Contestaţie la executare. Sentința nr. 2881/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 2881/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 2881/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2881
Ședința publică din 21.05.2015
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, contestația la executare formulată de contestatorul L. C. C. în contradictoriu cu intimata ..
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de ședință din data de 07.05.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 21.05.2015.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr._ /05.03.2015, contestatorul L. C. C. a solicitat, în contradictoriu cu intimata ., anularea tuturor formelor de executare efectuate în dosar execuțional nr. 2529/2014 al B.E.J. M. I. și întoarcerea executării silite, u cheltuieli de judecată.
În motivare, a invocat necompetența teritorială a executorului judecătoresc M. I. în efectuarea executării silite, competența revenind unui executor de la sediul debitorului.
Nu i-a fost comunicată somația și titlul executoriu, în conformitate cu art. 666 alin. 1 și 2 C.pr.civ., astfel că nu a avut cunoștință despre executarea silită.
Referitor la prescripția dreptului de a obține executarea silită în conformitate cu art. 765 C.pr.civ., aceasta se prescrie în termen de 3 ani de la data când hotărârea judecătorească a devenit definitivă și executorie, respectiv data de 10.11.2010, iar cererea de executare silită a fost înregistrată după data de 10.11.2013, respectiv în data de 30.07.2014.
De asemenea, prin cererea de executare silită s-a solicitat plata sumei de 3164,37 lei, actualizat cu indicele inflației la care se adaugă suma de 692,49 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În Sentința civilă nr._/10.11.2010 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București în dosar nr._/299/2009 nu este precizată niciun fel de sumă care trebuie restituită, astfel că suma pretinsă la plată este o sumă arbitrar stabilită de către creditoarea . București. Mai mult, dobânda legală nu este acordată prin această sentință. Astfel, creanța nu este certă, lichidă și exigibilă.
În drept, a invocat art. 651, art. 662, art. 705, art. 711 și urm., art. 411 alin.2 C.pr.civ.
Prin întâmpinare (f.20-26), intimata a invocat excepția tardivității formulării contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Referitor la excepția de tardivitate, a arătat că nu a fost formulată în termenul legal de 15 zile, conform art. 711 alin. 1 C.pr.civ. coroborat cu art. 714 alin.1 C.pr.civ. Astfel, se contestă actele de executare întocmite de B. M. I. în dosarul de executare nr. 2529/2014 și comunicate acestuia în data de 22.12.2014, conform dovezii de comunicare actelor de executare, iar contestația a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 05.03.2015, cu depășirea termenului legal de 15 zile.
Referitor la prescripția dreptului de a obține executarea silită sentința civilă nr._/10.11.2010, fiind o hotărâre supusă recursului, nu a rămas definitivă la data pronunțării, ci după scurgerea termenului de 15 zile de la comunicare în care putea fi atacată cu recurs. Sentința civilă nr._/10.11.2010 a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului la data de 04.05.2012. Astfel, termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită s-ar împlini la data de 04.05.2015. Cererea de executare silită împotriva contestatorului a fost înregistrată la B. M. I. la data de 30.07.2014, deci anterior împlinirii termenului de prescripție
Referitor la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței invocat de către contestator, a arătat că prezenta creanță, stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/10.11.2010, este certă, lichidă și exigibilă, aceasta putând fi pusă executare și îndeplinind condițiile impuse prin art. 662 C.pr.civ.
Referitor la competența executorului judecătoresc invocată de către contestator, a arătat că prin raportare la prevederile art. 781 alin. 2 C.pr.civ., B. M. și Partenerii, cu sediul în Calea Dorobanților, nr. 250, București este competent din punct de vedere teritorial să efectueze procedura executării silite având în vedere că atât executorul judecătoresc, cât și sediul central al terțului poprit se află în circumscripția Curții de Apel București, așa cum reiese și din cererea de încuviințare a executării silite depusă la Judecătoria Sectorului 1 București de către B. M. și Partenerii.
Suma pentru care s-a început executarea silită în dosarul de executare nr. 2529/2014 de către B. M. și Partenerii trebuia să fie actualizată cu rata inflației începând cu data plății sumelor din contul ., întrucât aceasta este singura modalitate în care se poate restabili, în integralitate, situația anterioară, asigurând reclamantei primirea unei sume de bani care are aceeași valoare cu cea de la momentul la care s-a făcut plata. Actualizarea privește înlăturarea efectelor devalorizării monetare, în condițiile procesului inflaționist din economie. Plata sumelor actualizate conform inflației nu încalcă dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice. Actualizarea cu indicele de inflație a unei creanțe nu constituie o despăgubire, ci se subscrie obligației principale, întrucât are menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia.
În drept, a invocat art. 715 alin. 3 și art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ.
Prin răspunsul la întâmpinare (f.62-64), contestatorul a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a formulării contestației la executare, a arătat faptul că a luat la cunoștință de cererea de executare silită în data de 20.02.2015, când Ing Bank - Sucursala A. i-a comunicat telefonic că are poprire pe contul deschis la această unitate bancară și întrucât contestația a fost înregistrată în data de 05.03.2015, rezultă că a fost formulată în termenul legal de 15 de la momentul în care a luat cunoștință de existența dosarului de executare.
În ceea ce privește competența teritorială a executorului judecătoresc raportat atât la art. 651 C.pr.civ., dar și la art. 781 alin.2 C.pr.civ., competența teritorială a executorului judecătoresc este cea de la sediul debitorului, ori de la sediul principal sau după caz de la sediile secundare ale instituțiilor de credit unde debitorul și-a deschis contul. În speță, debitorul are domiciliul în municipiul A. și contul deschis la Ing Bank - Sucursala A., astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 781 alin. 2 C.pr.civ., competența aparține executorului judecătoresc de la sediul secundar al băncii unde debitorul are deschis contul bancar, iar competența aparține unui executor judecătoresc din A..
În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită a arătat că în conformitate cu art. 705 alin.1 C.pr.civ., dreptul de a obține executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar în conformitate cu art. 632 alin. 1 C.pr.civ., „executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu” și alin. 2 prevede că „constituie titluri executorii hotărârile executorii, definitive, care potrivit legii, pot fi puse în executare”, or, în cauză există o hotărâre judecătorească executorie în conformitate cu art. 633 alin. 2 C.pr.civ care prevede că sunt hotărâri executorii hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel. Prin urmare sentința civilă nr._/10.11.2010 este o hotărâre judecătorească executorie fără drept de apel și se putea executa în termen de 3 ani de la pronunțare, astfel că termenul de prescripție a fost împlinit la data de 10.11.2013.
În ceea ce privește nulitatea executării silite a arătat că, în conformitate cu art. 666 alin. 1 C.pr.civ., se prevede obligativitatea comunicării de către executorul judecătoresc a titlului executoriu și a somației, iar în conformitate cu art. 666 alin. 2 C.pr.civ. sancțiunea pentru necomunicarea titlului executoriu și a somației este nulitatea executării.
În probațiune, se depun înscrisuri: adresa de înființare a popririi (f.5), sentința civilă nr._/10.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sector 1 București în dosar nr._/299/2009 (f.6-13, 27-33), act identitate contestator (f.14), încheierea nr._/03.11.2014 privind încuviințarea executării silite (f.34-36), cerere executare silită (f.37-41), înștiințare de plată (f.42), dovadă comunicare acte executare (f.43-44), extras portal instanță (f.45) și adrese de înființare a popririi (f.46-51).
La dosarul instanței a fost atașat dosarul execuțional nr. 2529/2014 al B.E.J. M. și Partenerii.
Cu privire la excepția tardivității cererii instanța arată că, într-adevăr s-a realizat o comunicare de către executorul judecătoresc la data de 22.12.2014, pentru înștiințarea debitorului, însă acesta s-a realizat la adresa din . (f. 8-9 d.e), în condițiile în care adresa completă cuprinde și nr. 14, . trebuie să se circumscrie procedurii reglementate de art. 157 C.p.c, text de lege care obligă la indicarea domiciliului complet. Astfel cum rezultă din comunicarea executorului, actul ar fi fost afișat pe stradă, fără a exista certitudinea identificării clădirii unde domiciliază contestatorul. Prin urmare, instanța apreciază că termenul de 15 zile nu poate curge de la această comunicare informă, astfel că va respinge această excepție.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința civilă nr. 2214/10.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/299/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1232/R/04.05.2012 a Tribunalului București, contestatorul a fost obligat la restituirea către intimată a sumei de 3.164,16 lei (f. 27-33).
În baza acestui titlu executoriu, intimata a dresat o cerere de executare silită înregistrată la data de 30.076.2014 (f.18 d.e), fiind constituit dosarul execuțional nr. 2529/2014 al B. M. I..
Executarea silită s-a realizat prin poprire, fiind emise adresele de înștiințare și înființare a popririi.
Contestatorul a invocat ca motive de nulitate prin prezenta acțiune necompetența executorului judecătoresc, prescripția dreptului de a cere executarea creanțe, necomunicarea somației de executare și lipsa caracterului cert și lichid al creanței.
În ceea ce privește necompetența executorului judecătoresc, ca motiv de nulitate trebuie analizat raportat la legislația în vigoare la data demarării executării silite. Astfel, art. 781 alin. 1 C.p.c. privind competența prevede că „Poprirea se înființează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel unde își are domiciliul sau sediul debitorul ori terțul poprit. În cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competența aparține executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripția curții de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori, după caz, de la sediul principal sau, după caz, de la sediile secundare ale instituției de credit unde debitorul și-a deschis contul.”
Textul de lege instituie o competență teritorială alternativă, alegerea aparținând creditorului care poate depune cererea de poprire la oricare dintre executorii competenți, atât de la domiciliul sau sediul debitorului, cât și de la domiciliul sau sediul terțului poprit. În speță, terții popriți, societăți bancare, au sediul principal în București, astfel că executorul judecătoresc care a demarat executarea, având sediul pe raza Curți de Apel București, este competent sub aspect teritorial în efectuarea executării silite.
În ceea ce privește prescripția executării silite, având în vedere data pronunțării hotărârilor, anume 2010 (primă instanță) și 2012 (recurs), sunt incidente sub acest aspect prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, conform art. 6 din Legea nr. 76/2012 și art. 201 din Legea nr. 71/2011 care stabilesc că prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. Astfel, potrivit art. 405 alin. 1 C.p.c., dreptul creditorului de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani de la data când se naște dreptul de a formula o astfel de cerere.
Într-adevăr, sentința civilă nr. 2214/10.11.2010, fiind atacabilă doar cu recurs, putea fi pusă în executare conform art. 377 pct. 1 Cod procedură civilă de la 1865. Împotriva acestei hotărâri s-a declarat însă recurs, soluționat prin decizia civilă nr. 1232/R/04.05.2012. Astfel, cât timp acțiunea era în curs de soluționare, existând riscul modificării titlului în calea de atac, intimata nu avea certitudinea dreptului câștigat, neputând fi constrânsă să procedeze la executarea silită în baza unui titlu executoriu. Cu alte cuvinte, legea acordă doar posibilitatea demarării executării silite înainte de finalizarea irevocabilă a dosarului. Contrar, partea ar fi fost pasibilă de întoarcerea executării, inclusiv la plata unor daune moratorii, plus că toate cheltuielile de executare ar fi rămas în sarcina sa. Prin urmare, starea de pasivitate nu se datorează culpei, ci dimpotrivă prevederii de bună-credință, sancțiunea prescrierii dreptului de a cere executarea silită neputând interveni raportata la data de 10.11.2010, ci numai începând din data de 04.05.2012. De altfel, pentru susținerea argumentării, art. 637 Noul C.p.c prevede expres că punerea în executare a unei hotărâri executorii, dar supusă căilor de atac, se face doar pe riscul creditorului.
Prin urmare, raportat la data de 04.05.2012, când hotărârea judecătorească care constituie titlul executoriu a devenit irevocabilă (f. 33) și la data de 30.07.2014, când cererea de executarea silită a fost înregistrată (f. 18 d.e), instanța de față apreciază că a fost respectat termenul de 3 ani privind prescripția.
În ce privește înștiințarea debitorului, art. 666 alin. 2 C.p.c. prevede că „Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.” Instanța a reținut că executarea silită s-a făcut prin poprire, iar conform art. 783 alin. 1 C.p.c. „Poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviințare a executării.” Astfel, în această situație nu este necesară comunicarea somației prevăzute de art. 666 C.p.c, conform și art. 667 alin. 1 teza finală („dacă legea nu prevede altfel”), rațiunea fiind aceea de a împiedica debitorul să sustragă lichiditățile de la urmărire, fapt posibil în cazul înștiințării prealabile.
În ce privește cuantumul creanței, acesta este menționat expres în titlul executoriu, respectiv suma de 3.164,16 lei (f.13). De asemenea, art. 628 alin. 3 C.p.c. permit executorului, la cererea creditorului, să actualizeze valoarea creanței stabilite în bani în funcție de rata inflației, iar dobânda invocată nu face obiect al executării silite.
Așa fiind, în baza art. 711 C.p.c., instanța va respinge contestația la executare ca neîntemeiată, iar în baza art. 716 alin. 2 Cod procedură civilă, va obliga contestatorul să achite executorului suma de 24 lei către, cu titlu de cheltuieli copiere dosar execuțional, sumă rezonabilă raportat la costurile materiale aferente acestui serviciu.
Intimata nu a solicitat cheltuielile de judecată în această cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității invocată de către intimată.
Respinge contestația la executare formulată de către contestatorul L. C. C., având CNP_, domiciliat în A., .. 14, ., . în contradictoriu cu intimata ., înregistrată la ORC București sub nr. J/40/8302/23.10.1997, având CUI_, cu sediul în București, ., sector 1.
Obligă contestatorul să achite suma de 24 lei către B. M. I..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Cererea se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 21.05.2015.
Președinte,Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./tehn./HȘ/MJ/23.06.2015
5 ex./2 . comunică cu:
L. C. C., domiciliat în A., .. 14, ., .
., cu sediul în București, ., sector 1
După rămânerea definitivă se comunică cu Biroul Executorilor Judecătorești Asociați M. și Partenerii, cu sediul în București, .. 250, ., conform art. 719 alin. 4 C.p.c.
← Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2014/2015.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 2880/2015.... → |
---|