Contestaţie la executare. Încheierea nr. 3131/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 3131/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 29-03-2012 în dosarul nr. 3131/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 3131

Ședința publică din 29.03.2012

Președinte: A.-M. A.

Grefier: S. B.

S-a luat în examinare cererea pentru restituirea cauțiunii, formulată de petentul C. G.

La apelul nominal nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind formulate cereri, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cererii de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 12.03.2012, petentul C. G., a solicitat restituirea cauțiunii de 32.409,13 lei depusă la data de 21.09.2011 în dosarul nr._ al Judecătoriei A., consemnată la CEC Bank cu recipisa nr._/1/21.09.2011, aflată la poziția 99/2011 în Registrul special de valori.

În motivare petentul a arătata că prin sentința civilă nr._/13.10.2011 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a fost respinsă contestația sa la executare, în mod irevocabil, prin respingerea recursului.

În drept au fost invocate prevederile art. 7231 Cod procedură civilă.

În susținerea cererii, în cadrul probei cu înscrisuri, petentul a depus la dosar în copii certificate: sentința civilă nr._/2011, recipisa de consemnare a cauțiunii, informații de pe portalul instanței.

Cererea a fost legal timbrată cu 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Pentru soluționarea cererii de suspendare a executării silite, petentul a depus la data de 21.09.2011, în dosar nr._ al Judecătoriei A. având ca obiect contestație la executare, o cauțiune în cuantum de 32.409,13 lei conform recipisei de consemnare nr._/1/21.09.2011. Prin sentința civilă nr._/13.10.2011 s-a respins contestația la executare formulată de petent. Sentința a rămas irevocabilă la data de 19.01.2012 prin respingerea recursului.

Văzând ca s-a împlinit termenul de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a sentinței civile menționate iar intimata creditor nu a depus dovada că a formulat cerere pentru plata unei despăgubiri, instanța in baza art. 7231 alin 3 Cod procedură civilă va admite cererea petentei și va dispune restituirea către aceasta a cauțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul C. G. și, în consecință,

Dispune restituirea către petent a cauțiunii de 32.409,13 lei depusă în dosar nr._ al Judecătoriei A., consemnată la CEC Bank cu recipisa nr._/1/21.09.2011 și aflată la poziția 99/2011 din Registrul special de valori.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.03.2012.

Președinte, Grefier,

A.-M. A. S. B.

Red./dact.

AMA/SB – 23.04.2012

4 ex./2 comunicări

- C. Giampetro – A., .. 19, .

- B. G. S. General SA – Timișoara, .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Încheierea nr. 3131/2012. Judecătoria ARAD