Pretenţii. Sentința nr. 9806/2012. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9806/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 30-10-2012 în dosarul nr. 9806/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 9806
Ședința publică din 30 octombrie 2012
Președinte: H. Ș.
Grefier: M. J.
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, cererea civilă formulată de reclamanții C. G. și C. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect pretenții.
Văzând că mersul dezbaterilor a fost consemnat prin încheierea de ședință din data de 25 octombrie 2012, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când pentru motivele arătate s-a amânat pronunțarea pentru termenul din 30 octombrie 2012.
INSTANȚA
În deliberare asupra cererii civile de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la această instanță la data de 18.09.2012, sub nr. de dosar nr._, reclamanții C. G. și C. A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la plata prețului de circulație al imobilului situat în A., .. 16-18, . C.F._-C1-U3, top. 471/2/XII, iar în subsidiar, restituirea prețului de 18.703,209 lei actualizat cu indicele de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, arată că au cumpărat imobilul situat în A., .. 16-18, . de vânzare-cumpărare nr. 873/1997 încheiat cu ., în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995. Ulterior, acest imobil a fost restituit foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001. Contractul de vânzare cumpărare a fost anulat prin Sentința civilă nr. 9106/21.10.2010 din dosarul nr._ al Judecătoriei A. pronunțate, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 2003/14.12.2011 a Curții de Apel Timișoara. Reclamanții au achitat prețul de 18.703,209 lei prin chitanțele nr._/10.03.1997 și nr._/10.03.1997, preț ce se impune a fi restituit din moment ce contractul de vânzare cumpărare a fost anulat.
În drept, invocă art. 50, 51 din Legea nr. 10/2001, art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, art. 1899 alin. 2 C.civ.
P. întâmpinare (f.41-44), pârâtul solicită respingerea acțiunii.
În motivare, arată că doar cei care au încheiat contractele de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 beneficiază de dispozițiile art. 501 din Legea nr. 10/2001, cărora le va fi acordat prețul de piață al imobilului. Din considerentele deciziei nr. 2003/14.12.2011 și ale sentinței civile nr. 9106/21.10.2010, rezultă cu putere de lucru judecat că imobilul a fost vândut fără respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, astfel că reclamanții nu pot beneficia de restituirea prețului de piață al imobilului. Cumpărătorilor care au cunoscut că vânzătorul a devenit proprietar printr-un act de naționalizare abuziv, prin uzurparea dreptului de proprietate, iar nu printr-un mod legal de transmitere a proprietății, li se va acorda prețul actualizat, cum este și cazul de față, iar numai celor care au încheiat contractul de vânzare cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, li se va acorda prețul de piață.
Cu privire la capătul subsidiar al cererii, respectiv restituirea prețului actualizat cu indicele inflației, solicită respingerea acțiunii deoarece restituirea prețului se face de către M. Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, reclamanții nu au urmat calea amiabilă și nu au precizat modalitatea de calcul a actualizării sumei pretinse.
În drept, invocă art. 115-118 C.pr.civ., Legea nr. 112/1995.
P. notele de ședință (f.47-49), reclamanții arată că nulitatea operează ca efect retroactiv, iar principiul restabilirii situației anterioare impune restituirea prestațiilor efectuate în baza actului desființat. La data încheierii contractului de vânzare cumpărare nr. 873/1997, proprietar tabular al imobilului în litigiu era S. R., reclamanții fiind de bună credință, achitând acestuia prețul stabilit în contrat. Vânzătorul este obligat să restituie integral prețul primit, iar în caz de evicțiune, cumpărătorul poate pretinde daune interese, inclusiv diferența dintre prețul achitat și sporul de valoare dobândit de imobil, în cauza de față acesta fiind determinat de prețul de circulație. Obligația de garanție pentru evicțiune nu este exclusă prin art. 501 din Legea nr. 1/2009. Astfel, prejudiciul efectiv încercat de reclamanți excede prețul actualizat, și echivalează cu valoarea de circulație a imobilului, anume valoarea de înlocuire a acestuia. Reaua-credință a statului constând în vânzarea locuinței fără verificarea titlului, creând aparența unui proprietar prin exercitarea în mod public a prerogativelor de proprietar, nu poate fi extinsă și în privința reclamanților. Lipsa de diligență asupra conduitei esențiale ca lucrul vândut să fie în circuitul civil nu poate fi imputată cumpărătorilor, cu atât mai mult cu cât cererea de cumpărare a imobilului s-a făcut în contextul legislativ de la data respectivă. Conform jurisprudenței CEDO (cauza T. c. României, par. 37-42), este justificată cererea foștilor chiriași de a pretinde despăgubiri egale cu prețul de circulație și alte costuri angajate cu imobilul, în baza codului civil, pentru caz de evicțiune.
Prezumția de bună-credință a chiriașilor-cumpărători nu a fost răsturnată în cauză, S. R. nefăcând nicio dovadă că le-ar fi adus la cunoștință intenția foștilor proprietari de a reintra în posesia imobilului. Nu există nicio dovadă că reclamanții au cunoscut la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare intenția foștilor proprietari de revendicare. În aceste condiții apreciază că sunt îndreptățiți la plata prețului de circulație al imobilului. În drept, invocă art. 50 din Legea nr. 10/2001, art. 1341 și 1344 Cod civil.
În probațiune, se depun înscrisuri conforme cu originalul: sentința civilă nr. 9106/21.10.2010 (f.6-15), decizia civilă nr. 193/12.04.2011(f.16-22), decizia civilă nr. 2003/14.12.2011 (f. 23-31), încheiere din 07.12.2011 (f.32), contract de vânzare cumpărare nr. 873/10.03.1997 (f.34), extras CF. nr._ A. (f.35), adresa nr._/03.10.2012 (f.45) și practică judiciară (f.50-55).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamanții au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 873/10.03.1997, încheiat cu ., în baza art. 9 din Legea nr. 112/1995, imobilul situat în A., .. 16-18, .). Prețul a fost achitat prin chitanțele nr._/10.03.1997 și nr._/10.03.1997, odată cu întocmirea înscrisului constatator al contractului, fapt ce rezultă din menționarea expresă în cuprinsul acestuia că prețul de 18.703.209 ROL s-a achitat prin aceste două chitanțe (care de altfel au aceeași dată).
Ulterior, acest imobil a fost restituit foștilor proprietari în temeiul Legii nr. 10/2001, contractul de vânzare fiind anulat la solicitarea acestora, prin Sentința civilă nr. 9106/21.10.2010 (f.6-15) din dosarul nr._ al Judecătoriei A., proces care a avut ca obiect și constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu nesocotirea dispozițiilor legale în vigoare la momentul respectiv. Hotărârea instanței a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului și recursului prin decizia civilă nr. 193/12.04.2011 a Tribunalului A.(f.16-22), respectiv decizia nr. 2003/14.12.2011 a Curții de Apel Timișoara (f. 23-31).
În cuprinsul sentinței civile antemenționate, cu privire la anularea contactului, s-a arătat că „contractul de vânzare-cumpărare din 10.03.1997, intervenit între S. R., prin . calitate de vânzător, și pârâții C. G. și C. A., în calitate de cumpărător este nul absolut, ca fiind încheiat cu nerespectarea Legea nr. 112/1995 și dintr-o cauză ilicită. Așa fiind, nu se poate concluziona decât faptul că vânzătorul și cumpărătorii, cu bună știință, au tranzacționat în perioada de prohibiție stabilită imperativ de lege, asupra unui bun ce tocmai fusese revendicat”, respectiv că „buna știință, în cauză, este relevată nu numai de elementul obiectiv al contractării în cursul soluționării cererii de restituire, în privința căreia cumpărătorul avea obligația să se informeze, date fiind prevederile legale, ci și de împrejurarea că una dintre persoanele îndreptățite, succesor al fostei proprietare, locuia în același imobil cu chiriași, reclamantul și pârâții fiind vecini cel puțin din anul 1985, și purta și numele fostei proprietare, astfel încât orice persoană cu o diligență medie ar fi putut concluziona că este necesar un demers adecvat cu privire la cunoașterea intențiilor succesorilor fostei proprietare. O astfel de conduită nu poate fi calificată decât drept fraudă la lege, înțeleasă ca un caz particular de cauză ilicită, în sensul de scop mediat contrar unor norme juridice imperative, speculativ, și nu bună credință, cum se apără pârâții C. G. și C. A..” Aceste considerent au fost confirmate de instanțele de control judiciar, tribunalul arătând explicit cu privire la buna credință invocată de către reclamanți că „simpla invocare a bunei credințe nu duce la schimbarea hotărârii, câtă vreme probele demonstrează contrariul”, iar curtea că „sunt neîntemeiate, așadar, susținerile recurenților referitoare la buna lor credință.”
În drept, art. 50 alin. 2 și alin. 21 din Legea nr. 10/2001 face diferența între situația chiriașilor care au cumpărat imobilele cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și a cărora contracte au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, persoane care sunt îndreptățite la restituirea prețului actualizat plătit și situația chiriașilor care au cumpărat imobilele cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 și care sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață al imobilelor.
În speță, pentru a se reține aplicabilitatea uneia dintre cele două situații, instanța trebuie să se raporteze la considerentele hotărârilor judecătorești prin care contractele au fost anulate (fiind îndeplinită astfel una dintre condițiile prevăzute de lege), aspecte care au intrat în puterea lucrului judecat și se impun oricărui subiect de drept, fără a se putea mai putea face proba contrară. Sub acest aspect, astfel cum s-a arătat mai sus, toate cele trei instanțe au reținut eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și reaua-credință a reclamanților.
P. urmare, instanța apreciază că aceștia sunt îndreptățiți doar la restituirea prețului actualizat de 18.703.209 ROL.
Astfel, nu pot fi reținute argumentele reclamanților cu privire la restituirea prețului de circulație a imobilului întrucât aceștia nu se încadrează în categoria persoanelor îndreptățite. În ce privește invocarea unui prejudiciu pentru evicțiune, care ar echivala cu prețul de circulație al imobilului, instanța arată că daunele interese prevăzute de art. 1341 C.civ și excedentele valorii în timpul evicțiunii la care face referire art. 1344 C.civ., nu echivalează de plano cu prețul de circulație al imobilului pentru a justifica obligarea la plata unei astfel de sume. În al doilea rând, aceste sume nu au fost solicitate de către reclamanți cu acest titlu, prin formularea unui capăt de cerere în acest sens, ci aceștia și-au motivat acțiunea pe dispozițiile legii speciale, prejudiciul și evicțiunea fiind invocate prin note de ședință doar în argumentarea juridică a dreptului la restituirea prețul de piață al imobilului și fără a se solicita o probațiune corespunzătoare. Oricum, astfel cum însăși jurisprudența depusă la dosar confirmă, din moment ce s-a reținut reaua-credință a reclamanților și lipsa cauzei (frauda la lege) la încheierea contractului instituția juridică a evicțiunii nu este aplicabilă deoarece această răspundere a vânzătorului presupune un contract valabil și pierderea posesiei ca urmare a drepturilor preferabile invocate de un terț asupra bunului. Cum contractul de vânzare a fost anulat pentru frauda la lege, nu mai poate fi reținută nici rațiunea instituției, precum nici una dintre condițiile evicțiunii constând în necunoașterea de către cumpărător a cauzei evicțiunii (fapt care s-a materializat prin reaua-credință a acestora), iar cum legea specială derogă de la această regulă comună, reclamanții pot pretinde doar prețul actualizat.
În ce privește apărările pârâtului sub acest ultim aspect, instanța nu le reține deoarece prețul a fost menționat ca fiind achitat în însuși contractul semnat de către părți (menționarea chitanțelor cu număr și dată având tocmai acest scop), legea nu prevede parcurgerea unei proceduri prealabile ca fine de neprimire a acțiunii de față (mai mult, conform jurisprudenței CEDO, există obligația administrației de a plăti o sumă de bani la care fusese obligată printr-o hotărâre judecătorească, fără a aștepta o procedură de executare silită, iar în cauza Karahalios c. Greciei s-a stabilit că nu este oportun să se ceară unei persoane, care a obținut o creanță contra statului în urma unei proceduri judiciare, să inițieze procedura executării silite pentru satisfacerea creanței sale), iar actualizarea plății se va raporta la prețul achitat de 1.870,3209 lei (18.703.209 ROL), corespunzător la data plăți efective, din fondul extrabugetar pus la dispoziția Ministerului Finanțelor. În ce privește transformarea prețului din ROL în RON (1 RON =10.000 ROL), într-adevăr, suma achitată a fost de 18.703.209 ROL, astfel că suma corespunzătoare nu este de 18.703,209, ci de 1.870,3209.
Față de acestea, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâtul la restituirea către reclamanți a prețului de 1.870,3209 lei (18.703.209 ROL) achitat pentru imobilul situat în A., .. 16-18, . CF nr._ A., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Până la pronunțarea prezentei hotărâri nu s-a făcut dovada unor cheltuieli de judecată din partea reclamanților pentru a putea fi acordate.
PENTRU ACESTE MOLTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea formulată de către reclamanții C. G. și C. A., ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., . Avocat P. M., jud. A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la restituirea către reclamanți a prețului de 1.870,3209 lei (18.703.209 ROL) privind imobilul situat în A., .. 16-18, . CF nr._ A., sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 30.10.2012.
Președinte, Grefier,
H. Ș. M. J.
Red./tehn./HȘ/MJ/29.11.2012
5 ex./3 . comunică cu:
C. G.
C. A., ambii cu domiciliul procesual ales în A., ., . Avocat P. M., jud. A.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sector 5
| ← Partaj judiciar. Sentința nr. 8178/2012. Judecătoria ARAD | Contestaţie la executare. Sentința nr. 08/2012. Judecătoria ARAD → |
|---|
