Întoarcere executare. Sentința nr. 5840/2014. Judecătoria ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5840/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 5840/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA A. Operator 3208
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5840
Ședința publică din 04 decembrie 2014
Președinte: A. N.
Grefier: C. M.
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de contestatoarea . contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari R., nr. 2, .>
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei, avocat Bajură S. din Baroul A. și reprezentantul intimatei, avocat B. Ș. din Baroul A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul intimatei depune dovada calității de reprezentant.
Reprezentanta contestatoarei depune note de ședință și arată că executorul judecătoresc i-a restituit sumele poprite, cauza a rămas fără obiect și nu mai are nicio pretenție față de intimată. Solicită restituirea taxei judiciare de timbru.
Reprezentantul intimatei solicită să se ia act că prezenta acțiune a rămas fără obiect.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Prin contestația la executareînregistrată la această instanță la 26.09.2014, contestatoarea . solicitat, în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari R., nr. 2, . solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea încheierii de încuviințare a executării silite nr. 8174/18.08.2014 pronunțată în dosarul nr._/55/2014 și anularea tuturor formelor de executare silită efectuate în dosarul execuțional nr. 562/08.09.2014 al B. C. G..
În motivare, contestatoarea a arătat că la data de 08.09.2014 i s-a comunicat înștiințarea că s-a început executarea silită împotriva sa, prin poprire, înbaza titlului executor constând în sentința civilă nr. 2215/09.05.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, până la concurența sumei de 2939,91 lei.
A achitat sumele la care a fost obligată prin sentința civilă nr. 2215/09.05.2014, încă din data de 24.07.2014 – OP nr. 277/24.07.2014, de bună voie, anterior declanșării formelor de executare silită, astfel că, executarea silită demarată împotriva sa este lipsită de obiect. În acest context, a arătat că se impune și întoarcerea executării silite prin restituirea sumei de 2997,91 lei, sumă care a fost virată în contul executorului judecătoresc de terțul poprit BRD-Sucursala A., întrucât nu poate fi obligată la plata unor cheltuieli suplimentare - cheltuielile de executare silită, pentru o datorie care nu exista la momentul declanșării executării silite.
În probațiune a depus înscrisuri.
Contestația a fost timbrată cu suma de 265 lei, taxă judiciară de timbru.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată. A arătat că prin sentința civilă nr. 2215/09.05.2014 a fost obligată contestatoarea să-i plătească sumele restante constând în penalități de întârziere. Întrucât aceasta a refuzat să-și îndeplinească obligația, a demarat procedura executării silite formulând o cerere către B. C. G.. Executorul judecătoresc, în cursul executării silite a aflat de plata efectuată în contul asociației de către debitoarea-contestatoare, însă nu a informat-o de acest aspect.
În momentul când a aflat de plata efectuată de contestatoare, a solicitat executorului să înceteze executarea silită, cheltuielile de executare rămânând în sarcina sa.
În drept, a invocat dispozițiile art. 205, 622 și urm. din C.pr.civ.
Prin notele de ședință depuse de către contestatoare la acest termen de judecată a solicitat să se constate că prezenta contestație la executare a rămas fără obiect și, în considerarea culpei intimatei care nu și-a verificat contul bancar pentru a constata că i-a efectuat plata datoriei, fapt ce a condus la poprirea nejustificată a conturilor sale, a solicitat să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 454 C.pr.civ.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
La 13.08.2014, împotriva contestatoarei s-a început executarea silită de către intimată în baza titlului executoriu – sent. civ. nr. 2215/09.15.2014 a Judecătoriei A. din dos. nr._ .
La 29.08.2014, executorul a emis somația prin care a pus în vedere contestatoarei să plătească datoria în termen de o zi, după care s-a efectuat executarea silită prin poprire.
Prin contestația de față, contestatoarea a arătat că plătise de bunăvoie datoria, la 24.07.2014, deci înainte de începerea executării silite, astfel că executarea silită este nelegală, ca atare a solicitat anularea ei și întoarcerea executării prin restituirea sumei poprite.
La termenul de judecată de azi, contestatoarea a arătat că între timp i-a fost restituită suma poprită, astfel că nu mai are nicio pretenție față de intimată, iar cauza a rămas fără obiect.
Față de acestea, contestația la executare a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.
În baza art. 45 alin. 1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, se va dispune restituirea de către Mun. A. către contestatoare a sumei de 265 lei (ce a fost achitată de contestatoare cu titlu de taxă judiciară de timbru), la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația la executare formulată de contestatoarea .>, CUI_; J_, cu sediul în A., ., nr. 4, ., în contradictoriu cu intimata Asociația de proprietari R., nr. 2, .>.
Dispune restituirea de către Mun. A. către contestatoare a sumei de 265 lei, achitată cu titlu de taxă judiciară de timbru, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A..
Pronunțată în ședință publică, azi 04.12.2014.
Președinte Grefier
A. N. C. M.
Red/dact.AN/CM/19.12.2014; se comunică părților.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5982/2014. Judecătoria... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 3371/2014. Judecătoria... → |
|---|








