Fond funciar. Sentința nr. 1644/2015. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1644/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 01-04-2015 în dosarul nr. 334/55/2015

ROMANIA

JUDECATORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1644

Ședința publică din 01 aprilie 2015

Președinte: R. A.

Grefier: L. M.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul Mihălesc G. împotriva pârâților Instituția P. A. și Primarul C. Șiria, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

Constatând că nu au mai fost formulate alte cereri și că nu mai sunt alte probe de administrat, instanța apreciază cauza în stare de judecată și, pe baza actelor de la dosar, trece la soluționarea ei.

I N S T A N T A

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 14 ianuarie 2015, reclamantul Mihălesc G. în contradictoriu cu pârâții Instituția P. A. și Primarul C. Șiria a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 2518 mp teren intravilan înscris în CF nr. 2735, nr. top. 1807-1808, în baza art. 36 alin. 3 și 4 din Legea nr. 18/1991; să se constate că suprafața înscrisă în cooperativă este cea care rezultă din actele de proprietate și CF nr. 2735 Șiria; obligarea Instituției P. - Județul A. la emiterea ordinului prefectului de atribuire în proprietate a suprafeței de 2518 mp teren intravilan; obligarea primarului C. Șiria la plata daunelor cominatorii până la punerea efectivă în posesie cu suprafața de teren, în baza art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991.

În motivare a arătat că în baza actelor anexate, la prezentul dosar, și în baza Foii de proprietate CF nr. 2735 Șiria, top 1807-1808, de sub B5, B6, B7 -întabulate legal și nedesființate prin nici o hotărâre judecătorească sau notarială, a solicitat a se recunoaște dreptul de proprietate al autorilor săi, asupra terenului intravilan de 2518 mp întabulat în CF 2735 Șiria sub B5, B6, B7, drept de proprietate pe care autorii săi nu l-au pierdut niciodată, preluarea terenului intravilan de către CAP și Statul Român, fiind nevalabilă.

La data demarării procedurii în vederea dobândirii dreptului de proprietate asupra acestui teren și emiterea ordinului prefectului cu privire la aceasta, terenul se află încă în proprietatea statului și a CAP-ului Șiriei, nefiind restituit adevăraților proprietari, în baza Legii 18/1991, lipsind titlul de proprietate în baza acestei legi.

Terenul a fost folosit de adevărații proprietari tabulari, înscriși în CF 2735 sub B5, B6, B7, top 1807-1808, Șiria, l-a folosit împreună cu soția sa, ca moștenitor ai acestora, până la preluarea de către CAP prin cooperativizare și de Statul Român, fiind un teren arabil intravilan, în cote părți.

Conform Foii de proprietate nr. 2735 top 1807 1.808 sub B5 și 136 Șiria, proprietarii întabulați cu suprafața de teren intravilan de 2518 mp, sunt: bunicul său Mihalesc H., cu cota de 1259 mp din 2518 mp sub B5, imobil nr. 574, azi nr. imobil 624, poz. 5 din foaia de proprietate nr. 2735 Șiria; sora bunicului său, Florița Mihalesc, maritată S. Mistor, cu cota de 1259 mp din 18 mp sub B6 din foaia de proprietate imobil nr. 574, azi imobile nr. 625 și 626, ambii intabulați în CF 2735 cu drept de proprietate din anul 1940 pe imobil 574. În urma decesului bunicii sale Florița Mihalesc (maritată S. Mistor), moștenitorii acesteia au dobândit în baza certificatului de moștenitor nr. 1102/1965 de sub B6, întabulat la poz.6 din anul 1965 cota indiviză de 1/2 parte din imobil nr. 625 de sub B6, compusă din casa de locuit și teren loc casă în suprafață totală de 800 mp, aceasta suprafața reprezentând cota de 800/2518 mp în indiviziune cu CAP din suprafața totală de 2518 mp dobândită de defuncta prin moștenire ca drept de folosința veșnică.

A arătat că din aceasta succesiune de 800 mp teren intravilan, a beneficiat soțul acesteia Mistor S. în cotă de 400 mp de sub B6, nepotul de soră, B. V., în cota de 40mp, reclamantul, strănepot de frate, Mihalesc G., cu cota de 40mp, și alți moștenitori, conform certificatului de moștenitor nr. 1102/1965 întabulat sub B6, în CF 2735 Șiria, top 1807-1808, în anul 1965.

În urma contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 8176/30.08.1966, mama sa Mihăiesc Ielina a cumpărat porțiunea de teren de 400 mp de sub B6 întabulat pe N. S. și porțiunea de 40 mp întabulată pe B. G. V., de sub B6 din imobilul nr. 574 (azi nr. 625), care s-a întabulat la poz.10 din CF 2715 sub B6 Șiria, top 1807 1808, parte cumpărare, cu încheierea nr. 2688/1966, totalizând 440 mp de sub B6, imobil nr. 625 din totalul de 2518 mp ai CF-ului nr. 2735 Șiria top 1807 1808.

Prin întabularea efectuată la 28.04.1971 de sub B6, conform Certificatului de moștenitor nr. 1102/1965, împreună cu soția Mihalesc O., a cumpărat cota de 40 mp întabulată pe Mihaesc S., poz.12 al CF 2735 sub B6 top 1807- 1808 de la nepoata acestuia și s-a întabulat la poz.23-24 din CF 2735 Șiria de sub B6 top 1807-1808 prin Contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr._/30.12.1983, întabulat cu drept de proprietate asupra cotei de 40/2518 mp din casa de locuit de sub B6 al imobilului nr. 625 Șiria, apoi asupra terenului de 40 mp în favoarea Statului Român și 40mp în favoarea cumpărătorilor din imobil nr. 625, în baza art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974, porțiunea de 40 mp de sub B6 în favoarea Statului R. întabulat la poz.25 din CF nr. 2735 Șiria top 1807-1808 sub B6, diferența ce depășește 250 mp, constituind proprietatea CAP sub B22, primind de la stat în folosință și pe durata existenței construcțiilor, terenul necesar în suprafața de 40 mp.

Prin Certificatul de moștenitor nr. 1158/1981 întabulat la poz.21 din CF 2735, prin încheierea nr. 5002/1981, a moștenit după bunicul său Mihalesc F., de sub B5, 1/2 casă cu 125 mp teren intravilan, apoi în baza dispozițiilor Statutului CAP, întabulat la poz.22, asupra restului de teren intravilan de peste 250 mp, de 4363 mp cu titlu de drept comun în favoarea CAP Șiria din imobil nr. 624.

Prin Certificat de Legatar Universal nr. 36/7.11.1997, mama sa, Mihalesc Ielina a moștenit ca legatară universală întreg imobilul nr. 625 Șiria, întreaga succesiune după defuncta N. F. de sub B6, inclusiv terenul intravilan de 800 mp al imobilului nr. 625 sub B6 și după defunctul Mistor S. de sub B7 întabulat la data de 10.11.1997 și cota de 459 mp de sub B6, cu drept de moștenire și partaj succesoral, notate la adresa imobil nr. 626 Șiria în CF 2735 top 1807-1808 sub B6.

A arătat că la data de 29.03.2011, s-a adresat Instituției P. A., în vederea punerii în aplicare a prevederilor art. 36 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, cerere înregistrată sub nr. 2352/30.03 2011, în urma căreia a primit un răspuns negativ.

La data de 11.04.2011, s-a adresat Primăriei comunei Șiria, cu cererea nr. 3113, pentru a întocmi documentația necesară în vederea eliberării ordinului prefectului pentru atribuirea suprafeței de teren intravilan de 2518mp, proprietatea bunicilor săi, situate în comunei Șiria și să o înainteze Instituției P. A.. Prefectul până în prezent nu a primit de la P. comunei Șiria propunerea cu privire la atribuirea terenului în suprafața de 2518 mp, așa cum prevede art.36 alin. 6 din Legea 18/1991.

A mai arătat că a depus mai multe adrese cu precizări și notificări la P. comunei Șiria la care a primit răspunsuri nefondate, nefavorabile și nelegale de respingere.

În subsdidiar a solicitat obligarea Primăriei comunei Șiria să întocmească documentația necesară în vederea eliberării ordinului prefectului pentru atribuirea suprafeței de teren intravilan în speță și să o înainteze Instituției P. A..

În drept a invocat Legea nr. 18/1991, actualizată, art. 6, art. 8-12, art. 23, art. 24, art. 25 alin. l, art. 36 alin 2-4 și art. 53 alin. 2, art. 64 și din Regulament art. 9, 10, Constituția României cu art.44, 52, 136 alin. 5, Primul Protocol la CEDO, art. J, 6, primul paragraf din CEDO, Minuta ICJ din data de 25.11.2009 pct. 23, Legea nr. 58/1974 art. 30 alin. 3, 31, cod civil art. 1073 si 1169.

Prin întâmpinare, pârâtul Instituția P. A. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și a solicitat respingerea ca inadmisibilă a acțiunii.

În motivare a arătat că reclamantul s-a adresat Instituției P. - Județul A. la data de 30.03.2011 cu o cerere prin care a solicitat emiterea ordinului prefectului pentru terenul intravilan care a aparținut bunicilor săi, anterior cooperativizării și preluării de către Statul Român a acestuia.

Prin adresa nr. 2352/1/1/31.03.2011 a restituit documentația depusă de reclamant cu îndrumarea de a se adresa Primăriei Șiria, potrivit dispozițiilor art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991.

Ulterior, reclamantul a adresat aceeași cerere Primăriei Șiria înregistrată sub nr. 3113/11.04.2011.

Întrucât Coala de carte funciară nr. 2735 Șiria, pe care reclamantul și-a întemeiat pretențiile nu era în termenul de valabilitate de 30 de zile, prin adresa nr. 4174/31.05.2011 P. Șiria i-a solicitat reclamantului depunerea scriptului enunțat în termenul de valabilitate spre a se verifica situația juridică a imobilului.

Reclamantul nu s-a conformat, niciun înscris din cele anexate cererii introductive de instanță neprobând contrariul, astfel că documentația nu a fost înaintată de P. Șiria către Instituția P. - Județul A. cu propunerea de atribuire a suprafeței de teren prin emiterea ordinului de prefect.

A arătat nu s-a probat de către reclamant împrejurarea parcurgerii procedurii prealabile instituite prin dispozițiile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, acțiunea formulată fiind inadmisibilă, solicitând admiterea excepției procesuale invocate și respingerea acțiunii exercitate de reclamant.

În drept a invocat dispozițiile art. 205, art. 193 alin. 1 Cod procedură civilă, art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991.

Prin întâmpinare, pârâta P. comunei Șiria, prin primar, a invocat excepția prematurității acțiunii și a lipsei de interes.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii, a arătat că emiterea unui ordin de prefect se face pe cale administrativă potrivit legii, fără intervenția instanței, întrucât cererea pentru atribuirea terenului din CF nr. 2735 Șiria nu a putut fi soluționată din vina exclusivă a reclamantului.

Prin adresa nr. 4174/31.05.2011 emisă i-a comunicat reclamantului, că actele în baza cărora solicită înaintarea documentație de atribuire nu corespund cerințelor Instituției P. județului A., neputându-se stabili situația juridică a imobilului cu un extras CF din anul 1983 și coala de carte funciară eliberată în anul 2006 și i-a solicitat să depună înscrisuri actuale, la care data eliberării să nu depășească 30 de zile.

A purtat corespondență în nenumărate rânduri cu reclamantul și a solicitat depunerea actelor de proprietate actuale, însă acesta nu s-a conformat.

Reclamantul a depus aceeași documentație la Instituția P. Județului A., care prin adresa nr. 2352/1/1/31.03.2011, i-a comunicat că, potrivit art. 36 alin. 6 din Legea nr.18/1991, republicată, atribuirea în proprietate a terenurilor se va face prin ordin al prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor.

Excepția lipsei de interes în temeiul art. 33 Cod procedură civilă, rezultă din faptul că interesul trebuie să existe în momentul exercitării acțiunii civile, în sensul în care dacă reclamantul nu ar recurge în acel moment la acțiune, ar fi prejudiciat și nu ar mai obține folosul practic urmărit.

A subliniat că interesul reclamantului nu este născut și actual, așa cum stabilește art. 33 Cod procedură civilă, cererea de atribuire depusă nu a putut fi analizată și soluționată negativ sau favorabil datorită lipsei documentație necesare verificării situație juridice a terenului, iar în acest caz nu există un interes în promovarea prezentei acțiunii, atâta timp cât reclamantul nu se supune legii.

Cu privire la motivele invocate de reclamant în prezenta cauză, a arătat că atribuirea terenului nu se face prin punere în posesie și nu este de competența Comisiei Locale de fond funciar Șiria.

A mai arătat că nu este fondat nici capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea de daune cominatorii, pentru nepunerea în posesie a terenului, aceasta interpretând eronat actele normative aplicabile prezentei cauze.

În drept a invocat dispozițiile art. 33, art. 205, art. 246-248 Cod de procedură civilă, prevederile art. 36 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin răspuns la întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea excepției prematurității acțiunii, arătând că s-a adresat pârâților în vederea soluționării cererii sale și în mod justificat s-a adresat instanței judecătorești.

A solicitat respingerea excepției lipsei interesului, în spiritul Legii nr. 18/1991, în categoria persoanelor care justifică un interes legitim intră și persoanele cărora le-a fost nesocotit dreptul de proprietate recunoscut prin lege.

A solicitat respingerea inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, iar pe fondul cauzei admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că dreptul de care se prevalează petentul este stabilit prin art. 36 din Legea 18/1991. Competența de soluționare a unei cereri bazată pe aceste dispoziții legale, respectiv atribuirea în proprietate a terenurilor ce fac obiectul art. 36 din Legea 18/1991, aparține prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situației juridice a terenurilor. Prin urmare, este vorba de o procedură administrativă și nu una judiciară, instanța având abilitatea doar de a o verifica în condițiile art. 54 din Legea 18/1991, în cadrul plângerii împotriva prefectului care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului.

Or, în cauză, nu se poate identifica nicio culpă în sarcina prefectului ori a primarului. Petentul a depus cererea de atribuire a terenului aceasta fiind înregistrată la P. C. Șiria cu nr. 3113/11.04.2011 (f. 18). La 31.05.2011 această instituție a comunicat petentului (f. 19) că cererea este incompletă, în sensul că acesteia nu îi sunt atașate extrasele de carte actualizate, copia colii de carte funciară, copia actelor de identitate ale proprietarilor și schița de identificare a imobilului.

Petentul însă a omis a depune actele solicitate de instituție dar a inițiat o comunicare scrisă cu aceasta (f. 20,21) în care pretinde, în esență, că dreptul său la atribuire s-a născut ope legis și că primăria nu este în măsură a-i cenzura cererea. De asemenea, prin prezenta plângere, petentul pretinde că solicitarea primăriei de completare a documentației este nefondată și nelegală.

O asemenea susținere nu poate fi primită. Solicitarea primăriei de completare a documentației este perfect legală dat fiind că, așa cum s-a arătat mai sus, propunerea de atribuire a terenului se poate efectua doar pe baza verificării situației juridice a terenului. P. nu deține evidența funciară a situației proprietății terenurilor și, prin urmare, atât timp cât nu îi sunt puse la dispoziție actele de carte funciară și schița de identificare, ea nu este în măsură a soluționa, în vreun sens sau altul, cererea de atribuire.

Contrar aprecierilor petentului, dreptului său subiectiv la atribuirea terenului îi corespunde obligația de a-l solicita în condițiile legii iar omisiunea petentului de a se supune dispozițiilor legale nu este, în cauză, în niciun mod, argumentată. În motivarea acestei plângeri petentul s-a limitat a-și reafirma dreptul fără însă a încerca să-și explice atitudinea sa vizavi de faptul neîndeplinirii obligațiilor minime ce-i revin.

Prin urmare, în temeiul art. 54 din Legea nr. 18/1191, apreciind că, atât timp cât petentul nu depune documentația legală, autorităților administrative nu le poate fi imputată vreo culpă în cadrul procedurii de atribuire, instanța va respinge prezenta plângere, atât în sensul atribuirii directe a terenului cât și în forma, în subsidiar, a obligării primăriei la întocmirea documentației și înaintarea acesteia prefectului. Prin considerentele expuse de instanță mai sus s-a răspuns implicit și apărărilor formulate de intimate pe cale de excepție.

Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Mihălesc G., cu domiciliul în comuna Șiria, ., nr. 624, județ A., având CNP_, împotriva pârâților Instituția P. A., cu sediul în A., . și P. C. Șiria, prin primar, cu sediul în Șiria, ., nr. 184, județ A..

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel, ce se depune la Judecătoria A., în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 01 aprilie 2015.

Președinte Grefier

R. A. L. M.

Red./Tehn./RA/LM/09.04.2015.5 ex./3 ex. se comunică:

Mihălesc G., comuna Șiria, ., nr. 624, județ

Instituția P. A., A., .

P. C. Șiria, prin primar, Șiria, ., nr. 184, județ A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 1644/2015. Judecătoria ARAD