Contestaţie la executare. Sentința nr. 03/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 03/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 03-12-2012 în dosarul nr. 11114/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. 14._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 03 decembrie 2012
Președinte: C. M.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul S. C. Județean de Urgență A., în contradictoriu cu intimații V. P. și B. executorului judecătoresc B. C..
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatorului, av. L. V. din Baroul A. și reprezentantul intimatei, avocat A. I., din Baroul A., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația la executare este scutită de la plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei.
Se constată depuse, de către contestator, prin serviciul registratură, în data de 29.11.2012, concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reprezentanta contestatorului solicită admiterea contestației la executare, arătând că scadența creanței este la sfârșitul anului 2012, iar OUG nr. 22/2002 prevede un termen de 6 luni, în care contestatorul poate să-și îndeplinească obligația de plată, termen în care nu se poate face executarea silită. Curtea Constituțională, prin decizia nr. 24/2012 a respins excepția de neconstituționalitate a OUG nr. 71/2009. Anterior promovării executării silite, creditorul trebuia să cunoască dispozițiile OUG nr. 22/2002 și să ceară spitalului această plată. S. a determinat cuantumul creanței pentru fiecare creditor în parte, iar pe de altă parte este ordonator secundar, nu ordonator principal de credite. Prin executare silită ar însemna ca spitalul să fie obligat la plata creanței, de care este scutit prin efectul legii. S. nu poate plăti decât acele sume care au fost alocate cu o anumită destinație; nu solicită cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea contestației la executare, fără cheltuieli de judecată, relevând că se susține de către contestator că potrivit OUG nr. 71/2009, acesta nu are obligația ca până la sfârșitul anului să facă astfel de plăți. Or, Tribunalul A. a statuat că obligația de plată de 1,25% este trimestrială și nu una a cărui termen este scadent la finele anului. Tribunalul A. a admis recursul împotriva încheierii de executare silită, iar poziția contestatorului contravine poziției instanței de executare și denotă reaua-credință a acestuia de a-și executa obligația. Cel de-al doilea argument al contestatorului, întemeiat pe OUG nr. 22/2002 este un argument fals. Însăși legea face referire la posibilitatea debitorului de a face eforturi pentru a obține fondurile necesare, dacă executarea silită nu poate începe sau continua, astfel această ordonanță de urgență nu constituie un fine de neprimire, pentru executarea silită, care este legitimă, fiind demarată în acord cu decizia Tribunalului A. și în limitele prevăzute de aceasta. Contestatorul nu a plătit nimic până în prezent, deși titlul executoriu este din anul 2010. Mai mult, în măsura în care se constată că art. 2 din OUG nr. 22/2002 este incident, acesta raportat la situația în speță, încalcă dreptul la un proces echitabil al intimatei. Statul Român a amânat plata unor sume stabilite în sarcina instituțiilor publice de puterea judecătorească, s-au eșalonat pe 6 ani, în timp ce intimații au credite bancare și nu beneficiază de nicio scutire la plata acestora. Or, în condițiile în care s-a prevăzut o eșalonare, se apropie luna decembrie 2012, contestatorul nu și-a îndeplinit obligațiile de plată, dar pe de altă parte se fac investiții, plata acestor creanțe fiind deja eșalonată pe ani de zile, fără a se face o plată benevolă de către contestator. Nimeni nu ar fi solicitat o expertiză costisitoare, dacă debitorul nu ar fi susținut că nu este certă creanța. Onorariul avocațial vizează faza de executare silită și este un onorariu minim prevăzut de lege, la fel și cel al executorului. Cu privire la cheltuieli, contestatorul arată că nu a prevăzut în buget aceste cheltuieli, or a avut cunoștință despre ele încă din anul 2010, iar pe de altă parte acesta poate distribui plățile și se poate îndrepta împotriva ordonatorului principal de credite, dacă apreciază că nu i s-a pus la dispoziție fondurile necesare pentru a face aceste plăți; depune la dosar concluzii scrise.
În replică, reprezentanta contestatorului arată că întreaga apărare se bazează pe plata benevolă, or în instituțiile publice nu există plata benevolă, invocând în acest sens prevederile art. 4 din legea finanțelor publice nr. 500/2002.
JUDECĂTORIA
În deliberare asupra cererii de față, constată următoarele.
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.09.2012, sub nr. de dosar 14._, contestatorul S. C. Județean de Urgență A. a chemat în judecată pe intimații V. P. și B. executorului judecătoresc B. C., solicitând instanței, ca prin sentința pe care o va pronunța, să dispună anularea somației emisă la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 100/2012 al B.E.J. B. C., cu privire la suma de 1.332,40 lei și a procesului verbal încheiat la data de 14.09.2012 în același dosar.
În motivare se arată că executarea deciziei civile nr. 477/10.03.2010, pronunțată de Curtea de apel Timișoara în dosarul nr. 4044._ cade sub incidența dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii care prevede: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului”.
Această reglementare este opozabilă executorului judecătoresc, care înăuntrul termenului de 6 luni nu poate să procedeze la executarea silită. La data emiterii somației către contestator, executorul judecătoresc nu poate să justifice onorariul în sumă de 74,40 lei pentru simpla comunicare a somației și nici cheltuielile de executare în sumă de 372 lei deoarece, conform art.2 din OG nr. 22/2002, timp de șase luni executorul nu poate întreprinde nici un act de executare față de S. C. Județean de Urgență A. - instituție publică, iar simpla emitere a somației nu-1 îndreptățește să pretindă și să obțină cheltuielile de executare pretinse .
Mai mult, la cuantumul cheltuielilor de executare, executorul judecătoresc a inclus și suma de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile efectuate extrajudiciar, pentru stabilirea valorii nete a creanței, ori, această expertiză nu era necesară pentru stabilirea valorii nete a creanței reprezentând drepturi salariale deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat de către S. C. Județean de Urgenta A. în cursul judecării litigiului, tabelele respective fiind depuse la instanța de fond, aflându-se la dosarul cauzei, expertiza efectuată fiind inutilă pentru punerea în aplicare a titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 477/2010 iar costul acesteia nu poate fi opus contestatorului.
Se mai arată că, în situația în care înăuntrul termenului de 6 luni se va achita creanța, executorul nu mai poate și nu mai are de făcut vreun act de executare după împlinirea acestui termen, prin urmare, activitatea executorului este rezumată strict la comunicarea somației iar cheltuielile de executare stabilite prin procesul-verbal ce se solicită a fi anulat, nu pot fi legal justificate înăuntrul termenului legal de 6 luni.
Actele normative în baza cărora executorul pretinde că a stabilit onorariul și cheltuielile de executare din discuție, nu prevăd posibilitatea ca acesta să pretindă și să încaseze aceste cheltuieli înăuntrul termenului de 6 luni, în care nu întreprinde niciun act de executare, pentru simplul fapt al comunicării somației, executorul poate pretinde aceste cheltuieli numai după împlinirea termenului de 6 luni prevăzut de art.2 din OG 22/2002, în măsura în care creanța nu a fost achitata înăuntrul acestui termen și pentru încasarea căreia au fost necesare acte/acțiuni de executare.
Contestatorul susține că, la această dată, somația ține locul unei notificări iar termenul de o zi menționat în cuprinsul ei de îndeplinire a titlului executoriu este stabilit în afara cadrului legal prevăzut de OG nr. 22/2002, astfel încât, cheltuielile de executare în sumă de 970.40 lei, sunt nejustificate și nedatorat pretinse, motiv pentru care solicită obligarea executorului judecătoresc la restrângerea cheltuielilor.
Pentru toate cele relevate, contestatorul solicită admiterea prezentei contestații, astfel cum a fost formulată.
Intimata Ciocarla A. A. formulează întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației la executare, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește B. executorului judecătoresc, precum și ca nefondată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata arată că actele de executare silită contestate - somația, respectiv procesul verbal de cheltuieli - au fost emise cu respectarea prevederilor legale, neexistând temeiuri pentru constatarea nulității si desființarea acestora. Astfel, somația contestată a fost emisă în temeiul prevederilor art. 387 C. pr. civ.. constituind actul primar al executării, emis în condițiile în care executarea a fost încuviințata de către instanță. De altfel, prevederile O.G. 22/2002 nu constituie fine de neprimire pentru demararea procedurii execuționale ci, pot justifica, cel mult, în anumite condiții, o amânare a continuării actelor de executare, cu finalitatea de a permite instituției publice să bugeteze sumele necesare acoperirii debitului executat. Prin urmare, atâta timp cât debitorul, chiar instituție publică, nu a achitat benevol sumele datorate, cu respectarea prev. art. 371 ind. 1 C. pr. civ., executarea silită a fost în mod legal demarată, somația contestată fiind emisă în temeiul dispozițiilor legale incidente.
Cât privește cheltuielile de executare silită, intimata consideră că acestea sunt justificate odată cu demararea procedurii execuționale, atâta vreme cât debitorul avea posibilitatea și totodată obligația legala (art. 371 ind. 1 C. pr. civ.) de a achita benevol debitul datorat. Faptul că legiuitorul prevede pentru instituțiile publice un termen de 6 luni pentru îndeplinirea obligației, nu anihilează dreptul creditorului de a demara executarea și, în egala măsura, de a-și recupera cheltuielile ocazionate, în temeiul prev. art. 371 ind. 7 C. pr. civ.. Prin urmare procesul verbal de cheltuieli este actul execuțional în care se consemnează spezele de executare, cheltuieli la care debitorul este ținut atâta vreme cât nu a executat benevol debitul, nefiind incident niciun motiv de nulitate al actului contestat. Cheltuielile de executare au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale în materie, în limitele prescrise de legiuitor, astfel încât cenzurarea procesului verbal de cheltuieli nu se justifica nici sub acest aspect.
Cu privire la expertiza contabilă efectuată în cauză, se relevă că, poziția contestatorului exprimată, referitor la inutilitatea acesteia, contravine alegațiilor aceluiași debitor din dosarul privind încuviințarea executării, S. municipal reclamând la acea dată împrejurarea că sumele pretinse de către intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii. Or, o atare poziție procesuală exprimată în procedura încuviințării executării, a determinat intimata să solicite efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a determina cât se poate de riguros cuantumul sumelor executate, respectiv pentru a preîntâmpina contestarea întinderii creanței.
Referitor la incidența și implicațiile prevederilor O.G. 22/2002 în speță, intimata învederează că, aceasta s-a adresat organului de executare pentru a da eficacitate celor dispuse prin decizia 477/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara - secția litigii de muncă și asigurări sociale, în dosar 4044._, în condițiile în care angajatorul S. C. Județean de Urgență A. nu a întreprins nicio măsură de natură a da eficiență celor dispuse în mod irevocabil de instanță. Din contră debitorul a refuzat orice plată benevolă, prevalându-se în mod repetat de prevederile O.U.G. 71/2009, în condițiile în care posibilitatea intimatei de a uza de mijloacele specifice de valorificare a drepturilor recunoscute printr-o hotărâre intrată în putere de lucru judecat, pe calea executării silite, a fost suprimată, cel puțin în privința executării imediate, prin actul normativ antemenționat. Mai mult, în pofida acordării beneficiului eșalonării sumelor conform OUG 71/2009, debitorul nu a înțeles să achite benevol sumele pe care i le datorează, nici măcar în cuantumul aferent anului în curs, contestând demararea executării silite pe motivul inexigibilității creanței, invocând de altfel și lipsa de certitudine a creanței întrucât „nu este calculată conform legii”. În acest context Tribunalul A., analizând situația litigioasă, a statuat în mod irevocabil că debitorul S. C. de Urgență A. are obligația ca, pe parcursul anului 2012, să achite la sfârșitul fiecărui trimestru o cotă procentuală de 1,25% din valoarea drepturilor salariale recunoscute intimatei și colegilor săi prin decizia 477/2010 a Curții de Apel Timișoara, însă până la această dată nicio sumă din cele datorate nu a fost achitată, deși se datora 1,25% din valoarea drepturilor la 31.03.2012, respectiv 1,25% la 30.06.2012, o nouă tranșă de 1,25% devenind scadentă la 30.09.2012.
Se mai arată că, potrivit prevederilor art. 43 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012, nr. 293/2011, plata titlurilor executorii ce intră sub incidența O.U.G. 71/2009 se va realiza „din sumele aprobate la titlul „cheltuieli de personal, în mod eșalonat, în tranșe trimestriale egale". Prin urmare sumele datorate de contestatorul debitor în baza unei hotărâri din 2010 trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent, esența eșalonării instituite prin O.U.G. 71/2009 fiind aceea că, degrevând instituțiile publice de povara imediată a unor datorii, să asigure o plată treptată a acestora, la termene bine determinate, ceea ce implică inclusiv caracterul previzibil al acestor plăți.
Or, situația de fapt, demonstrează că, deși a beneficiat în mod cert de clemența legiuitorului prin stabilirea eșalonărilor la plată, clemență de care debitorii persoane private nu au avut niciodată parte, contestatorul debitor nu a înțeles să respecte termenele de plată instituite ex lege, neachitând nici procentul modic al debitului actualmente scadent, în condițiile în care creditorii acestor obligații au o . obligații de plată pentru care nu au beneficiat și nu beneficiază de niciun termen de grație.
Se mai invocă și prevederile art.20 din Constituție, respectiv art. 6 alin. l din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, care prevede dreptul persoanelor fizice sau juridice la un proces echitabil, Hotărârea pronunțată în cauza Homsby contra Greciei din 19.03.1997, hotărârea pronunțată în cauza Cauza Ruianu împotriva României din 17 iunie 2003, respectiv cauza A. împotriva României (2009), cauza T. împotriva României (2005), cauza R. Trading c. României (2007), cauza C. c. României (2005):
De asemenea, potrivit hotărârii pronunțate în cauza S. contra României din 24.03.2005 (în același sens a se vedea Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sacaleanu împotriva României etc), Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat că este excesiv și prin urmare contrar dreptului la un proces echitabil să se pretindă unui creditor al statului să recurgă la o procedura de executare silită pentru a-și realiza dreptul de creanță stabilit printr-o procedura judiciară, în situația în care administrația refuză sau omite punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, garanțiile conferite de art. 6 din CEDO, de care beneficiază justițiabilul pe parcursul etapei judiciare, își pierd orice rațiune de a exista.
Chiar în situația în care neexecutarea obligațiilor datorată unor dificultăți financiare ar putea justifica, până la un punct, întârzierea în punerea în executare a unei hotărâri judecătorești, este imperativ a nu se aduce atingere substanței dreptului, deoarece, tot in jurisprudența sa, Curtea a reținut că statul și instituțiile sale nu pot invoca lipsa fondurilor ca motiv de neexecutare a hotărârilor prin care s-au stabilit creanțe împotriva lor .
Totodată, prin Rezoluția 1787 (2011), Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a invitat România să trateze cu prioritate problema neexecutării hotărârilor judecătorești, apreciind aceasta chestiune drept una dintre deficientele naționale majore și sistemice, aspect dovedit de numărul mare de hotărâri de condamnare pronunțate de Curtea Europeana.
Se mai arată că, având în vedere existenta conflictului între dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 110/2007 și prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța în baza art. 11 și 20 din Constituție, ținând cont de forța superioară a tratatelor internaționale în materia drepturilor omului în raport de dispozițiile cuprinse în dreptul intern, se impune constatarea preeminenței dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
În aceste condiții, intimata a apreciat că prezenta contestație la executare este vădit nefondată, impunându-se respingerea cererilor contestatorului debitor.
În drept se invocă prevederile art. 115, 274, 399 și urm. C. pr. civ.
Prin răspunsul la întâmpinare, depus la data de 12.11.2012, contestatorul solicită respingerea apărărilor intimatei de ordinul 1, menționând că, potrivit art. 1 pct. l litera a din OUG 71/2009, în cursul anului 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Rezultă fără echivoc că obligația de plată a cuantumului reprezentând 5 % din valoarea titlului este scadentă până la sfârșitul anului 2012, în funcție de alocarea fondurilor bugetare iar nu trimestrial cum încearcă a se denatura conținutul actului normativ. De asemenea, conform art. l pct. 2 din OUG 71/2009 în cursul termenului prevăzut la alin .1 „orice procedură de executare silită se suspendă de drept”, aceasta însemnând că pe durata de aplicare a acestui act normativ nu se poate iniția nici o formă de executare silită referitor la această categorie de titluri executorii precum și că aceasta măsura dacă ar fi fost promovată anterior intrării în vigoare a actului normativ se suspenda de drept. Față de această reglementare rezulta fără dubiu că măsura executării silite a fost pornită fără just temei, că în sarcina Spitalului C. Județean de Urgenta A. nu se poate retine nici o vinovăție și nu poate fi obligat să suporte sub nici o formă cheltuieli de judecată indiferent de cuantumul și natura lor.
S., în calitatea sa de angajator, în baza atribuțiilor legale pe care le are privind salarizarea, a determinat cuantumul drepturilor salariale ce li se cuvin tuturor celor nominalizați în hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu din discuție, astfel încât expertiza ce s-a efectuat nu era necesară și mai mult, aceasta a preluat calculului efectuat de către contestator. Costul expertizei precum și toate celelalte cheltuieli privind executarea silită stau în sarcina creditorului care nu poate invoca necunoașterea normelor de drept aplicabile ca să justifice în felul acesta măsura executării silite la care a apelat fără just temei.
Pe de altă parte, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se face conform OUG 22/2002, potrivit căreia în intervalul de 6 luni de la data comunicării somației/notificării, nu se pot lua nici un fel de măsuri deoarece neplata se datorează lipsei fondurilor bugetare, iar în situația în care din cauza lipsei de fonduri executarea /plata creanței nu se poate face, spitalul poate solicita instanței să acorde un termen de grație sau stabilirea unor termene de plată eșalonată a obligației respective ( art.6 din OUG 22/2002).
Contestatorul susține că, instanța prin hotărârea sa, nu poate neglija și nici restrânge aplicarea OUG nr. 71/2009 și OUG nr. 22/2002, ca apoi să oblige contestatorul la plata cheltuielilor de la care este exonerat prin efectul legii, deoarece în felul acesta ar fi obligat implicit să încalce legea finanțelor 500/2002, respectiv art. 4 .
Motivele invocate în întâmpinare de către creditor nu sunt de natură să conducă la respingerea contestației la executare, creditorul nesolicitând contestatorului să-i plătească creanța, anterior demarării măsurii de executare silită prin executor judecătoresc, întrucât dacă ar fi solicitat acest lucru în cuantumul prevăzut de lege ar fi primit răspunsul corespunzător și lămurit să nu ocazioneze cheltuieli nejustificate. Creditorul nu a înțeles să colaboreze iar prin refuzul său de a accepta incidența /aplicarea actelor normative nu poate obține transferul în sarcina contestatorului a responsabilității respectiv consecințele actelor sale, pe care în condițiile legii este dator să le suporte.
Față de toate acestea contestatorul solicită admiterea prezentei contestații, astfel cum a fost promovată, fără cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 12.11.2012, intimata de ordinul 1 a depus la dosar note de ședință prin care arată că, în ceea ce privește cuantumul sumei supusă executării silite, aceasta este compusă din onorariul avocațial de 310 lei solicitat în faza de executare, adică 250 lei brut plus 60 lei TVA, taxa indirectă percepută, colectată și achitată statului român, din suma netă de 250 lei 10% reprezintă cote la UNBR, 16% impozit pe venit si 5,5, % contribuții sănătate, rezultând un net de 171.25 lei, în contul acestei sume intimata beneficiind de redactarea cererii de executare silită, formarea dosarului pentru executor, înregistrarea acestuia și asistență în faza de executare, redactare și depunere precizări pentru fiecare sumă devenită exigibilă, fiindu-i asigurată inclusiv reprezentarea în instanță în recursurile împotriva încheierilor de respingere a cererii de încuviințare a executării cu aferente și în cadrul prezentului proces.
În ceea ce privește onorariul expertului contabil, intimata arată că, acesta a fost în sumă de 202 lei, în cauză poziția contestatorului exprimată în procedura pendinte, referitor la inutilitatea expertizei contabile contravine alegațiilor aceluiași debitor din dosarul privind încuviințarea executării, S. municipal reclamând la acea dată împrejurarea că sumele pretinse de intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii, o atare poziție procesuală determinând intimata să solicite efectuarea unei expertize de specialitate, pentru a determina cât se poate de riguros cuantumul sumelor executate, respectiv pentru a preîntâmpina contestarea întinderii creanței.
Referitor la onorariul executorului în sumă de 74 de lei, intimata relevă că, acesta a fost stabilit în cauză la minimul prescris de legiuitor (Ordinul ministrului justiției nr. 2.550/C/2006 privind aprobarea onorariilor minimale si maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești), la urmărirea directă a creanțelor de până la 1.000 lei onorariul fiind de 60 lei (la care, odată adăugat TVA de 24% rezulta un onorariu minimal de 72 lei), iar în ceea ce privește cheltuielile de executare silită, intimata face la defalcarea acestora de către organul de executare silită.
În probațiune se depun înscrisuri, semnate pentru conformitate cu originalul: certificat de înregistrare în scopuri de TVA . nr._, hotărârea nr. 2/2007 a Uniunii naționale a executorilor judecătorești din România, dosarul execuțional nr. 143/2012 al B.E.J. B. C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele. În fapt, prin titlul executoriu - decizia civilă nr.477/10.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._ (filele 3-6 dos. exec.), în urma admiterii recursului declarat de reclamanți și intervenienți, printre care și intimata V. P. s-a modificat în parte sentința civilă 1603/09.11.2009 pronunțată de Tribunalul A., în sensul că pârâtul-contestator în prezenta cauză a fost obligat la plata către reclamante și interveniente a diferențelor dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta ,,neclinic” pe perioada 1.02.2005 -1.04.2008, precum și în favoarea intervenientelor pentru perioada 26.03.2005-1.04.2008, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, precum și la plata tichetelor de masă (20/lună), sau a contravalorii acestora în lei, aferent perioadei mai sus menționată, până la data pronunțării deciziei.
În baza cererii de executare silită formulată de intimata V. P. și a titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr.477/10.03.2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._, s-a pornit executarea silită împotriva debitorului - contestator în cauza dedusă judecății, formându-se dosarul execuțional nr. 100/2012 al B.E.J. B. C..
Prin încheierea nr.1182/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins cererea formulată de B. C. B. privind încuviințarea executării silite a titlului executoriu mai sus arătat, reținându-se în esență că, fiind vorba de drepturi salariale sunt incidente dispozițiile art. 1 din OUG nr. 71/2009 astfel încât plata sumelor prevăzute în titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar se va face după cum urmează: în anul 2012 în cuantum de 5% din valoarea titlului executoriu, în 2013 se va plăti 10%, în 2014 și 2015, câte 25%, iar în 2016, diferența de 35% din valoarea titlului executoriu. Deasemenea potrivit art. 1, al. 2 din O.U.G. nr. 71/2009, până la împlinirea termenului prev. de al. 1 (fără precizarea exactă a acestuia în condițiile în care al. 1 conține referiri la 6 termene), orice executare silită este suspendată de drept, instanța a considerat că, în absența executării benevole de către debitoarea, instituție bugetară, înăuntrul termenului suspensiv prevăzut de lege, creditoarea este îndreptățită să procedeze la executarea silită vizând procentul aferent anului 2012, după împlinirea termenului suspensiv aferent, respectiv după data de 31.12.2012 (fila 14-15 dos. exec.).
Prin decizia civilă nr. 869 R/.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dos._, a fost admis recursul creditoarei fiind modificată în parte încheierea nr.2009/25.05.2012 al Judecătoriei A., în sensul admiterii în parte a cererii de încuviințare a executării silite, doar pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale (filele 16-18).
Creditoarea a solicitat în cadrul dosarului execuțional efectuarea unei expertize contabile în vederea determinării sumei care corespunde procentului indicat în titlul executoriu, fiind depus la dosarul execuțional raportul de expertiză contabilă întocmit de exp. Lucuția E. C. M. (filele 25-28 dos. exec.), prin care s-a stabilit că diferențele salariale scadente, în procent de 1,25 % din titlul executoriu, se ridică la suma de 181 lei.
La data de 14.09.2012 s-a întocmit procesul verbal de stabilire a cheltuielilor prin care s-a reținut că suma totală a cheltuielilor de executare este de 970,40 lei, compusă din 74,40 lei – onorar executor judecătoresc, 372 lei – cheltuieli de executare silită, 310 lei – onorar avocat conform facturii, 202 lei – costul expertizei contabile, 12 lei – taxa de timbru judiciar (fila 6). La aceeași dată, s-a emis somația execuțională prin care contestatorului i se solicită ca in termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei suma de 1049,40 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare, ulterior fiind emise adrese de înființare a popririi către instituțiile bancare.
Împotriva procesului verbal de cheltuieli și a somației încheiate la 14.09.2012, contestatorul S. C. Județean A. a formulat prezenta contestație la executare solicitând anularea acestor acte de executare, invocând faptul că titlul executoriu cade sub incidența O.G. 22/2002 - astfel încât creditoarea în termenul de 6 luni prevăzut de ordonanță nu poate efectua nici un act de executare, iar în subsidiar a criticat cuantumul cheltuielilor de executare stabilite.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către contestator privind incidența O.G. 22/2002, instanța reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente :
Dispozițiile art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002 de care se prevalează contestatorul prevăd într-adevăr că, în cazul creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice acestea se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată că, în termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Instanța reține însă că debitoarea contestatoare a beneficiat de un termen de grație, prin O.U.G. nr.71/2009, ordonanță care a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar.
Așadar, statul, prin instituțiile sale, în calitate de debitor a emis mai multe acte normative prin care a amânat sau eșalonat plata drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești definitive si irevocabile.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 71/2009 cu modificările aduse prin Legea nr. 230/2011: ”Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natura salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel: a) în anul 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu; b) în anul 2013 se plătește 10% din valoarea titlului executoriu; c) în anul 2014 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; d) în anul 2015 se plătește 25% din valoarea titlului executoriu; e) în anul 2016 se plătește 35% din valoarea titlului executoriu”.
De reținut și faptul că prin art. 43 alin.1 din Legea bugetului de stat pe anul 2012 - nr.293/2011 se prevede că: ,,În anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale.”
Dispozițiile O.G. nr. 22/2002 au stabilit alte facilități pentru instituțiile publice în cazul executării obligațiilor de plata ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii.
Așadar, nu se poate reține teza contestatorului potrivit căreia instituția publică obligată la plata unor sume de bani beneficiază ope legis atât de suspendarea prevăzută de OUG nr.71/2009, iar ulterior și de termenul de 6 luni prevăzut de OG nr.22/2002 pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești întrucât prin prelungirea termenului de achitare a debitului ar fi prejudiciate drepturile si interesele legitime ale creditoarei peste o limită rezonabilă.
Pe de altă parte, instanța reține că de la data pronunțării deciziei civile nr.477/10.03.2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4044._ – ce constituie titlul executoriu, au trecut mai bine de doi ani, perioadă de timp în care debitoarea intimată nu a întreprins nici un demers pentru îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa deși termenul acordat prin OUG nr.71/2009 era clar determinat și previzibil și nici nu a făcut dovada că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori că are un plan ce ii va permite plata creanțelor.
În lipsa unor astfel de probe instanța constată că prezumția culpei debitoarei în neexecutarea de bună voie a obligației persistă și ca atare, creditoarea este îndreptățită sa uzeze de procedura executării silite prevăzute de art. 3712 cod pr. civ..
Sub acest aspect, reținând că potrivit OUG 71/2009 pentru anul 2012 s-a dispus plata unui procent de 5% din creanță, care a fost eșalonat în 4 rate trimestriale de câte 1,25 % prin art. 43 alin.1 din Legea nr. 293 / 2011, ținând cont de faptul că prin încheierea nr.1182/19.03.2012 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 869 R/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dos._, s-a admis doar în parte cererea de încuviințare a executării silite, doar pentru un procent de 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale, iar în dosarul execuțional nu s-a solicitat/obținut o nouă încuviințare a executării silite și pentru celelalte tranșe trimestriale de câte 1,25 %, se impune continuarea executării silite pentru suma de 181 lei – reprezentând 1.25 % din creanță, pentru restul creanței neexistând încuviințarea instanței pentru executarea silită.
În ceea ce privește critica contestatorului privind cuantumul cheltuielilor de executare instanța o apreciază ca fondată pentru următoarele considerente:
Astfel, sub un prim aspect se constată că onorariul executorului judecătoresc, nu a fost stabilit în acord cu dispozițiilor Legii nr.188/2000.
Potrivit art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite, același procent fiind prevăzut și prin Ordinul Nr. 2550/C din 14 noiembrie 2006 privind aprobarea onorariilor minimale și maximale pentru serviciile prestate de executorii judecătorești (pct. 4 din anexa 1).
Intanța reține totodată, că potrivit pct. 1 din anexa 1 din același Ordin, pentru notificarea și comunicarea actelor de procedură se prevede un onorariu minimal de 20 lei și un onorar maximal de 400 lei.
Având în vedere că creanța supusă executării silite este de 98 lei, iar onorariul executorului judecătoresc stabilit este în cuantum de 74,40 lei, instanța apreciază, ținând cont de complexitatea dosarului execuțional, volumul de muncă, valoarea obiectului, că se impune reducerea acestuia de la suma de 74,40 lei la suma de 60 lei.
În ceea ce privește suma datorată de contestatoare cu titlu contravaloare onorariul de avocat în faza de executare silită – în sumă de 310 lei, instanța – potrivit facturii . nr. 0031/21.02.2012 (fila 7 dos. exec.), această sumă se impune a fi exclusă din cheltuielile de executare, întrucât, o factură poate face dovada doar a contractării serviciilor juridice ce urmează a fi prestate, factura constituind practic un contract într-o formă simplificată (cuprinzând elementele esențiale ale unei convenții – părțile, obiectul, prețul, termen de plată, etc.), în nici un caz neputând face dovada efectuării plății, în lipsa vreunui alt înscris (bon fiscal, chitanță, extras de cont bancar, etc.) care să ateste efectuarea plății.
În ceea ce privește critica contestatorului privind includerea în cheltuielile de executare a sumei de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile extrajudiciare, fără a fi însă necesară efectuarea unei astfel de expertize, este întemeiată.
Astfel, deși intimata a susținut necesitatea efectuării unei astfel de expertize, din raportul de expertiză depus la dosar rezultă că expertul contabil s-a raportat doar la actele puse la dispoziție de către debitoare în dosarul nr.4044._ . Ori simpla preluare a datelor din tabelele depuse de debitoare (fila 11-12 dos. exec.) și înscrierea acestora în raportul de expertiză nu conduce la concluzia necesității efectuării unei astfel de expertize, în condițiile în care la dosarul execuțional erau depuse tabelele privind diferențele salariale (acestea fiind efectuate încă în cursul judecății de fond a litigiului de muncă – dos. 4044._ ), motiv pentru care instanța va înlătura aceste cheltuieli.
În ceea ce privește restul cheltuielilor de executare stabilite de executor la suma de 372 lei, instanța, ținând cont volumul de muncă depus în cadrul dosarului execuțional, complexitatea dosarului, volumul și dificultatea actelor de executare întocmite (încuviințare executare silită, somație, adrese de poprire, etc.) le va reduce la suma de 40 lei.
Sub acest aspect relevant în prezenta cauză este faptul că pe rolul Biroului E. J. B. C. s-au înregistrat cereri de executare silită din partea reclamanților și intervenienților din dosarul civil nr.4044._, dosar în care s-a pronunțat decizia ce constituie titlu executoriu, aceștia fiind reprezentați în faza de executare silită de același apărător ales.
Astfel, deși nu exista nici un impediment legal ca executarea să se facă într-un singur dosar execuțional, s-a optat pentru formarea a peste 50 de dosare execuționale, în fiecare dosar execuțional cheltuielile de executare depășind cu mult creanța ce se dorește a fi recuperată, dosarele având aceeași complexitate, dosarele fiind instrumentate în aceeași manieră.
Instanța reține că Ordonanța de Urgență nr.71/2009 a fost adoptată ca urmare a dificultăților întâmpinate în ceea ce privește executarea hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, având ca scop menținerea echilibrelor bugetare și în mod implicit respectarea angajamentelor interne și internaționale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar.
Ori, prin impunerea în sarcina instituției publice – contestatoare - a unor cheltuieli de executare excesive și disproporționate față de drepturile bănești acordate prin hotărâri judecătorești, scopul urmărit prin adoptarea acestei Ordonanțe ar fi lipsit de conținut.
În ceea ce privește susținerile intimatei V. P. prin întâmpinare – privind lipsa calității procesuale a B.E.J. B. C., instanța observă, că acest aspect nu a fost invocat pe cale de excepție, nemaifiind susținută de intimată nici pe parcursul judecării procesului, și nici în cadrul dezbaterii pe fond a cauzei (concluziilor scrise – depuse la dosar, filele 34-36). Instanța apreciază, având în vedere obiectul cauzei - contestație la executare, raportat la pretenția concretă dedusă judecății – de anulare a actelor de executare – respectiv reducerea cheltuielilor de executare cuprinse în procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de executare, inclusiv sub aspectul onorariului de executor judecătoresc – act întocmit de B.E.J. B. C., că pentru opozabilitate, B.E.J. B. C. justifică calitate procesuală pasivă în cauză.
Pentru aceste considerente, găsind întemeiată în parte contestația la executare, în baza art. 399 C.p.civ., instanța o va admite în parte, va anula în parte actele de executare silită întocmite în dosarul execuțional 100/2012 al B. B. C., respectiv somația emisă la data de 14.09.2012 privind suma de 1.332,40 lei, și procesul - verbal din 14.09.2012, va reduce cheltuielile de executare silită de la suma de 970,40 lei la 112,50 lei - constând în 60 lei - onorar executor judecătoresc, 40 lei - cheltuieli de executare silită, 12,5 lei – taxa de timbru și timbru judiciar-, urmând ca executarea silită să fie continuată pentru recuperarea sumei de 39,50 lei - reprezentând creanță, și a sumei de 112,50 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte contestația la executare formulată și precizată de contestatorul S. C. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., cu sediul în A., .. 2-4, jud. A., în contradictoriu cu intimații V. P., domiciliată în A., ., . și B. E. J. B. C., cu sediul în A., . nr. 41 jud. A..
Anulează în parte somația emisă la data de 14.09.2012 în Dosarul de executare nr. 100/2012 al Biroului E. J. B. C. cu privire la suma de 1332,40 lei.
Anulează în parte procesul verbal încheiat la data de 14.09.2012 în Dosarul de executare nr. 143/2012 al Biroului E. J. B. C..
Reduce cheltuielile de executare silită de la suma de 970,40 lei, la 112,5 lei, reprezentând 60 lei - onorar executor judecătoresc, 40 lei – cheltuieli de executare silită și 12,5 lei taxă timbru și timbru judiciar.
Respinge cheltuielile de executare silită constând în onorar avocat și onorar expert.
Dispune continuarea executării silite Dosarul de executare nr. 58/012 al Biroului E. J. B. C. în vederea recuperării sumei de 181 lei reprezentând creanță și a sumei de 112,5 lei reprezentând cheltuieli de executare silită.
Fără cheltuieli de judecată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 03.12.2012.
Președinte, Grefier,
C. M. C. M.
Red./Tehn./CM/NB/13.12.2012
5 ex./3 . comunică cu:
- contestatorul S. C. Județean de Urgență A., cu sediul în A., .. 2-4, jud. A.
- intimata V. P., cu domiciliul procesual ales în A., ., .
- B.E.J. B. C., cu sediul în A., ., nr. 41, jud. A.
| ← Suspendare provizorie. Sentința nr. 12/2012. Judecătoria ARAD | Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2012/2012.... → |
|---|
