Contestaţie la executare. Sentința nr. 142/2016. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 142/2016 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 142/2016

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 142

Ședința publică din 13 ianuarie 2016

Președinte: D. L. C.

Grefier: B. – F. S.

S-a luat în examinare contestația la executare formulată de Salajan G. în contradictoriu cu intimata DGRFP Timișoara – AJFP A., cu privire la executarea silită din dosarul execuțional_/22.05.2015 al intimatei.

La apelul nominal se prezintă contestatorul, lipsă fiind reprezentantul intimatei.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Contestația nu este timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța învederează contestatorului că, cererea ar fi trebuit timbrată cu 106,5 lei taxă judiciară de timbru, astfel pune în discuție excepția de netimbrare a acțiunii.

Contestatorul arată că dorește să i se rețină mai puțini bani. Acesta lasă la aprecierea instanței admiterea sau respingerea excepției.

INSTANȚA

Constată că prin contestația la executare înregistrată sub nr._ /19.10.2015, contestatorul Salajan G. în contradictoriu cu intimata DGRFP Timișoara – AJFP A., a solicitat stabilirea unei sume lunare pentru achitarea debitului pretins de intimată, motivând că se află încarcerat în Penitenciarul A. și obține venituri în cuantum de 350 lei, astfel că nu are posibilitatea achitării integrale a sumei de 1450 lei către Administrația Finanțelor Publice A..

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată. Intimata arată că, contestatorul nu a formulat nicio pretenție împotriva acesteia și nu a solicitat anularea vreunui act emis de aceasta. În acest context intimata a invocat nulitatea cererii de chemare în judecată, în conformitate cu prevederile art. 196 Cod procedură civilă, raportat la art. 194 Cod procedură civilă. Din felul în care este formulată contestația, nu se poate deduce care este obiectul cererii și nici motivele pe care se sprijină. Intimata arată că este în imposibilitatea dea formula o apărare pertinentă. De altfel, aceasta arată că, datorită felului în care este formulată contestația, nici nu se poate determina care este instanța competentă de a soluționa o astfel de cerere de chemare în judecată, motiv pentru care singura soluție legală este nulitatea cererii, în baza art. 196, raportat la art. 194 Cod procedură civilă.

De asemenea, intimata a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și a arătat că, având în vedere contestația formulată și înscrisurile depuse de contestator, nu rezultă că acesta din urmă contestă vreun act emis de intimată, astfel că se impune admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În drept sau invocat art. 205 și urm. Cod procedură civilă, iar conform art. 223 alin. 3 coroborat cu art. 411 Cod procedură civilă se solicită judecarea cauzei în lipsă.

La data de 13 ianuarie 2016, prin concluziile scrise depuse la dosar, intimata a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată. Aceasta arată că, în ceea ce privește contestația la executare, aceasta este formulată cu încălcarea prevederilor Codului de procedură civilă, respectiv nu există nici un temei legal, care să justifice acțiunea contestatorului, acesta neinvocând textul legal încălcat, cererea fiind vădit nelegală.

Pentru termenul de astăzi contestatorul a fost citat cu mențiunea că are obligația de a achita taxa de timbru în cuantum de 106,5 lei în temeiul OUG 80/2013, punându-i-se în vedere că, în termen de 3 zile de la primirea comunicării, poate solicita reexaminarea modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 al.1 din OUG 80/2013, iar în termen de 5 zile de la primirea comunicării, poate formula cerere de acordare a facilităților la plata taxei de timbru, conform OUG 51/2008 și art.42 al.2 din OUG 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată.

La termenul de azi, în condițiile în care contestatorul nu a achitat taxa de timbru datorată, instanța a pus în discuție excepție de netimbrare a acțiunii.

Contestatorul a lăsat la aprecierea instanței modul de soluționare al excepției.

În soluționarea excepției instanța reține că aceasta este întemeiat formulată.

În temeiul art 10 din OUG 80/2013, instanța reține că taxa de timbru, necontestată, datorată de contestator pentru acțiunea formulată este de 106,5 lei și nu a fost achitată.

Potrivit art.33-35 din OUG 80/2013 instanța va admite excepția și va anula acțiunea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Anulează ca netimbrată contestația la executare formulată de Salajan G. fiul lui natural și M., născut la 06.02.1977, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță A., jud. A. în contradictoriu cu DGRFP Timișoara –AJFP A., cu sediul în A., ., jud. A., cu privire la executarea silită din dosarul execuțional_/22.05.2015 al intimatei ( debit 1450 lei).

Fără cheltuieli de judecată.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare prin depunerea apelului la Judecătoria A. .

Pronunțată în ședința publică din 13.01.2016

Președinte Grefier

D. L. C. B. – F. S.

Red. DLC/SBF/29.01.2016/4 ex./2 ex.

Se .="1" style="margin:0pt; padding-left:0pt">

  • contestator Salajan G., încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță A.;
  • intimata DGRFP Timișoara –AJFP A., cu sediul în A., ., jud. A..
  • Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

    Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 142/2016. Judecătoria ARAD