Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2012/2012. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 2012/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 17-12-2012 în dosarul nr. 11599/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator de date cu caracter personal 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR._ / 2012

Ședința publică din data de 17.12.2012

Instanța constituită din:

Președinte: B. I. E.

Grefier: R. I. I.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe reclamanții I. M., cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., str. .. 4, ., cod poștal_, I. I. junior cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., .. 4, ., cod poștal_, B. P. cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., str. .. 4, ., cod poștal_, în contradictoriu cu pârâții ., cu sediul în P., ., jud. A., .> prin lichidatori judiciari . Active SA, cu sediul în București, . A, ., sector 3, București și . SRL, cu sediul în București, .. 301 – 311, sector 2, București, S. R. prin C. L. P., cu sediul în P., ., jud. A., având ca obiect succesiune.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat cele de mai sus, după care:

Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 10.12.2012 când părțile prezente au pus concluzii pe fond care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și pentru când s-a amânat pronunțarea cauzei pentru azi 17.12.2012, încheierea de ședință de la acea dată făcând parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei A. la data de 25.04.2012 formându-se dosarul nr._, reclamanții I. M., I. I. junior, B. P., au chemat în judecată pe pârâții ., SC B. SA prin lichidatori judiciari . Active SA, și . SRL, solicitând instanței ca prin hotărârea care se va pronunța, să se constate calitatea de moștenitori după defunctul I. I. a reclamanților I. I. J. și B. P. în calitate de fii și a reclamantei I. M. în calitatea de soție supraviețuitoare, asupra cotei de ½ din imobilul situat în P., înscris în CF_ cu nr. top 504/b Rovine, să se dispună ieșirea din indiviziune potrivit folosinței faptice asupra imobilului înscris în CF_ cu top 504/b Rovine, îndrumarea OCPI la efectuarea cuvenitelor mențiuni, cu cheltuieli de judecată în caz de opunere la admiterea acțiunii.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în fapt au calitatea de coproprietari în cotă de ½ fiecare, asupra imobilului înscris în CF_, nr. top 504/b Rovine astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară, fiind moștenitorii proprietarului tabular I. I. senior, decedat la data de 06.05.2010, astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 254/29.10.2010, eliberat de BNP Veritas, în prezent dezbaterea succesiunii asupra cotei de ½ din imobilul care face obiectul cererii de chemare în judecată fiind imposibilă datorită faptului că pârâta . are notată o ipotecă asupra celeilalte cote de ½ în favoarea pârâtei .> prin lichidator judiciar . Active SA, în prezent societatea neexistând, fiind imposibilă radierea ipotecii pentru a putea proceda la un partaj voluntar.

Au menționat faptul că s-au adresat pârâtei . cu rugămintea de a radia ipoteca înscrisă în favoarea ei în vederea dezbaterii succesiunii asupra imobilului, însă li s-a comunicat faptul că nu se poate întrucât aceasta nu deține actele care atestă achitarea împrumutului.

Asupra folosinței faptice asupra imobilului, reclamanții au precizat faptul că este compus din două corpuri de clădire, aceștia folosind imobilul situat în ., iar pârâta . imobilul situat în ., fiind vorba de două clădiri distincte situate pe colț, fiecare având un alt număr administrativ.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 676 Cod Civil, art. 242 alin. 2 Cod proc.civ.

În susținerea cererii sale, reclamanții au depus la dosarul cauzei: extras CF nr._, certificat de atestare fiscală pentru persoanele fizice privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, certificat de deces I. I. ., nr._, certificat de moștenitor nr. 254/29.10.2010, certificat de naștere I. I. junior, certificat de căsătorie reclamantă B. P. – B. T. (f. 5-11 dosar).

Cererea a este timbrată cu 1.342 lei taxa judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar (fila 13).

Pârâta .> prin lichidatori judiciari . Active SA, și . SRL, la data de 18.06.2012, a depus la dosarul cauzei întâmpinare (f. 24 dosar), prin care a precizat faptul că societatea . cu sediul în P., jud. A., nu figurează cu debite la . pentru care sunt de acord cu radierea interdicției de înstrăinare și grevare notată sub nr. 7843/29.05.1997 asupra imobilului situat în loc. P., nr. 658/A, jud. A., precum și cu radierea ipotecilor transcrise sub nr._/18.08.1994 respectiv sub nr. 7843/29.05.1997 în Cartea funciară nr._ asupra imobilului situat în P., înscris în CF_ cu nr. top 504/b Rovine, instituite în favoarea B. SA.

Față de cele susmenționate pârâta . solicitat citarea sa prin lichidatori judiciari . Active SA, . SRL, la sediul său din București, .-19, sector 3, București.

În ședința publică din data de 19.11.2012, reclamanții au depus la dosarul cauzei precizare de acțiune (f. 54 dosar), prin care au solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât al Statului R. prin Consiliului L. P., cu sediul în P., ., jud. A., Instanța admițând cererea acestora și dispunând citarea în calitate de pârât nou introdus a Consiliului L. P., cu copie cererea de chemare în judecată, înscrisuri, precizare de acțiune și cu mențiunea de a depune la dosar întâmpinare cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat.

Pârâții Statului R. prin Consiliului L. P. și ., legal citați, nu au formulat întâmpinare.

Pe parcursul judecății cauzei a fost administrată proba cu înscrisuri, expertiză tehnică extrajudiciară.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

În fapt, astfel cum rezultă din extrasul CF aflat la dosar (filele 5-6), imobilul situat în orașul P., . (fostă 658/A), înscris în CF_ P. (provenită din CF 1068 Rovine), nr. top. 504/b Rovine, compus din teren (A1) și casă (A 1.1), identificat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de exp. C. M. M. (filele 45-49), se află în coproprietatea părților, astfel:

- S. R. - 250/648 din teren;

- I. I. și soția I. M. (ns. Boldizsar) - 199/648 din teren;

- . – 199/648 din teren;

- I. I. și soția I. M. (ns. Boldizsar) – ½ din construcție;

- . – ½ din construcție.

Asupra imobilului sunt notate 2 ipoteci în valoare de 7.844.000 lei vechi și 34.608.160 lei vechi, în favoarea Bancoop SA, iar din întâmpinarea formulată de . 24) – rezultă că aceasta este de acord cu radierea ipotecilor, . nefigurând cu debite.

În ceea ce privește imobilul, din raportul de expertiză întocmit de exp. C. M. M. (filele 45-49), instanța reține, că imobilul este format din două folosințe faptice, care au două adrese noi, respectiv . și ., pe teren fiind edificată o casă – înscrisă în cartea funciară, și o anexă – neevidențiată în cartea funciară, suprafața terenului este de 557 mp. față de 648 cât este în cartea funciară, ca folosință faptică se regăsesc două apartamente, formând o singură construcție, existând posibilitatea apartamentării.

În ceea ce privește primul capăt de cerere formulat de reclamanți, de constatare a calității lor de moștenitori după defunctul I. I., instanța constată că potrivit certificatului de moștenitor nr. 254 /29.10.2010 eliberat de BNP „Veritas” în dos. 289/2010 (fila 9), după defuntul I. I. – decedat la data de 06.05.2010 (conform certificat de deces – fila 8), are calitate de moștenitor I. I. junior – în calitate de fiu, privind întreaga masă succesorală, în cotă de 1/1, și au renunțat la moștenire I. M. – soție supraviețuitoare și B. P. – fiică.

Astfel fiind, instanța va admite în parte cererea, și va constata calitatea de moștenitor al reclamantului I. I. junior, în calitate de fiu, după defunctul I. I. – decedat la data de 06.05.2010, asupra cotei de ½ din – cota de 199/648 din teren, și din cota de ½ din construcție aparținând defunctului, cealaltă cotă de ½ din cota de 199/648 din teren și din cota de ½ din construcție revenind reclamantei I. M. - soț supraviețuitor, ca bun propriu al acesteia, în urma sistării comunității de bunuri, în urma decesului soțului acesteia - I. I.. Instanța va respinge cererea de constatare a calității de moștenitor a reclamantelor I. M. și B. P., întrucât în cauză s-a făcut dovada că acestea nu au calitatea de moștenitori, neacceptând în termenul legal succesiunea după defunctul I. I., dimpotrivă, au renunțat la moștenire – după cum rezultă din certificatul de moștenitor nr. 254 /29.10.2010 eliberat de BNP „Veritas” în dos. 289/2010 (fila 9), actul de moștenitor nefiind contestat sau anulat.

Din expertiza tehnică întocmită de exp. C. M. M. (filele 45-49), instanța reține că ieșirea din indiviziune se poate face doar asupra construcțiilor, prin apartamentare, terenul rămânând deținut în cote părți. În acest sens, instanța reține, că suprafața măsurată a terenului (557 mp) nu corespunde cu suprafața din cartea funciară (648 mp), impunându-se rectificarea, iar reclamanții nu au formulat o astfel de cerere.

În temeiul art.6735 cod procedură civilă, instanța va dispune sistarea stării de indiviziune, prin ieșirea din indiviziune a părților asupra imobilului - casă (A1.1) - înscrisă în CF_ P. (provenită din CF 1068 Rovine), nr. top. 504/b Rovine, având coproprietari pârâta . – ½ din construcție, reclamantul I. I. junior – ¼ din construcție, reclamanta I. M. – ¼ din construcție, ținând cont de criteriile legale cuprinse în art. 6739 c.proc.civ. (respectiv: poziția exprimată de părți, posesia actuală a bunurilor, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia, masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, îmbunătățiri aduse bunurilor), potrivit raportului de expertiză tehnică efectuată de exp. C. M. M. – care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin apartamentarea imobilului – casă, astfel:

- . P., ., - proprietata pârâtei ., cota 1/1, identificat prin nr. topo. 504/b/1, compus din sala servire, bucătărie, spălătorie, cămară alimente, grup sanitar, wc, având suprafața utilă de 78 mp., suprafață părți comune – 30 mp..;

- . P., ., - proprietatea reclamantului I. I. junior – în cotă de ½ și I. M. – în cotă de ½, identificat prin nr. topo. 504/b/2, compus din 3 camere, bucătărie, baie, coridor, cămară alimente, urcare pod, magazie, având suprafața utilă de 97 mp., suprafața 39 mp.. părți comune.

Instanța va îndruma O.C.P.I. A., să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri, luând act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții I. M., I. I., B. P. în contradictoriu cu pârâții ., SC BANCOOP SA prin lichidatori judiciari . Active SA și . SRL, S. R. prin C. L. AL ORAȘULUI P..

Constată starea de indiviziune privind imobilul situat în orașul P., . (fostă 658/A), înscris în CF_ P. (provenită din CF 1068 Rovine), nr. top. 504/b Rovine, compus din teren (A1) și casă (A 1.1), astfel: S. R. - 250/648 din teren, I. I. și soția I. M. (ns. Boldizsar) - 199/648 din teren, . – 199/648 din teren; I. I. și soția I. M. (ns. Boldizsar) – ½ din construcție, . – ½ din construcție.

Constată calitatea de moștenitor al reclamantului I. I., în calitate de fiu, după defunctul I. I. – decedat la data de 06.05.2010, asupra cotei de ½ din – cota de 199/648 din teren, și din cota de ½ din construcție aparținând defunctului, cealaltă cotă de ½ din cota de 199/648 din teren și din cota de ½ din construcție revenind reclamantei I. M. – ca bun propriu în urma sistării comunității de bunuri.

Dispune ieșirea din indiviziune asupra imobilului casă (A1.1) - înscrisă în CF_ P. (provenită din CF 1068 Rovine), nr. top. 504/b Rovine, având coproprietari . – ½ din construcție, I. I. – ¼ din construcție, I. M. – ¼ din construcție, conform raportului de expertiză tehnică efectuată de exp. C. M. M. – care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin apartamentarea imobilului – casă, astfel:

- . P., ., - proprietata pârâtei ., cota 1/1, identificat prin nr. topo. 504/b/1, compus din sala servire, bucătărie, spălătorie, cămară alimente, grup sanitar, wc, având suprafața utilă de 78 mp., suprafață părți comune – 30 mp..;

- . P., ., - proprietatea reclamantului I. I. – în cotă de ½ și I. M. – în cotă de ½, identificat prin nr. topo. 504/b/2, compus din 3 camere, bucătărie, baie, coridor, cămară alimente, urcare pod, magazie, având suprafața utilă de 97 mp., suprafața părți comune 39 mp..

Îndrumă O.C.P.I. A., să facă cuvenitele mențiuni în cartea funciară, după rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Respinge în rest cererea ca nefondată.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțata în ședința publică din 17.12.2012.

Președinte: B. I. E.

Grefier: R. I. I.

Red. B.I.E./Tehnored. R.I.I./8 ex./21.12.2012.

Pentru conformitate:

6 comunicări:

- reclamant I. M., cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., str. .. 4, ., cod poștal_

- reclamant I. I. junior cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., str. .. 4, ., cod poștal_

- reclamant B. P. cu domiciliul procesual ales la Cav. Av. S. L., din A., str. .. 4, ., cod poștal_

- pârât ., cu sediul în P., ., jud. A.

- pârât .> prin lichidatori judiciar . Active SA și . SRL, cu sediul în București, .-19, sector 3, București

- pârât S. R. prin C. L. P., cu sediul în P., ., jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 2012/2012. Judecătoria ARAD