Evacuare. Sentința nr. 5801/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 5801/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 5801/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5801
Ședința publică din 29.10.2015
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de reclamanta B. M. G. în contradictoriu cu pârâtul G. I., având ca obiect evacuare.
La apelul nominal se prezintă reclamanta și pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că este competentă să soluționeze prezenta cauză în baza art. 94 lit. d) și 107 Cod procedură civilă.
Pârâtul arată că nu este de acord cu admiterea acțiunii, locuiește în apartament de peste 30 de ani, el a „făcut rost de apartament” iar în anul 2012 și-a reînnoit cartea de identitate cu acordul reclamantei.
Reclamanta precizează că părțile sunt divorțate din anul 1986, iar apartamentul a fost cumpărat în anul 1991. A mai existat un dosar de evacuare pe rolul instanței, nu poate preciza anul 2000 sau 2001, iar în acel dosar au fost administrate și probe – declarații de martori.
Părțile arată că nu mai au alte cereri.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în baza art. 258 alin. 1 C.pr.civ., iar în baza art. 244 C., declară cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul în fond.
Reclamanta solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, evacuarea pârâtului din apartament.
Pârâtul arată că nu este de acord cu admiterea acțiunii, locuiește în apartament de peste 30 de ani împreună cu fiul lor, acolo are și sediul unei firme.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 20.07.2015, reclamanta B. M. G. a chemat în judecată pârâtul G. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună evacuarea de urgență a pârâtului din imobilul situat în A., .. 47, .
În motivare reclamanta a arătat că pârâtul este un om violent, alcoolic, aflat sub tratament psihiatric. O amenință pe reclamantă cu moartea, vrea să dea foc la casă, face scandaluri.
Mai mult, părțile au un fiu, G. T. G., domiciliat la aceeași adresă, este o persoană cu handicap, în pensie de boală, iar acest climat îi dăunează profund sănătății.
A mai arătat reclamanta că mai au un alt imobil în A., proprietatea ½ comună, pentru care reclamanta plătește credit la bancă din anul 2004, dar acest imobil este închiriat până la data de 01.12.2015.
Reclamanta este cea care plătește creditul și cheltuielile de întreținere, iar pârâtul nu contribuie material cu nimic.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, reclamanta a depus la dosar în copii: carte de muncă, carte de identitate, contract de vânzare cumpărare, extras CF.
Pârâtul nu a formulat întâmpinare.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Reclamanta este proprietara apartamentului nr. 9 din blocul 47 situat pe . Sud) din A. după cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 9424/11.10.1991 (f. 6) și din extrasul CF nr._-C1-U3 (f. 11).
Pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că a locuit în apartament încă înainte de a fi cumpărat de reclamantă și că a făcut investiții în acesta. Susținerile pârâtului nu au relevanță în speță atât timp cât nu a prezentat vreun titlu cu privire la imobil – contract de vânzare cumpărare, hotărâre judecătorească etc.
Ca atare, instanța, în temeiul art. 555 C.Civil, care conferă titularului dreptului de proprietate al unui bun imobil și dreptul de a se folosi potrivit propriilor interese de bunul respectiv, urmează a admite acțiunea și a dispune evacuarea pârâtului din imobil.
Pârâtul nu va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată întrucât nu au fost solicitate de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta B. M. G., cu domiciliul în A., .. 47, . în contradictoriu cu pârâtul G. I., cu domiciliul în A., .. 47, ..
Dispune evacuarea pârâtului din apartamentul nr. 9 situat în A., .. 47, .> Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică azi, 29.10.2015.
Președinte Grefier
A.-M. A. S. B.
Red/dact
AMA/SB – 27.11.2015
4 ex/2 comunicări
- B. M. G. – A., .. 47, .
- G. I. – A., .. 47, .
← Fond funciar. Sentința nr. 5783/2015. Judecătoria ARAD | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 6875/2015.... → |
---|