Contestaţie la executare. Sentința nr. 4439/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4439/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 4439/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ARADoperator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 4439
Ședința publică din 07 octombrie 2014
Președinte: F. V. B.
Grefier: N. B.
Pe rol fiind judecarea perimării contestației la executare formulată de contestatorul I. F.-C., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R.-Direcția R. de D. și P. Timișoara.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Grefierul referă instanței că a trecut mai mult de 1 an de la ultimul act de procedură, cauza fiind suspendată la data de 02.10.2012 în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ al Judecătoriei D..
Se constată că dosarul nr._ al Judecătoriei D., având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de contravenție a fost soluționat prin sentința civilă nr. 160/14.01.2013, sentință ce a devenit irevocabilă prin nerecurare la data de 16.07.2013, dată de la care s-ar fi putut relua judecata în prezenta cauză.
Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
INSTANȚA
Asupra contestației la executare formulată de contestatorul I. F.-C., în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R.-Direcția R. de D. și P. Timișoara, pentru constatarea din oficiu a perimării,
Din verificarea actelor de la dosar, rezultă că prezentul dosar a fost suspendat la data de 02.10.2012 în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ aflat pe rolul Judecătoriei D..
Instanța constată că dosarul_ al Judecătoriei D. a fost soluționat prin sentința civilă nr. 160/14.01.2013, sentință ce a devenit irevocabilă prin nerecurare la data de 16.07.2013, dată de la care s-ar fi putut relua judecata în prezenta cauză.
Având în vedere faptul că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 14.01.2013 și că de la acea dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an,
Văzând, că potrivit dispozițiilor art. 248 Cod de procedură civilă orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar în contra incapabililor, dacă rămâne în nelucrare timp de 1 an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă perimarea se poate constata și din oficiu,
Văzând că în speță, cauza a stat mai mult de 1 an în nelucrare, fără să fi îndeplinit vreun act de procedură,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că cererea având ca obiect contestație la executare, formulată de contestatorul I. F.-C., cu domiciliul în comuna Zam, . Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R.-Direcția R. de D. și P. Timișoara, cu sediul în Timișoara, .. 18, județul T., este perimată.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi 07.10.2014.
Președinte,Grefier,
F. V. B. N. B.
FVB/CB/10.10.2014/4 ex. din care 2 ex. se comunică cu:
- I. F.-C.-comuna Zam, . Hunedoara
- C.N.A.D.N.R.-Direcția R. de D. și P. Timișoara-Timișoara, .. 18, județul T.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4618/2014. Judecătoria... | Suspendare provizorie. Încheierea nr. 4361/2014. Judecătoria ARAD → |
|---|








