Validare poprire. Sentința nr. 3133/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 3133/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-06-2015 în dosarul nr. 16347/55/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3133
Ședința publică din data de 05 iunie 2015
Președinte: D. L. C.
Grefier: M. T.
S-a luat în examinare, cererea de validare a popririi formulată de creditorul Z. S. G. prin mandatar P. G. V., în contradictoriu cu debitorul B. T. și cu terțul poprit S.C. Sevice I. BS S.R.L.
La apelul nominal nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, având în vedere că din adresa ORC reiese faptul că ..S. S.R.L. este radiată începând cu data de 09.04.2013, invocă din oficiu excepția lipsei capacității juridice de folosință a terțului poprit.
Nemaifiind alte excepții de invocat sau probe de administrat, instanța unește excepția lipsei capacității juridice de folosință a terțului poprit cu fondul cauzei și, reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 01.11.2012 sub nr._ Z. S. G. prin mandatar P. G. V., în contradictoriu cu debitorul B. T. și cu terțul poprit S.C. Sevice I. BS S.R.L. a solicitat validarea popririi până la concurența de 55.000 Euro și 18.927,52 lei cheltuieli de executare, conform titlului executoriu constituit din sentința civilă nr. 3972/2011 al Judecătoriei A. și procesul verbal de cheltuieli de executare încheiat la data de 16.07.2012 de către B. B. L..
În motivare, s-a arătat că prin adresa de înființare a popririi comunicată către terțul poprit S.C. S. I. BS S.R.L. de către executorul judecătoresc B. L. a solicitat indisponibilizarea sumelor indicate, însă acesta nu și-a îndeplinit în termen de 15 zile obligațiile ce-i revin pentru efectuarea popririi.
În drept, creditorul a invocat dispozițiile art. 460 Cod procedură civilă, art. 6 din CEDO, art. 1 din primul Protocol Adițional al Convenției.
Debitorul și terțul poprit, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
La termenul de judecată din data de astăzi, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității de folosință a terțului poprit.
Analizând cu precădere excepția lipsei capacității procesuale de folosință, se constată că potrivit adresei nr._/23.04.2015 a ORC a fost radiată terțul poprit din Registrul Comerțului, radierea fiind efectuată la data de 09.04.2013.
Întrucât persoana juridică încetează să aibă ființă prin radiere și odată cu aceasta dispare și capacitatea de folosință, instanța, în temeiul art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 41 Cod procedură civilă vechi și art. 251 alin. 1 din Noul Cod Civil, va admite excepția și va respinge cererea.
Nepunându-se problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității juridice de folosință a terțului poprit ..S. SRL.
Respinge cererea formulată de creditorul Z. S. G., prin mandatar P. G. – V., domiciliat în Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu debitorii B. T. și B. R., ambii cu domiciliul în ., nr. 146, județ A., și terțul poprit ..S. SRL – radiată, cu sediul în ., nr. 146, jud. A..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 05.06.2015.
Președinte, Grefier,
D. L. C. M. T.
Red./Tehn./DLC/MT/07.07.2015/6ex/4 .="BodyText" style="margin-right:0pt"> Se comunică cu creditorul Z. S. G., prin mandatar P. G. – V. - Târgoviște, Calea Câmpulung, nr. 133, județ Dâmbovița
debitorii B. T. și B. R. - ., nr. 146
terțul poprit ..S. SRL – radiată – Livada nr. 146, jud. A.
← Pretenţii. Sentința nr. 3530/2015. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3216/2015. Judecătoria... → |
---|