Obligaţie de a face. Sentința nr. 1737/2014. Judecătoria ARAD

Sentința nr. 1737/2014 pronunțată de Judecătoria ARAD la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 1737/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA A. Operator 3208

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1737

Ședința publică din 14 aprilie 2014

Președinte: R. A. C.

Grefier: P. S.

S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul G. D. A. prin reprezentanți G. A. A. și G. C., în contradictoriu cu pârâții M. A. și P. Județului A., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamantului, av.Betegh Ladislau, reprezentantul pârâtului M. A. consilier juridic S. F., lipsă fiind reprezentantul pârâtului P. Județului A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind alte cereri sau probe de administrat instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtului M. A. solicită admiterea acțiunii.

Instanța reține cauza spre soluționare.

JUDECĂTORIA

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.02.2014, reclamantul G. D. A. prin reprezentanți legali G. A. A. și G. C. în contradictoriu cu pârâții M. A. și P. Județului A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului M. A. să înainteze către Instituția Prefectului Județului A. documentația cu propunerea de a i se atribui întregul teren aferent casei în suprafață de 274 mp; obligarea pârâtului P. Județului A., în baza art. 36 din Legea nr. 18/1991, să emită ordinul prin care să-i fie atribuit în proprietate întregul teren aferent construcției situate în M. A., ., înscris în CF nr._ A., provenită din conversia CF A. nr._ cu nr. top 8571/4437/14/1; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că, potrivit colii de CF nr._ poz. b 3-4, imobilul a fost proprietatea bunicilor săi, M. Ș. și M. F..

Statul român, prin aplicarea Legii nr. 58/1974 a preluat în anul 1981 terenul în suprafață de 274 mp fără nicio justă și prealabilă despăgubire a proprietarilor din acea perioadă și nici ulterior nu a acordat vreo despăgubire. La data de 06.02.2014 a depus la Primăria M. A. documentația în vederea emiterii ordinului de împroprietărire, cerere ce a fost înregistrată sub nr. 7314/06.02.2014, documentația fiindu-i returnată împreună cu refuzul pârâtului M. A. de a soluționa cererea, invocând dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 165/2013.

Reclamanta a arătat că refuzul este nelegal în condițiile în care prevederile art. 36 pct. 3 din Legea nr. 19/1991 nu au fost modificate sau abrogate, iar aplicarea ei nu era condiționată de vreun termen de decădere, mai mult, principiul inserat în art. 2 pct. a din Legea nr. 165/2013 consacră refuzul pârâtului M. A. ca fiind de domeniul absurdului atunci când invocă o lege reparatorie pentru a refuza o restituire în natură.

În drept, a invocat dispozițiile art. 36 pct.3 din Legea nr. 18/1991.

În probațiune, a depus înscrisuri.

Pârâtul M. A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea acțiunii.

Pârâtul P. Județului A. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii A arătat că, potrivit colii de CF nr. 314664Arad, reclamantul este proprietar tabulară a imobilului în cauză cu titlu de cumpărare. Asupra imobilului – teren în suprafață de 274 mp s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974, potrivit notării de sub B 1 a colii de CF nr. 3631Arad. Pârâtul a mai arătat că potrivit notării de sub C3 a colii de carte funciară, reclamantul este titularul dreptului real de folosință asupra acestei suprafețe de teren.

Față de situația tabulară, a arătat că sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, pretențiile reclamantei fiind întemeiate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 205 C.pr.civ. și art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991.

Analizând acțiunea formulată prin prisma prevederilor legale și a susținerilor părților, instanța reține următoarele :

Imobilul situat în A., ./A, înscris în CF nr._ (fila 9) este compus din casă și teren în suprafață de 274 mp.

Casa este proprietatea reclamantului G. D. A., fiind dobândită de acesta prin cumpărare, iar terenul este proprietatea Statului Român, fiind dobândit în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974 (potrivit colii de CF in extenso,).

P. acțiunea de față, reclamanta pretinde să i se atribuie în proprietate, cu titlu gratuit, în temeiul art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, terenul în suprafață de 274 mp aflat în proprietatea Statului.

Acțiunea este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, „Terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenului, proprietari ai locuințelor”.

În cartea funciară reclamantul este înscris ca titular al dreptului de folosință asupra terenului de mai sus.

Ca atare, reclamantul este îndreptățit a beneficia de dispozițiile art. 36 alin. 3 din Legea nr. 18/1991, astfel că, având în vedere și dispozițiile art. 36 alin. 6 din Legea nr. 18/1991, instanța va admite acțiunea și: va obliga pârâtul M. A. să propună Prefectului Județului A. atribuirea în proprietate către reclamant a terenului în suprafață de 274 mp înscris în CF nr._ A. nr. top. 8571/4437/14/1, ce în prezent aparține Statului Român; va obliga pârâtul P. Județului A. să emită un ordin prin care să-i atribuie reclamantului în proprietate terenul în suprafață de 274 mp înscris în CF nr. 36361Arad nr. top. 8571/4437/14/1, ce în prezent aparține Statului Român.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea având ca obiect obligația de a face formulată de reclamantul G. D. A., reprezentat prin G. A. A. și G. C., cu domiciliul procesual ales în A., ., . pârâții M. A., cu sediul în A., ., jud. A. și P. Județului A., cu sediul în A., ., jud. A..

Obligă pârâtul M. A. să propună Prefectului Județului A. atribuirea în proprietate către reclamant a terenului în suprafață de 274 mp înscris în CF nr._ A. nr. top. 8571/4437/14/1, ce în prezent aparține Statului Român.

Obligă pârâtul P. Județului A. să emită un ordin prin care să-i atribuie reclamantului în proprietate terenul în suprafață de 274 mp înscris în CF nr. nr._ A. nr. top. 8571/4437/14/1, ce în prezent aparține Statului Român.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria A..

Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.

Președinte Grefier

R. A. C. P. S.

Red/dact/R./PS/ 12.05.2014

5 ex/3 ex se .>G. D. A., reprezentat prin G. A. A. și G. C., cu domiciliul procesual ales în A., ., .> M. A., cu sediul în A., ., jud. A.

P. Județului A., cu sediul în A., ., jud. A..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Sentința nr. 1737/2014. Judecătoria ARAD