Contestaţie la executare. Încheierea nr. 4112/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 4112/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 4112/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
ÎNCHEIERE NR.4112
Ședința Camerei de Consiliu din 24.04.2014
Președinte: C. H.
Grefier: A. P.
S-a luat în examinare, în cadrul procedurii de regularizare, contestația la executare formulată de contestatorul R. M., prin reprezentant legal R. F. în contradictoriu cu intimata M. A. T..
Procedura este legal îndeplinită, judecata având loc în camera de consiliu, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
INSTANȚA
Constată că la data de 01 aprilie 2014 s-a înregistrat la Judecătoria A., contestația la executare formulată de contestatorul R. M., prin reprezentant legal R. F. în contradictoriu cu intimata M. A. T..
Procedând la verificarea cererii, în conformitate cu prevederile art.200 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a constatat că aceasta nu întrunește exigențele dispozițiilor art.194-197 Cod procedură civilă, dispunând prin rezoluția din data de 02.04.2014 ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării și sub sancțiunea anulării cererii de chemare în judecată, contestatorul să depună la dosar titlul executoriu integral și să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei și 50 lei, în temeiul art. 10 alin.1 lit.b și 10 alin.2 din O.U.G.80/2013.
Cu toate că adresa de regularizare emisă de instanță la data de 02.04.2014 a fost comunicată contestatorului la data de 07.04.2014, în conformitate cu prevederile art.163 Cod procedură civilă, acesta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, în sensul că nu a depus la dosar titlul executoriu integral și taxa judiciară de timbru în cuantum de 1000 lei și 50 lei, în temeiul art. 10 alin.1 lit.b și 10 alin.2 din O.U.G.80/2013.
La data de 14.04.2014 contestatorul a depus la dosar o cerere de renunțare la judecată. Ținând seama că potrivit art.33 alin.1 din O.U.G.80/2013 taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat și că se poate renunța doar la o cerere de chemare în judecată aptă de a investi instanța, se va soluționa cu prioritate excepția de netimbrare a cererii.
Astfel, având în vedere că reclamantul nu a completat cererea de chemare în judecată în sensul indicat mai sus, în temeiul art.200 alin.3 coroborat cu art.197 teza a II - a Cod procedură civilă, instanța va dispune anularea ei.
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Anulează contestația la executare formulată de contestatorul R. M., prin reprezentant legal R. F., cu domiciliul în A., Calea V., nr. 5A, județ A., în contradictoriu cu intimata M. A. T., domiciliată în Localitatea A., ., nr.40, ..
Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică din 24.04.2014.
Președinte, Grefier,
C. H. A. P.
Red./Dact./CH/. ex./1 .
Se comunică: - contestatorului R. M., prin reprezentant legal R. F., cu domiciliul în A., Calea V., nr. 5A, județ A..
| ← Modificare act constitutiv persoană juridică. Sentința nr.... | Validare poprire. Sentința nr. 2251/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








