Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 1045/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1045/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 05-03-2014 în dosarul nr. 1045/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1045
Ședința publică din 5 martie 2014
Președinte: C. B.
Grefier: R. M.
Pe rol fiind pronunțarea în acțiunea civilă formulată de reclamantul B. G. V., în contradictoriu cu pârâta Societatea de asigurare Reasigurare A. SA, S. A. și intervenienta forțată C. M..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 26 februarie 2014, în prezența părților, fiind consemnate în încheierea din acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 5 martie 2014.
Acțiunea este timbrată cu 854,70 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța trece la soluționarea cererii.
JUDECĂTORIA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță sub nr._ /03.06.2013, reclamantul B. G. V., în contradictoriu cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, S. A. și intervenienta C. M., a solicitat obligarea pârâtei-asigurător la plata sumei de 12.393,93 lei, reprezentând despăgubiri, precum și la dobânda legală calculată de la data deschiderii dosarului de daună și până la achitarea efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamantul arată că, la data de 29.11.2012, autoturismul său cu nr._ a fost avariat în urma intrării în coliziune cu autoturismul nr._, acesta din urmă fiind condus de intervenienta C. M., care nu i-a acordat prioritate de trecere.
Avariile rezultate din accidentul rutier constau în bară protecție față, bandou bară, grilă radiator, ornament grilă, far și aripă stânga, panou radiator, distanțiere parbriz, parbriz, amortizor față stânga, jantă față stângă, anvelopă față stânga, bieletă stânga și modul airbag, contravaloarea acestora cifrându-se la suma de 12.243,02 lei conform devizului de reparații. Deși asigurătorul A. SA a deschis dosarul de daună nr. AR1012DA001789 la data de 07.12.2012 și avariile autovehiculul nr._ au fost constatate printr-un deviz de reparații, asigurătorul refuză plata despăgubirilor.
De asemenea, reclamantul arată că este îndreptățit și la plata dobânzii legale, calculată de la data deschiderii dosarului de daună, respectiv 07.12.2012, și până la achitarea efectivă a despăgubirilor.
În drept, invocă art. 46 Cod comercial și art. 969-970, 1073 și 1082 Cod civil.
Prin întâmpinare, pârâta-asigurător invocă excepția lipsei calității procesuale active, întrucât autoturismul cu nr._ nu este proprietatea reclamantului, ci a . Sovata, iar pe fond solicită respingerea acțiunii, arătând totodată că societatea de asigurare a stabilit contravaloarea despăgubirilor la suma de 1.294 lei. În măsura în care reclamantul ar fi dovedit ulterior efectuarea și a altor cheltuieli cu repararea vehiculului, acestea ar fi urmat să fie decontate în cadrul dosarului de daună, însă reclamantul nu a îndeplinit această cerință, motiv pentru care despăgubireile nu au fost achitate.
În replică, prin răspunsul la întâmpinare, reclamantul solicită respingerea excepției lipsei calității procesuale active, arătând că autoturismul a fost achiziționat de la domnul M. S. L. prin contractul de vânzare-cumpărare din 27.11.2012, dovada calității de proprietar fiind astfel făcută, iar suma de 1.294 lei acordată de asigurător cu titlu de despăgubiri nu acoperă reparațiile autovehiculului.
Intervenienta C. M. nu a depus întâmpinare, dar, prin interogatoriul luat la termenul din 26.02.2014, arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii reclamantului.
În probațiune, s-au administrat înscrisuri, expertiza auto, precum și proba cu martorul P. P. și cu interogatoriul intervenientei.
Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale active, instanța o va respinge ca neîntemeiată, întrucât autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este proprietatea reclamantului, fiind dobândit de acesta prin contractul de vânzare-cumpărare din 27.11.2012 încheiat cu vânzătorul M. S. L. (care la rândul său l-a dobândit de la ., conform facturii fiscale nr. 45/18.02.2011 - f.9 și 57), dreptul de proprietate transmițându-se la reclamant în momentul perfectării vânzării-cumpărării, potrivit art. 1674 Cod civil.
Cu privire la fondul cauzei, instanța reține în fapt că, la data de 29.11.2012, intervenienta C. M., conducând autovehiculului nr._, aparținând lui M. I. și asigurat la Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA potrivit poliței RCA nr._/13.01.2012, nu a acordat prioritate de trecere la . a acroșat autoturismul reclamantului nr._, culpa exclusivă în producerea accidentului fiind stabilită în sarcina conducătorului autovehiculului cu nr._, respectiv intervenientei în cauză, conform formularului de constatare amiabilă de accident încheiat cu ocazia evenimentului (f.4).
La data de 07.12.2012, în temeiul poliței de asigurare cu valabilitate cuprinsă în perioada 14.01._13 și în cadrul dosarului de daună AR1012DA001789, asigurătorul a procedat la constatarea avariilor autoturismului nr._, avarii constând în bară protecție față, bară direcție, far stânga, ochelar far stânga, aripă stânga și contraaripă stânga (f.7 și 71); conform raportului de expertiză auto întocmit de expert L. D. valoarea totală a reparației autoturismului reclamantului ca urmare a avariilor suferite în incidentul rutier cifrându-se la suma de 5.104,73 lei (f.69).
Devizul întocmit de service-ul auto, de care se prevalează reclamantul pentru a face dovada reparațiilor în sumă de 12.243 lei (f.12), nu va fi avut în vedere întrucât sub aspectul avariilor nu se poate corobora cu formularul de constatare amiabilă de accident (f.4/116) și nici cu prima notă de constatare a avariilor întocmită de asigurător și semnată de reclamant (f.71). Câtă vreme prima constatare conține 6 repere avariate iar devizul ulterior conține 11 repere avariate și în condițiile în care reclamantul nu a solicitat efectuarea unei constatări suplimentare cu privire la existența unor alte repere avariate și neobservate la prima constatare, nu se poate stabili o legătură între avariile suplimentare și evenimentul rutier, proba testimonială administrată în cauză pe acest aspect nefiind concludentă (f.102).
Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar conform art. 51 din același act normativ, despăgubirile se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul.
Ca atare, văzând că despăgubirile nu au fost achitate de pârâta-asigurător, deși obligația de plată a acestora îi revine în baza poliței de asigurare, instanța, în temeiul textelor de lege menționate, dar și ale art. 54 alin. 1 din Legea nr. 136/1995, va admite în parte acțiunea reclamantului, urmând a obliga pârâta-asigurător la plata sumei de 5.104,73 lei cu titlu de despăgubiri, la care se vor adăuga și penalități de 0,2% pe zi întârziere în baza art. 37 din Ordinul CSA nr. 14/2011, însă începând doar cu data pronunțării prezentei hotărâri, întrucât întinderea despăgubirilor a fost stabilită abia prin expertiza efectuată în cauză.
În fine, cât privește cheltuielile de judecată, în limita pretențiilor admise și în baza art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pârâta-asigurător să achite reclamantului suma de 420,28 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul B. G. V. (CNP_), cu domiciliul în A., ., . cu pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, S. A., cu sediul în A., .. 64, înregistrată la registrul comerțului sub nr. J_, având CUI_, și intervenienta forțată C. M. (CNP_), cu domiciliul în A., . 76, ., și în consecință:
Obligă pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, S. A., să plătească reclamantului suma de 5.104,73 lei, reprezentând despăgubiri, precum și penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere începând cu data de 5 martie 2014 și pana la achitarea efectivă a debitului.
Obligă pârâta să achite reclamantului cheltuieli de judecată de 420,28 lei.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 5 martie 2014.
Președinte,Grefier,
C. BrancRamona M.
CB/RM/31.03.2014/ 5 ex. din care 3 ex. se .> - B. G. V. - A., ., .> - Societatea de Asigurare Reasigurare A. SA, S. A. - A., .. 64
- C. M. - A., . 76, .
| ← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 948/2014. Judecătoria ARAD | Modificare act constitutiv persoană juridică. Încheierea nr.... → |
|---|








