Uzucapiune. Încheierea nr. 535/2015. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 535/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 535/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIERE NR.535

Ședința Camerei de Consiliu din data de 29 ianuarie 2015

Președinte: V. A. B.

Grefier: N. G. B.

S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. V. având ca obiect uzucapiune.

Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

INSTANȚA

Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 22.12.2014, reclamantul J. V. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că a dobândit prin uzucapiune dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF_ și să se dispună OCPI A. efectuarea cuvenitelor mențiuni în sensul înscrierii dreptului său de proprietate asupra cotei de 1/1 părți din imobil din litigiu.

Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 23.12.2014 ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării și sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, reclamantul să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1402,79 lei și să depună documentele prevăzute la art.1050 alin. 3 lit. a, b, c și e C. .

Reclamantul a îndeplinit parțial obligațiile mai sus arătate, în data de 16.01.2015 depunând la dosar taxa judiciară de timbru în valoare de 1402,79 lei.

Având în vedere faptul că reclamantul nu a îndeplinit toate obligațiile stabilite în sarcina sa de instanță, respectiv nu a depus documentele prevăzute la art.1050 alin. 3 lit. a, b, c și e Cod de procedură civilă, în temeiul art.200 Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea cererii de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Anulează cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul J. V. cu domiciliul în Felnac, nr. 611, jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., .-18, ., jud. A. având ca obiect uzucapiune.

Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2015.

Președinte, Grefier

A. B. V. N. G. B.

ABV/NGB/02.02.2015

3 ex. din care 1 ex. se .> - reclamantul J. V. cu domiciliul în Felnac, nr. 611, jud. A., cu domiciliul procesual ales în A., .-18, ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Uzucapiune. Încheierea nr. 535/2015. Judecătoria ARAD