Actiune in regres. Sentința nr. 5853/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5853/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 5853/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5853
Ședința publică din data de 04 decembrie 2014
Președinte: E. D. B.
Grefier: G. M. P.
S-a luat în examinare acțiunea civilă în regres, formulată de reclamantul F. de Protecție a V. S., în contradictoriu cu pârâtul C. M..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Văzând că nu sunt motive de amânare, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.07.2014, reclamantul F. de Protecție a V. S. a chemat în judecată pe pârâtul C. M., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 23.249,40 lei, compusă din: 18.693,40 lei, despăgubiri achitate de reclamant către Organismul de Compensare din Franța, pentru prejudiciile suferite de aceasta în urma accidentului de circulație produs în data de 19.03.2009, din vina exclusivă a pârâtului; 5656 lei, contravaloarea dobânzii legale pentru suma plătită cu titlu de despăgubire, calculată de la data plății despăgubirii către persoana prejudiciată și până la data prezentei acțiuni și obligarea la plata cheltuielilor de judecată, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare aferente, calculată de la data plății despăgubirilor și până la achitarea integrală a debitului precum și a celorlalte cheltuieli ocazionate cu prezentul proces.
În motivarea cererii se arată că în data de 19.03.2009 s-a produs un accident de circulație în Belgia în care au fost implicate autoturismul cu număr de înmatriculare 649BHW13, condus de pârât și autoturismul cu număr de înmatriculare BVT-640, aflat în proprietatea numitei Gerda Vanheust.
Din constatarea amiabilă de accident încheiată la data de 19.03.2009 pentru evenimentul rutier petrecut în data de 19.03.2009, rezultă că vinovat în totalitate pentru producerea accidentului se face numitul C., care a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare 649BHW13, prin fapta săvârșită avariind autoturismul cu nr. BVT-640.
Reclamantul apreciază că sunt îndeplinite condițiile necesare, pentru angajarea răspunderii civile delictuale a conducătorului auto, respectiv a pârâtului, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 998-999 Cod civil, și anume: existența faptei ilicite, existența prejudiciului, relația de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu, existența culpei conducătorului.
Mai arată reclamantul că, ulterior producerii accidentului, pârâtul nu a făcut dovada valabilității unei polițe de asigurare RCA pentru autovehiculul condus de acesta, situație în care conform prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 și ale art. 3 din Ordinul nr. 1/2008, F. de Protecție a V. S. este obligat să garanteze plata despăgubirilor cuvenite persoanelor prejudiciate.
Având în vedere că persoana vinovată de producerea accidentului a refuzat să o despăgubească pentru prejudiciul suferit, după întoarcerea sa în statul de domiciliu, numita Gerda Vanheust a solicitat despăgubirea, prin intermediul Organismului de Compensare din acel stat, care a instrumentat și lichidat pretențiile de despăgubire ale acesteia.
Ulterior, Organismul de Compensare, în baza prevederilor Directivei Europene 2000/26/CE a solicitat rambursarea despăgubirilor și a cheltuielilor aferente de la F.P.V.S., iar în baza prevederilor art. 4 alin. 1 lit. a) și ale art. 5 alin. 1 din Ordinul Președintelui CSA nr. 1/2008 fondul a dat curs cererii de rambursare a despăgubirilor, pe care a soluționat-o în cadrul dosarului de daună F.P.V.S. 669/2010 și în data de 20.10.2011 a achitat suma de 19.693,40 lei.
Constatarea avariilor și stabilirea prejudiciului s-a realizat de către Organismul de Compensare din statul de reședință al persoanei prejudiciate conform art. 6 alin. 2 din Ordinul Președintelui CSA nr. 1/2008, cuantumul prejudiciului evaluat fiind opozabil atât F. cât și persoanei responsabile pentru producerea accidentului de circulație.
În ceea ce privește dreptul de regres al F.P.V.S. contra conducătorului auto vinovat pentru producerea prejudiciului, reclamanta a invocat dispozițiile art. 251 pct. 15 din Legea nr. 32/2000.
În temeiul art. 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, reclamantul s-a subrogat în drepturile persoanei prejudiciate, pârâtul având obligația de a rambursa reclamantului despăgubirea achitată persoanei păgubite, conform legii.
Conform prevederilor art. 3 pct. 4 din Ordinul CSA nr. 1/2008 „fondul intervine ca garant pentru respectarea obligației de despăgubire…”
Din coroborarea prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000 și cele ale art. 11 și 13 din Ordinul CSA nr. 1/2008, rezultă calitatea de fidejusor legal al Fondului în raport cu persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului și obligația acestuia de a da curs cererilor de despăgubire, formulate de persoanele prejudiciate.
Astfel, prin aplicarea prevederilor art. 1669-1670 C.civil, persona responsabilă pentru producerea prejudiciului nu poate contesta în contradictoriu cu fidejusorul F.P.V.S. cuantumul despăgubirilor achitate, acesteia revenindu-i obligația de a le rambursa în întregime, având în vedere că F.P.V.S. a notificat-o cu prilejul avizării daunei și ulterior, notificând-o cu privire la cuantumul despăgubirilor cuvenite și data în care urmează a fi efectuată plata acestora.
Se mai arată că dobânda legală în sumă de 4.556 lei a fost calculată în conformitate cu prevederile OG nr. 13/2011.
În drept, se invocă dispozițiile art. 192 Cod procedură civilă, Ordinul CSA nr. 1/2008, art. 251 din L. nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, art. 998-999 Cod civil.
Pârâtul C. M., legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a depus la dosar întâmpinare.
În probațiune, au fost depuse la dosar înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: aviz de despăgubire nr. 9707/14.11.2010, constatare amiabilă accident,, corespondența purtată cu F. de Garantare din Franța, acte de reparație, proces verbal de constatare a daunelor, dispoziția de plată către F. de Garantare din Franța, invitație la ședința de informare privind avantajele medierii, proces verbal de informare gratuită privind avantajele medierii, ordin de plată taxă judiciară de timbru, extras statut, estras din registrul asociațiilor și fundațiilor, certificat emis de ITM București, alte înscrisuri.
La data de 14.11.2014 reclamanta a depus la dosar precizări scrise prin care a arătat faptul că la data de 19.03.2009 autovehiculul cu nr. de înmatriculare 649 BHW 13 nu era asigurat.
Se mai arată că formularul de constatare amiabilă de accident este același pentru toate statele Uniunii Europene, astfel că la rubrica 9, Conducătorul auto, pe constatul Amiabil încheiat la data producerii accidentului este trecut numele pârâtului C. M..
Plata către Organismul de Compensare din Franța a fost efectuată de către F. prin Ordinul de plată din data de 20.10.2011.
În ceea ce privește neconcordanța privind identitatea șoferului, reclamanta a arătat că autovehiculul cu nr. de înmatriculare 649 BHW 13 se afla în proprietatea numitului C. A. Ș., însă a fost condus de C. M., pârâtul din prezenta cauză, așa cum rezultă din Constatarea amiabilă de accident.
De asemenea, reclamanta își majorează cuantumul pretențiilor deja formulate cu suma de 983 lei achitată de F.P.V.S. pentru traducerea documentelor în limba română conform facturilor nr. 1278/07.11.2014 în valoare de 308 lei și nr. 1279/07.11.2014 în valoare de 675 lei.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele:
În data de 19.03.2009 s-a produs un accident de circulație în Belgia în care au fost implicate autoturismul cu număr de înmatriculare 649BHW13, condus de pârât, proprietatea numitului C. A. Ș., dobândit de acesta la data de 02.03.2009 ( fila 135 dosar) și autoturismul cu număr de înmatriculare BVT-640, aflat în proprietatea numitei Gerda Vanheust.
Din constatarea amiabilă de accident încheiată la data de 19.03.2009 pentru evenimentul rutier petrecut în data de 19.03.2009, rezultă că vinovat în totalitate pentru producerea accidentului se face numitul C. M., care a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare 649BHW13, prin fapta săvârșită acesta avariind autoturismul cu nr. BVT-640.
Indemnizația de despăgubire – 3650,09 euro, a fost acordată firmei prestatoare de servicii de reparație a autovehiculului avariat, de către Biroul Belgian al Asigurărilor Auto (conform chitanței a cărei traducere din limba neerlandeză se află la fila 144 dosar ) care se adresează cu cerere de rambursare ( fila 120 dosar) către Biroul Central Francez pentru suma de 4.312,60 euro, acest din urmă birou plătește la 15.10.2010 ( f 35 dosar) și solicită la 27.10.2010 despăgubirea sa de către F. de Garanție, iar cel din urmă solicită la 28.10.2010 Fondului de protecție a victimelor străzii, reclamant în cauză plata acestei sume. La data de 20.10.2011 reclamnata efectuează plata sumei de 4312,60 euro( fila 94 dosar), echivalentul a 18.693,40 lei.
Se constată o subrogare succesivă în drepturile victimei accidentului.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 32/2000, (1) Toți asigurătorii autorizați să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu excepția răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie F. de protecție a victimelor străzii, denumit în continuare Fond.
(10) F. se constituie în scopul:
a) de a furniza informații persoanelor vătămate prin accidente de vehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM);
b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de vehicule, dacă:
- vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de vehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare;
- în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire, persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu ca urmare a unui accident de circulație produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de acoperire, cu excepția României, sau pe teritoriul unui stat terț al cărui birou național a aderat la sistemul Carte V., de un vehicul care are locul obișnuit de staționare într-un stat membru al Spațiului Economic European sau în Confederația Elvețiană, nu a primit un răspuns motivat de la societatea de asigurare a vehiculului vinovat de producerea accidentului sau de la reprezentantul de despăgubiri al acesteia ori dacă societatea de asigurare respectivă nu și-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României sau dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului societatea de asigurare nu poate fi identificată. F. îndeplinește aceste atribuții în calitate de organism de compensare.
11) Asigurătorii menționați la alin. (1) au obligația să desemneze în fiecare stat aparținând Spațiului Economic European și în Confederația Elvețiană un reprezentant însărcinat cu regularizarea daunelor provocate de vehicule supuse obligației de asigurare în România rezidenților în aceste state, cu condiția ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reședință al persoanei vătămate.
(12) F. are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relație juridică cu el, pentru obligațiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond.”
Potrivit art. 3 din Ordinul CSA nr. 1/2008, „F. acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării.”
Art. 4 din ordin alin. 1 lit. c prevede că: “ (1) F. acordă despăgubiri, în condițiile art. 3, pentru prejudiciile cauzate prin accidente de vehicule produse: (...) pe teritoriul oricărui stat din Spațiul Economic European, de un vehicul neasigurat, cumpărat din unul dintre aceste state și care urmează să fie înmatriculat în România, dacă accidentul s-a produs în termen de 30 de zile de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare și dacă persoana prejudiciată este rezidentă într-un alt stat din Spațiul Economic European decât cel pe teritoriul căruia s-a produs accidentul. Dacă persoana prejudiciată este rezidentă în statul din Spațiul Economic European în care s-a produs accidentul, F. acordă despăgubiri în cazul în care despăgubirile nu sunt acordate de Biroul Carte V. din România;” iar art.13 că, “După plata despăgubirilor, F. se subrogă în drepturile persoanelor prejudiciate. Persoana sau persoanele responsabile pentru repararea prejudiciului au obligația să ramburseze Fondului despăgubirea achitată persoanei păgubite, cheltuielile legate de instrumentarea și lichidarea pretențiilor de despăgubire, precum și dobânda legală aferentă sumelor cheltuite de Fond, potrivit legii.”
Transpunând prevederile invocate în cauză, reținând din înscrisurile depuse în probațiune îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, respectiv pentru promovarea acțiunii în despăgubire, instanța apreciază întemeiată cererea, urmând a o admite așa cum a fost formulată și a obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.249,40 lei din care 18.693,40 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidentul de circulație produs la data de 19.03.2009 și 4.556 lei dobânda legală aferentă, calculată de la data plății, până la data promovării cererii – 08.07.2014 și în continuare, până la data plății.
În baza art. 453 C.p.civ., pârâtul fiind în culpă procesuală va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1267 lei ( taxă judiciară de timbru, cheltuieli privind traducerea înscrisurilor).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul F. de Protecție a V. S., cu sediul în București, .. 40 – 40 bis, sector 2, înscrisă în Registrul asociațiilor și Fundațiilor de pe lângă judecătoria sector 2 București sub nr. 131/05.10.2006, având cod fiscal_, reprezentată legal prin dl. M. T. - Președinte, în contradictoriu cu pârâtul C. M., cu domiciliul în A., ./6, județul A..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 23.249,40 lei din care 18.693,40 lei cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidentul de circulație produs la data de 19.03.2009 și 4.556 lei dobânda legală aferentă, calculată de la data plății, până la data promovării cererii – 08.07.2014 și în continuare, până la data plății.
Obligă pârâtul și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1267 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședința publică din data de 04.12.2014.
Președinte, Grefier,
E. D. B. G. M. P.
Red./Tehn./EDB/GMP/22.12.2014
Ex. 4/2 .>
- reclamantului, F. de Protecție a V. S., cu sediul în București, .. 40-40 bis, sector 2
- pârâtului C. M., cu domiciliul în A., ./6, județul A.
Exp. 2 .>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5444/2014. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 5213/2014. Judecătoria... → |
|---|








