Validare poprire. Sentința nr. 6583/2015. Judecătoria ARAD
Comentarii |
|
Sentința nr. 6583/2015 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 25-11-2015 în dosarul nr. 6583/2015
ROMANIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.6583
Ședința publică din 25.11.2015
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare cererea având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea B. S.A. în contradictoriu cu debitoarea G. G. E. și terțul poprit M. F..
La apelul nominal lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cererea este legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, în temeiul art.27 din O.U.G.80/2013 (f.4).
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată propria sa competență, potrivit art.94 alin.4 Cod procedură civilă raportat la dispozițiile și art.781 Cod procedură civilă.
Nemaifiind probe de administrat, instanța declară terminată faza cercetării judecătorești și în baza înscrisurilor depuse la dosar, reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria A. la data de 22 septembrie 2015, creditoarea B. S.A. a solicitat în contradictoriu cu debitoarea G. G. E. și terțul poprit M. F., să se dispună validarea popririi până la concurența sumei de 2.027,76 euro la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare în valoare de 258,40 lei și cheltuieli de executare efectuate de către Biroul Executorului Judecătoresc “Barar R.”, în valoare de 1.131,83 lei, plus dobânzi calculate zilnic pentru creditul restant până la achitarea integrală a debitului, în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit nr.020N_/30.05.2006.
În motivare, creditoarea a arătat că, în fapt, a fost încuviințată executarea silită a debitoarei G. G. E., prin încheierea din data de 06.08.2013, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._/55/2013 iar adresa de înființare a popririi a fost comunicată S.C. M. F. SRL de către executorul judecătoresc B. R. la data de 19.08.2015, în scopul producerii efectelor juridice prevăzute de lege, în sensul indisponibilizării sumelor de bani pe care terțul poprit le datorează, în calitatea sa de angajator.
Reclamanta solicită a se constata că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în vederea efectuării popririi, în pofida lămuririlor suplimentare transmise de către aceasta, respectiv de a se consemna sau de a plăti suma ce reprezintă obligația de plată a debitorului către aceasta și nici nu a comunicat faptul că nu datorează nicio sumă de bani debitorului, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.789 și următoarele Cod procedură civilă, iar în temeiul art.223 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în absență.
Deși legal citați debitorul și terțul poprit nu s-au prezentat în instanță și nu și-au exprimat poziția procesuală față de cererea de validare poprire printr-o întâmpinare.
La dosar au fost depuse, în copie: adresa de înființare a popririi (f.5); adresa emisă la data de 11.09.2015 (f.6); proces-verbal de înmânare (f.7); adresa de încuviințare a executării silite prin poprire (f.8); adresa nr._/21.07.2015 (f.9); încheierea nr.1 din data de 09.09.2013 (f.10); Încheierea nr.499 din data de 06.08.2013, pronunțată în dosar nr._/55/2013 (f.4); cererea de executare silită (f.12); grafic de rambursare credit (f.13-34); contract de credit de consum (f.35-38); copia cărții de identitate a debitorului (f.39).
Prin adresa depusă la dosar la data de 28.10.2015, terțul poprit M. F. S.R.L. a adus la cunoștință instanței că a procedat la virarea sumelor reținute de la angajata G. G. E.. În vederea susținerilor celor relatate anterior a atașat copia ordinului de plată nr.82 în sumă de 2.387,50 lei și ordinul de plată nr.81 în sumă de 254,50 lei.
Analizând cererea, înscrisurile din cuprinsul dosarului execuțional, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
Împotriva debitoarei G. G. E. s-a început executarea silită de către creditoarea B. SA în temeiul titlului executoriu constând în contractul de credit nr.020NI_ DIN 30.05.2013, executare silită ce face obiectul dosarului execuțional nr.701/2013 al Biroului executor Judecătoresc Barar R..
În acest dosar s-a emis la data de 07.08.2015 adresa de înființare a popririi către M. F. S.R.L., societate la care debitoarea este angajată, adresă comunicată la data de 19.08.2015. Terțul poprit în cauză nu a dat curs acesteia, astfel că organul de executare a solicitat, prin cererea ce face obiectul dosarului de față, validarea popririi.
Potrivit art.787 alin.1 Cod procedură civilă ,,În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;’’
Potrivit art.790 alin.1 Cod procedură civilă, în cadrul judecării cererii de validare a popririi, „Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi’’
În speță, terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile în termenul prevăzut de lege, ci a făcut acest lucru numai după formularea cererii de validare a popririi formulate de creditoare. În situația dată instanța apreciază că prin îndeplinirea obligației, chiar după sesizarea instanței cu prezenta cerere, finalitatea a fost atinsă prin plată, astfel că premisele pentru validarea popririi de către instanță nu mai există.
Față de considerentele de considerentele expuse și în temeiul art.790 Cod procedură civilă, cererea formulată de executorul judecătoresc C. B. din cadrul Biroului Executor Judecătoresc B. C. va fi respinsă.
Văzând că nu se pune problema cheltuielilor de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea având ca obiect validare poprire formulată de creditoarea B. S.A., cu sediul în București, ..6 A, sector 2, înregistrată la O.R.C. sub nr. J_, având C.U.I._/1992 în contradictoriu cu debitoarea G. G. E., domiciliată în ., nr.97, ., C.N.P._ și terțul poprit M. F. S.R.L., cu sediul în A., ..338, ., județ A., înregistrată la R.C. sub nr. J_, având C.I.F._.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de apel în 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din 25.11.2015.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red/dact/CH/..5/3 .
Se comunică:
- creditoarei B. S.A., cu sediul în București, ..6 A, sector 2.
- debitorului G. G. E., domiciliată în ., nr.97, .,
- terțul poprit M. F. S.R.L., cu sediul în A., ..338, ., județ A..
← Validare poprire. Sentința nr. 6605/2015. Judecătoria ARAD | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6580/2015.... → |
---|