Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 08/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 08-11-2012 în dosarul nr. 10240/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din 08.11.2012
Președinte: A.-M. A.
Grefier: S. B.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatorul S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimații C. M. X. și B. executor J. B. C..
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea ședinței publice din data de 01.11.2012, care face parte integrantă din prezenta, când a fost amânată pronunțarea pentru data de 06.11.2012, apoi, pentru acest termen.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28.09.2012, contestatorul S. C. Județean de Urgență A. în contradictoriu cu intimații C. M. X. și B. Executor J. B. C., a formulat contestație la executare, solicitând anularea somației emisă la data de 14.09.2012 în dosarul execuțional nr. 104/2012 cu privire la suma de 1.084,40 lei și a procesului verbal încheiat la 14.09.2012 în același dosar execuțional.
În motivare, contestatorul a arătat că executarea deciziei civile nr. 477/10.03.2010 dată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._, cade sub incidența dispozițiilor art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, iar această reglementare este opozabilă executorului judecătoresc care în termenul de 6 luni nu poate să procedeze la executarea silită.
La data emiterii somației către petent, executorul judecătoresc nu poate să justifice onorariul în sumă de 74,40 lei pentru simpla comunicare a somației și nici cheltuieli de executare în sumă de 372 lei deoarece, conform art. 2 din OG nr. 22/2002, timp de 6 luni, executorul nu poate întreprinde nici un act de executare față de petent – instituție publică, iar simpla emitere a somației, nu-l îndreptățește să pretindă și să obțină cheltuielile de executare pretinse.
Mai mult, la cuantumul cheltuielilor de executare a fost inclusă și suma de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile efectuate extrajudiciar, pentru stabilirea valorii nete a creanței – drepturi salariale –, iar această expertiză s-a apreciat de către petent că nu era necesară deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat chiar de către petent în cursul judecării litigiului, tabelele respective fiind depuse la instanța de fond.
De altfel, din cuprinsul expertizei rezultă faptul că expertul a folosit acest calcul la realizarea expertizei, nefiind calculate drepturile salariale în discuție, astfel că expertiza este inutilă pentru punerea în aplicare a titlului executoriu constând în decizia civilă nr. 477/2010 iar costul acesteia nu poate fi opus spitalului.
Mai mult, actele normative în baza căruia executorul pretinde că a stabilit onorariul și cheltuielile de executare nu prevăd posibilitatea ca acesta să le pretindă și să încaseze aceste cheltuieli înăuntrul termenului de 6 luni, în care nu întreprinde nici un act de executare.
S-a mai arătat de către contestator că la această dată, somația ține locul unei notificări, iar termenul de o zi menționat în cuprinsul ei, de îndeplinire a titlului executoriu, este stabilit în afara cadrului legal prevăzut de OG nr. 22/2002.
În susținerea contestației, în cadrul probei cu înscrisuri, contestatorul a depus la dosar în copii: somația, proces verbal.
IntimataC. M. X. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației. Cu cheltuieli de judecată.
În motivare intimata a arătat că actele de executare silită contestate, respectiv somația și procesul verbal de cheltuieli, au fost emise cu respectarea prevederilor legale, neexistând temei pentru constatarea nulității și desființării acestora.
Atâta timp cât debitorul, chiar instituție publică, nu a achitat benevol sumele datorate, executarea silită a fost în mod legal demarată, somația fiind emisă în temeiul dispozițiilor legale.
Cu privire la cheltuielile de executare silită, intimata a apreciat că acestea sunt justificate odată cu demararea procedurii execuționale întrucât debitorul avea posibilitatea și totodată obligația legală, de a achita benevol debitul datorat, fără a mai fi obligată intimata să mai recurgă la mijloacele coercitive prescrise de lege, iar debitorul nu poate justifica nelegalitatea spezelor de executare.
Faptul că legiuitorul prevede pentru instituțiile publice un termen de 6 luni pentru îndeplinirea obligației, nu anihilează dreptul creditorului de a demara executarea și de a-și recupera cheltuielile ocazionate, iar procesul verbal de cheltuieli este actul execuțional în care se consemnează spezele de executare, cheltuieli la care debitorul este ținut atâta vreme cât nu a executat benevol debitul, nefiind incident nici un motiv de nulitate al actului contestat.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de executare, acestea au fost stabilite cu respectarea prevederilor legale în materie, în limitele prescrise de legiuitor, astfel încât cenzurarea procesului verbal de cheltuieli nu se justifică nici sub acest aspect.
Cu privire la expertiza contabilă efectuată în cauză, petenta a arătat că aceasta a fost solicitată pentru a se determina cât se poate de riguros cuantumul sumelor executate întrucât petentul, la acea dată, a apreciat că sumele pretinse de către intimată nu sunt certe, deoarece nu au fost calculate conform legii.
Cu referire la incidența și implicațiile prevederilor OG nr. 22/2002, intimata a arătata că s-a adresat organului de executare pentru a da eficacitate celor dispuse prin decizia nr. 477/2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, în condițiile în care angajatorul – contestatorul din prezenta cauză – nu a întreprins nici o măsură de natură a da eficiență celor dispuse în mod irevocabil de instanță și din contră, debitorul a refuzat orice plată benevol, prevalându-se de prevederile OUG nr. 71/2009.
S-a mai arătat de către intimată că potrivit prevederilor art. 43 din legea nr. 293/2011, plata titlurilor executorii ce intră sub incidența OUG nr. 71/2009, trebuiau cuprinse, conform legii, în bugetul pe anul curent, iar datoriile trebuiau achitate la termene bine determinate, însă până la această data nicio suma din cele datorate nu a fost achitata, deși se datora 1,25% din valoarea drepturilor la 31.03.2012, respectiv 1,25% la 30.06.2012, o noua transa de 1,25% devenind scadenta la 30.09.2012.
În aceste condiții trimiterile la prevederile O.G.22/2002 sunt neavenite, textul de lege de care debitorul se prevalează pentru a anihila pe deplin procedura execuțională, intrând în contradicție vădita cu garanțiile recunoscute de art. 6 paragraful 1 din cadrul Convenției pentru apărarea drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, prevederile art. l din cadrul Protocolului 1 adițional al Convenției, art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în condițiile în care debitorul a beneficiat oricum de un termen de gratie extins si de o eșalonarea a datoriilor, tocmai pentru a i se permite sa aloce în bugetul instituției sumele necesare pentru acoperirea debitului datorat si pentru a plați, la termenele stabilite de lege (31.03, 31.06, 30.09, 31.12) sumele datorate. Or, în condițiile în care debitorul nu s-a conformat obligațiilor legale, înăuntrul termenelor acordate expres, invocarea si recunoașterea unor noi termene pentru a-si îndeplini obligațiile, peste cele acordate de legiuitor, este de natura a leza iremediabil drepturile civile si cele procesuale ale creditorilor.
Prin urmare având în vedere existenta conflictului între dispozițiile art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, astfel cum a fost modificata prin Legea nr. 110/2007 si prevederile art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturile Omului si a Libertăților Fundamentale, se impune constatarea preeminentei dispozițiilor CEDO, urmând a înlătura de la aplicare prevederile art.2 din Ordonanța Guvernului nr.22/2002, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 110/2007.
În drept a invocat dispozițiile art. 115, 274, 399 si urm. C.pr.civ.
Contestatorul de depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a arătat faptul că, creanța pe care creditoarea o urmărește reprezintă drepturi salariale acordate prin hotărâre judecătorească. Executarea acestor titluri executorii respectiv hotărâri judecătorești prin care s-au acordat drepturi salariale se face conform OUG 71/2009.
Conform art. 1 pct. l litera a din OUG 71/2009 in cursul anului 2012 se plătește 5% din valoarea titlului executoriu. Rezultă fără echivoc ca obligația de plată a cuantumului reprezentând 5 % din valoarea titlului este scadentă pana la sfârșitul anului 2012, in funcție de alocarea fondurilor bugetare iar nu trimestrial cum încearcă a se denatura conținutul actului normativ.
Pe durata de aplicare a acestui act normative nu se poate iniția nici o forma de executare silita referitor la aceasta categorie de titluri executorii precum si ca aceasta măsura daca ar fi fost promovata anterior intrării in vigoare a actului normativ se suspenda de drept.
Față de această reglementare rezultă fără dubiu ca măsura executării silite a fost pornita fără just temei, ca in sarcina Spitalului C. Județean de Urgenta A. nu se poate retine nici o vinovăție si nu poate fi obligat sa suporte sub nici o forma cheltuieli de judecata indiferent de cuantumul si natura lor.
S., in calitatea sa de angajator, in baza atribuțiilor legale pe care le are privind salarizarea, a determinat cuantumul drepturilor salariale ce li se cuvin tuturor celor nominalizați in hotărârea judecătoreasca ce reprezintă titlu executoriu din discuție.
Prin urmare expertiza ce s-a efectuat nu era necesara si mai mult, aceasta a preluat calculul efectuat de contestator
A mai arătat că executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice se face conform OUG 22/2002 potrivit căreia in intervalul de 6 luni de la data comunicării somației /notificării nu se pot lua nici un fel de masuri deoarece neplata se datorează lipsei fondurilor bugetare, iar în situația in care din cauza lipsei de fonduri executarea/plata creanței nu se poate face, spitalul poate solicita instanței sa acorde un termen de gratie sau stabilirea unor termene de plata eșalonată a obligației respective ( art.6 din OUG 22/2002).
Față de această situație apreciază intimata că instanța, prin hotărârea sa, nu poate neglija si nici restrânge aplicarea acestor acte normative deoarece in felul acesta ar fi obligată implicit sa încalce Legea nr. 500/2002 care la art. 4 prevede că legea bugetară anuală prevede și autorizează, pentru anul bugetar, veniturile și cheltuielile bugetare, precum și reglementări specifice exercițiului bugetar. Sumele aprobate, la partea de cheltuieli, prin bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2), în cadrul cărora se angajează, se ordonanțează și se efectuează plați, reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. Angajarea cheltuielilor din aceste bugete se face numai în limita creditelor bugetare aprobate. Angajarea și utilizarea creditelor bugetare în alte scopuri decât cele aprobate atrag răspunderea celor vinovați, în condițiile legii. "
A mai arătat intimata că creditoarea nu a solicitat spitalului sa-i plătească creanța anterior demarării măsurii de executare silita prin executor judecătoresc. În situația in care ar fi solicitat spitalului plata creanței in cuantumul prevăzut de lege ar fi primit răspunsul corespunzător si lămurit fără să ocazioneze cheltuieli nejustificate.
În cauză s-au administrat proba cu înscrisurile depuse de părți și dosarul execuțional nr. 104/2012 al B. C. B..
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a B. B. C. invocată de instanță în oficiu, reține următoarele:
Calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății. În cazul contestațiilor la executare, raportul juridic dedus judecății este cel de executare silită, în cadrul căruia părți sunt creditorul și debitorul, executorul neavând calitatea de subiect pasiv.
Executorul nu realizează actele de executare silită în considerarea unui drept personal, ci acționează ca o persoană special abilitată prin Legea nr. 188/2000, care prevede la art. 1 și 2 că executarea silită a dispozițiilor cu caracter civil din titlurile executorii se efectuează de către executorii judecătorești, dacă legea nu prevede altfel, căexecutorii judecătorești îndeplinesc și alte atribuții date prin lege în competența lor și că executorii judecătorești sunt învestiți să îndeplinească un serviciu de interes public.
Ca urmare, executorul judecătoresc nu poate fi chemat în judecată în calitate de intimat întrucât recunoașterea dreptului dedus judecății nu îi poate fi opusă, neexistând niciun raport juridic între executor și debitorul contestator. În cadrul contestației la executare, instanța verifică legalitatea și temeinicia actelor de executare, însă calitatea de părți o au doar creditorul și debitorul, ori în situația din speță, această calitate o au intimata C. M. X. și contestatorul S. C. Județean A.. În consecință, va admite excepția lipsei calității procesuale a B. B. C. și va respinge contestația formulată împotriva acestuia, ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin decizia civilă nr. 477/10.03.2010 pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 4044._ s-a modificat în parte sentința civilă nr. 1603/2009 pronunțată de Tribunalul A., contestatorul în fiind obligat la plata către reclamanți și intervenienți – printre care se afla și intimata din prezenta cauză - a diferențelor dintre drepturile salariale ce li se cuveneau potrivit salarizării din unitățile clinice și salariile efectiv plătite în varianta ,,neclinic” pe perioada 01.02._08, precum și în favoarea intervenientelor pentru perioada 26.03._08, cu efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă, precum și la plata tichetelor de masă (20/lună), sau a contravalorii acestora în lei, aferent perioadei mai sus menționată, până la data pronunțării deciziei.
În baza titlului executoriu constând în decizia indicată anterior s-a pornit executarea silită împotriva contestatorului, la cererea intimatei, executarea ce face obiectul dosarului nr. 104/ 2012 al B. C. B..
Prin decizia civilă nr. 750 R/23.05.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ s-a încuviințat executarea silită pentru 1,25 % din creanța reprezentând drepturi salariale.
La data de 19.03.2012, creditoarea a depus la executorul judecătoresc o precizare a cererii de executare silită prin care a indicat suma pe care o solicită a fi pusă în executare, respectiv suma de 5.347 lei, luând în considerare sumele indicate chiar de debitor. Ulterior, la data de 12.09.2012, creditoarea a depus o altă precizare prin care a indicat valoarea de 114 lei reprezentând creanța exigibilă pe semestrul I al anului 2012, conform deciziei civile nr. 752 R/23.05.2012 pronunțată de Tribunalul A..
La data de 14.09.2012 executorul judecătoresc a emis somația prin care i se solicita contestatorului ca in termen de o zi de la primirea acesteia să achite creditoarei suma de 1.084,40 lei reprezentând creanță și cheltuieli de executare.
Prin procesul-verbal întocmit la aceeași dată s-au stabilit cheltuielile de executare la valoarea de 970,40 lei, formate din: onorariu executor – 74,40 lei, cheltuieli de executare – 372 lei, onorariu avocat – 310 lei, onorariu expertiză – 202 lei și taxa de timbru – 12 lei.
Prin prezenta contestație la executare, contestatorul a solicitat anularea somației de executare și a procesului-verbal privind cheltuielile de executare, invocând următoarele:
1. - titlul executoriu - decizia civilă nr. 477/2010 a Curții de Apel Timișoara -cade sub incidența OG nr.22/2002, astfel încât creditoarea, în termenul de 6 luni prevăzut de ordonanță nu poate efectua niciun act de executare;
2. - cuantumul cheltuielilor de executare este nejustificat raportat la actele de executare efectiv îndeplinite și, de asemenea, nu era necesară efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea cuantumului creanței deoarece calculul diferențelor salariale a fost efectuat de către debitor în cursul judecării litigiului, iar expertul a folosit acest calcul la efectuarea expertizei;
1. Cu privire la primul motiv de nelegalitate invocat de către contestatoare, instanța reține că acesta este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Dispozițiile art. 1 si 2 din OG nr. 22/2002 de care se prevalează contestatoarea prevăd într-adevăr că, în cazul creanțelor stabilite prin titluri executorii in sarcina instituțiilor publice acestea se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora, de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar in ipoteza in care executarea creanței nu începe sau nu continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de șase luni de la data la care a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată.
Însă, prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a stabilit o procedură de executare derogatorie de la dreptul comun în materia executării de către instituțiile publice a titlurilor executorii privind plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, în sensul că a fost amânată și eșalonată plata drepturilor salariale pe parcursul a 4 ani, în anul 2012 urmând a se plăti 5% din creanță. (art. 1 lit. a)
Astfel, prevederile O.G. nr. 22/2002 invocate de contestator reprezintă dreptul comun în materia executării silite a instituțiilor publice, iar dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 sunt derogatorii, aplicându-se cu prioritate, în temeiul principiului specialia generalibus derogant. De altfel, chiar în preambulul O.U.G. nr. 71/2009 s-a specificat că dispozițiile acestei ordonanțe sunt speciale, derogatorii de la executarea silită de drept comun (dreptul comun în materia executării obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii fiind O.G. nr. 22/2002), având aplicabilitate limitată în timp. Aceasta este și opinia Curții Constituționale care, în decizia nr. 605/2011, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002 și ale O.U.G. nr. 71/2009, a reținut în considerente că “în anumite situații extreme, precum în cea de față, implicațiile financiare legate de punerea în executare a hotărârilor judecătorești se pot constitui într-o situație extraordinară în sensul art. 115 alin. (4) din Constituție, în măsura în care asemenea măsuri sunt motivate, în mod fundamentat, de apărarea stabilității economice a statului român. O atare situație extraordinară, în mod evident, are un caracter temporar, regula în această materie fiind executarea hotărârilor judecătorești în conformitate cu dreptul comun în materie, respectiv codul de procedură civilă sau Ordonanța Guvernului nr. 22/2002, după caz, chiar dacă debitor este statul.”
În consecință, instanța reține că în speță sunt aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 71/2009 și nu cele ale O.G. 22/2002, prin urmare, nici termenul de 6 luni prevăzut de aceasta.
Pe de altă parte, instanța reține că de la data pronunțării deciziei civile nr. 477 au trecut mai bine de doi ani, perioadă de timp în care debitorul contestator nu a întreprins niciun demers pentru îndeplinirea obligației stabilite în sarcina sa deși termenul acordat prin OUG nr. 71/2009 era clar determinat și previzibil și nici nu a făcut dovada că intenționează să întreprindă astfel de acțiuni, ori că are un plan ce îi va permite plata creanțelor.
În lipsa unor astfel de probe instanța constată că prezumția culpei debitorului contestator în neexecutarea de bună voie a obligației persistă si ca atare creditoarea este îndreptățită sa uzeze de procedura executării silite prevăzute de art. 371² C.pr.civ.
În ce privește susținerea contestatorului potrivit căreia în temeiul art. 1 alin. 2 din O.U.G. nr. 71/2009 se suspendă orice executare silită pe parcursul anului 2012, instanța reține că această dispoziție trebuie interpretată prin coroborare cu art. 43 alin. 1 din Legea nr. 293/2011 privind bugetul de stat pe anul 2012 (în anul 2012, plata titlurilor executorii se efectuează în cuantumul prevăzut pentru acest an prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, din sumele aprobate la titlul "Cheltuieli de personal", în mod eșalonat în tranșe trimestriale egale), în sensul că executarea silită se suspendă pe fiecare tranșă în parte, respectiv pentru câte 3 luni o dată și nu până la finele anului 2012 astfel cum a susținut contestatorul.
2. În ceea ce privește critica contestatoarei privind cuantumul cheltuielilor de executare instanța o apreciază ca fondată pentru următoarele considerente:
Astfel, sub un prim aspect se constată că onorariul executorului judecătoresc nu a fost stabilit în conformitate cu dispozițiile Legii nr.188/2000.
Potrivit art. 37 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 modificată, onorariul maxim al executorului judecătoresc, în cazul executării silite a creanțelor având ca obiect plata unei sume de bani în valoare de până la 50.000 lei inclusiv este de 10% din suma reprezentând valoarea creanței ce face obiectul executării silite.
Creanța supusă executării silite este de 114 lei din care 10% reprezintă 11,40 lei, iar onorariul executorului judecătoresc este în cuantum de 74,40 lei. Așadar, instanța reține că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit cu depășirea cuantumului maxim prevăzut de lege de 10 % din creanța supusă executării, motiv pentru care va dispune reducerea acestuia de la suma de 74,40 lei la suma maximă prevăzută de lege, respectiv 11,40 lei.
În ceea ce privește suma datorată de contestator cu titlu contravaloare onorariul de avocat in faza de executare silită, instanța va reduce valoarea acestuia cu suma de 280 lei, rămânând in sarcina contestatorului să achite cu acest titlu numai suma de 30 lei.
Potrivit art.274 alin.3 Cod proc.civilă, - aplicabil și în cazul executării silite, aceasta fiind parte integrantă a procesului civil - instanța este îndreptățită să aprecieze in ce măsură onorariul pentru apărătorul ales, plătit de partea care a câștigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, față de mărimea pretențiilor si complexitatea cauzei, întrucât prin angajarea unui apărător nu trebuie să se urmărească împovărarea părții căzute in pretenții, scopul exercitării dreptului la apărare fiind acela de valorificare a pretențiilor.
Astfel, instanța reține că, așa cum rezultă din dosarul de executare silită atașat, în cadrul executării silite apărătorul ales a redactat doar cererea de executare silită prin care solicita executorului judecătoresc punerea în executare a titlului executoriu față de debitoare, precizările privind cuantumul creanței și o cerere de efectuare a expertizei contabile, or acestea nu justifică un onorariu în valoare de 300 lei. Mai mult, în fața instanței, reprezentantul intimatei a arătat că onorariul de 300 lei cuprinde și asistența juridică și reprezentarea în cadrul contestației la executare. Or, în această situație cu atât mai mult se impune reducerea onorariului întrucât intimata este cea care a căzut în pretenții și în consecință, contestatorul nu poate suporta cheltuielile de judecată efectuate de aceasta.
Prin urmare, instanța reține că un onorariu de 30 de lei pentru redactarea cererii de executare silită și a celor două precizări – având în vedere și faptul că valoarea creanței urmărite este de doar 114 lei – este rezonabil.
De asemenea, instanța reține întemeiată critica contestatoarei referitoare la includerea în cheltuielile de executare a sumei de 202 lei reprezentând costul unei expertize contabile extrajudiciare, fără a fi însă necesară efectuarea unei astfel de expertize.
Astfel, deși intimata a susținut necesitatea efectuării unei astfel de expertize, din raportul de expertiză depus la dosar rezultă că expertul contabil s-a raportat doar la actele puse la dispoziție de către debitoare în dosarul nr. 4044._ . Or, stabilirea echivalentului procentului aferent semestrului I al anului 2012 (2,5%), din suma totală datorată de contestator nu este un calcul elaborat, putând fi realizat de către executorul judecătoresc, nefiind necesară efectuarea unei expertize contabile în acest sens.
În ceea ce privește restul cheltuielilor de executare, instanța le va reduce la suma de 20 lei, nefiind justificată suma de 372 lei pentru emiterea a patru adrese de înființare a popririi.
Astfel, în legătură cu răspunsul executorului judecătoresc privind cheltuielile de executare depus la dosar de către intimată, instanța reține că toate sumele indicate au fost stabilite la limitele maxime prevăzute de Hotărârea UNEJ nr. 2/2007, or atingerea acestor limite maximale nu se justifică în speță raportat la complexitatea actelor de executare efectuate – adrese de înființare a popririi - și la valoarea efectivă a creanței de recuperat – 114 lei. De asemenea, nu se justifică nici suma de 29,40 lei reprezentând cheltuieli trimitere prin poștă atâta timp cât actele de executare au fost comunicate prin agent procedural, după cum rezultă din dovezile comunicărilor existente în dosarul de executare.
Pentru aceste considerente, în baza art. 399 C.p.civ., instanța va admite în parte contestația la executare formulată de S. C. Județean de Urgență A., dispunând anularea în parte somația emisă la data de 14.09.2012 în dosar de executare nr. 104/2012, și procesul-verbal întocmit la aceeași dată, în sensul că reduce cheltuielile de executare, de la suma de 970,40 lei la suma de 73,40 lei, în care, pe lângă sumele indicate mai sus este inclusă și taxa de timbru de 12 lei pe care instanța nu a modificat-o.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului E. J. B. C..
Respinge contestația formulată de contestatorul S. C. județean de Urgență A., în contradictoriu cu intimatul B. E. J. B. C., ca fiind introdusă față de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
Admite în parte contestația la executare formulată de contestatorul S. C. județean de Urgență A., în contradictoriu cu intimata C. M. X..
Anulează în parte somația emisă la data de 14.09.2012 în dosar de executare nr. 104/2012, și procesul-verbal întocmit la aceeași dată, în sensul că reduce cheltuielile de executare, de la suma de 970,40 lei la suma de 73,40 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.11.2012.
Președinte Grefier
A.-M. A. S. B.
Red,/dact.
AMA/SB – 07.12.2012
5ex/3 comunicări.
S. C. Județean de Urgență A. – av. L. V.
- C. M. X. – av. Gera R.
- B. Executor J. B. C.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 9806/2012. Judecătoria ARAD | Actiune in regres. Sentința nr. 06/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|
