Obligaţie de a face. Sentința nr. 6354/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6354/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 18-11-2015 în dosarul nr. 6354/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6354
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2015
Președinte: A. - B. V.
Grefier: N. – G. B.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamanta J. A. N. în contradictoriu cu pârâtul N. C. M. având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta reclamantei avocat B. D. din Baroul A. și reprezentanta pârâtului curator-avocat C. A. din Baroul A. lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru, conform art.27 din OUG 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată depus la dosar, la data de 02.11.2015, prin intermediul Serviciului Registratură al instanței, din partea reclamantei dovada achitării onorariului curator.
La data de 16.11.2015, reprezentanta pârâtului a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că în principiu nu se opune admiterii acțiunii.
Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada publicării citației pârâtului în ziar și arată că nu mai are de formulat alte cereri.
Nefiind alte cereri de formulat s-au probe de administrat, față de dispozițiile art.244 C., instanța declară cercetarea procesului încheiată și deschide dezbaterile asupra fondului.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii cum a fost formulată și arată că pârâtul a cumpărat autoturismul din litigiu de la reclamant, obligația de radiere revenindu-i acestuia.
Aceasta arată că reclamantul a radiat autoturismul de la impozite și l-a contactat pe pârât în mai multe rânduri în vederea transcrierii autoturismului de pe numele său dar acesta a refuzat nemotivat.
Reprezentanta reclamantei solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor constând în taxă judiciară de timbru și onorariu curator.
Reprezentanta pârâtului arată că nu se opune admiterii acțiunii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la 20.08.2015, formulată de reclamanta J. A. N. în contradictoriu cu pârâtul N. C. M., s-a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că pârâtul a cumpărat autoturismul marca Opel tip Astra, nr. de identificare W0L0000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_, conform contractului de vânzare –cumpărare încheiat la data de 07.10.2007; să se dispună îndrumarea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență Certificate de Înmatriculate Auto și Permise de conducere din cadrul Prefecturii Jud. T. și organelor fiscale competente la radierea autoturismului din litigiu din evidențele existente pe numele reclamantului și transcrierea în evidențele fiscale pe numele pârâtului; să se dispună obligarea pârâtului la obligarea cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul la data de 07.10.2007, s-a vândut acestuia autoturismul din litigiu cu prețul de 4000 euro, dată la care i-au fost predate acestuia autoturismul, cartea de identitate și talonul autovehiculului și a fost achitat prețul, urmând ca pârâtul să se prezinte la biroul înmatriculări pentru întocmirea formalităților de transfer.
Reclamanta a arătat că a fost la Primăria Comunei S. pentru a face transcrierea mașinii, obținând scoaterea acesteia din rolul fiscal de pe numele său, conform declarației de impunere oprită cu data de 13.06.2013.
S-a învederat instanței că pârâtul a fost contactat de reclamantă de mai multe ori în vederea transcrierii autoturismului pe numele său, dar acesta a refuzat nemotivat.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1270, art.1272 și art.1273 cod civil, iar în probațiune s-a solicitat interogatoriu pârâtului și au fost depuse la dosar înscrisuri în copie semnate în conformitate cu originalul, respectiv contract de vânzare-cumpărare, fișă de înmatriculare, CIV autoturism, adresa nr.4 din 15.06.2015.
Prin întâmpinare depusă la data de 16.11.2015, reprezentanta pârâtului a arătat că în principiu nu se opune admiterii acțiunii, dacă pe parcursului dezbaterilor și în urma administrării tuturor probelor se va constata că cererea este întemeiată și temeinică.
În drept a invocat dispozițiile art.205 C..
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din contractul de vânzare cumpărare din 07.10.2007 ( fila 4 dosar), reclamanta a vândut pârâtului autoturismului marca Opel tip Astra, nr.de identificare WOL000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_ .
Întrucât pârâtul nu a efectuat formalitățile de transcriere, în evidențele organelor de poliție, reclamanta, figurează în continuare ca proprietar al autoturismului (f.36), deși autovehiculul a ieșit din proprietatea sa.
În conformitate cu art. 24 alin. 2 lit. d) din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006, proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane. De asemenea, conform art. 11 alin.4 din OUG 195/2002 noul proprietar este obligat să solicite autorității competente transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de proprietate asupra vehiculului.
În cauză reclamanta nu poate realiza operațiunea de radiere deoarece a predat cumpărătorului cartea de identitate a vehiculului, conform celor menționate în contractul de vânzare-cumpărare, împrejurare necontestată de pârât, iar prezentarea acesteia este obligatorie pentru radiere, potrivit art.25 din Ordinul MAI nr.1501/2006. Totodată, pârâtul nu s-a adresat instituțiilor competente pentru transcrierea dreptului de proprietate pe numele său, și implicit radierea autoturismului de pe numele reclamantei, deși termenul de 30 de zile de la efectuarea vânzării s-a împlinit, cererea reclamantei referitoare la efectuarea de către pârât a demersurilor necesare radierii fiind îndreptățită.
Contractul de vânzare cumpărare din data de 07.10.2007 este un act necontestat și neatacat, valabil prin urmare, fiind lipsit de interes a se solicita constatarea transferului dreptului de proprietate de la reclamant la pârât. Este de asemenea lipsită de interes cererea de înscriere a evidențele fiscale a autoturismului pe numele pârâtului atâta vreme cât acesta a fost radiat din aceste evidențe de pe numele reclamantei (f.7), situația acesteia fiind reglementată prin faptul că autoturismul nu mai figurează pe numele său, fapt pentru care se vor respinge aceste solicitări.
Ca urmare, în baza art.1516, art.1528 Noul cod civil și a textelor legale mai sus menționate se va admite în parte acțiunea civilă formulată și în consecință pârâtul va fi obligat să se prezinte la Serviciului regim permise de conducere și înmatriculări vehicule A. în vederea radierii autoturismului marca Opel tip Astra, nr.de identificare WOL000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantei, în caz contrar radierea urmând a se realiza în baza prezentei hotărâri. Se va respinge în rest cererea.
În baza art.453 alin.2 pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 110 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta J. A. N. (CNP_), cu domiciliul în ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtul N. C. M. (_), cu ultimul domiciliu în Iecea M., nr. 328, jud. T. și în consecință:
Obligă pârâtul să se prezinte la Serviciului regim permise de conducere și înmatriculări vehicule A. în vederea radierii autoturismului marca Opel tip Astra, nr.de identificare WOL000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantei, în caz contrar radierea urmând a se realiza în baza prezentei hotărâri.
Respinge cererea pentru rest.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată azi în ședința publică din 18.11.2015.
Președinte, Grefier
A. B. V. N. G. B.
ABV/NGB/ 17.12.2015
6 ex. din care 4 ex. se .> - reclamanta J. A. N., cu domiciliul în ., jud. A.
- pârâtul N. C. M., cu ultimul domiciliu cunoscut în Iecea M., nr. 328, jud. T.
- UI
-la curator C. A.

Ca urmare, în baza art.1516, art.1528 Noul Cod civil și a textelor legale mai sus menționate se va admite în parte acțiunea civilă formulată și în consecință pârâtul va fi obligat să se prezinte la Serviciului regim permise de conducere și înmatriculări vehicule A. în vederea radierii autoturismului marca Opel tip Astra, nr.de identificare WOL000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantei, în caz contrar radierea urmând a se realiza în baza prezentei hotărâri. Se va respinge în rest cererea.
În baza art.453 alin.2 pârâtul va fi obligat la plata către reclamantă a sumei de 110 lei, cheltuieli de judecată parțiale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta J. A. N. (CNP_), cu domiciliul în ., jud. A. în contradictoriu cu pârâtul N. C. M. (_), cu ultimul domiciliu în Iecea M., nr. 328, jud. T. și în consecință:
Obligă pârâtul să se prezinte la Serviciului regim permise de conducere și înmatriculări vehicule A. în vederea radierii autoturismului marca Opel tip Astra, nr.de identificare WOL000059N4284633, cu nr. de înmatriculare_, de pe numele reclamantei, în caz contrar radierea urmând a se realiza în baza prezentei hotărâri.
Respinge cererea pentru rest.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 110 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată azi în ședința publică din 18.11.2015.
Președinte, Grefier
A. B. V. N. G. B.
ABV/NGB/ 17.12.2015
6 ex. din care 4 ex. se .> - reclamanta J. A. N., cu domiciliul în ., jud. A.
- pârâtul N. C. M., cu ultimul domiciliu cunoscut în Iecea M., nr. 328, jud. T.
- UI
-la curator C. A.
← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 6314/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 6379/2015. Judecătoria ARAD → |
---|