Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr. 5839/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Încheierea nr. 5839/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-10-2015 în dosarul nr. 5839/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIEREA CIVILĂ NR. 5839
Ședința publică din 30.10.2015
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare cererea formulată de petenta U. Democratică a Oamenilor Munci din România, pentru modificări acte constitutive.
Procedură fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.10.2015, petenta U. Democratică a Oamenilor Munci din România, a solicitat instanței înscrierea în registrul special al asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei A., a modificărilor aduse Actului constitutiv și Statutului conform modificărilor aprobate prin Hotărârea nr. 62/17.10.2015.
În drept au fost invocate prevederile OG nr. 26/2000.
În probațiune s-au depus următoarele înscrisuri: certificat de înscriere a persoanei juridice fără scop patrimonial, hotărâre judecătorească, proces verbal, Hotărârea nr. 62/17.10.2015, act adițional, Statutul asociației, Actul constitutiv, contract de comodat, extras CF, actele noilor membri ai asociației.
Cererea este legal timbrată.
Deliberând asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei A., instanța reține următoarele:
Potrivit art. 33 din O.G. nr. 26/2000, (1) Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 - 12.
(2) Cererea de înscriere a modificării va fi însoțită de hotărârea adunării generale, iar în cazul modificării sediului, de hotărârea consiliului director.
(3) Despre schimbarea sediului se va face mențiune, dacă este cazul, atât în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei vechiului sediu, cât și în cel aflat la grefa judecătoriei noului sediu. În acest scop, o copie a încheierii prin care s-a dispus schimbarea sediului va fi comunicată din oficiu judecătoriei în circumscripția căreia asociația urmează să-și aibă noul sediu.
Vâzând că în speță asociația își are sediul în localitatea Sâmbăteni, . află în circumscripția teritorială a Judecătoriei L., instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și va declina competența în favoarea Judecătoriei L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. și în consecință,
Declină competența de soluționare a cererii formulată de petenta U. Democratică a Oamenilor Muncii din România, cu sediul în localitatea Sâmbăteni, nr. 1, ., în favoarea Judecătoriei L..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.10.2015.
Președinte Grefier
A.-M. A. S. B.
Red/Dact
AMA/SB/01.11.2015
3ex/1comunicări
Se comunică cu: petenta
- U. Democratică a Oamenilor Munci din România - Sâmbăteni, nr. 1, .> jud. A.
← Pretenţii. Sentința nr. 5938/2015. Judecătoria ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 6235/2015.... → |
---|