Contestaţie la executare. Sentința nr. 4845/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 4845/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 4845/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4845
Ședința publică din 29 septembrie 2015
Președinte: H. B.
Grefier: A. Craițar
S-a luat în examinare cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. O. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul A., prin primar, pentru restituire taxă salubritate.
La apelul nominal se prezintă reclamanta, lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 202,50 lei taxă judiciară de timbru.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii și restituirea sumelor poprite. Învederează că nu a avut niciodată restanțe la plata taxelor de salubritate.
INSTANȚA
Constată că prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria A. sub nr._ /03.06.2015, precizată la data de 15.06.2015, reclamanta C. O. a chemat în judecată pârâtul Municipiul A., prin primar, solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 2.821 lei, reținută prin poprire.
În motivare, reclamanta a arătat că nu are și nu a avut datorii la salubritate, iar sumele au fost reținute prin poprire din pensie, în mod abuziv, fără a fi înștiințată în prealabil.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Cu privire la obiectul cauzei, invocă dispozițiile art. 172 alin. 1 din O.G. 92/2003. Arată că obiectul contestației la executare l-ar putea reprezenta actele de executare (somația, titlul executoriu, adresa de comunicare a înființării popririi) emise de organul fiscal în vederea recuperării sumelor de plată restante neachitate la bugetul local, însă reclamanta nu contestă niciun act de executare emis de organul fiscal, ci a solicitat restituirea sumei de 2.821 lei, reținută prin poprire în vederea recuperării obligațiilor de plată reprezentând taxa specială de salubritate și accesoriile aferente. În ceea ce privește restituirea sumelor achitate bugetului local, aceasta se realizează în condițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003.
Cu privire la poprirea veniturilor reclamantei, pârâtul arată că în vederea recuperării sumelor datorate cu titlul de taxă specială de salubritate și accesorii aferente, organul fiscal a emis somația și titlul executoriu nr. 4804/21.08.2009, respectiv somația și titlul executoriu nr._/24.02.2014.
În baza acestor acte de executare, în temeiul art. 149 din O.G. nr. 92/2003, s-a procedat la poprirea veniturilor contestatoarei, în acest sens au fost emise adresele de înființare a popririi nr._/04.09.2013 și nr._/03.06.2014, iar contestatoarea a fost înștiințată de indisponibilizarea veniturilor prin adresele nr._/04.09.2013 și nr._/03.06.2014, ambele fiind comunicate prin poștă cu confirmare de primire, respectiv prin înmânare directă.
Referitor la sumele datorate cu titlul de taxă specială de salubritate, pârâtul arată că sumele cuprinse în actele de executare reprezentând taxa specială de salubritate sunt datorate până în luna iulie 2011, dată de la care a fost abrogată taxa specială de salubritate, iar începând cu luna august 2011, pentru serviciul de salubrizare se datorează tarif, care se achită direct prestatorului de serviciu. Taxa specială de salubritate s-a datorat în baza hotărârilor anuale ale Consiliului Local al municipiului A. de stabilire a impozitelor și taxelor locale.
Reclamanta a datorat taxa specială de salubritate pentru 2 persoane, aferentă locuinței situată la adresa de domiciliu. Reclamanta și fiica acesteia au locuit la adresa din A., ., . cumpărării imobilului în baza contractului de închiriere nr. 1414/16.09.2014.
Pentru motivele arătate pârâtul a solicitat respingerea acțiunii.
Din actele dosarului, respectiv: contractul de vânzare-cumpărare nr. 6461/2013, contract de rate 4925/2013, proces-verbal de predare primire a locuinței nr. 6461/M3/15.10.2013 (f. 5), situație popriri (f. 6), copie cupoane de pensie (f. 7-8), declarație rectificativă (f. 9), chitanța nr._/17.02.2015 (f. 10), factura . nr._/17.02.2015 (f. 11), înștiințare poprire din 04.09.2013 (f. 22), adresă de înființare a popririi din 21.08.2009 (f. 23), somație din 21.08.2009 (f. 24-25), titlu executoriu din 21.08.2015 (f. 26), borderou (f. 27- 29), anunț colectiv (f. 30), înștiințare poprire din 03.06.2014 (f. 31), adresă de înființare a popririi din 24.02.2014 (f. 32), somație din 24.02.2014 (f. 33-34), titlu executoriu din 24.02.2014 (f. 35-38), borderou (f. 39-41), instanța reține în fapt următoarele:
Prin prezenta acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 2.821 lei, sumă care a fost executată silit prin poprire, în temeiul unor titlurilor executorii emise de pârât - nr. 4804/21.08.2009 și nr._/24.02.2014, având ca obiect taxa de salubritate stabilită în sarcina pârâtei până în luna iulie 2011 (dată de la care taxa a fost înlocuită cu un tarif datorat direct prestatorului de servicii).
Instanța observă că, deși reclamanta a susținut că nu a fost înștiințată în prealabil, pârâtul i-a comunicat actele de executare, prin poștă sau personal, prin înmânare directă (cum este cazul adresei de înștiințare a popririi din data de 03.06.2014, înmânată reclamantei, pe bază de semnătură, la data de 26.08.2014).
Mai mult, cum popririle s-au făcut din pensia reclamantei, aceasta a luat la cunoștință de acestea în urma primirii cupoanelor de pensie, în care apăreau reținerile efectuate începând cu luna octombrie 2013 (pe lunile octombrie 2013 – februarie 2014 și respectiv august 2014- noiembrie 2014).
Prin urmare, instanța constată că reclamanta nu mai este în termen pentru a formula o eventuală contestație la executare împotriva executării silite a titlurilor executorii susmenționate (contestație care trebuia făcută, în condițiile art. 173 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de executarea ori de actul de executare pe care le contestă, din comunicarea somației sau din altă înștiințare primită ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuării executării silite sau în alt mod), sens în care ar fi fost lipsită de interes o eventuală recalificare a acțiunii formulată de reclamantă într-o contestație la executare.
În consecință, nemaiputându-se analiza legalității sau temeiniciei titlurilor executorii care au stat la baza executării silite prin poprire a sumelor solicitate de reclamantă, aceasta nu este îndreptățită să obțină, conform prevederilor art. 117 din OG nr. 92/2003, restituirea sumelor executate silit.
Prin urmare, instanța va respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Nefiind solicitate cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C. O., CNP_, cu domiciliul în A., ., ., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul A., prin primar, cu sediul în A., ., jud. A., având ca obiect restituirea sumei de 2.821 lei reținută prin poprire.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29.09.2015.
Președinte Grefier
H. B. A. Craițar
Red./Dact.: HB/AC
19.10.2015. 4 ex/2 . .> reclamanta - C. O. - A., ., .,
pârâtul - Municipiul A. - A., ., jud. A..
← Anulare act. Sentința nr. 4863/2015. Judecătoria ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 4758/2015. Judecătoria ARAD → |
---|