Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1513/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 1513/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 1641/55/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1513
Ședința publică din data de 23 martie 2015
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea G. Z. SRL în contradictoriu cu intimații Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și P. M. A..
Se constată depuse la dosar, prin registratura instanței, concluzii scrise din partea contestatoarei.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 19 martie 2015, susținerile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru a da posibilitatea contestatoarei de a depune la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la această dată, urmând a da următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând, constată următoarele:
Prin contestația la executare înregistrată la această instanță la data de 09.02.2015 sub nr. de dosar_, contestatoarea G. Z. SRL în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. și P. M. A., ca prin sentința ce se va pronunța să se constate că și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 1375 lei decurgând din procesul verbal . nr._/13.10.2014, în termenul de 48 de ore, în condițiile legii; să se dispună suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a cauzei; să se dispună anularea titlului executoriu nr. 334/22.01.2015 și somația nr. 475/22.01.2015 emise de Administrația județeană a finanțelor publice A. în dosarul nr._/2/_ /_ și exonerarea de la plată față de a aceasta.
În subsidiar, în situația în care se va stabili că titularul creanței este intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., contestatoarea solicită obligarea Direcției Venituri a Primăriei M. A. să restituie acesteia, pe seama sa, suma de 1375 lei reprezentând cuantumul amenzii achitată conform procesului verbal de contravenție. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea apreciază că Administrația Județeană a Finanțelor Publice A., CNADNR SA și Direcția Venituri a Primăriei Mun. A. sunt datoare în egală măsură să cunoască și să respecte dispozițiile art. 8 alin. 3 din OG. 2/2001.
Contestatoarea susține că procesul verbal . nr._/13.10.2014 i-a fost comunicat la data de 20.10.2014, iar la data de 21.10.2014 a plătit on line cuantumul amenzii conform tranzacției nr._413761941. ulterior, la data de 27.02.2015 Administrația județeană a Finanțelor Publice A. i-a comunicat titlul executoriu nr. 334/22.01.2015 și somația nr. 475/22.01.2015 emise în dosarul execuțional nr._/2/_ /_ pentru întregul debit în cuantum de 2750 lei.
Prin adresa nr. 14/27.01.2015, contestatoarea arată că a încercat soluționarea amiabilă și lămurirea situației, dar fără rezultat.
Contestatoarea apreciază că pretenția Administrației Județene a Finanțelor Publice A., care pretinde plata aceleași sume a doua oară, se plasează în afara cadrului legal și se bazează pe exces de putere.
Totodată, apreciază că dacă plata s-a distribuit greșit în contul direcției Venituri a Primăriei A., fiind astfel o plată nedatorată, aceasta avea obligația să o restituie în contul titularului.
În drept, contestatoarea a invocat dispozițiile OG. 2/2001, art. 711, art. 712 C.pr. civ., art. 14, art. 15, art. 1341 și urm, art. 1469, art. 1478 C.civ., OG. 92/2003, iar în probațiune a depus al dosar, în copie: procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014, dovada plății on line, titlul executoriu nr. 334/22.01.2015, somația nr. 475/22.01.2015, adresa nr. 14/27.01.2015, adresa răspuns nr. 8545/02.02.2015, adresa nr. 118/27.01.2015, alte înscrisuri.
Prin cererea de modificare/completare a contestației la executare depusă la dosar la data de 25.02.2015, contestatoarea a solicitat ca pe lângă petitele contestației la executare, să se dispună și obligarea Primăriei M. A. – Direcția Venituri să-i restituie suma de 1375 lei ce reprezintă amenda achitată, iar în subsidiar, în situația în care nu se va anula procesul verbal de contravenție și se va stabili că dreptul de a încasa creanța aparține Administrației Județene a Finanțelor Publice A., să se constate că și-a îndeplinit obligația de plată a sumei de 1375 lei, decurgând din procesul verbal de contravenție, în termen de 48 de ore, în condițiile legii și să se dispună obligarea Direcției Venituri a Primăriei M. A. să restituie în contul Administrației Județene a Finanțelor Publice A., pe seama sa, suma de 1375 lei reprezentând cuantumul amenzii achitate conform procesului verbal și să o exonereze de orice obligație decurgând din aceasta. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii completatoare, contestatoarea a invocat Decizia nr. 6/16.02.2015 a ICCJ, arătând că procesul verbal de contravenție nu poartă semnătura agentului constatator, ceea ce potrivit art. 17 din OG. 2/2001 conduce la nulitatea absolută a acestuia, excepție ce poate fi invocată oricând.
Intimata DGRFP Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată arătând că datorită faptului că suma de plată prevăzută în procesul verbal de contravenție . nr._/13.10.2014 nu a fost achitată la Trezoreria M. A. și nu se regăsește în evidența fișei de plătitor – venituri din amenzi și alte sancțiuni aplicate de către alte instituții de specialitate a contestatoarei, în data de 22.01.2015 a fost emis titlul executoriu nr. 334/22.01.2015 și somația nr. 2/30.01.2015 pentru suma de 2750 lei.
Se mai arată că Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. nu are evidența și nici posibilitatea vizualizării plăților efectuate de contravenienți către alte instituții.
Este adevărat că s-a achitat suma de 1375 lei către P. M. A. – Direcția Venituri, cum reiese și din contestația la executare, însă plata a fost făcută greșit către o altă instituție cu care intimata nu are nici un raport, culpa pentru această greșeală aparținând în exclusivitate contestatoarei.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205-208 C.pr. civ.
Intimatul Municipiul A. prin primar a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive raportat la dispozițiile art. 21 alin. 1 și 21 din Legea nr. 215/2001, iar pe fond a arătat că OG. 15/2002 reglementează, fără nici un echivoc, un domeniu al circulației pe drumurile publice, astfel că amenzile aplicate în temeiul acestui act normativ le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. 3 din OG. 2/2001 actualizată, apreciind că amenda a fost achitată corect la bugetul local, reprezentând un venit al acestui buget.
În ceea ce privește solicitarea contestatoarei privind obligarea Direcției Venituri a Primăriei Mun. A. la restituirea sumei achitate în cuantum de 1375 lei către AJFP A., intimatul a arătat că în conformitate cu OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, nu există posibilitatea realizării unei asemenea operațiuni.
În cazul în care contribuabilul se află în una din situațiile prevăzute la art. 117 alin. 1 din OG. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, aceasta poate solicita organului fiscal restituirea sumelor plătite în plus.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile art. 21 alin. 1 și 21 din Legea nr. 215/2001, art. 8 alin. 3 din OG. 2/2001, art. 117 alin. 1 din OG. 92/2003.
Contestatoarea a depus la dosar concluzii scrise prin care a arătat, în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a M. A., că a formulat prezenta acțiune împotriva acestuia ca titular al drepturilor și obligațiilor în condițiile legii.
Totodată, solicită a se avea în vedere precizarea M. A. prin primar din întâmpinarea depusă la dosar potrivit căreia amenda a fost achitată corect la bugetul local, reprezentând un venit al acestui buget.
Se mai arată că dispozițiile art. 117 din OG: 92/2003 la care face trimitere pârâtul nu reglementează o interdicție de restituire într-o situație asemenea celei menționată în subsidiar, susținând în continuare acest capăt.
Contestatoarea apreciază că susținerile AJFP A. sunt neîntemeiate motivat de faptul că toate instituțiile statului au obligația să respecte și să asigure aplicarea corectă a dispozițiilor legale.
Analizând probele administrate în cauză, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține în fapt următoarele:
Intimata AJFP A. a pornit executarea silită împotriva contestatoarei pentru recuperarea creanței de 2750 lei reprezentând amendă aplicată prin procesul verbal de contravenție seria_/13.10.2014 încheiat de CNADNR CESTRIN pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 8 al. 2 din OG nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România. S-a emis astfel titlul executoriu și somația din dosar de executare_/22.01.2015.
Contestatoare susține că nu datorează suma urmărită silit.
Apărările acesteia sunt neîntemeiate, pentru cele ce urmează:
Este adevărat că a achitat în termen de 48 ore de la comunicarea procesului verbal jumătate din minimul amenzii, respectiv suma de 1375 lei, în contul bugetului local, respectiv al Direcției Venituri a M. A., această plată nu poate fi însă reținută a fi o plată valabilă, în raport de prevederile art. 8 al. 3 din OG nr. 2/2001, potrivit căruia „Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepția celor aplicate, potrivit legii, de autoritățile administrației publice locale și amenzilor privind circulația pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.”, cu atât mai mult cu cât în cuprinsul procesului verbal sus indicat se menționează în mod expres că plata se va efectua la unitățile Trezoreriei Statului pe raza căreia își are domiciliul fiscal contravenientul.
Amenda în discuție nu face parte din categoria amenzilor exceptate de textul sus citat a fi plătite bugetului de stat, nefiind reglementată printr-un act normativ emis de autoritatea administrativă publică locală și nici de legislația privind circulația pe drumurile publice, respectiv OUG nr. 195/2002 care la art. 109 alin. 8 prevede în mod expres faptul că amenda aplicată în temeiul acestuia se face venit la bugetul local.
Cererea formulată în subsidiar, anume obligarea intimatei de rang doi – Municipiul A. prin Primar a plăti AJFP A. suma achitată de contravenient, este apreciată de instanță ca neîntemeiată, între cele două instituții neexistând niciun raport juridic, mai mult, potrivit prevederilor art. 117 din OG nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, contribuabilul care a efectuat o plată nedatorată poate solicita restituirea acesteia, potrivit procedurii de restituire reglementată prin ordin al ministrului economiei și finanțelor ( alin final).
Pentru aceste considerente, apreciind neîntemeiată contestația la executare, în temeiul art. 174 C.p. fisc. instanța o va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea . SRL cu sediul în A., ., jud. A., (CUI RO27667074 și J_ ) în contradictoriu cu intimatele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., jud. A. și Municipiul A. prin Primar cu sediul în A., ., județul A..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 23.03.2015.
Președinte Grefier
E. D. B. G. M. P.
Red./dact EDB./GMP/25.03.2015
5 ex./3 ex. se comunică cu:
. SRL cu sediul în A., ., jud. A., (CUI RO27667074 și J_ ) în contradictoriu cu intimat
ele Administrația Județeană a Finanțelor Publice A. cu sediul în A., ., jud. A.
Municipiul A. prin Primar cu sediul în A., ., județul A..
Exp. 3 .>
← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1399/2015. Judecătoria ARAD | Anulare act. Sentința nr. 1074/2015. Judecătoria ARAD → |
---|