Validare poprire. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 395/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 17292/55/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 395

Ședința publică din 27 ianuarie 2015

Președinte: S. S.

Grefier: A. S. B.

S-a luat în examinare cererea de validare a popririi formulată de creditoarea . SRL, în contradictoriu cu debitoarea Igrișan R. și terțul poprit . SRL, precum și cererea de conexare a dosarelor execuționale formulată de terțul poprit . SRL și debitoarea Igrișan R., în contradictoriu cu creditoarele . SRL și U. Ț. Bank SA.

La apelul nominal se prezintă reprezentanta debitoarei, avocat O. O. din Baroul A. și reprezentantul creditoarei . SA, avocat D. Cocoțan din Baroul București, lipsă fiind debitoarea și reprezentanții creditoarei . SRL și a terțului poprit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea de validare a popririi este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013.

Cererea de conexare este legal timbrată cu 40 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art. 27 din OUG nr. 80/2013.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată propria sa competență generală, materială și teritorială, conform art. 713 noul Cod de procedură civilă.

Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității formulării cererii de conexare a dosarelor execuționale, invocată de creditoarea U. Ț. Bank SA prin întâmpinare.

Reprezentantul creditoarei solicită admiterea excepției, întrucât procedura de validare a popririi este una specială, neputându-se formula cereri incidentale cum ar fi conexarea.

Reprezentanta debitoarei solicită respingerea excepției, învederând că, deși e o cerere incidentală, conexarea dosarelor execuționale e în interesul executării silite și al debitoarei, apreciind că, potrivit art. 653 Cod procedură civilă, în fața instanței de executare întâi sesizate se poate solicita conexarea.

De asemenea, instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale, invocată de creditoarea U. Ț. Bank SA prin întâmpinare.

Reprezentantul creditoarei solicită admiterea excepției, precizând că potrivit art. 686 alin 5 Cod procedură civilă terțul poprit nu poate face contestație împotriva popriri, el putând formula doar apărări în instanța de validare.

Reprezentanta debitoarei precizează că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.

Totodată, instanța pune în discuție excepția lipsei de interes a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale, invocată de creditoarea U. Ț. Bank SA prin întâmpinare.

Reprezentantul creditoarei solicită admiterea excepției, arătând că terțul poprit nu are nici un interes în conexarea dosarelor execuționale, obligațiile sale fiind stabilite de Codul de procedură civilă, reprezentanta debitoarei lăsând la aprecierea instanței si soluționarea acestei excepții.

Reprezentanții părților declară că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 244 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, declară încheiată cercetarea procesului și conform prevederilor art. 244 alin. 3 și art. 392 Noul Cod procedură civilă, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei.

Reprezentanta debitoarei nu se opune admiterii cererii de validare a popririi, învederând că debitoarea cunoaște existența datoriilor, însă a fost în eroare cu privire la titlurile care se execută, considerând că toate titlurile sunt din dosarele execuționale din Timișoara. Cu privire la cererea de conexare, solicită conexarea tuturor dosarelor execuționale la B. Berlo C. O. din A., întrucât în dosarul execuțional din A. s-a încuviințat pentru prima dată executarea silită și s-au trimis somațiile.

Reprezentantul creditoarei învederează că este de acord cu conexarea dosarelor execuționale dacă conexarea se va face la executorul judecătoresc din Timișoara, iar în caz contrar solicită respingerea cererii, apreciind că s-ar impune conexarea în cazul în care s-ar executa un bun imobil, poprirea putându-se efectua de către terțul poprit fără a fi necesară conexarea dosarelor execuționale.

Conform prevederilor art. 394 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 08.10.2014 sub nr._ creditoarea . SRL, a solicitat validarea popririi înființate prin adresa executorului judecătoresc Berlo C. O. emisă în dosarul execuțional nr. 207/2013, în temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr._17054/15.02.2011, în mâinile terțului poprit . SRL, arătând în motivare că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispoziției de înființare a popririi asupra salariului debitoarei Igrișan R., până la concurența sumei de 91.458,09 lei, compusă din suma de 83.797,53 lei, reprezentând credit neachitat, dobândă, comisioane aferente și dobânda legală și suma de 7.660,56 lei reprezentând cheltuieli de executare stabilite până în prezent.

A solicitat obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 789 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus, în copie, dovada locului de muncă al debitoarei, adresa de poprire, dovada comunicării terțului poprit, somația și dovada comunicării acesteia debitoarei.

A solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

În cadrul procedurii prealabile debitoarea și terțul poprit au formulat întâmpinare, prin care au învederat că sunt de acord cu poprirea în cotă de 1/3 din venitul lunar încasat de debitoare cu titlu de salariu de la terțul poprit sau cu poprirea în condițiile art. 728 alin. 3 Cod procedură civilă, având în vedere faptul că venitul realizat de debitoare este mai mic decât cuantumul salariului minim net pe economie.

Totodată, au solicitat conexarea celor 3 executări silite pornite în dosarele execuționale nr. 207/2013 al B. Berlo C. O., nr. 841/ex/2013 și nr. 842/ex/2013 ale B. J. C. și să se dispună să se facă o singură executare de către un singur executor.

Terțul poprit a arătat că nu a fost de rea-credință și nu a zădărnicit niciodată efectuarea actelor de justiție privitoare la angajații săi, învederând că a existat o confuzie legată de dosarul execuțional nr. 207/2013 al B. Berlo C. O., raportat la faptul că debitoarea figurează în calitate de debitor poprit și în dosarele execuționale nr. 841/ex/2013 și nr. 842/ex/2013 ale B. J. C., confuzie care a fost remediată între timp, comunicând către executorul judecătoresc cuantumul venitului realizat de debitoare și numele celorlalți creditori și numărul dosarelor execuționale în care s-a dispus înființarea popririi.

Cu privire la cererea de conexare a dosarelor execuționale, terțul poprit și debitoarea au considerat că dosarul nr. 207/2013 al B. Berlo C. O. este cel la care trebuie conexate cele două dosare execuționale ale B. J. C., întrucât în acest dosar execuțional a fost încuviințată pentru prima oară executarea silită prin încheierea nr. 4530/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._/55/2013.

Terțul poprit a invocat în drept dispozițiile art. 653 și art. 728 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus, în copie, înștiințarea emisă la data de 15.01.2014 de către B. J. C., încheierea nr._/18.12.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2013, somația emisă de B. J. C. în dos. ex. nr. 841/2013, dovada venitului lunar realizat de debitoare, precum și dovada popririi efectuat asupra venitului debitoarei începând cu luna martie 2014.

Debitoarea a invocat în drept dispozițiile art. 205, art. 653 și art. 728 Cod procedură civilă, iar în probațiune a depus, în copie înștiințarea emisă la data de 15.01.2014 de către B. J. C., încheierea nr._/18.12.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._/325/2013, somația emisă de B. J. C. în dos. ex. nr. 841/2013 și împuternicire avocațială, precizând că nu solicită cheltuieli de judecată.

La data de 25.11.2014, creditoarea U. Ț. Bank SA a depus la dosar întâmpinare la cererea de conexare a dosarelor execuționale, prin care a invocat excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a terțului poprit și excepția lipsei de interes a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de conexare a dosarelor execuționale ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității formulării cererii de conexare a dosarelor execuționale, creditoarea a învederat că în cadrul procedurii speciale de validare a popririi se analizează strict neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor ce îi revin terțului poprit, neputându-se da curs solicitării de conexare a dosarelor execuționale.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale, creditoarea a precizat că, în cadrul litigiului ce are ca obiect validarea popririi, legea nu îi recunoaște dreptul terțului poprit de a adopta o poziție activă și de a formula cereri privitoare la executarea silită, acesta având doar posibilitatea de a se apăra în instanța de validare, prin urmare de a adopta o poziție pur pasivă.

Totodată, a apreciat că terțul poprit nu are nici un interes legitim, personal, născut și actual de a solicita conexarea dosarelor execuționale.

Pe fond, a arătat că măsura instituirii popririi de către mai mulți creditori nu poate justifica o cerere de conexare a dosarelor, întrucât nu este îndeplinită condiția executării acelorași bunuri ale debitoarei. A apreciat că obligațiile terțului poprit vor trebui duse la îndeplinire în totalitate, în mod complet și în acord cu dispozițiile legale, dispunerea conexării dosarelor execuționale neavând nici o incidență în privința acestor obligații.

În drept, a invocat dispozițiile art. 789, art. 786 alin. 5, art. 33, art. 788 și art. 653 Cod procedură civilă, iar în temeiul art. 411 Cod procedură civilă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de creditoarea U. Ț. Bank SA, debitoarea a solicitat respingerea excepției inadmisibilității formulării cererii de conexare și a precizat că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției lipsei calității procesuale active a terțului poprit și excepției lipsei de interes a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale.

Totodată, terțul poprit a învederat, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de creditoarea U. Ț. Bank SA, că nu contestă nici una dintre popririle dispuse cu privire la debitoare, însă a considerat că este utilă conexarea dosarelor execuționale pentru a ști care este suma ce trebuie reținută din venitul net lunar. În privința excepțiilor, a menționat că lasă la aprecierea instanței soluționarea acestora.

La dosarul cauzei au fost atașate, în copie certificată, dosarele execuționale nr. 207/2013 al B. Berlo C. O., nr. 841/ex/2013 și nr. 842/ex/2013 ale B. J. C..

Analizând cererea de față prin prisma motivelor formulate, a apărărilor invocate și a probelor administrate, instanța reține următoarele:

Prin încheierea nr.4530/11.07.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._/55/2013, a fost încuviințată executarea silită a titlului executoriu constând în contractul de credit bancar nr._17054/15.02.2011, în dosarul execuțional nr.207/2013, pentru recuperarea creanței în sumă de 83.797,53 lei.

Prin adresa emisă de B. Berlo C. O. și comunicată la data de 17.09.2014 s-a solicitat terțului poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L. să procedeze la înființarea popririi executorii în cotă de 1/3 din veniturile lunare datorate debitoarei Igrișan R., până la concurența sumei de 91.458,09 lei.

În drept, instanța reține incidența dispozițiilor art.780-789 Cod procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 780 Cod procedură civilă, sunt supuse executării silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului de o a treia persoană sau pe care aceasta i le va datora în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente.

Terțul poprit nu a contestat faptul că debitoarea este angajata sa, arătând însă că asupra bveniturilor salariale a mai fost înființată o poprire instituită în cadrul dosarelor execuționale nr.841/2013 și nr.842/2013 ale B. J. C. M., iar dintr-o eroare a omis să răspundăs olicitărilor adresate de B. Berlo C. O..

În ceea ce privește limitele urmăririi veniturilor bănești ale debitoarei, instanța reține că aceasta realizează un venit sub limita salariului minim pe economie, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile acord cu prevederile art.728 al.3 Cod procedură civilă, care reglementează o situație excepțională și derogatorie de la dispozițiile art.728 al.2 Cod procedură civilă.

Prin urmare, deși asupra veniturilor debitoarei se realizează mai multe urmăriri, în cauză poprirea nu poate fi instituită în cotă de ½ parte, însă, având în vedere că prin întâmpinare debitoarea și-a exprimat acceptul ca poprirea să fie instituită în cotă de 1/3 din veniturile realizate, instanța va admite cererea de validare a popririi astfel cum a fost formulată.

Instanța reține că executorul judecătoresc a înființat poprirea în conformitate cu dispozițiile art.782-783 Cod procedură civilă la cererea creditorului, prin adresă însoțită de o copie a înheierii de încuviințare a executării silite, comunicată terțului poprit.

În conformitate cu prevederile art.248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate prin întâmpinare de creditoarea U. Ț. Bank S.A.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității formulării cererii de conexare în cadrul cererii de validare a popriri, instanța apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, în condițiile în care ambele cererii se adresează instanței de executare și au legătură cu executarea silită.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei de interes a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale, instanța constată că art.653 Cod procedură civilă prevede că cererea de conexare a dosarelor execuționale poate fi formulată de oricine justifică un interes în formularea unei astfel de solicitări. Prin urmare, calitatea procesuală activă este determinată de existența interesului în a solicita conexarea dosarelor.

Cererea terțului poprit a formulat în fața instanței de validare, fiind astfel în acord cu prevederile art.786 al.5 Cod procedură civilă.

Interesul terțului poprit de a se conexa dosarele execuționale este justificat de faptul că asupra salariului realizat de angajata sa a înființat deja o poprire, iar în urma conexării va efectua o plată unică, urmând ca executorul judecătoresc care continuă executarea să facă distribuția plății.

În aceste condiții, în temeiul art.32, art.33, art.36 și art.653 Cod procedură civilă, instanța respinge excepția lipsei de interes și excepția lipsei calității procesuale active a terțului poprit.

Cu privire la ererea de conexare a dosarelor execuționale înregistrate sub nr.207/2013 al B. Berlo C. O., dosar nr.841/2013 al B. J. C. M. și dosar nr.842/2013 al B. J. C. M., instanța reține că în cele trei dosare execuționale s-a luat măsura popririi veniturilor salariale ale debitoarei Igrișan R., astfel că privitor la aceleași bunuri se efectuează mai multe executări silite de către executori judecătorești diferiți.

Prin urmare, în temeiul art.653 Cod procedură civilă, instanța va dispune conexarea dosarelor execuționale înregistrate sub nr.207/2013 al B. Berlo C. O., dosar nr.841/2013 al B. J. C. M. și dosar nr.842/2013 al B. J. C. M..

Continuarea executării silite urmează să fie făcută de către executorul judecătoresc care a îndeplinit actul de executare cel mai înaintat, respectiv de domnul J. C. M., care în dosarul execuțional nr.842/2013 a declanșat executarea silită imobiliară prin afișarea procesului-verbal de licitație publică.

Prin urmare, va dispune continuarea executării silite de către executorul judecătoresc J. C. M., precum și trimiterea la acesta a dosarului nr.207/2013 al B. Berlo C. O. și va stabili că până în momentul conexării în dosarele conexate s-au efectuat cheltuieli de executare, după cum urmează: 7.660,56 lei în dosarul înregistrat sub nr.207/2013 la executorul judecătoresc Berlo C. O. și 611,18 lei în dosarul înregistrat sub nr. 841 la executorul judecătoresc J. C. M..

În temeiul art.453 al.1 Cod procedură civilă, va dispune obligarea terțului poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L. la plata către creditoarea S.C. E. – K. România S.R.L. a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S.C. E. – K. România S.R.L., cu sediul în București, .. 10 A, înregistrată la ORC sub nr. J40/_/2002, având CUI RO_ și sediul procesual ales în Timișoara, ., nr. 81, ., . în contradictoriu cu tețul poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L., cu sediul în A., .-8, .. C, ., jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_ și cu debitoarea Igrișan R., cu domiciliul în Pecica, ., jud. A., având CNP_ și domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. O. din A., ., ., jud. A..

Validează poprirea înființată de B.E.J. Berlo C. O. prin adresa de înființare a popririi comunicată terțului poprit la 17.09.2014 în cadrul dosarului execuțional nr.207/2013, pentru cota de 1/3 din venitul lunar.

Obligă terțul poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L. să plătească creditoarei, până la concurența sumei de 91.458,09 lei, sumele de bani pe care terțul poprit le datorează debitoarei Igrișan R..

Respinge excepția inadmisibilității, excepția lipsei calității procesuale active a terțului poprit și excepția lipsei de interes a terțului poprit în formularea cererii de conexare a dosarelor execuționale.

Admite cererea reconvențională formulată de terțul poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L. și cu debitoarea Igrișan R. în contradictoriu cu creditoarele S.C. E. – K. România S.R.L. și U. Ț. Bank S.A., cu sediul în București, ., sector 1, înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI RO_ și sediul procesual ales în București, . nr. 79, sector 2 la B. & Asociații SPRL.

Dispune conexarea dosarelor execuționale înregistrate sub nr.207/2013 al B. Berlo C. O., dosar nr.841/2013 al B. J. C. M. și dosar nr.842/2013 al B. J. C. M..

Dispune continuarea executării silite de către executorul judecătoresc J. C. M., precum și trimiterea la acesta a dosarului nr.207/2013 al B. Berlo C. O..

Stabilește că până în momentul conexării în dosarele conexate s-au efectuat cheltuieli de executare, după cum urmează: 7.660,56 lei în dosarul înregistrat sub nr.207/2013 la executorul judecătoresc Berlo C. O.; 611,18 lei în dosarul înregistrat sub nr. 841 la executorul judecătoresc J. C. M..

Obligă terțul poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L. la plata către creditoarea S.C. E. – K. România S.R.L. a sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată

Executorie.

Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică din 27 ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

S. S. A. S. B.

Red./Tehnored/SS/ASB/30.01.2015/8ex/6com.

Se comunică cu:

- creditoarea S.C. E. – K. România S.R.L., cu sediul procesual ales în Timișoara, ., nr. 81, ., .;

- tețul poprit S.C. N. Q. Surveyors S.R.L., cu sediul în A., .-8, .. C, .;

- debitoarea Igrișan R., cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat O. O. din A., ., ., jud. A.;

- creditoarea U. Ț. Bank S.A., cu sediul procesual ales în București, . nr. 79, sector 2 la B. & Asociații SPRL.

După rămânerea definitivă, hotărârea se comunică la

- B. Berlo C. O. – A., .. 33-37 .

- B. J. C. M. – Timișoara, .. 1, ..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 395/2015. Judecătoria ARAD