s-a stabilit prin actul administrativ fiscal nr. 1272/06.08.2014 că aceasta ar datora suma de 14.045.123 lei. Apreciind că există pericolul ca debitoarea să se sustragă de la urmărire sau să își risipească patrimoniul s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii.
Urmare a neregulilor constatate de inspectorii antifraudă și la solicitarea acestora, în perioada 21-22.10.2014 a avut loc un nou control inopinat la sediul contestatoarei.
Prin procesul-verbal nr. 374/22.10.2014 încheiat de Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. ca urmare a controlului solicitat de Direcția Antifraudă, s-a constatat existența în original a tuturor documentelor solicitate, precum și conformitatea acestora cu legea. Organele de inspecția fiscală au arătat faptul că o inspecție parțială nu este necesară, nefiind încălcată vreo prevedere legală de către contestatoare.
Potrivit art. 130 din OG 92/2003 „Măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127, după caz.”
Aceste prevederi legale reglementează două cazuri de ridicare a măsurilor asigurătorii: atunci când debitorul constituie o garanție sau atunci când au încetat rațiunile care au dus la instituirea măsurilor.
În cazul de față, raportat la concluziile inspectorilor fiscali materializate prin procesul-verbal nr. 374/22.10.2014, rezultă că au încetat rațiunile care au dus la instituirea măsurilor asigurătorii astfel că creditorul fiscal ar fi fost obligat să ridice măsurile dispuse, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o în ciuda solicitărilor contestatoarei.
Față de această stare de fapt instanța în baza art. 172 alin. 1 teza finală raportat la art. 130 din OG 92/2003 va admite contestația la executare formulată și va obliga intimata la emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin Decizia nr._/21.08.2014.
În privința solicitării contestatoarei de a se face referire la aplicarea sancțiunilor prevăzute de art. 905 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă instanța o apreciază ca fiind inutilă întrucât oricum contestatoarea are la îndemână procedura reglementată de art. 902-908 din noul Cod de procedură civilă privind punerea în executarea a obligațiilor de a face sau de a nu face.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f din OUG 80/2013 se va dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru achitate de 1000 lei.
Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite contestația la executare formulată de contestatoarea . SA-SUCURSALA A., cu sediul în A., .. 55C, județul A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI_, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă D., cu sediul în București, ., sector 5, având CUI_.
Obligă intimata la emiterea deciziei de ridicare a măsurilor asigurătorii instituite prin Decizia nr._/21.08.2014.
Dispune restituirea către contestatoare a taxei de timbru de 1000 lei achitate.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Prezenta hotărâre poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 de zile de la comunicare, apel ce se poate depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică azi 13.01.2015.
Președinte,Grefier,
F. V. B. C. B.
FVB/CB/ 29.01.2015/4 ex. din care 2 ex. se .> - . SA-Suc. A.-A., .. 55C, jud. A.
- Agenția Națională de Administrare Fiscală-București, ., sector 5
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 246/2015. Judecătoria ARAD | Sechestru asigurător. Încheierea nr. 272/2015. Judecătoria ARAD → |
|---|
