Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 155/2012. Judecătoria ARAD

Încheierea nr. 155/2012 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 10-01-2012 în dosarul nr. 155/2012

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

ÎNCHEIEREA NR. 155

Ședința publică din 10 ianuarie 2012

Președinte: A. N.

Grefier: A. T.

S-a luat în examinare cererea formulată de petentul . R. SRL, pentru învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin ., nr._, emis de . la data de 28.04.2011, pentru suma de 12.500,00 lei, cu scadență la data de 31.10.2011, plătibil în A..

Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.

Cererea este timbrată cu 6 lei taxă judiciară și 0,30 lei timbru judiciar.

S-a făcut referatul cauzei, după care,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr._, petentul . R. SRL a solicitat învestirea cu formulă executorie a biletului la ordin, ., nr._ emis de . la data de 28.04.2011, pentru suma de 12.500,00 lei, cu scadență la data de 31.10.2011, plătibil în A..

În motivare, petentul arătă că biletul la ordin a fost refuzat la plată de banca emitentului, iar în probațiune depune biletul și justificarea refuzului la plată.

Văzând că biletul la ordin cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 104-105 din Legea nr. 58/1934, respectiv denumirea de bilet la ordin, promisiunea necondiționată de a plăti suma de bani determinată, data și locul emiterii, locul plății, numele beneficiarului și semnătura și totodată că scadența biletului s-a împlinit și a fost refuzat la plată, având valoare de titlu executoriu pentru suma înscrisă în cuprinsul său, instanța, în temeiul art. 106 raportat la art. 61 din Legea nr. 58/1934 și art. 376 Cod procedură civilă, va admite cererea și va dispune învestirea biletului la ordin cu formulă executorie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

DISPUNE

Admite cererea formulată de petentul . R. SRL, cu sediul în Sibiu, ., jud. Sibiu și în consecință:

Învestește cu formulă executorie biletul la ordin, ., nr._, emis de ., cu sediul în A., .. 95, jud. A., la data de 28.04.2011, pentru suma de 12.500,00 lei, cu scadență la data de 31.10.2011, plătibil în A..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 ianuarie 2012.

Președinte, Grefier,

A. N. A. T.

AN./AT/ 10.01.2012/ 4 ex. din care 2 ex. se .> . R. SRL - Sibiu, ., jud. Sibiu

. - A., .. 95, jud. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Investire cu formulă executorie. Încheierea nr. 155/2012. Judecătoria ARAD