Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 4307/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 4307/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 4307/2015
ROMÂNIA
JUDECATORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4307
Ședința publica din 11 septembrie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare plângerea formulată de petentul B. G. V., în contradictoriu cu intimata R. M., împotriva Încheierii de reexaminare nr. 209/2015 emisă de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta petentului, avocat Vucoiev N. din Baroul A., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este timbrată cu suma de 50 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 20 din OUG nr. 80/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale active a petentului și lipsa calității procesuale pasive a intimatei.
Reprezentanta petentului solicită respingerea ambelor excepții ca nefondate, arătând că petentul are recunoscut dreptul de proprietate prin hotărâre judecătorească și are dreptul să solicite întabularea, iar în situația în care această cerere a fost respinsă are calitate procesuală activă. În ceea ce o privește pe intimată, reprezentanta petentului învederează că doar cu aceasta putea să se judece.
Instanța, raportat la dispozițiile art. 30 alin. 1 și art. 36 Cod procedură civilă va respinge excepțiile, apreciind că părțile au calitate procesuală corespunzătoare, în sensul că petentul a formulat cererea către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară A. și care a fost respinsă, astfel că are calitatea juridică de a se plânge împotriva acestei decizii, nemulțumit fiind de modul de soluționare. În ceea ce o privește pe intimata R. M., instanța are în vedere că aceasta este parte interesată în cauză, potrivit mențiunilor din cartea funciară corespunzătoare imobilului în litigiu, mențiuni aflate sub B5, astfel că are și calitate, în accepțiunea dispozițiilor art. 31 alin. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, urmând a respinge excepțiile invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul B. G. V., în contradictoriu cu intimata R. M., a solicitat anularea încheierilor de carte funciară și întabularea dreptului de proprietate al petentului în CF_ Pecica, cu cheltuieli de judecată.
În esență, în motivarea plângerii, se arată că petentul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu potrivit sentinței civile nr. 802/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar civil nr._/55/2012, prin care s-a dispus suplinirea consimțământului intimatei R. M. la încheierea contractului de vânzare – cumpărare.
Petentul mai arată că a formulat o cerere pentru întabularea dreptului său de proprietate, cerere care a fost respinsă de către OCPI A., pe motiv că nu a fost achitat impozitul aferent tranzacției, pentru aceleași considerente fiind respinsă și contestația.
Mai mult, raportat la dispozițiile art. 1512 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, contribuabilul este cel din patrimoniul căruia se poate transfera dreptul, în speță impozitul este datorat de intimata R. M..
Astfel, respingerea cererii formulată de petent a fost nelegală, obligația fiscală impusă de OCPI nerevenindu-i acestuia.
Petentul învederează că a notificat intimata în prealabil, pentru achitarea acestei obligații, însă aceasta din urmă nu a dat curs solicitării.
În drept, petentul a invocat dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, art. 453 Cod procedură civilă și a depus înscrisuri în probațiune.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea plângerii, arătând în motivare că petentul este cel care trebuie să achite impozitul pe teren, deoarece începând cu data decesului legatarei sale, acesta a acceptat succesiunea și obligațiile ce-i reveneau pentru imobilul respectiv. Astfel, în mod greșit petentul a invocat dispozițiile art. 151 ind. 2 lit. a din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Mai mult, intimata a învederat că petentul nu și-a îndeplinit cele dispuse de instanță prin sentința civilă nr. 802/19.02.2014, în sensul de a face dovada că a încheiat contractul de vânzare – cumpărare în forma autentică cu numita F. I. și nici nu a prezentat dovada din care să rezulte motivul pentru care nu s-a efectuat acest demers.
Pe cale de excepție, a invocat lipsa calității procesuale active a petentului, arătând că acesta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere că aceasta a devenit proprietara întregului teren doar în anul 2012, prin actul de partaj voluntar nr. 205/10.05.2012, despre care se face vorbire și în hotărârea judecătorească. Mai mult, intimata a achitat contravaloarea impozitului aferent terenului pentru anii 2012 – 2014, până la pronunțarea sentinței civile menționate.
În probațiune s-au depus, în copie, sentința civilă nr. 802/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria A., decizia civilă nr. 192/02.07.2014 pronunțată de Tribunalul A., înștiințare de plată, extras dosar fiscal și dovada achitării impozitului.
Prin răspuns la întâmpinare, petentul a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimată ca nefondate, precum și a apărărilor din întâmpinare, pentru aceleași motive din cuprinsul plângerii.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, petentul a solicitat O.C.P.I. A. întabularea dreptului său de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ Pecica, situat în ., județul A., ./2/3, în suprafață de_ mp, conform titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 802/19.02.2014 pronunțată de Judecătoria A. și a deciziei civile nr. 192 din 2 iulie 2014 a Tribunalului A., iar prin încheierea CF nr._ din data de 04.11.2014, emisă de OCPI A. s-a dispus respingerea acestei cereri.
Împotriva acestei încheieri de carte funciară, petentul a formulat cerere de reexaminare în temeiul art. 31 alin. 2 din Legea 7/1996, republicată, soluționată de către OCPI A. prin încheierea de reexaminare nr. 209 din data de 05.01.2015, în sensul respingerii cererii de reexaminare.
În motivarea încheierii de respingere, OCPI A. a arătat că s-a dispus completarea dosarului cauzei cu tarifele aferent acestei operațiuni conform Ordinului nr. 39/2009 al M.A.I., precum și cu decizia de impunere și dovada îndeplinirii obligației de plată a impozitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, conform prev. art. 77 indice 1 din Legea nr. 571/2003 Cod fiscal, și văzând că petentul nu a dat curs celor solicitate, respectiv nu a completat dosarul în sensul solicitat, cererea a fost respinsă.
Împotriva încheierii de carte funciară de respingere a cererii de reexaminare, petentul a formulat în termen legal plângere în temeiul art. 31 alin. 3 din Legea 7/1996, republicată.
Analizând încheierea de respingere a cererii de reexaminare, prin prisma motivelor invocate prin plângerea formulată de petent, instanța reține că:
Registratorul de carte funciară din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în soluționarea cererii de întabulare formulată de petent, poate analiza, potrivit competenței sale, în mod formal, titlul executoriu, precum și îndeplinirea cerințelor legale privind efectuarea operațiunii solicitate. În cadrul procesual al plângerii împotriva încheierii de carte funciară, analiza trebuie să se limiteze la aspectele formale care se verifică de către registrator cu ocazia soluționării cererilor de înscriere în C.F..
În sistemul de carte funciară, principiul legalității comportă două componente: legalitatea formală și legalitatea materială.
Legalitatea formală înseamnă că registratorul de la Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu poate încuviința decât înscrierea actelor și faptelor juridice anume prevăzute de lege și nu se poate sprijini decât pe cererea formulată și actele ce o însoțesc.
Legalitatea materială vizează faptul că registratorul trebuie să cerceteze pe de o parte dacă înscrisul pe baza căruia se solicită înscrierea întrunește condițiile prevăzute de lege pentru înscrierea dreptului sau faptului juridic, conform prev. art. 28 și art. 29 din Legea nr. 7/1996, republicată, iar pe de altă parte să cerceteze, dacă nu există vreo piedică la efectuarea înscrierii.
În speță, registratorul de carte funciară în mod greșit a solicitat petentului să facă dovada îndeplinirii obligației de plată a impozitului din transferul proprietăților imobiliare din patrimoniul personal, conform prev. art. 77 indice 1 din Legea nr. 571/2003 Cod fiscal, având în vedere Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014 a Curții Constituționale a României, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 77 indice 1 alin.(6) teza finală din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial nr.47 din 20.01.2015, prin care a fost admisă această excepție de neconstituționalitate, iar în considerentele acestei decizii se reține la pct. 42, faptul că, având în vedere ansamblul reglementării normative a art. 77 indice 1 alin.(6) din Codul fiscal din care face parte și norma legală criticată, pentru identitate de rațiune, cele statuate în decizie se aplică mutatis mutandis și în cazul în care transferul dreptului de proprietate sau al dezmembrămintelor acestuia se realizează prin hotărâre judecătorească, astfel că această cerință nu se cădea a fi îndeplinită de către petent.
Însă, potrivit Ordinului M. nr. 39/2009, petentul avea obligația de a plăti tarifele aferente operațiunii de întabulare solicitate, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Astfel, instanța constată că deși, parțial, motivele care au stat la baza respingerii cererii de reexaminare nu întruneau condițiile legale pentru întabularea titlurilor petentului în cartea funciară, au existat și alte temeiuri legale de respingere a cererii de reexaminare, potrivit celor mai sus iterate.
Astfel fiind, în temeiul prevederilor art. 31 din Legea nr. 7/1996, republicată, instanța va respinge plângerea formulată de petent, având în vedere că soluția de respingere dată de către O.C.P.I. A. prin încheierea de reexaminare nr. 209 din 28.01.2015 emisă în dosar nr. 209/05.01.2015 al O.C.P.I. A., este legală și temeinică.
În temeiul prev. art. 453 Cod. proc. civ, văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H OTĂRĂȘTE
Respinge excepțiile lipsei calității procesual active a petentului și a lipsei calității procesual pasive a intimatei, invocate prin întâmpinare.
Respinge plângerea formulată de petentul B. G. - V., având CNP_, domiciliat în L., ., nr. 32, județul A., cu domiciliul procesual ales în A., .. 18 – 26, ., ., în contradictoriu cu intimata R. M., domiciliată în București, Șoseaua Ș. cel M., nr. 38, .. A, ., împotriva încheierii de reexaminare nr. 209 din 28.01.2015 emisă în dosar nr. 209/05.01.2015 al O.C.P.I. A..
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Red/Tehnored/DLC/MT/ 07.10.2015 /4 ex.se . class="BodyText"> Se comunică petentului B. G. – V. - A., .. 18 – 26, ., .
intimata R. M. - București, Șoseaua Ș. cel M., nr. 38, .. A, .
← Pretenţii. Sentința nr. 4318/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Hotărâre din 14-09-2015,... → |
---|