Pretenţii. Sentința nr. 4758/2015. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4758/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 4758/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA ARADOperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4758
Ședința publică din 24 septembrie 2015
Președinte: A. O.
Grefier: N. B.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, acțiunea civilă formulată de reclamantul G. F., în contradictoriu cu pârâta B. R. D., având ca obiect pretenții și cererea reconvențională, exercitată de pârâta – reclamantă reconvențional B. R. D., în contradictoriu cu reclamantul – pârât reconvențional G. F., având același obiect.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Cererea principală este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru de 1305 lei, iar cererea reconvențională cu taxa judiciară de timbru de 914 lei.
Reținând că au fost puse concluzii în ședința publică din 22 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța procedează la judecarea în fond a cauzei.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la această instanță sub nr. de dosar_, la data de 17.10.2014, reclamantul G. F. a chemat-o în judecată pe pârâta B. R. D., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 24.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, părțile au fost căsătorite, însă, anterior încheierii căsătoriei, au cumpărat un apartament în coproprietate pe cote părți, reclamantul dobândind cota de 59/100 iar pârâta cota de 41/100. Reclamantul a arătat că, ulterior cumpărării apartamentului, exclusiv acesta a făcut investiții la imobil în valoare de circa 60.000 lei .
S-a arătat că, în anul 2013 s-a dispus desfacerea căsătoriei, ocazie cu care părțile au stabilit condițiile în care urmează să aibă loc desfacerea căsătoriei precum și împărțirea bunurilor comune, iar în ceea ce privește investițiile efectuate de către reclamant la imobilul din litigiu părțile au convenit că, pârâta datorează suma de 24.000 lei, reclamantului, reprezentând partea de contribuție pe care ar trebui să o aibă la realizarea investițiilor, pentru a se păstra cotele de proprietate, convenind de asemenea că, pârâta trebuie să achite reclamantului suma de 24.000 lei și că, deoarece nu dispune de această sumă, reclamantul a fost de acord să se compenseze cu pensia de întreținere pe 2 ani pe care reclamantul urma să o achite pârâtei pe seama minorei.
În acest sens au fost încheiate 3 convenții, însă pârâta nu a respectat înțelegerea părților, ulterior finalizării procesului de divorț, aceasta formulând o cerere de executare silită pentru plata pensiei de întreținere restante, în aceste condiții, reclamantul formulând prezenta cerere a cărei admitere a solicitat-o.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1270, 1170 Cod civil, iar în cadrul probei cu acte, reclamantul a depus la dosar convențiile încheiate între părți, respectiv copia deciziei civile nr. 1368/22.10.2013, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr._ .
La data de 18 noiembrie 2014, în cadrul procedurii prealabile, prin serviciul registratură, pârâta a depus întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând admiterea în parte a cererii principale considerând că, valoarea totală a investițiilor la apartamentul din litigiu nu depășește suma de 50.000 lei, sens în care a solicitat admiterea în parte a cereri principale și obligarea sa la plata sumei de 12.100 lei reprezentând contravaloarea investițiilor raportate la cota sa de proprietate, din care a scăzut suma de 8400 lei pe care a achitat-o reclamantului în contul investiților efectuate.
Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantului - pârât reconvențional la plata sumei de 16.165 lei reprezentând contravaloarea cotei de ½ parte din ratele achitate în perioada concubinajului și apoi a căsătoriei pentru un împrumut de 35.000 lei, contractat de pârâtul reconvențional pentru autoturismul mareca Renault M. Sedan, care este bunul său propriu, cu cheltuieli de judecată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare și întâmpinare la cererea reconvențională, arătând că susținerile pârâtei sunt nefondate, întrucât valoarea investițiilor a fost de 67.000 lei și reclamantul a convenit cu pârâta să se compenseze datoria pârâtei doar în limita sumei de 24.000 lei, cu pensia de întreținere pentru o perioadă de 2 ani. Părțile au încheiat 3 convenții la data de 07.01.2013, prin care au înțeles să-și compenseze toate datoriile comune pe care le aveau, printre acestea fiind și datoria pârâtei de 24.000 lei. În legătură cu susținerile pârâtei, în sensul că ar fi restituit o parte din datorie și anume suma de 2000 euro, echivalentul a 8400 lei, reclamantul recunoaște că a primit această sumă, însă aceasta reprezintă o compensare, în mică parte, a unor cheltuieli mari făcute exclusiv de acesta, atât pentru întreținerea casei și a minorei, cât și pentru mai multe vacanțe în Austria, pentru care reclamantul a cheltuit exclusiv din banii săi cca. 8000 Euro.
Cu privire la cererea reconvențională, reclamantul solicită respingerea acesteia, arătând că părțile și-au administrat separat banii, autoturismul a fost cumpărat din banii săi proprii, iar acesta avea venituri mult mai mari decât ale pârâtei.
Prin încheierea nr. 652, pronunțată de Judecătoria A. la data de 09.02.2015 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului specializat de minori și familie, invocată de instanță din oficiu, fiind declinată competența de soluționare a cererii, în favoarea secției civile a Judecătoriei A..
Prin încheierea nr. 1264/10.03.2015, pronunțată de Judecătoria A. a fost admisă excepția necompetenței funcționale a completului C12, civil, s-a constatat ivirea unui conflict negativ de competență, dosarul fiind înaintat Tribunalului A., în vederea stabilirii competenței.
Tribunalul A., prin încheierea nr. 14/28.04.2015, pronunțată în dosarul nr._ /a1 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea completului C12 civil, din cadrul secției civile a Judecătoriei A., iar la data de 08.05.2015, dosarul a fost reînregistrat pe rolul secției civile a Judecătoriei A..
În probațiune s-au depus, în copie certificată cu originalul, înscrisuri. A fost audiat martorul P. L..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
La 7.01.2013 părțile au subscris trei înscrisuri, sub semnătură privată, vizând reglementarea pretențiilor patrimoniale reciproce subsecvente survenirii divorțului și pensia de întreținere datorată copilului minor al acestora.
S-a prevăzut, printre altele, aceea că această pensie va avea cuantumul de 1 000 de lei lunar și va fi datorată de reclamantul din prezenta cauză; că, pentru perioada 1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2014, aceasta, în valoare totală de 24 000 de lei, a fost achitată în avans de reclamant, fiind predată pârâtei chiar la data de 7.01.2013.
În legătură cu înțelegerea părților, instanța va observa, în primul rând, aceea că, deși formal s-a separat în trei înscrisuri, acestea nu pot fi privite ut singuli, ca fiind trei convenții distincte, ele constituind un singur act juridic; aceasta concluzie se bazează nu numai pe împrejurarea că au survenit în aceeași zi, dar și pe aceea că prevederile lor apar ca fiind interdependente din punct de vedere al cauzalității juridice; mai mult, această înțelegere, menită a preîntâmpina un litigiu, nu poate fi caracterizată altfel decât o tranzacție, în sensul art. 2 267 C. civ. .
Prin dec. civ. nr. 1 368/2013 a Curții de Apel Timișoara s-a statuat, cu putere de lucru judecat în sensul art. 431 alin. 2 C. pr. civ. (în conținutul avut la data pronunțării hotărârii judecătorești în discuție), aceea că părțile au subscris „o înțelegere ce contravine dispozițiilor legale menite a proteja copilul minor și interesele sale, motiv pentru care, chiar dacă părinții lui și-au asumat-o cu bună credință, nu poate produce efectele juridice pe care ei le-au dorit (f. 3, dec. civ. nr. 1 368/2013 a Curții de Apel Timișoara); rezultă așadar, că refuzând să dea curs efectelor juridice scontate de părți prin convenția din 1.07.2013, Curtea de Apel a statuat implicit în sensul că aceasta este nulă, deoarece, lipsirea unui act juridic de efectele avute în vedere de cocontractanți la încheierea acestuia reprezintă tocmai definiția nulității.
Or, acest din urmă fapt, anume constatarea judiciară a nulității convenției părților din 1.07.2013, coroborat cu aceea că, astfel cum prescrie art. 2 268 C. civ., tranzacția este indivizibilă și nu poate fi desființată în parte (fiecare clauză găsindu-și temeiul juridic în ansamblul tuturor celorlalte clauze), va determina instanța să adopte concluzia că, în prezenta cauză, reclamantul nu se poate prevala, ca a atare, de înscrisurile subscrise de părți la acea dată.
Observând și prescripțiile art. 1 260 C. civ. instanța constată nu poate fi valorificată convenția din 1.07.2013 nici cu titlu de act juridic de recunoaștere extrajudiciară în defavoarea pârâtei, în sensul că ar datora reclamantului suma de 24 000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor adăugate utile realizate asupra imobilului comun, câtă vreme în cuprinsul acesteia nu se regăsește nici o mențiune expresă în acest sens, referirea la „stingerea datoriei înregistrate de G. R.” nefiind suficient de precisă și, oricum, cum s-a relevat, explicabilă doar în contextul ansamblului concesiilor.
Ca urmare, și în lipsa altor probe concludente, în baza art. 635 C. civ. (aplicabil în speță în baza art. 5 alin. 2 din L. nr. 71/2011), instanța va admite în parte cererea principală, în măsura valorii de 12 100 lei, recunoscută de pârâtă ca reprezentând cheltuieli de punere în valoare a bunului comun, de administrare, așadar.
Referitor la acțiunea reconvențională, instanța va observa că nu există elemente probatorii spre a se concluziona că a fost suportat și de pârâtă costul autoturismului aflat în proprietatea reclamantului, nefiind identificabil nici titlul juridic de care se prevalează aceasta în solicitarea unor astfel de sume de bani, pretenția sa fiind argumentată generic, într-un mod ce face imposibilă cercetarea judecătorească.
Întrucât ambele părți au căzut parțial în pretenții, în considerarea art. 453 alin. 2 C. pr. civ., instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. F. cu domiciliul în A., . 1, ., CNP_, cu domiciliul procesual ales în A., .. 25-27, . av. V. I., în contradictoriu cu pârâta B. R. D. cu domiciliul în A., Calea Radnei, ., având CNP_.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 12 100 lei, cu titlu de restituire cheltuieli de administrare a bunului comun.
Respinge cererea pentru rest, ca nefondată.
Respinge cererea reconvențională formulată de pârâta B. R. D. în contradictoriu cu reclamantul G. F., ca nefondată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. O. N. B.
Red./tehn./AO/NB/23.10.2015
4 ex. / 2 . comunică cu: - reclamantul G. F., cu domiciliul procesual alesîn A., .. 25-27, .,
- pârâta B. R. D., cu domiciliul în A., ., ., .
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4845/2015. Judecătoria... | Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 4793/2015.... → |
|---|
